Porunca a 10-a este: „Să nu dorești femeia aproapelui tău, să nu dorești casa aproapelui tău, nici ogorul lui, nici slujitorul lui, nici slujitoarea lui, nici boul lui, nici asinul, nici unul din dobitoacele lui, nici câte sunt ale aproapelui tău”
Ce opreşte porunca a 10-a? Porunca a zecea opreşte însuşirea lucrurilor altuia, precum şi pofta după ele, dorirea lor. Căci dacă cineva doreşte ceva, atunci va căuta să-şi însuşească ceea ce doreşte.
Această poruncă opreşte deci toate cugetele, dorintele şi poftele necurate ale inimii, fiindcă din ele se nasc apoi tot felul de fapte rele. Nu este de ajuns numai să nu furăm lucrul aproapelui, dar nici nu ne este îngăduit să-l dorim şi să-l poftim în sufletul nostru, fiindcă pofta naşte păcatul, iar păcatul înfăptuindu-se naşte moartea veşnică (Iacov 1,15). Mântuitorul spune: „Căci din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule” (Matei 15, 19).
Aşadar, porunca a zecea cere stârpirea din rădăcină a cauzelor răului, care sălăşluiesc în inima omului şi se cuprind în pofta zămislitoare de păcat. Deci creştinul este dator să se curăţească de poftele rele, să lupte împotriva lor prin rugăciune, post şi prin împărtăşirea cu Sfintele Taine, precum citim în Sfânta Scriptură: „Să ne curăţim pe noi de toată întinarea trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu” (II Cor. 7, 1).
Cum greșesc cei ce încalcă a 10-a poruncă? Cele dintâi patru porunci învață datoriile către Dumnezeu și erau scrise pe cea dintâi tablă (a legii), după cum arată Mărturisirea Ortodoxă. În cele șase din urmă ne învață datoriile către aproapele și erau scrise pe a doua tablă. Pentru aceasta și Domnul, în dragostea cea către Dumnezeu și în cea către aproapele, a înscris din nou în Evanghelie cele zece porunci, și despre acestea a spus: „Nici o iotă sau nici o cirtă nu va trece din lege” (adică din cele zece porunci), după cum arată Mărturisirea Ortodoxă.
Cele cinci porunci de mai înainte, care ne învață datoriile față de aproapele, opresc numai de la cuvintele și faptele din afară ale păcatului. Porunca de față, însă, oprește încă și de la pofta ticăloasă cea din lăuntrul sufletului. Adică oprește cu desăvârșire dorirea păcatului, nici măcar în inimă, căci dorința inimii este rădăcina tuturor cuvintelor și faptelor din afară. Pentru aceasta și Domnul spunea cândva despre poftă: „Oricine se uită la femeie poftind-o, a și desfrânat cu ea în inima lui” (Matei 15, 19). Și Ioan Gură de Aur încă zice: „Că după cum flacăra aprinde trestia, așa și pofta aprinde sufletul. Și după cum fumul orbește și vatămă ochiul, așa și pofta se minte” și iarăși: „Pentru aceasta, nu numai preadesfrânarea a osândit-o (Hristos) ci și pofta a pedepsit-o”
Deci, față de această poruncă greșesc toți cei care, deși cu fapta nu iau lucru străin, cu sufletul și cu inima poftesc, însă, să-l aibă, orice ar fi: fie femeie, fie dobitoc, fie țarină, fie altceva.
Două lucruri însemnăm aici: 1) că cel ce se pocăiește nu trebuie să știe pe de rost toate aceste greșeli pe care le-am pus la fiecare poruncă, ci numai pe cele pe care le-a săvârșit și pe care trebuie să le mărturisească și 2) că, deși nu toate acestea sunt păcate de moarte, totuși trebuie să le dezvăluie pe toate duhovnicului, așa cum le-a săvârșit.