Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Prăpastia deznădejdii desparte pe om de Dumnezeu

Deznadejdea
Distribuie

O altă piedică în calea venirii Domnului la noi este adânca prăpastie a deznădejdii, fiindcă atunci când cel necredincios ajunge în adâncul răutăților se deznădăjduiește de milostivirea lui Dumnezeu și cade într-o prăpastie și mai adâncă a fărădelegii. Această prăpastie trebuie s-o umplem cu nădejdea în milostivirea dumnezeiască, ținând minte ce mare rău l-a ajuns pe Iuda pentru deznădăjduire, fiindcă el a păcătuit mai mult deznădăjduindu-se decât vânzându-L pe Hristos.

În vremea pătimirii celei de voie a Domnului, doi au căzut de la El: Iuda și Petru. Unul L-a vândut, celălalt s-a lepădat de El de trei ori. Amândoi au săvârșit păcat la fel de mare, amândoi au păcătuit greu, însă Petru s-a mântuit, dar luda a pierit. De ce nu s-au mântuit amândoi, de ce nu au pierit amândoi? Unii vor spune că Petru s-a mântuit căindu-se, dar Sfânta Evanghelie ne spune că și Iuda s-a căit: Iuda… s-a căit și a adus înapoi arhiereilor și bătrânilor cei treizeci de arginți, zicând: „Am greșit vânzând sânge nevinovat” (v. Mt. 27, 3-4), și totuși căința lui nu a fost primită, dar a lui Petru a fost primită: Petru s-a mântuit, dar Iuda a pierit. De ce? Deoarece Petru s-a căit cu nădejde în milostivirea lui Dumnezeu, pe când Iuda s-a căit cu deznădejde. Cumplită este prăpastia aceasta! Fără îndoială, ea trebuie umplută cu nădejdea în milostivirea lui Dumnezeu. Rău lucru e trufia, rea e și deznădejdea, și amândouă trebuie făcute deopotrivă: trufia trebuie săpată ca un munte, pe când deznădejdea trebuie ridicată și umplută ca o prăpastie.

În Pateric citim următoarele. A fost un oarecare bărbat îmbunătățit, care, fiind tulburat ba de trufie, ba de deznădejde, a născocit un șiretlic foarte înțelept. În chilia sa dinlăuntru, în care nu intra nimeni, a scris pe un perete toate păcatele sale, cu care L-a mâniat pe Dumnezeu, și pe lângă asta a zugrăvit Înfricoșătoarea Judecată dumnezeiască, înfățișând cât de cumplit îi va judeca Dumnezeu pe păcătoși și îi va trimite în gheena focului. Pe alt perete însă a scris faptele bune pe care le-a săvârșit cu pocăință și cu lacrimi, a zugrăvit cum Tatăl Cel milostiv îl primește pe fiul risipitor care se întoarce la El și cum Hristos îi iartă toate păcatele femeii păcătoase care plânge Ia picioarele Lui și îi deschide tâlharului Raiul.

Atunci când îl cuprindea gândul trufaș, se ducea la peretele pe care și-a scris păcatele și, citindu-le, privea la Înfricoșătoarea Judecată dumnezeiască, dojenindu-se și osândindu-se pe sineși ca pe un păcătos vrednic de gheena focului, se smerea cu gândul, plângea și se tânguia bătându-și pieptul. Când venea gândul dimpotrivă, al deznădejdii, se întorcea către peretele faptelor sale bune și spre cugetarea la marea milostivire dumnezeiască, pe care nu o pot birui toate păcatele omenești. Prin aceasta alunga deznădejdea și se întărea în nădejdea în Domnul — iar dracii, nesuferind această născocire și lucrare a lui preaînțeleaptă, i s-au arătat aievea și i-au grăit: .„Nu știm cum să ne războim cu tine, fiindcă atunci când te înălțăm până la ceruri tu te pogori până la iad, iar când te pogorâm noi până la iad tu te înalți până la ceruri.”

Iată, vedem cum acel bărbat îmbunătățit a smerit muntele trufiei, a umplut valea deznădejdii, a făcut muntele deopotrivă cu prăpastia și prăpastia deopotrivă cu muntele. Dacă și noi vom face același lucru în mintea noastră, dacă vom umple orice prăpastie, dacă vom smeri orice munte și orice deal, vom face pentru Domnul nostru cale bună și netedă către noi.

Sfântul Dimitrie al Rostovului; Dacă vrei să ajungi la Cer

Distribuie