De nimic nu-i mai sigur omul pe pământ decât de moarte. Că ai să trăiești mai mult, nu știi; că ai să fii bogat, nu știi; că ai să fii mai sănătos decât ești, nu știi; dar că ai să mori, știi. Și nimeni nu poate contesta acest adevăr.
Auzi ce a spus Dumnezeu la începutul lumii: Cu moarte veți muri. Iar dumnezeiasca Scriptură, la Isus, fiul lui Sirah, spune: Toți murim.
Să știți un lucru: Moartea este viață pentru cei ce nu uită de dânsa. Atâta vreme cât strămoșii noștri, protopărinții noștri Adam și Eva, n-au uitat moartea, ei erau în Rai. Dar cum au uitat de moarte, au murit cu sufletul și, după nouă sute și ceva de ani, au murit și cu trupul.
Deci, moartea, cum zice Sfântul Ioan Damaschin, este viață pentru cei ce nu uită de ea. Moartea, dacă noi nu uităm de ea, ne aduce viața veșnică.
Sfântul Vasile a fost întrebat de marele filosof Eubul, prietenul său din Alexandria:
– Care este cea mai mare filosofie din lume, mai ales din lumea creștină?
El i-a răspuns:
– De-a pururea să cugetăm la moarte.
Aceasta este cea mai înaltă filosofie! Pentru ce? Cine cugetă la moarte, nu moare cu sufletul. Cine cugetă la moarte, se ferește de păcat. Că auzi ce spune Apostolul Pavel: Plata păcatului este moartea. Cine își aduce aminte de moarte, nu păcătuiește. Auzi ce spune Isus, fiul lui Sirah, în cartea înțelepciunii sale: Fiule, adu-ți aminte de cele mai de pe urmă ale tale și în veac nu vei greși.
Deci, țineți minte! Marele Apostol Pavel, cel mai mare vas al alegerii, trimis de Hristos spre luminarea neamurilor, auzi ce spune: În toate zilele pomenirea morții pururea o avem cu noi. Și iarăși: În toate zilele mor! În toate zilele murea păcatului și via lui Hristos și în toate zilele pomenirea morții o avea în inima sa. Pentru ce? Ca să nu moară cu sufletul.
Cine uită de moarte, ușor cade în mreaja ei, ușor moare cu sufletul și se duce în gheenă!
Dumnezeieștii Părinți ne învăța așa: Omule, dacă vrei să-ți iei un sfetnic și un dascăl în viață, ca să te povățuiască sigur la calea mântuirii, nu lua pe nimeni altul decât pe moarte! Cel mai mare sfetnic care ne poate povățui la Împărăția cerurilor este moartea. Numai să nu uităm acest sfetnic, acest profesor, acest dascăl, ci totdeauna să-l avem înaintea ochilor minții noastre.
Moartea atât de bine te sfătuiește, dacă nu uiți de ea, atâta înțelepciune te învăță, încât nici Solomon, întru toată înțelepciunea sa, nu poate să te învețe cât te învață moartea. Că zic dumnezeieștii Părinți: „Nici Solomon nu cădea în plăceri și în robia desfrânării cu femei, dacă avea moartea înaintea ochilor lui”.
Dacă și el ar fi avut dascăl pe moarte, moartea era mult mai înțeleaptă decât dânsul și l-ar fi oprit de la păcat. Dar a uitat de moarte și a căzut în mocirla răutăților, pentru că n-a vrut să aibă un sfetnic mai scump decât toți, adică pe moarte.
Iată cum te oprește moartea de la păcat:
Trupul cugetă împotriva duhului, cum zice Sfântul Apostol Pavel. Când trupul se ridică cu război împotriva sufletului că să-l spurce, atunci întreab-o pe moarte:
– Ce zici, moarte? Să fac păcatul acesta, care mă îndeamnă trupul? Și ea îți va spune:
– Nu fă păcatul, că vii în mâna mea și te duc în gheenă! Te îndeamnă diavolul să furi? Întreab-o pe moarte. Și ea îți va spune:
– Nu fura, că-i poruncă, și vii în mâna mea!
Te îndeamnă diavolul la desfrâu? Te îndeamnă diavolul la înjurat, la beții, la fumat, la toate răutățile? Întreab-o pe moarte:
– Ce zici, moarte, să fac? Să vezi ce spune moartea:
– Nu face acestea, că vii în mâna mea! Acuși mori! Doar nu rămâne aici nimeni și eu te arunc în gheenă!
Deci moartea este de mare folos și întotdeauna trebuie s-o avem înaintea ochilor! Iar când te îndeamnă diavolul să faci un păcat, întreab-o pe moarte:
– Ce zici moarte? Tu ești dascălul meu! Ce să fac?
– Nu fă, că plata păcatului este moartea, și mori cu sufletul și vii în ghearele mele și te duc în gheenă și acolo te muncești în vecii vecilor!
Deci iată cât este de bună moartea, dacă ne-o punem sfetnic nouă! Cugetarea la moarte ne oprește de la păcat întotdeauna și ne învață să facem numai bine. De aceea, vai de acela care uită de moarte, că acela moare cu trupul la vremea lui, dar cu sufletul moare în clipa când face păcatul.
Dacă am avea întotdeauna moartea înaintea ochilor, n-am face păcatul, nu numai cu lucrul, dar nici cu cuvântul, nici cu gândul, pentru că Dumnezeu judecă și păcatul cu gândul ca păcat desăvârșit.
Ce spune dumnezeiescul părinte Efrem Sirul? „Nu vă aruncați în negrijă, frații mei, pentru păcatele cu gândul, că ar fi ușoare. Dacă păcatele cu gândul ar fi ușoare, nu socotea Însuși Hristos, înțelepciunea lui Dumnezeu, preacurvie întru pofta de femeie și ucidere întru ură de frate”. Numai ai cugetat cu patimă la femeie și te-ai făcut preacurvar! Numai ai cugetat cu ură asupra fratelui tău și îl urăști și ești ucigaș! Ai auzit? Preacurvie din gândire și ucidere din ură împotriva fratelui.
Vezi? Însă moartea nici aici nu te lasă. Moartea te oprește nu numai să nu treci la păcatul cu lucrul, ci nici la cel cu gândul. Pentru că Dumnezeu osândește gândurile ca pe fapte, în Legea Darului.
Că El nu a venit să strice Legea, ci să o desăvârșească. În Legea Veche era scris: să nu furi! Iar aici, în Legea Darului, nici să nu poftești lucrul altuia. Deci Hristos te oprește ca nici să nu gândești cu patimă asupra lucrului altuia.
Frații mei, fericit și de trei ori fericit este omul acela care și-a luat sfetnic pe moarte. Totdeauna când îl luptă lenevia să nu facă rugăciune, să nu-și facă canonul dat de duhovnic; când îl luptă diavolul să nu păzească posturile, să dezlege la mâncare de dulce, când nu trebuie; sau când îl luptă diavolul să fure, sau să adune avere, sau să se răzbune pe altul, sau să curvească, sau să înjure, sau să se îmbete, sau să fumeze, el s-o întrebe pe moarte:
– Ce zici, moarte, să fac lucrul acesta?
Și moartea îi spune:
– Nu. Nu fă! Că plata păcatului este moartea. Eu vin îndată după păcat și te iau și te duc în gheenă!
Iată în ce chip moartea, de care noi ne temem, ne este cel mai mare prieten și cel mai mare sfetnic în viață, spre viața veșnică.
Filosofia noastră, a creștinilor, nu este să fugim de moarte. Dar ce? Să ne pregătim de moarte! Să o așteptăm să vină la noi. Și cum? Să ne mărturisim curat păcatele, să ne facem canonul, să ne împăcăm cu toți, să încetăm de la păcate, să facem fapte bune și atunci vom aștepta moartea ca pe o mare paradă, ca pe o sărbătoare.
Auzi ce spune Sfântul Efrem: Bărbatul mustrat de conștiință sa pentru păcate, foarte tare se teme de moarte, iar omul drept așteaptă moartea ca pe o mare sărbătoare! Să vină să-l treacă din moarte la viață, că veacul de acum este moartea sufletului, pentru cei ce se robesc de dânsul.
Noi ne temem: „Vai de mine, mor!” Ne temem! Dar să nu ne temem de moarte. Să ne temem de păcat, că păcatul ne duce la moarte. Pentru că plata păcatului este moartea și adevărata moarte a sufletului este păcatul!
Cleopa Ilie; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 2