Pilda celor zece fecioare – Sfântul Nicolae Velimirovici

Pilda celor zece fecioare explicată de Sfântul Nicolae Velimirovici

Împărăția cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieșit în întâmpinarea mirelui. Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înțelepte. Căci cele fără minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn. Iar cele înțelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor. Dar mirele întârziind, au ațipit toate și au adormit. Iar la miezul nopții s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieșiți întru întâmpinarea lui! Atunci s-au deșteptat toate acele fecioare și au împodobit candelele lor. Și cele fără minte au zis către cele înțelepte: Dați-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre. Dar cele înțelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă și nici vouă. Mai bine mergeți la cei ce vând și cumpărați pentru voi. Deci plecând ele ca să cumpere, a venit mirele și cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă și ușa s-a închis. Iar mai pe urmă, au sosit și celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă. Iar el, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi. Drept aceea, privegheați, că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului. (Matei 25; 1-13)

Cinci fecioare înțelepte și cinci nebune. A se citi: cinci suflete omenești înțelepte și cinci nebune. Cele înțelepte aveau candele curate și ulei, iar cele nebune, doar candele curate. Candelele înseamnă în primul rând trupurile, iar uleiul — mila. „Milă” se spune pe grecește „eleu” (eleos). De aici și cuvântul „polieleu”, adică „multă milă”. Polieleul (candelabrul) se aprinde la utrenie, atunci când se cântă psalmii despre multa milostivire a lui Dumnezeu față de poporul ales, cu refrenul: că în veac este mila Lui, aliluia! Fecioarele cele înțelepte aveau, așadar, trup feciorelnic cu suflet feciorelnic, dar aveau totodată și milă mare: milă față de cele mai slabe ca ele, care nu s-au slobozit încă de păcat. Cele nebune țineau cu asprime fecioria trupească, însă priveau fără milă și cu dispreț la cele mai slabi ca ele, le judecau cu trufie și se fereau de ele cu dispreț. „Pe bună dreptate sunt numite păcătoase”, spune sfântul Nil Sinaitul, „fiindcă sporind într-un lucru foarte anevoios și aproape cu neputință în feciorie —, au trecut cu vederea ceea ce era lucru mic și lesnicios”. Au trecut cu vederea mila, împreună-pătimirea, iertarea! Candele curate, dar goale și întunecate! Când vine moartea și trupurile se îngroapă sub pământ, iar sufletul ia calea veșnicei sale patrii, eleul milostivirii trebuie să lumineze și să călăuzească. Cine va fi fără acest eleu, îl va cuprinde întunericul. Trecătoare din întuneric curat! Cum se va putea trece prin această trecătoare anevoioasă? Sufletul este cuprins de frică și de cutremur: în jurul lui, groază de la năluci și umbre. Ca niște vise urâte care chinuie pe cel cufundat în somn. Cine va milui? Cine va întinde măcar un capăt de rază luminoasă? Milui-va Dumnezeu, dar pe cei milostivi. Fiindcă spus este: fericiți cei milostivi, că aceia vor fi miluiți. Cei care au avut milă față de făpturi fi-vor miluiți de către Făcător. Nu este acest lucru adevărat și mângâietor? Da – și înfricoșător pentru nemilostivi?

În vecinătatea noastră viețuia o fecioară bătrână. Se știa de ea că toată viața fusese și rămăsese fecioară cinstilă. Și până aici, toate bune și toate vrednice de laudă. Însă din zi în zi arunca cu limba săgeți otrăvite împotriva celor ce trăuesc în căsătorie și păcătuiesc. De dimineața până seara se lăuda cu fecioria ei și prihănea pe cei ce i se păreau mai prihăniți ca ea. Ne-a zis, vorbind despre ea, un preot: „Dacă nu știați cine este fecioara nebună din pilda evanghelică, iat-o!” Și, cu adevărat, nebunia pare cumva mai grea atunci când omul are numai o singură virtute, iar pe toate celelalte nu. Așa cum călătorului pe timp de noapte întunericul i se pare mai gros când vede o lumină și apoi privește la stânga și la dreapta ei. Înțelepciunea nu este într-o singură virtute, ci în adunarea tuturor virtuților. Precum a zis Înțeleptul: înțelepciunea și-a zidit sieși casă pe șapte stâlpi (Pilde 9, 1). Înțelept este sufletul ce are măcar cele șapte virtuți de căpetenie.

Această pildă a lui Hristos mai are și un înțeles duhovnicesc adânc. Prin cele cinci fecioare nebune se înțeleg cele cinci simțuri iraționale. Cine trăiește numai prin ceea ce se vede și se aude, fără nici un control lăuntric al rațiunii, are suflet nebun. Când moartea trage cortina peste această lume simțită, un asemenea suflet rămâne în întuneric deplin. Iar prin cele cinci fecioare înțelepte se înțeleg cele cinci simțuri lăuntrice, ce controlează rațional simțurile dinafară și stăpânesc asupra lor. Aceste simțuri lăuntrice strâng în această viață lumină, ce rămâne în suflet și luminează și după ce moartea trage cortina peste simțurile dinafară. Pace ție și sănătate de la Dumnezeu!

Sfântul Nicolae Velimirovici; Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi vol. 1