Pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții

Cu rapiditate, ca un fulger, vrăjmașul lovește și paralizează sufletul nostru prin alipirea față de cele pământești, față de așa-numitele bunuri și comori, îndepărtând și înstrăinând astfel sufletul de Dumnezeu. Mai mult de atât, vrăjmașul îi prinde pe toți oamenii în plasa sa prin alipirea oarbă de trup, de lume, de bogăție, de comori, de slavă deșartă, de frumusețea cea trecătoare și de lux. Toate cele lumești ne ademenesc și ne despart de Dumnezeu: pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții (I Ioan 2, 16).

Sfinții au fugit cu orice chip de această triadă a poftelor, ca să nu li se stingă în inimă focul iubirii de Dumnezeu.

Neînfrânarea în hrană și băutură aduce cu sine înrobirea față de vrăjmaș, care se folosește de orice prisos al hranei pentru a ne face rău sufletește și trupește.

Noi, oamenii înstăriți, suntem foarte duri, părtinitori și pretențioși în raport cu săracii, cerându-le neapărat să muncească pentru a se putea hrăni împreună cu copiii lor. Dar de ce nu suntem la fel de duri și de pretențioși cu noi înșine, permițându-ne să ne folosim de prisosul comorilor pământești: bani, bogăție, haine scumpe, locuințe luxoase și tot felul de obiecte de valoare confecționate din aur, argint și pietre scumpe? Oare acestea nu constituie un capital mort care nu aduce niciun folos nimănui, deși ar putea să le aducă un mare folos săracilor, dacă le-am converti în bani și i-am împărți lor?

Oare nu vom fi osândiți în ziua Judecății din pricina acestor comori inutile, dar cu ajutorul cărora am fi putut îndestula și face fericiți pe mulți săraci, primind în dar de la Domnul un mare har și milă atât în veacul acesta, cât și în ziua Judecății?

Sfântul Ioan de Kronstadt; Calea mântuitoare