vin. oct. 30th, 2020

Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Pomenirea Sfantului Martir Luchian (Lucian) (15 octombrie)

Luchian (Lucian) fiind fiu de parinti bine credinciosi, dupa moartea lor impartindu-si averea la saraci, se nevoia cu citirea dumnezeiestilor Scripturi; prin care a tras pe multi iudei si elini la credinta cea in Hristos. Lasandu-si apoi casa si mergand la Nicomidia, indemna spre nevointa pe cei ce de frica chinurilor se lepadau de credinta. Si stiind a scrie frumos, a lasat bisericii nicomidenilor o carte scrisa in trei stalpi care cuprinde tot Testamentul Vechi si Nou. Si se facuse mai presus decat tot omul, prin inaltimea faptelor celor bune si a nevointei.

Afland de el Maximian si rusinandu-se a-l vedea la fata, ca nu cumva prin puterea cuvantului lui sa se defaime, a grait cu acesta de dupa perdea, si cunoscand nemutarea gandului lui, l-a osandit la inchisoare si foame indelungata. Multe zile nici mancand, nici band, s-a savarsit in inchisoare. Si trupul lui din porunca guvernatorului a fost aruncat in mare. Iar din voia lui Dumnezeu un delfin tinandu-l pe umere l-a scos la uscat.