vin. sept. 25th, 2020

Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Pilda porumbelului

Într-o zi Sfântul Martin, trecând printr-o cetate, a văzut un sărac schingiuit, pentru datoriile, pe care le avea. Plin de milă, pentru chinurile îndurate, Sfântul a rugat pe cămătari să ierte pe sărman şi să aştepte până le va putea plăti. Dar aceia, cărpănoşi, nici nu voiau să audă. Sfântul a început a se ruga astfel:

– Doamne, milostiv, Tu care ai plouat cu mană în pustie şi ai hrănit poporul Tău, trimite acum datoria săracului, spre slava numelui Tău!

Îndată s-a pogorât din cer un porumbel, care s-a aşezat pe umărul Sfântului.

Când a voit acesta să-l ia, s-a prefăcut într-un porumbel de aur. Sfântul Martin l-a luat şi l-a dus la un cămătar de la care a primit 300 de galbeni, adică tocmai datoria săracului, după care a mers la locul caznei şi l-a salvat pe bietul om.

A doua zi, nişte credincioşi i-au adus Sfântului mulţime de bani, pe care acesta l-a dus cămătarului, pentru a răscumpăra porumbelul. Când Sfântul Martin a mers la cămătar cu banii, acestuia i-a părut rău după porumbelul lucrat aşa de bine, dar Sfântul i-a dat şi 30 de bani de aur în plus. A luat porumbelul şi i-a spus:

–Zboară, minune cerească! Porumbelul şi-a luat zborul pe dată, iar cămătarul i-a înapoiat banii, spunându-i:

–Destulă răsplată mi-i această minune, ia banii şi du-i nevoiaşilor!

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap