Pravila de rugăciune de acasă – Sfântul Teofan Zăvorâtul

Cu privire la modul în care trebuie să săvârșim pravila de rugăciune de acasă, pentru cei ce ar dori să o împlinească cu statornicie, fără să încalce rânduiala o dată stabilită, sfântul Teofan Zăvorâtul dă multe sfaturi folositoare și povețe în răspunsurile lui adânc chibzuite. El înțelege în chip minunat că, dacă este nevoie undeva, atunci îndeosebi aici este nevoie de precauție mare în împărțirea sfaturilor. Pe de o parte, a trebuit să întărească în cei întrebători ideea că atât orânduirea pravilei de rugăciune de acasă cât și împlinirea ei sunt un lucru foarte lăudabil, dar în același timp a trebuit și să-i prevină pe cei întrebători să nu strecoare în această lucrare vie (așa cum trebuie să fie rugăciunea) formalismul mort, iar rugăciunea, așezată într-un anumit cadru și fixată ca deprindere, să nu se transforme mai apoi ea însăși într-o deprindere moartă.

Dacă vom uni într-un întreg tot ceea ce a scris sfântul cu privire la această problemă, vom obține următorul sistem al ideilor lui.

Rânduiala rugăciunilor pentru slujbele bisericești trebuie să fie împlinită așa cum este, iar în ceea ce privește pravila de rugăciune de acasă, ea nu are „neschimbare”, așa cum se exprimă el, ci poate fi schimbată cu privire și la moment, și la durată, și la structură. „Un lucru să-l aveți în atenție – stăruie sfântul Teofan – să faceți totul nu pe placul lenei, și rugăciunea să vină din suflet”. Iată propriile lui cuvinte: „Trebuie prin toate mijloacele să evitați formalitatea și mecanismul în rugăciune…„.

Împlinindu-vă pravila voastră de rugăciune, să nu aveți în gând numai să citiți toate cele rânduite, ci să deșteptați și să întăriți în suflet pornirea de rugăciune pentru a dobândi următoarele lucruri:

a) niciodată să nu rostiți în grabă, ci să rostiți oarecum psalmodiind; în vechime toate rugăciunile rostite erau alese din psalmi; dar nicăieri nu întâlnesc cuvântul ,.a rosti”, ci pretutindeni întâlnesc „a cânta”;

b) în fiecare cuvânt să pătrundeți și nu numai ideea celor rostite să ia naștere în conștiință, ci și simțământul corespunzător să-l deșteptați;

c) pentru a tăia îndemnul Ia rostirea grăbită, rânduiți-vă să nu citiți una după alta, ci să stăruiți în rugăciunea citită un sfert de ceas, o jumătate de ceas, un ceas… cât stăruiți de obicei… și apoi să nu uitați câte rugăciuni aveți de rostit, ci, cum a venit momentul, dacă nu mai aveți dorința să stăruiți mai departe, încetați să mai citiți;

d) după ce v-ați rânduit acest lucru, totuși, nu vă uitați la ceas, ci rămâneți așa, să stați la nesfârșit: gândul nici nu o va lua înainte;

e) pentru a ajuta la mișcarea simțămintelor de rugăciune în timpul liber, recitiți și chibzuiți toate rugăciunile care fac parte din pravila voastră și resimțiți-le ca, atunci când veți începe să le citiți în cadrul pravilei, să știți dinainte ce simțământ trebuie deșteptat în inimă;

f) niciodată să nu citiți rugăciunile fără întrerupere, ci întotdeauna să le întrerupeți printr-o rugăciune personală, prin metanii, fie că faceți acest lucru la mijlocul rugăciunilor, fie că-l faceți Ia sfârșit.

Imediat ce pătrunde ceva în inimă, să vă opriți din citit și să faceți metanii. Această ultimă regulă este cea mai necesară și cea mai folositoare pentru educarea duhului de rugăciune… Dacă vreun simțământ se prinde foarte tare, rămâneți cu el și faceți metanii, iar cititul lăsați-l… și procedați așa chiar până la sfârșitul timpului rânduit.

Unei persoane căsătorite sfântul îi scrie:

– În anumite cazuri trebuie să știți să scurtați pravila. Și nu sunt puține asemenea cazuri în viața de familie.

– Când treburile nu vă îngăduie să săvârșiți pe deplin pravila de rugăciune, săvârșiți-o pe scurt. Dar niciodată nu trebuie să vă grăbiți.

– Pravila nu este partea esențială a rugăciunii, ci este numai partea ei exterioară. Principalul lucru este rugăciunea minții și a inimii către Dumnezeu, înălțată cu slavoslovie, mulțumire și cerere… și, în cele din urmă, cu lăsarea în întregime în voia Domnului. Când există asemenea mișcări în inimă, există și rugăciune în inimă, iar când ele nu există, nu există nici rugăciune, chiar dacă ați stărui zile întregi la pravilă.

– Cu privire la pravilă, eu gândesc așa: orice pravilă și-ar alege cineva, toată este bună atât timp cât ține sufletul în evlavie înaintea lui Dumnezeu… Lui Dumnezeu inima Îi trebuie și, atât timp cât ea stă cu evlavie înaintea Lui, este de ajuns… Iar în acest timp pravila este — așa cum s-a exprimat alegoric sfântul — numai o ușoară încălzire sau aprindere a sobei.

Dezvoltând aceeași idee de bază potrivit căreia rugăciunea adevărată — și pentru noi mântuitoare, și lui Dumnezeu plăcută — poate fi numai aceea care vine direct din inima noastră, sfântul Teofan Zăvorâtul, cu aceeași prudență ca și la întrebarea dinainte, își expune punctul său de vedere și cu privire la modul în care trebuie să ne folosim de cărțile de rugăciune gata tipărite pentru pravila noastră de acasă. Recunoscând marea lor însemnătate pentru rugători în acele cazuri când în suflet încă nu s-a format, ca să spunem așa, starea de rugăciune, sfântul, totuși, ne sfătuiește să lăsăm cititul după cărțile de rugăciune dacă sufletul capătă starea de rugăciune și recomandă să ne lăsăm cu totul în voia cursului liber al sentimentelor noastre de rugăciune.

Cărțile de rugăciune – scrie el – sunt necesare atât timp cât sufletul nu poate începe să se roage singur, dar, când începe să se roage singur, le putem lăsa de-o parte. Cititul după cărticică ne împrăștie mult… Încercați să faceți așa: rugăciunile de dimineață și de seară să le memorați, înțelegându-le și simțind ceea ce se spune în ele. Apoi să le rostiți ca și cum ar veni din inimă (dar nu de pe filele cărții de rugăciuni). Din Psaltire, de asemenea, să alegeți psalmii care vă sunt mai aproape de inimă și să-i memorați… De asemenea, să-i rostiți la rugăciune, din memorie… Să-i rostiți și când mergeți undeva sau când faceți ceva… Cu cât mai puțin veți avea nevoie de cărțile de rugăciuni, cu atât va fi mai bine. Numai când rugăciunea voastră nu merge, atunci, pentru a o însufleți, trebuie să începeți să vă rugați după cărțile de rugăciuni. Iar când rugăciunea voastră se însuflețește, să lăsați cărțile de rugăciuni.

Așa făceau marii rugători… Citeau unul un psalm, altul, o „slavă”… Și apoi, când intrau în duhul de rugăciune, lăsau psalmii de-o parte… Dar tot trebuie – repetă sfântul – să știți câteva rugăciuni pe de rost… De asemenea, și psalmi. Iar acest lucru este necesar pentru că sufletul înlemnește și nu mai este bun de nimic și atunci trebuie să ne rugăm rostind măcar o rugăciune străină — și tot este mai bine decât, nerugându-ne deloc, să mergem Ia culcare sau să petrecem dimineața… Însă întotdeauna când rugăciunea este în inimă, ne putem ruga și fără cartea de rugăciuni, adresându-ne noi înșine lui Dumnezeu și făcând metanii. Numai să nu fim îngăduitori cu lenea. Căci vrăjmașul imediat va porni și ne va trage parcă de mână de la rugăciune.

Știu pe cineva care își ținea pravila în mod deosebit (mai mult decât probabil, preasfințitul Teofan Zăvorâtul se referă aici la sine însuși), anume renunțase să citească rugăciunile din cartea de rugăciuni și își alesese câteva rugăciuni scurte din psalmi, din versetele și invocările ecteniilor, care erau mai potrivite cu starea lui, le orânduise în felul său… și apoi, așezându-se la rugăciune, repeta fiecare stih de câteva ori, cu atenție și simțământ. După ce Îi spunea totul Domnului, sfârșea pravila. El era convins că, îndată ce începea să facă acest lucru, pe tot parcursul pravilei atenția nu mai fugea și simțământul se păstra. Dar, desigur, nu repetarea mecanică producea acest lucru, ci puterea cugetărilor din stihuri…

În viața noastră de toate zilele, adaptând fiecare lucru la o anumită perioadă de timp și respectând un termen sau altul pentru împlinirea lui, ne-am deprins să privim aproape la fel și rugăciunea, rezervând pentru ea acea perioadă de timp pe care o are fiecare la dispoziție. Și, săvârșind pravila de rugăciune rânduită, ne liniștim la gândul că datoria a fost împlinită. Această concepție despre rugăciune ca despre un lucru ce trebuie împlinit la termen și după împlinirea căruia nu mai trebuie nici să ne gândim la el, Sfântul Teofan o socotește cea mai mare greșeală din partea noastră.

Purtând corespondență cu privire la acest lucru cu diferiți oameni practici care nu aveau răgaz să-și rezerve timp suficient pentru pravila de rugăciune de acasă, el a repetat de multe ori că a te ruga nu înseamnă numai să stai la rugăciune și, în general, s-a străduit să lărgească punctul nostru de vedere prea îngust, ca să spunem așa, cu privire la rugăciune.

Vă plângeți de sărăcia rugăciunii – îi scrie el uneia dintre aceste persoane -, dar vă puteți ruga fără să stați în picioare la rugăciune. Orice înălțare a minții și a inimii către Dumnezeu este rugăciune adevărată. Dacă faceți toate acestea printre celelalte treburi, atunci vă și rugați. Eu v-am scris, după cât se pare, că de la oamenii practici, din rândul cărora faceți parte, nu se poate cere același lucru ca de la oamenii sedentari. Principala lor grijă trebuie să fie aceea de a nu îngădui simțăminte nedrepte în timpul săvârșirii treburilor și să se străduiască prin toate mijloacele să le închine pe toate lui Dumnezeu. Această consacrare transformă lucrul în rugăciune.

Trebuie să vă străduiți să dobândiți obiceiul de a nu socoti încheierea rostirii rugăciunii ca fiind sfârșitul rugăciunii, ci și după aceea să socotiți de datoria voastră a fi în rugăciune… Acest lucru se poate împlini prin pomenirea neîncetată a lui Dumnezeu, cu evlavie și cu lăsarea de sine… în voia lui Dumnezeu. Atunci va reieși că, renunțând la rostirea rugăciunii, nu veți pleca de la rugăciune, ci doar veți schimba un fel al ei cu altul. Puteți face mergând și stând rugăciunile pe care le aveți în memorie, iar pe altele le puteți completa sau înlocui cu rugăciunea lui Iisus.

Îndată ce deschideți ochii după somn, îndreptați gândul către Dumnezeu și fiți cu El…

Doctorii spun: „Să nu ieși din casă cu stomacul gol”. În ceea ce privește sufletul, acest lucru poate fi împlinit prin rugăciunea de dimineață și prin lectură. Sufletul se hrănește cu ele și nu mai iese gol la treburile zilnice.

Pravila de acasă și șederea în biserică spre același lucru ne îndreaptă… Și în timpul rucodeliei tot cu Domnul trebuie să fim.

Sfântul Epifanie a fost întrebat: cum să ne administrăm timpul?… Timpul?… Pentru rugăciune nu există anumite momente: ea trebuie săvârșită tot timpul și în fiecare moment. Sfântul Vasile cel Mare a fost întrebat: cum să ne rugăm neîncetat? El a răspuns: să aveți în inimă starea de rugăciune și vă veți ruga neîncetat. Cu mâinile să lucrați, iar mintea către Dumnezeu să o înălțați. Apostolii au înconjurat tot pământul — câtă osteneală!… Dar, cu toate acestea, s-au rugat neîncetat. Și porunca aceasta au scris-o. Duhul credinței, al nădejdii și al lăsării în voia lui Dumnezeu — iată ce trebuie să aprindeți în inimă.

Rugăciunea nu înseamnă numai a sta la rugăciune – repetă iarăși Sfântul Teofan. A ține mintea și inima îndreptate către Dumnezeu înseamnă deja rugăciune, în orice poziție s-ar afla omul. Pravila de rugăciune are rostul ei, iar această stare de rugăciune — rostul ei. Calea către ea este deprinderea de a-L pomeni tot timpul pe Dumnezeu și ultimul ceas cu judecata din urma lui. Iată, orânduiți-vă așa și totul va merge bine. Acest lucru să aibă loc înlăuntru – fiecare pas să-l închinați lui Dumnezeu… Iar pașii trebuie să-i îndreptați după porunci. Iar poruncile să le cunoașteți. Cam atât. Fiecare fapt îl puteți subordona unei porunci și în interior Ii puteți închina lui Dumnezeu lucrarea voastră cea întru El… Și așa Ii veți închina toată viața lui Dumnezeu.

Cu rugăciunea lui Iisus străduiți-vă să vă deprindeți astfel încât să se rostească singură… și pe drum, și la lucru… Și celelalte rugăciuni scurte le puteți repeta întotdeauna… Dumnezeule, curățește-mă… Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului… Povățuiește-mă, Doamne Dumnezeule… și cele asemenea lor.

Sfântul Teofan Zăvorâtul; Sfaturi înțelepte