Cine pe săraci ajută, pe Dumnezeu împrumută. Aceștia își agonisesc comoară în ceruri și moștenirea veșnică. Dumnezeu, cu foarte puțin preț vinde dreptățile la cei ce se sârguiesc să le cumpere, pe o bucățică mică de pâine, pe o haină proastă, pe un pahar de apă rece, pe un bănișor.
Omul împrumutându-se de la om pentru sărăcie, sau pentru trebuința înmulțirii și dând înapoi, mulțumește cu adevărat, dar dă înapoi întru ascuns, fiindcă se rușinează. Iar Stăpânul Dumnezeu, dimpotrivă, întru ascuns împrumutându-Se, răsplătește înaintea Îngerilor și a Arhanghelilor și a drepților. Bine este și pentru oameni a face milostenie; că deși este pentru plăcerea oamenilor, dar vine iarăși spre plăcerea lui Dumnezeu.
● Un iubitor de Hristos mergând pentru o trebuință, a întâlnit pe cale un sărac gol și făcându-i-se milă de dânsul, i-a dăruit lui haina sa. Iar săracul ducându-se, a vândut-o. Iar acela, înștiințându-se de ceea ce făcuse săracul, s-a scârbit. Și Hristos în noaptea aceea a stat înaintea lui, în vis, purtând acea haină și arătând-o lui, a zis: „Nu te scârbi, că iată Eu port ceea ce Mi-ai dat„.
● Povestit-au părinții pentru un grădinar, că el lucra, și toată osteneala lui o da milostenie, ținând numai pentru cheltuiala sa. Iar mai pe urmă i-a pus în minte Satana, zicând: Strânge-ți ție puțintei bani, nu cumva îmbătrânind și îmbolnăvindu-te vei avea trebuință de bani de cheltuială. Și a adunat și a umplut un borcan cu bani și după aceea s-a întâmplat de s-a îmbolnăvit el și a putrezit piciorul lui și a cheltuit banii la doctori și nimic nu s-a folosit. Mai pe urmă a venit un doctor iscusit și i-a zis lui: „De nu se va tăia piciorul tău, tot trupul tău o să putrezească„. Și s-a hotărât ca să taie piciorul lui cu fierăstrăul a doua zi. Iar în noaptea aceea venindu-și grădinarul în sine, și căindu-se pentru ceea ce a făcut, de a adunat bani și a nădăjduit mai mult spre dânșii, decât spre Dumnezeu, Care ocârmuiește toate și le hrănește, și suspinând a zis: „Adu-Ți aminte, Doamne, de lucrurile mele cele smerite de mai dinainte, pe care le făceam lucrând și dând fraților mei, iar mai vârtos mai-nainte de acestea, adu-Ți aminte de bunătatea Ta și de îndurările Tale cele nenumărate și mă miluiește după mare și bogata mila Ta„.
Și acestea zicând el, a stat înaintea lui îngerul Domnului și i-a zis lui; „Unde sunt banii pe care i-ai strâns? Și unde este sfatul pe care l-ai primit?” Iar el foarte umilindu-se și lăcrimând, a zis: „Greșit-am, Doamne, iartă-mă și de acum nu voi mai face aceasta„. Atunci s-a atins îngerul de piciorul lui și îndată s-a vindecat; și sculându-se dimineața s-a dus să lucreze. Iar după puțin a venit doctorul, ca să-i taie piciorul, după hotărâre, și neaflându-l pe el, întreba de dânsul. Și i-au spus lui: „De azi dimineață s-a dus să lucreze la țarină„. Iar doctorul s-a dus la țarina aceea întru care lucra, vrând să-l vadă pe el. Și văzându-l săpând pământul, a preaslăvit pe Dumnezeu, Cel ce l-a vindecat pe el în chip minunat.
● Povestit-a unul din bătrâni, că era un bătrân bețiv și lucra o rogojină în fiecare zi și o vindea in sat și îi bea prețul ei. Iar mai pe urmă a venit un frate Ia dânsul și a rămas petrecând cu el și lucra și el în fiecare zi o rogojină, iar bătrânul o lua și pe aceea și vânzând-o, bea prețul amândurora, iar fratelui îi aducea puțintică pâine seara. Și trei ani făcând aceasta, nimic nu-i zicea lui fratele. Iar după aceea a zis fratele intru sine: „Iată gol sunt și pâinea mea cu lipsă o mănânc. Mă voi scula și mă voi duce de aici.” Dar iarăși a socotit întru sine, zicând: „Unde am a mă duce, să stau iarăși, că eu pentru Dumnezeu stau împreună„. Și îndată i s-a arătat lui îngerul, zicând: „Nicăieri să nu te duci, că vin mâine la tine„.
Deci, a doua zi a rugat fratele pe bătrânul, zicând: „Părinte, astăzi să nu mergi nicăieri, că vin acum ai mei să mă ia.” Iar după ce a venit ceasul intru care se ducea bătrânul, părinte, a zis lui: „Nu vin astăzi, fiule, că au zăbovit„. Iar el a zis: „Cu adevărat, vin„. Și vorbind cu bătrânul, a adormit. Iar bătrânul văzând, a început a plânge, zicând: „Vai mie, fiule, că mulți ani am petrecut întru lenevire, iar tu in puțină sreme ți-ai mântuit sufletul tău cu răbdare!” Și de atunci s-a înțelepțit și s-a făcut și el iscusit.
● Un bătrân locuia la chiliile ce se ziceau pustnicești, afară de Alexandria, și era foarte iute, mic la suflet și nerăbdător. Auzind pentru dânsul un frate mai tânăr, a făcut așezământ cu Dumnezeu, zicând: „Doamne, pentru toate păcatele pe care le-am făcut eu în lume, voi merge și voi petrece cu bătrânul acesta slujindu-i lui și oferindu-i toată odihna„. Dar bătrânul îl ocăra pe el, ca pe un câine, în toate zilele. Iar Dumnezeu văzând smerenia și răbdarea fratelui, după șase ani de supunere către bătrânul, i-a arătat lui în somn pe cineva, care ținea în mână o hârtie mare, care era pe jumătate ștearsă, iar pe jumătate scrisă. Și îi arăta fratelui hârtia și zicea: „Iată, jumătate din datoriile tale le-a curățit Stăpânul Dumnezeu, silește-te și pentru celelalte„.
Și era alt bătrân duhovnicesc locuind aproape de el, care știa cele pentru fratele și auzea totdeauna cum îl ocăra bătrânul și necăjea pe fratele cu nedreptate și cum fratele îi punea lui metanie și bătrânul nu făcea pace cu el. Și când întâlnea pe fratele, acest bătrân duhovnicesc îl întreba pe el: „Ce este, fiule, cum ai petrecut ziua de astăzi? Oare am dobândit ceva, oare am șters de pe hârtie?” Și dacă trecea cândva vreo zi, în care nu s-ar fi scuipat, sau nu s-ar fi izgonit de bătrânul, se ducea seara la bătrânul cel de aproape și zicea, plângând: „Vai mie, părinte, că rea mi s-a făcut mie ziua de astăzi, căci nu am dobândit nimic, ci întru odihnă am petrecut-o.”
Deci, după alți șase ani, a adormit fratele și încredința bătrânul cel duhovnicesc, că l-a văzut pe el stând împreună cu Mucenicii și rugându-se lui Dumnezeu pentru bătrânul lui, cu multă îndrăzneală și zicând: „Doamne, precum m-ai miluit pe mine prin acela, miluiește și pe acela pentru îndurările Tale cele multe și pentru mine robul Tău.” Și după 40 de zile a luat la sine și pe bătrânul în locul cel de odihnă. Iată ce fel de îndrăzneală dobândesc cei ce pentru Dumnezeu sufăr necazurile.
● Era un sihastru cu multă socoteală și vrea să petreacă la chilii și nu afla atunci chilie. Iar alt bătrân înștiințându-se pentru sihastrul și având acolo o chilie goală deosebi, a rugat pe acela să stea întru acea chilie, până ce se va afla alta. Și acela mergând, a șezut într-însa. Iar unii din cei ce locuiau în părțile acelea veneau la dânsul, ca la un străin, aducându-i ceea ce putea fiecare, și el luându-le, îi primea pe dânșii. Iar bătrânul cel ce îi dăduse chilia, a început a-l zavistui, a-l grăi de rău și a zice: „Eu câți ani am aici întru multă nevoință petrecând și nimenea nu vine la mine, iar acesta puține zile are și câți vin la dânsul!” Și a zis ucenicului său: „Mergi și îi zi lui: Du-te de aici, că îmi trebuie chilia„. Iar ucenicul venind la el, a zis: „Întreabă părintele meu cum te afli?” Iar el a zis: „Să se roage pentru mine, că mi s-a îngreuiat stomacul„.
Și întorcându-se cel ce era trimis, a zis: „Bătrânul a zis, că iată caută altă chilie și se duce„. Și după două zile a zis iarăși ucenicului: „Du-te și îi zi lui, că de nu se va duce, vin eu și-l scot cu toiagul„. Iar fratele mergând iar, a zis către sihastru: „A auzit părintele meu că ești bolnav și iarăși se mâhnește și m-a trimis să te cercetez„. Răspuns-a acela: „Spune-i căci cu rugăciunile lui sunt sănătos„.
Deci a venit la bătrânul său și i-a zis: „A spus că până Duminică iese, cu voia lui Dumnezeu„. Iar după ce a venit Duminica și nu a ieșit sihastrul din chilie, luând bătrânul un toiag s-a dus să-l bată și să-l izgonească. Iar mergând el, i-a zis ucenicul: „Să merg eu mai-nainte, nu cumva se vor afla acolo vreunii și se vor sminti„. Iar acela i-a dat voie.
Și apucând fratele mai-nainte, a zis către sihastru: „Părintele meu vine să te mângâie și să te ia la chilie„. Iar acela cum a auzit de dragostea bătrânului, a ieșit spre întâmpinarea lui și i-a pus lui metanie de departe, zicând: „Eu vin la sfinția ta și nu te supăra, părinte„. Iar Dumnezeu văzând lucrarea tânărului, a umilit pe bătrânul lui și aruncând toiagul, alerga spre închinarea lui și s-a închinat lui și l-a adus la chilia sa, ca pe unul ce nu ar fi auzit nimic din cele ce i-a zis el, și a zis către ucenic: „Nimic nu i-ai spus lui din cele ce ți-am zis ție?” Iar el a răspuns: „Da, nimic„. Și aceasta auzind bătrânul, foarte s-a bucurat și a cunoscut că era zavistia vrăjmașului. Și atunci a odihnit pe bătrânul, iar după aceea a căzut la ucenicul lui, zicând: „Tu să-mi fii mie părinte și eu ție ucenic, că prin lucrarea ta s-au mântuit sufletele amândurora”.
[…] Și, mai presus de toate, să ne gândim: lucru nelalocul lui este atât a filosofa fără să fie nevoie, cât și a nu te arăta filosof în încercări și a nu le sluji celorlalți drept pildă de recunoștință față de Dumnezeu la bine și de răbdare la greu. […]