Pomenirea de 40 de zile a celor adormiți

Biserica ne învață că viața omului nu se sfârșește odată cu moartea trupului. De aceea, creștinii nu-și uită morții după îngroparea lor, ci se preocupă de rugăciuni pentru ei și de pomenirea numelui lor.

Potrivit datinilor creștine și constituțiilor Apostolice, s-au făcut din vechime până în prezent: Liturghisiri și pomeniri pentru cei adormiți la 3, la 9 și la 40 de zile, la 3, la 6 și la 9 luni, la 1, și din an în an până la 7 ani.

Sfinții Părinți au rânduit ca sâmbăta să se facă pomenirea celor adormiți, pentru că este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt și cu sufletul în iad, ca sa-i elibereze pe drepții adormiți.

Pomenirea celor adormiți la 40 de zile de la răposare este una foarte importantă deoarece acum se hotărăște locul în care va sta sufletul celui adormit până la Judecata de Apoi.

Pentru aceasta la biserică ducem, spre a fi slujite de către preoți la parastas: colivă (panacidă), colac, sticlă cu vin (paos), pomelnicul în care trecem numele celor plecaţi la Domnul, şi lumânări.

Pentru pomenirea de 40 zile a celor adormiți se mai pot duce, în funcţie de posibilităţi, pachete pentru pomană ce se împart pentru sufletul celui adormit (nu există o regulă în ceea ce privește conținutul pomenii ci trebuie dat mai degrabă pentru sufletul celui răposat și care ar putea să folosescă celor ce se dau).

De obicei în pachete se pune: mâncare, lumânare, chibrituri, colac, diferite lucruri folositoare (prosop, cană, farfurie, etc), cărticele de rugăciuni sau de învățătură ortodoxă; ș.a.m.d. Acestea sunt mai întâi binecuvântate prin rânduieli de slujbă.

În cărțile de slujbă se numește panihidă (panahidă), dar în popor poartă de obicei numirea de parastas, de la cuvântul grecesc „parivstmi” – a se înfățișa înaintea cuiva, a mijloci; deci rugăciune de mijlocire pentru răposați. Parastasul nu e altceva decât o prescurtare a slujbei înmormântării. Partea de căpetenie o alcătuiesc rugăciunile de dezlegare și iertare, rostite de preot la sfârșitul slujbei, urmate, ca și la înmormântare, de „Veșnica pomenire”. Se săvârșește în biserică, după Liturghie, iar când e cu putință, și la mormânt.

În ziua a 40-a de la moarte, sufletul e dus iarăși de Îngeri la închinare înaintea Domnului Dumnezeu. Biserica, rudele, prietenii și cunoscuții îi fac și în ziua aceasta a 40-a de la ieșirea sufletului din trup, iarăși: pomeniri, rugăciuni și milostenii, pentru ușurarea, iertarea păcatelor și odihna sufletului repauzatului lor, pentru a-l învrednici veșnicei viețuiri fericite cu drepții.

În ziua aceasta a 40-a, văzându-se rezultatele de la vămi și binefacerile făcute în ziua a treia, a noua și a patruzecea pentru ușurarea sufletului, Dreptului Judecător Iisus Hristos Dumnezeu-Omul săvârșește judecata particulară și hotărăște starea sufletului la fericire sau la muncă, în Rai ori în iad, până la ziua Judecății Universale.

Starea aceasta în care s-a așezat fiecare suflet după cum s-a aflat în judecata particulară, nu-i definitivă, pe veșnicie. Ea e impusă schimbării.

Nu se fac parastase în următoarele zile şi perioade din cursul anului bisericesc:

– De la lăsatul secului de carne (Duminica Înfricoşatei Judecăţi) până Sâmbăta a doua din Postul Paştelui.

– În cele 12 zile dintre Naştere şi Bobotează ( adică de la 20 decembrie când începe înainte-prăznuirea Naşterii până la 7 ianuarie), pentru că bucuria duhovnicească a celor două mari sărbători –Naşterea şi Boboteaza– nu se potriveşte cu doliul pentru cei adormiți;

– La praznice împărăteşti:
• Naşterea Domnului (Crăciunul) – 25 decembrie,
• Tăierea împrejur – 1 ianuarie,
• Botezul Domnului – 6 ianuarie,
• Întâmpinarea Domnului – 2 februarie,
• Schimbarea la faţă a Domnului – 6 august,
• Înălţarea Sfintei Cruci – 14 septembrie
• Duminica Floriilor (o săptămână înainte de Paşti),
• Sfintele Paşti,
• Înălţarea Domnului la cer (la 40 de zile după Paşti),
• Rusaliile (la 50 de zile după Paşti sau 10 zile după Înălţare),
• Sfânta treime (Luni după Rusalii).

– În săptămâna Patimilor şi toată Săptămâna Luminată, adică din Sâmbăta Floriilor (Sâmbăta lui Lazăr) până în Duminica Tomii (inclusiv).

– De la lăsatul secului de carne (Duminica Înfricoşatei Judecăţi) până Sâmbăta a doua din Postul Paştelui.

În legătură cu aceste zile de pomenire a celor adormiți, există grija ca ele să fie respectate cu sfințenie la momentul în care se împlinesc aceste soroace. Dacă una din ele cade într-o zi sau perioada în care, conform rânduielilor bisericești, nu se fac pomeniri pentru cei răposați, atunci este bine ca slujba respectivă să se facă mai înainte pentru ca, atunci când vine sorocul respectiv, slujba să fie deja săvârșită. Este deci indicat ca ea să se facă înainte și nu după sorocul de pomenire.

Spre a nu greși în privința pregătirilor pentru aceste pomeniri, cel mai indicat este să se ia legătura în prealabil cu preotul. Acest lucru este necesar întrucât trebuie stabilite, de comun acord, data și ora săvârșirii pomenirii.