Praznicul Acoperământului Maicii Domnului este hotărât de Biserică în amintirea ocrotirii Maicii lui Dumnezeu a cetății Constantinopolului. Deasupra pământurilor creștinești se apropia primejdia, acestea fiind amenințate de barbari. Atunci poporul a alergat către biserică cu rugăciune fierbinte și cu lacrimi, pentru a se ruga Împărătesei cerurilor. Iar Maica lui Dumnezeu i-a acoperit pe cei credincioși. Ea a fost văzută de fericitul Andrei cel nebun pentru Hristos și de fericitul Epifanie. Înainta prin ușile împărătești. Alături de ea stăteau Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul Ioan Evanghelistul. Era însoțită de mulțime de puteri îngerești, de apostoli, de proroci și de sfinți.
Maica Domnului îndelung s-a rugat pentru popor, ridicându-și mâinile sale la cer. Iar fericitul Andrei a văzut atunci cum pe chipul ei curgeau lacrimi. In cele din urmă, a desfăcut cinstitul său acoperământ — omoforul ei strălucitor ca de foc — și i-a acoperit pe toți oamenii. Astfel poporul a fost salvat. Barbarii au fost biruiți și primejdia a trecut mulțumită ocrotirii Împărătesei cerurilor.
„Bucură-te, acoperământul lumii cel mai lat decât norul!” — Acest eveniment istoric s-a petrecut demult, însă acoperământul Maicii Domnului este și astăzi întins asupră-ne.
Sfântul Serafim de Sarov, stând la rugăciune, a văzut cum asupra pământurilor creștine dinspre Răsărit s-a întins un nor luminos și acoperea întreg pământul. Nu era ușor în acele vremuri. Starețul a spus că era greu ca oamenii să fie mântuiți, însă prin har era cu putință, dacă ei aveau nădejde. Sfântul s-a rugat pentru toți — pentru fiii săi duhovnicești, pentru cei apropiați și pentru întregul popor, Și iată, privind cum norul acoperea întregul pământ de la Răsărit, glas a fost către el: „Rugăciunea sfinților și cu osebire rugăciunea Maicii Domnului acoperă aceste locuri.”
Să îndrăznim să nădăjduim și noi că acest Acoperământ ne ocrotește, că nu suntem singuri, că avem ajutători în cer! Cu osebire să fim recunoscători Maicii lui Dumnezeu, sfinților ce ocrotesc părțile noastre, dragostei lor către noi, căci le pasă de noi și prin rugăciunile lor trăim și ne mântuim, fiind miluiți de Domnul.
Iubiți frați și surori, Maica Domnului ne acoperă de dușmanii cei văzuți, iar aceștia sunt primejdiile, singurătatea, boala, scârbele, vrăjmășiile, dificultățile de orice fel. De toate ne apără, ne păzește și ne îngrădește. Ea cu osebire ne ajută atunci când înălțăm către dânsa rugăciuni fierbinți, dintr-o inimă plină de iubire și credință.
Maica Domnului ne apără pe noi și de vrăjmașii nevăzuți. Adeseori băgam de seamă că vrăjmașul este gata să pătrundă în sufletele noastre, să ne distrugă, să ne rănească și să ne piardă. O astfel de primejdie este îndepărtată de la noi de Maica Domnului, care îi izgonește pe vrăjmași, acoperindu-ne și mântuindu-ne.
Și cum adeseori păcătuim, nu luăm aminte la ajutorul ei cel ceresc. Nu doar că nu năzuim să viețuim mereu sub acoperământul ei, nu doar că nu ne rugăm ei cu credință vie și cu dragoste, dar o și scârbim pe Împărăteasa cerurilor prin viața noastră, prin păcatele noastre, prin nerecunoștința noastră. Această nerecunoștință este uneori atât de gravă, încât cu greu ar putea fi arătată.
Dragii mei, să ne aducem adeseori aminte de ea, să ne rugăm ei, să cerem de la ea să ne arate urmele sale în viața noastră. Să alergăm sub acoperământul ei cel de foc preamântuitor.
Cu osârdie să ne rugăm ei pentru noi, pentru copiii noștri, pentru familie, pentru cei apropiați și pentru toți oamenii, pentru generațiile ce vor veni — dacă Domnul ne îngăduie să mai trăim. Să o deranjăm pe ea așa cum un copil capricios își deranjează mama, și aceasta nu poate să-l refuze. La urma urmei, viața noastră nu e ușoară și mântuirea e tot mai grea pentru fiecare. Și mai cu seamă, dragii mei, înfricoșător este astăzi pentru cea mai scumpă comoară — credința noastră. Vrăjmașii mântuirii noastre răpesc fără milă credința din inimi. Ca un fur, ei pătrund tiptil-tiptil pe fereastra casei noastre și ne pierd pe veci sufletele.
Să o înduplecăm pe Împărăteasa cerurilor ca ea să ne apere de cei răi și pierzători de suflete. Să o rugăm să ne acopere pe noi în acea clipă înfricoșătoare pe care o vom trăi fiecare dintre noi — în ceasul morții —, când cetele diavolești vor năvăli să ne smulgă sufletul și să-l ducă pe el în prăpastia iadului cea întunecată. Să ne rugăm ca ea să ne acopere izgonindu-i pe acești demoni necurați de la sufletele noastre, să ne ia de mână așa cum o mamă îl ia pe copilul ei și să ne ducă către corturile luminoase ale Fiului său. Domnul să nu ne lipsească pe noi de locașurile cele cerești, de rai, ca să fim acolo unde este El, Mântuitorul nostru, unde Maica Lui Preacurată se află împreună cu sfinții plăcuți Domnului — întru sălașurile fericite.
„Bucură-te, bucuria noastră, care ne acoperi pe noi de tot răul cu cinstitul tău acoperământ!„
arhim. Tihon Agrikov; din cartea: Despre ajutorul Maicii Domnului