joi. oct. 29th, 2020

Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Povestire foarte folositoare despre milostenie

Povestirea aceasta minunată și înfricoșată poate să aducă mult folos celor care o citesc; ea poate să îndemne sufletele iubitoare de Dumnezeu la fapta cea bună a milosteniei.

Minunată cu adevărat și vrednică de istorisire este pilda pe care o scrie episcopul Vichentie în cartea sa, „Oglinda năravurilor”. Și zice că un om însurat, care avea fii și robi și bogăție din destul, era foarte milostiv și primitor de străini. Deci, într-o seară, după ce a stat la masă, fiindu-i somn și adormind, dimineața l-au găsit jos, pe pământ, ca pe un mort, rece și fără simțire. Atunci cei de casă ai lui, ridicându-l, l-au așezat pe pat și i-au dat multe feluri de doctorii, ca să se încălzească și să-și vie iarăși în fire, însă în zadar s-au ostenit. Iar după mai multe zile, revenind singur la viață, și îndemnat fiind să spună ce a pățit de a zăcut atâtea zile mort, n-a răspuns nimic, ci numai plângea nemângâiat. Și nicidecum nu a vorbit vreun cuvânt despre aceasta în toată viața lui, până în ceasul morții sale, căci și.a cunoscut mai dinainte sfârșitul. Atunci, chemând pe fiul său cel mai mare, a zis aceste cuvinte în auzul tuturor:

„Iubitul meu fiu! Cea mai de pe urmă poruncă a mea pe care ți-o dau, și-ți hotărăsc să o păzești, este ca să ai pe cât poți milă de cei săraci și de călători; să-i primești în casa ta cu toată dragostea și să le dai cele de trebuință cu îndestulare; să Ie slujești lor fără de lenevire, așa după cum m-ai văzut pe mine. Căci milostenia către săraci și primirea de străini este mai bine primită la Dumnezeu decât toate faptele bune. Și oricine va păzi aceasta cu sârguință, pentru dragostea lui Dumnezeu, va primi mare plată în împărăția Lui cea cerească. Iar pentru ca să vă îndemnați toate rudeniile mele la această iubită de Dumnezeu faptă a facerii de bine și a milostivirii către cei străini și săraci, am să vă istorisesc astăzi, în ziua mea cea mai de pe urmă, înfricoșata vedenie pe care am văzut-o atunci când m-ați găsit în mijlocul casei mele, zăcând ca un mort.

Știți că, încă din copilăria mea, eu aveam multă evlavie către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și-i citeam în fiecare zi laude și rugăciuni pe cât puteam. Deci, pentru multa dorire și dragoste pe  care o aveam către dânsa din tot sufletul și inima mea, m-a învrednicit Stăpânul, prin rugăciunile ei, de multe daruri și dăruiri, însă m-am învrednicit de acestea, mai ales pentru milostivirea și îndurarea către cei săraci și străini, căci voi cu toții știți câtă osârdie aveam către primirea de străini, cum primeam pe fiecare și dăruiam tuturor cu îndestulare ceea ce aveau nevoie.

Deci, în noaptea aceea în care am văzut vedenia, am auzit un glas poruncitor, care mă striga pe nume, zicând către mine: «Ridică-te din pat și urmează-mi». Atunci, eu, ridicându-mă, cel care m-a strigat m-a apucat de mână și, trăgându-mă cu sârguință, m-a dus într-o livadă mare. Iar acolo, povățuitorul meu făcându-se nevăzut, m-a lăsat singur în acel câmp mare, din care pricină eram foarte mâhnit. Așa stând eu și neștiind ce să fac, am auzit în urma mea glasuri înfricoșate și mare tulburare, și, întorcându-mă, am văzut mulțime nenumărată de draci venind asupra mea ca să mă. răpească; și erau ca niște fiare neîmblânzite. Atunci eu, văzându-i, am fugit pe cât am putut, alergând cu frică și groază neasemănată, până ce am ajuns la o casă în care am intrat și am închis ușa. Insă diavolii au stricat-o și au intrat înlăuntru ca să mă răpească.

Dar ca să înțelegeți bine, ascultați mai întâi acestea: Sunt trei ani de când am primit aici, în casa mea, un străin, în seara Sfintelor Patimi, ca să-l ospătez după obicei. Iar împlinindu-se acești trei ani, am găsit alt sărac, pe care l-a întreținut maica mea, după dorința pe care i-am arătat-o ca să primească câte unul și să-i slujească lui ca unui înger. Iar după puțină vreme, întâmplându-se să mai aducă un frate al meu pe un altul, mult m-am bucurat, că m-am învrednicit să primesc în casa mea pe cei trei străini, în chipul Sfintei Treimi, și i-am ospătat cu îndestulare, pe cât a fost cu putință, și cu bucurie.

Deci, când diavolii au aruncat ușa jos, după cum am arătat mai sus, și au intrat la mine, am început să strig către Domnul, ca să-mi ajute pentru rugăciunile pururea Fecioarei Maria. Atunci am văzut trei bărbați frumoși, care au zis către mine: «Să nu te temi, că noi am venit să-ți ajutăm>>. Și izgonind pe draci, m-au întrebat dacă-i cunosc, iar eu am zis: «Nu vă știu, domnii mei». Atunci ei mi-au spus: «Noi suntem cei trei străini pe care i-ai primit în casa ta și ne-ai ospătat cu toată îndestularea, din toată inima și cu toată dragostea, ca și Avraam, și ne-a trimis Domnul spre ajutorul tău, ca să-ți răsplătim pentru multa dragoste pe care ai arătat-o către noi, și iată te-am izbăvit din ghearele dracilor». Acestea zicând, s-au făcut nevăzuți.

Iar eu, mulțumind lui Dumnezeu, am mai rămas puțină vreme în casa aceea, temându-mă să ies, ca nu cumva să se întâmple iarăși să mă ispitească. Apoi făcându-mi semnul cinstitei Cruci am ieșit, având nădejdea mea la Domnul. Însă mergând puțin, iarăși au început a fugi după mine dracii, strigând: «Să alergăm degrabă, ca să-l prindem măcar acum, să nu ne scape». Iar eu, grozav temându-mă, mai tare fugeam și strigam: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi!».

Și așa fugind, am ajuns la marginea unui râu de foc, plin de șerpi și de alte fiare înfricoșate ale iadului, care erau afundate în foc până la gât, stând numai cu capetele afară și cu gurile căscate, ca și cum ar fi cerut mâncare. Iar dracii care mă urmăreau pe marginea râului aceluia, mă strigau ca să mă înfricoșeze să cad în el, amenințându-mă că mă vor arunca cu sila.

Atunci eu, uitându-mă împrejur și căutând alt loc de unde să primesc vreun ajutor, văzui acolo, aproape, un podișor mai strâmt de o palmă și atât de înalt, încât mi se părea că ajunge până la cer.  Deci nu știam ce să fac din acestea trei: să cad în râul acela, mă temeam de foc și de balauri; să mă sui pe podișor, mi se părea lucru foarte greu, ba chiar cu neputință; să rămân pe loc, în stăpânirea dracilor, mai rău era. Deci, am ales mai bine să mă sui pe pod, decât să cad în râu.

Și așa, suindu-mă pe o treaptă, cu multă frică și cu nespusă groază, înrăutățiții diavoli veneau după mine, strigând. Iar când am ajuns la vârful podișorului aceluia, au sosit și dracii. Atunci eu am strigat cu lacrimi, zicând: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi!». Deci, îndată s-a aflat acoIo, înaintea mea, Maica milostivirii, Împărăteasa îngerilor cea iubitoare de milă și mi-a întins sfânta ei dreaptă, zicând: «Nu te teme, iubite al meu rob, că după cum tu ai fost totdeauna prietenul meu, citindu-mi rugăciuni și laude și miluind pe săraci, frații Fiului și Stăpânului meu, așa am venit și eu acum să-ți ajut la nevoia ta». Acestea zicând, pe când mă ținea de mâna dreaptă, într-un minut de ceas m-a adus aici, în casa mea, unde m-ați găsit, de frică rămânând mai multe zile ca un mort.
 

Deci, fiul meu, păzește-te să nu te lenevești niciodată la slujirea Atotputernicei Maici a Stăpânului, ci în tot ceasul să-i aduci laude și să o slăvești după cuviință, după cum știi că am făcut și eu, dacă voiești să o ai și tu ajutătoare la nevoie.

Aceasta este întâia mea poruncă. Iar a doua este aceea pe care ți-am mai spus-o: silește-te pe cât poți să miluiești pe cei străini și săraci, dându-le lor toate cele spre trebuință, dacă voiești să dobândești în această lume tot binele, iar în cealaltă să moște nești împărăția cea cerească”.

Acestea zicând pururea pomenitul și povățuind și pe ceilalți care erau de față să aibă cucernicie și evlavie către Prealăudata Fecioară și să ajute pe cei săraci, și-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu. Iar fiul, aducându-și aminte de părinteștile porunci, a petrecut viața sa cu fapte bune, până la sfârșit. Și, murind, s-a învrednicit de fericirea cea veșnică.

din cartea: Fapte de milostenie