Până la neascultarea și căderea lui, Adam nu încercase pofta trupească. Aceasta a apărut în el după alungarea din rai și s-a născut din căderea sa. De aceea, Domnul, vrând să „deosebească ceea ce e prețios de ceea ce-i netrebnic” (Ieremia 15, 19), a hotărât să întrerupă viața noastră biologică prin moarte — pentru ca răul să nu rămână veșnic — și să ne conducă, prin moartea biologică, la viața nestricăcioasă și veșnică.
Sfântul Paisie Velicikovski spune că pofta trupească se naște in om din prefacerea cea călduroasă sau din mâncarea cea multă, sau din somn mult, sau din lucrarea satanei, sau din osândire, sau din vorbe deșarte, sau din împodobirea cu haine, sau din vederea cu ochii a frumuseții străine. Și de-ți vor veni cândva gânduri de curvie sau năluciri de noapte, în somn sau de ziuă, sau înfierbântare trupească, nu vei scăpa de acestea decât cu post, cu înfrânare, cu lacrimi, cu rugăciune, cu priveghere de toată noaptea.
Nu-ți alipi ochii de fețe frumoase, pentru ca inima ta să nu fie înrobită de frumusețea stricăcioasă și să se depărteze de Domnul, „Mirele cel mai frumos decât toți oamenii„. Orice dragoste omenească, legată de trupul stricăcios, este distrusă de moarte. Doar dragostea dumnezeiască este viață și rămâne în veci.
Nu primi și nu te supune cugetelor desfrânate, ca să nu cazi din iubirea lui Dumnezeu. Nu-i invidia pe cei care fac asemenea lucruri, despre care „rușine este chiar a le spune” (Efeseni 5, 12), ca să nu te dovedești mai neînțelept decât acești oameni fără de minte. Văzând zădărnicia și deșertăciunea poftelor, nesocotește-le și înalță-te la cele dumnezeiești și veșnice. Iubește adânc neprihănirea și curăția și săvârșește nuntă duhovnicească cu neprihănitul și preacuratul Iisus, ca să guști din plăcerile negrăite ale cerului.
Câte desfătări pământești ai încercat! Câte plăceri! Însă fum și abur au fost toate și au pierit. N-a rămas nimic în mâinile și în sufletul tău. Sau poate că a rămas ceva: mustrarea conștiinței, amărăciune sufletească, povară și regrete și rușine față de Domnul. Și totuși, nu trece multă vreme și te întorci iarăși fără de minte la aceleași lucruri. „Câinele la vărsătura lui se-ntoarce și scroafa spălată se tăvălește-n mocirlă” (II Petru 2, 22).
Mulți au împlinit poftele trupului și au putrezit; mulți sunt cei care le împlinesc și acum, și aceștia vor putrezi. Nu va dăinui iubirea și pofta trupească în veci, și frumusețea vremelnică nu va rămâne, ci se va preface în stricăciune. Nu va rămâne bogăția, nici slava, fiindcă moartea, venind, va nimici toate acestea, precum grăiește undeva Cuviosul Ioan Damaschin. Lumea aceasta și toate cele de acum se schimbă degrabă, și pofta trupească și toată desfătarea pământească trec ca umbra. Nu este poftă și iubire trupească ce nu se preface după aceea în greutate, nu este frumusețe vremelnică ce nu se preface după aceea în stricăciune, și nu este desfătare trupească ce nu se preschimbă după aceea în dezgust și îngrețoșare. Nu este nicăieri odihnă adevărată, fără numai în singur Domnul Dumnezeu, precum și Prorocului Ilie i s-a zis ne Muntele Horivului, că nu în furtuna patimilor e Domnul, și nu în focul curviei și în ațâțarea patimilor, și nu în viforul a toată patima păcătoasă, ci în suflare de vânt lin de nepătimire și curăție, acolo este Domnul cu harul Său (v. III Împ. 19, 12), acolo e și odihna veșnică, spune Sfântul Dimitrie al Rostovului.
Ticăloasă e, cu adevărat, această poftă și iubire trupească, pe care o urmează întotdeauna apăsare. Deșartă e, cu adevărat, această dulceață, care atrage după sine amărăciune. Deșartă este această frumusețe, care se preface în gunoi și putreziciune, care nu dăruiește nici odihnă, nici viață veșnică, ci le răpește de la noi. In zadar se mângâie omul cu ceea ce îl va părăsi curând, în zadar se lipește cu sufletul de ceea ce nu va rămâne cu el în veci, în deșert își lipește inima de ceea ce piere ca o umbră.
Iubirea și pofta trupului nu se potolesc niciodată, nu se satură niciodată. Adună frumusețe din toată lumea — se va potoli, oare, sufletul? {Niciodată, fiindcă una are un fel de frumusețe, alta — altul; iar dacă vei dori să curvești cu toate în inima ta, vei avea în inima ta liniște și odihnă? Nicicum, fiindcă astăzi o vei pofti pe una, apoi pe alta; acum ai îndrăgit-o pe aceea, pe urmă te-ai dezamăgit; acum sufletul ți se bucură de aceasta, altă dată de alta, și așa rămâne mereu robit și niciodată odihnit. Iar cel ce L-a îndrăgit pe Dumnezeu cu adevărat și s-a lipit de Domnul cu toată inima rămâne întotdeauna în pace și în odihnă.
Nu e odihnă în iubirea trupească, în pofta dobitocească a trupului, pentru că iubirea trupească nu este iubire adevărată, ci mincinoasă, fățarnică, înșelătoare, atâta timp cât totul se face după voia și patima omenească. Cu cât mai mult vei îndrăgi trupește pe cineva, cu atât te vei robi lui mai mult ca un dobitoc necuvântător, cu atât mai mult cel iubit viclenește se poartă cu șiretenie, devine stricat; în față face așa, pe la spate altfel, se mândrește, se iubește pe sine însuși. Așadar, în iubirea trupească nu vei afla nicicând liniște si odihnă desăvârșită, adevărată, ci numai tulburare, înșelare, robie dobitocească și înstrăinare de Dumnezeu.