Pocăința amână sfârșitul lumii

Frații mei, nu știm când va veni sfârșitul, că mila lui Dumnezeu e nemăsurată, nu hotărăște chiar vremea: „Mâine am să vă pierd pe toți!” El își întoarce îndurarea Lui după cum se întoarce lumea. Uite acum, că începe războiul acesta (cuvânt rostit în anul 1990, înainte de începutul războiului din Golf), tot aud că se pregătesc ultimatumuri. Dar lui Dumnezeu îi este milă, că El nu vede ca omul, El vede inimile tuturor și vede că mulți greșesc din neștiință, alții din neputință, alții din ispita dracilor, alții sunt nevinovați, cum sunt copiii, alții sunt bolnavi, alții sunt săraci, alții sunt pe la închisori, nedreptățiți. El toate le știe. El nu vede numai într-un loc, El este prezent în toate. Nu există la el neștiință sau neputință. Și, de aceea, dacă ne rugăm la El, El își întoarce mânia.

Ați văzut la cetatea Ninive. Dumnezeu a trimis pe proorocul Iona să le spună că mai sunt patruzeci de zile și cetatea Ninive se va pierde. Lui Iona îi era frică să meargă, că acolo erau popoare păgâne. Știți voi unde este Ninive? Tot acolo unde este și Irakul. Între râurile Tigru și Eufrat. Acestea sunt râurile care izvorau din rai, că înainte de potop acolo a fost raiul unde a stat Adam și s-a ridicat în văzduh după potop. Trebuie să știți când veți auzi de Haldeea, Asiria, Babilonia, toate sunt acolo, unde stă acum să înceapă războiul. Cele mai grozave istorii ale lumii acolo au fost.

Acolo a fost turnul Babel, făcut de Nimrod, împăratul Babilonului, singurul uriaș care s-a născut după potop și a împărățit în Babilon 56 de ani. Acolo s-a pogorât Sfânta Treime și le-a amestecat limbile, când zideau turnul și turnul s-a cutremurat și a căzut pe Nimrod și l-a ucis. Am istoria toată. Deci se poate întâmpla ca tocmai de acolo să vină și pieirea lumii. E cea mai veche țară din lume. Acolo a fost și raiul, în care a fost Adam. După potop s-a ridicat în văzduh spre răsărit.

Dar ce vreau să vă spun? Nu știm, săracii de noi, dar Mântuitorul ne-a înarmat pe noi cu o armă până la sfârșitul lumii, ca să ne putem mântui. Ce zice? Privegheați și vă rugați, că nu știți ziua, nici ceasul. Ați auzit în Evanghelie.

Cetatea ninivitenilor era cea mai mare cetate pe vremea aceea. Acolo a împărățit nu numai Nimrod, ci atâția împărați. Ați auzit de Semiramida, împărăteasa Babilonului. Multe istorii sunt legate de locul acela. Iona s-a temut să se ducă acolo să proorocească pieirea cetății, că evreii erau robi în Babilon, erau robiți, 70 de ani au stat robi acolo. Acolo a murit și Ieremia proorocul după 40 de ani.

S-a temut Iona să facă porunca lui Dumnezeu: „Măi, mă duc la niște oameni sălbatici să le spun că vine pieirea. Mor. Au să mă omoare”. A fugit în Tarsul Ciliciei, în Asia Mică, de unde era și apostolul Pavel. Iar Dumnezeu a zis: „Unde poți să fugi tu, omule, de mine? Ia să pun eu marea la treabă”.

Când a intrat în corabia care să-l ducă în Tars, acolo era multă lume. Noaptea a venit un mare vânt, o furtună, se cutremura pământul. Era gata-gata corabia să se scufunde, dar Iona adormise mort, sforăia. Toți se rugau la Dumnezeu să nu se scufunde corabia, că erau gata să ajungă mâncare la pești, iar Iona dormea sforăind în fundul corabiei.

— I-auzi, măi, unul doarme. Noi ne rugăm să nu pierim și acela doarme, n-are nici atâta grijă, nu vede că murim.

Nu se vedeau nici stele, nici lună, nici nimic. Întuneric, valurile dădeau în corabie, gata-gata să se scufunde. Se duce unul la Iona:

— Scoală, măi, nu vezi că pierim? Tu dormi?

S-a sculat.

— Nu vezi că pierim? Uite întuneric, valurile sunt cât corabia, gata, murim, și tu dormi? Cine ești tu? De unde vii tu și unde mergi?

Dar el, deși somnoros, însă era cu frica lui Dumnezeu:

— Oameni buni, dacă vreți să scăpați, să nu se înece corabia aceasta acuși, luați-mă pe mine și aruncați-mă în mare. Eu sunt Iona proorocul și eu fug de la fața Domnului. M-a trimis să predic la niniviteni și m-am temut și fug. Dacă mă dați repede pe mine în mare, scăpați, dacă nu, vă înecați toți.

— I-auzi, măi, acesta se cere să-l dăm în mare pe el.

El era foarte conștient că pentru el s-a tulburat marea și și-a zis: „De ce să moară atâta lume pentru mine?” Atunci au început ei să se teamă de Dumnezeu:

— Măi, dar cum să-l dăm, măi? Că l-om da și s-a îneca mai degrabă corabia…

— Nu, dați-mă repede, repede, că dacă mă dați pe mine, scăpați voi. Că eu fug de la fața Domnului. N-am făcut ascultare și, iată, Dumnezeu din cauza mea vrea să vă piardă pe toți.

Atunci s-au rugat toți:

— Doamne, să nu fie păcat înaintea ta, că el se cere să fie aruncat.

Și l-au azvârlit în mare. Când l-au azvârlit în mare, Dumnezeu a poruncit unui chit mare să-I înghită. Ați auzit de carida și verida din oceanul Pacific, mănâncă unul într-o zi cât două orașe. Are o gură cât o vale și un stomac cât mai multe case din acestea. Și când l-a înghițit pe Iona, acela mergea în picioare prin pântecele lui. S-a pus în genunchi și s-a apucat să se roage.

Ai văzut rugăciunea lui Iona din pântecele chitului? Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu. Se ruga la Dumnezeu să-l ierte. Și trei zile și trei nopți a stat în stomacul chitului în genunchi și se ruga. Când trăgea balena aceea aer, trăgea vagoane de aer odată, puteau să stea o sută de oameni în pântecele ei, nici nu le păsa. Avea și aer, căldură avea, stătea bine acolo. Și era simbolul stării Mântuitorului în mormânt. Precum a stat Iona în pântecele chitului trei zile, așa avea să stea și Fiul lui Dumnezeu în inima pământului. Îngroparea și Învierea Domnului. Toate cele din Legea Darului au avut umbră, au fost mai înainte închipuite prin umbrire în legea veche. Iar după trei zile și trei nopți a poruncit Dumnezeu chitului și l-a azvârlit pe Iona pe un munte înflorit frumos. Când a văzut el soarele, nu mai putea de bucurie. I-a zis Dumnezeu:

— Iona, feciorul lui Amati, că așa îl chema pe tatăl său.

— Da, Doamne.

— Unde ai vrut tu să fugi de Mine? Poți să fugi undeva unde nu sunt Eu?

— Doamne, am greșit, ce să fac?

— Du-te, Iona, unde te-am trimis, la cetatea Ninive, să strigi trei zile și trei nopți în gura mare pe străzile cele mai mari, că încă trei zile mai sunt și cetatea Ninive se va pierde. Te duci?

— Mă duc, Doamne, vai de mine.

S-a dus Iona, acum nu s-a mai temut, pentru că l-a scos Dumnezeu din pântecele chitului și i-a zis: „Du-te acolo la treabă. Tu crezi că Eu nu sunt în mare? Dar marea a cui e? Cine a făcut-o?”

Și a început a striga Iona:

— Oameni buni, oameni buni, încă trei zile și cetatea Ninive se va pierde.

Și împăratul ninivitenilor, când a auzit, a zis: „Măi, acesta este unul din cei care slujesc Dumnezeului celui mare, din evrei”. A prins o frică, a pus cenușă pe cap și el și împărăteasa și a dat ordin trei zile și trei nopți în cetatea Ninive toți să postească, să nu guste o lingură de apă, nu numai oamenii, nici vițeii să nu sugă la vaci, mieii să nu sugă la oi, copiii să nu sugă la mamele lor, păsările să nu mănânce, nimeni, tot ce era viu în orașul acela mare care avea 120.000 de suflete — era de două ori cât Piatra Neamț , să nu guste nimic. Și postea și împăratul și împărăteasa.

Iar Iona, după ce le-a spus a doua oară că se pierde Ninive, de-acum s-a dus să vadă cum îi pierde Dumnezeu. Era sigur că de-acum e gata, îi prăpădește. S-a suit pe un munte. Cetatea Ninive era pe un șes, lângă Eufrat. El s-a suit pe un munte să vadă cum are să-i piardă Dumnezeu. Se gândea că poate o să-i piardă ca pe Sodoma și Gomora, să le scufunde orașul, să-i ardă, poate în alt chip, poate o să-i piardă cu fulgere, cu trăsnete, poate în cine știe ce fel îi va pierde, că Dumnezeu poate să-i piardă într-o clipă pe toți de pe fața pământului.

S-a dus Iona să se uite, dar nu băga în seamă pocăința lor, că ei de trei zile și de trei nopți n-au mâncat și n-au băut nimic. Copiii n-au supt la mamele lor și mieii la oi, și vițeii la vaci, și tot ce era viu în cetatea Ninive postea. El nu băga în seamă pocăința lor, dar Dumnezeu a văzut-o: Și a văzut Dumnezeu lucrurile lor, că s-au întors de la căile lor cele rele și i-a părut rău lui Dumnezeu pentru răul care a zis să le facă lor, și nu l-a făcut.

Însă Iona aștepta să vadă cum are să-i piardă Dumnezeu și, când a văzut că nu-i pierde, s-a mâhnit și a început a zice:

— Doamne, eu de aceea am vrut să fug la Tars, că am știut că de multe ori Tu mai bine vrei să rămâi mincinos decât să te arăți nemilostiv. Ai zis că-i pierzi și nu i-ai pierdut.

Îi părea rău lui Iona că nu se împlinea proorocia pe care o făcuse în cetate. Nu băga în seamă pocăința oamenilor și că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la căile sale rele și să fie viu. Și a zis Iona:

— Doamne, ia mai bine sufletul de la mine, că mai bine este mie a muri decât a fi viu.

Și atunci Dumnezeu, ca să-l înțelepțească pe Iona, ce a făcut? Iona era om pleșuv, n-avea păr pe cap, și îl bătea soarele. Voi nu știți ce căldură este acolo, dar eu am fost în țările acelea. Când am ajuns la Marea Moartă erau 50 de grade la umbră, dar la soare, dacă stai în miezul zilei, sunt 60-70 de grade. Se coace oul în nisip. Mori, nu mai poți.

Și a dat Dumnezeu poruncă și într-o noapte a crescut un brustur mare, care-i ținea umbră lui Iona. S-a bucurat Iona strașnic că i-a crescut umbrar. Însă s-a bucurat numai o zi de umbra aceluia, că în noaptea următoare i-a poruncit Dumnezeu unui vierme și a ros brusturul pe dedesubt, la rădăcină, și s-a uscat. Și după ce a răsărit soarele, a trimis un vânt cald cu zăduf și a lovit soarele capul lui Iona, încât murea de căldură. Și nu mai avea grija Ninivei, acum avea grijă că moare el din cauza căldurii. Și aude glas:

— Iona, fiul lui Amati!

— Ce este, Doamne?

— Foarte te-ai întristat tu pentru umbrarul acela că s-a uscat?

— Doamne, foarte m-am întristat, că mor de căldură aici.

— Ție îți pare rău de un brustur, pe care nu l-ai răsădit tu. Într-o noapte a crescut și într-una s-a uscat. Și mie să nu-mi pară rău de 120.000 de suflete și de atâtea mii de dobitoace care postesc și se roagă? Să știi că i-am iertat.

Iacă, așa-i și acuma. Dacă oamenii s-ar întoarce la Dumnezeu și ar fi buni și ar căuta fiecare să facă bine, ce-i la Dumnezeu să mai țină lumea o mie de ani?

Cleopa Ilie; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 18