vin. sept. 25th, 2020

Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Pomenirea Parintelui nostru Iosif cel Nou, mitropolitul Timisoarei si a tot Banatul, facatorul de minuni (15 septembrie)

        Acest fericit parinte era din pamantul Dalmatiei, nascut la anul 1568 in orasul Raguza, unde parintii sai, Ioan si Ecaterina, vlahi sau aromani, se indeletniceau cu negotul pe mare, fiind cunoscuti de toti locuitorii acelei parti ca oameni cu frica lui Dumnezeu. Murindu-i tatal, inecat cu corabia in apele Marii Adriatice, tanarul Iacob, cum se numea in mirenie, s-a mutat impreuna cu maica sa in Ohrida, unde a si invatat carte mai multa vreme la Manastirea Maicii Domnului din acea cetate. Dorind sa-si inchine viata Domnului, a plecat apoi la Sf. Munte al Atosului, intrand in Manastirea Pantocratorului, unde s-a calugarit luand numele de Iosif. Pana la varsta patriarhala de 82 de ani a petrecut intre vietuitorii Sfantului Munte, facandu-se pilda de adevarata traire intru Hristos. infruntand cu puterea credintei primejdiile si ostenelile de tot felul, alesul intre cuviosi a crescut duhovniceste si a rodit bogat in fapte minunate.

În vremea aceea surpandu-se stapanirea crestineasca din partile Banatului, o data cu venirea turcilor, Domnul n-a lasat fara mangaiere si intarire pe credinciosii acestor meleaguri; ci din Sfantul Munte le-a harazit carmuitor duhovnicesc pe vladica Iosif, care prin alegerea si trimiterea sa de catre Patriarhia Tarigradului trebuia sa impodobeasca scaunul mitropolitan al Timisoarei. Desi la varsta inaintata, n-a precupetit osteneala purcederii la calea lunga ce-l ducea spre pastoritii sai, care-l asteptau ca pe un sfant ales al lui Dumnezeu, al carui dar al facerii de minuni in tot locul era vestit. 

Noul mitropolit a fost inscaunat la 20 iulie 1650, din acea zi cercetand cu o ravna deosebita intregul tinut pus sub obladuirea sa duhovniceasca, indrumand lucrarea preotilor, inviorand viata credinciosilor, reinnoind bisericile si manastirile sau zidind altele noi, dupa trebuinta. Pretutindeni pe unde a trecut, neputinta se vindeca, viata se innoia, credinta se intarea, nadejdea crestea. Ostenindu-se ca un viteaz, s-a aratat biruitor in valtoarea luptelor cu greutatile, mana Domnului fiind cu el in toata vremea, ridicandu-l marturie tare si pavaza neinfranata dreptei credinte si aratandu-l stralucit prin faceri de bine, prin savarsirea de minuni si prin neabatuta dragoste fata de toti oamenii. 

La 1653, in al optzeci si cincilea an al vietii sale, s-a retras la sfanta Manastire a Partosului, nu departe de cetatea Timisoarei, si aci a mai vietuit inca trei ani in rugaciune, post, faceri de bine si tamaduiri. Iar la praznicul Adormirii Maicii Domnului din anul mantuirii 1656 s-a mutat catre Domnul, fiind ingropat in biserica manastirii. Mormantul sau a devenit de atunci loc de cinstire si de rugaciune pentru credinciosii de pretutindeni. Mai apoi insa gasindu-se cu dreptate ca sfintele sale moaste sa se aseze in chiar orasul in care a pastorit, spre mai mare cinstire si implinirea cererilor de folos ale smeritilor rugatori, au fost stramutate cu mare alai in catedrala mitropolitana din Timisoara in anul 1956, la trei sute de ani de la moartea sa.

Si a lucrat sfantul si dupa moarte tot felul de minuni, intru slava adevaratului Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap