Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Predică la pilda semănătorului – Cleopa Ilie

predică la pilda semănătorului
Distribuie

Iubiți credincioși, ați auzit astăzi că s-a citit în Sfânta Biserică pilda Semănătorului. Deci vom spune puțin din tâlcuirea acesteia, să nu îngreunăm auzurile dumneavoastră cu prea multe cuvinte.

Mai întâi să facem aici o întrebare: Oare pentru care pricină Mântuitorul, când a spus pilda cu semănătorul, n-a arătat cine este acest semănător? Ci a trecut pilda la a treia față, zicând: Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa.

Dar n-a arătat: Ieșit-a dreptul sau sfântul cutare sau proorocul cutare sau apostolul cutare să semene sămânța sa. Sau ieșit-am Eu să semăn sămânța cea bună a cuvântului. Pentru care pricină nu s-a spus numele Său?

Pentru că cel dintâi semănător al Evangheliei este Însuși Domnul, Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. El a semănat întâi cuvântul acesta al vieții în urechile sfinților Săi ucenici și apostoli și prin ei la toată lumea.

Dar n-a spus: Venit-am sau ieșit-am Eu să semăn sămânța cuvântului, ca să nu stârnească zavistie de prisos și ură în urechile și în inimile fariseilor și ale cărturarilor, ca să nu se arate ca un iubitor de slavă deșartă, că numai El seamănă cuvântul vieții. De aceea nu a spus numele semănătorului și a zis numai așa simbolic: Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa.

Dar de ce n-a zis: „Ieșit-a plugarul” și a zis „Ieșit-a semănătorul?” Iată de ce: Pentru că nu acela este plugar cu adevărat care are sămânță, dar o ține în sac sau în ladă sau în pod undeva sau în hambar și nu o seamănă. Ci adevăratul semănător și adevăratul plugar este acela care are sămânța și o seamănă pe dânsa.

De aici să trecem la sămânța cuvântului.

Așa zice dumnezeiescul Ioan Gură de Aur: „Nu este plugar al lui Dumnezeu și nici semănător al Evangheliei acela care știe multe și are multă cunoștință în mintea și în inima sa, dar nu vrea să propovăduiască. Ci ține ascunsă această sămânță, ori de frica oamenilor, ori de rușine, ori de lenevire, ori alte motive are în mintea sa și așa ascunde sămânța lui Dumnezeu. Ori poate are mai mult decât altul, dar nu vrea să o semene ca să aducă lui Dumnezeu roadă însutită.

De aceea, adevăratul plugar al lui Iisus Hristos și adevăratul semănător este acela care are sămânța cuvântului lui Dumnezeu și o seamănă în urechile și în inimile ascultătorilor care îl ascultă pe dânsul.

Și apoi, după ce-a zis Mântuitorul această pildă la început, a arătat că se întâmplă cu sămânța cuvântului lui Dumnezeu exact cum se întâmplă și cu sămânța cea materialnică care se seamănă de plugar pe ogor.

Și a zis Preasfântul nostru Mântuitor mai departe așa: Și una din semințe a căzut lângă cale, adică lângă cărare sau lângă drum, și oamenii, nebăgând seamă de dânsa, au călcat-o și păsările cerului, văzând-o așa descoperită, au mâncat-o și a pierit sămânța aceasta semănată lângă cale. Și alta din semințe a căzut pe piatră și, neavând umezeală, s-a uscat.

Dar, ca să vă dați seama că nu chiar pe piatră goală s-a semănat, că acolo nici nu prinde sămânța deloc rădăcini; ascultați pe ceilalți doi evangheliști care îl completează pe acesta de astăzi.

Matei și Marcu zic: Și una a căzut pe pietriș, adică pe pământ cu piatră multă, pe pământ cu pietriș, și unde sămânța, neavând umezeală, a prins puțină rădăcină și, neavând pământ bun, s-a uscat.

Gura fiecărei plante, gura fiecărui arbore este rădăcina lui, cu care el se hrănește mai cu seamă din pământ; este adevărat că arborii mari și multe feluri de saduri se hrănesc prin ramuri din cer, cu oxigen și cu celelalte care trebuie la creșterea vieții sale. Dar mai mult decât toate, gura unei plante, cu care ea se hrănește și trage hrană, este rădăcina.

Deci a doua sămânță, căzând pe pietriș, foarte puțin s-a prins și, neavând umezeală și nici pământ destul, s-a uscat.

A treia sămânță a căzut în mijlocul spinilor, cum ați auzit dumnezeiasca Evanghelie, și a răsărit puțin și, crescând spinii au înăbușit-o i-au luat spațiul de lumină și de hrană și așa s-a uscat.

A patra sămânță a căzut în pământ bun și a adus domnului său roadă însutită. Unii din cercetătorii de firi, parcă s-ar contrazice cu dumnezeiasca Evanghelie, că sămânța, oricât de bun ar fi pământul, nu poate aduce o sută de boabe de grâu sau unul de porumb și așa mai departe, să aducă o sută de boabe.

Dar n-au dreptate! Să se ducă în Egipt, în țarina numită Vizachia și în părțile Nilului și în alte părți din Sicilia, din Italia, să vadă că acolo holdele care se seamănă aduc uneori de două sau de trei ori însutit roadă și să vadă că nu poate să mintă cuvântul lui Dumnezeu și că sunt locuri pe pământ unde un grăunte aduce mai mult de o sută de grăunțe în spicul său.

După ce a spus Mântuitorul pilda acestei Evanghelii, ucenicii Săi n-au înțeles puterea pildei și L-au întrebat deosebi: Spune-ne nouă, care este puterea pildei acesteia! Iar Mântuitorul mai întâi le-a spus: Vouă vi s-a dat să știți tainele împărăției cerurilor, iar acestora în pilde vorbesc, ca, auzind, să nu audă și, văzând, să nu vadă, cum a zis Isaia Proorocul pentru nesinceritatea inimii lor.

Și apoi le-a tâlcuit Mântuitorul așa: Sămânța cea bună este cuvântul lui Dumnezeu, țarina este inima omului, cum e în pilda cu zâzaniile țarinii, Sămânța cea semănată pe cale sunt oamenii puțini credincioși, sau mai bine să zic aproape deloc credincioși, căci aud cuvântul lui Dumnezeu, dar nu-i dau atenție, așa în trecere: „Eh! Am auzit predica preotului! Spunea unu o predică! Am auzit că unu citea din Evanghelie, ce-o fi mai spunând”, și nu-i dă nici o atenție, ca și cum nu s-ar vorbi din Evanghelie, ci din povești.

Unul care este indiferent și nu-i place să asculte cuvântul lui Dumnezeu sau îl trece cu vederea, la acela vine satana și mănâncă sămânța cuvântului din inima lui și este călcat în picioare de toate ispitele drăcești, cum este călcată sămânța, pentru că nu prinde rădăcină cuvântul în inima lui, pentru neatenția lui și nebăgarea de seamă, că nu dă importanță cuvântului lui Dumnezeu.

Sămânța care a căzut pe pietriș sunt oamenii care aud cuvântul și pentru moment se bucură că au înțeles ceva, dar bucuria lor este pripită. Au auzit și s-au bucurat puțin, iar pe urmă le-a scăzut toată evlavia față de cuvântul Domnului, se împietrește inima lor de necredință, de nesimțire, de răutate și îndată se usucă din inima lor sămânța cuvântului lui Dumnezeu. Nu găsește acolo un pământ bun în țarina inimii lui ca să crească.

Aceștia sunt aceia care sunt sămânța căzută pe piatră, adică oameni care prea puțin se bucură și cred și îndată pierd evlavia și credința către cele auzite din cuvântul vieții.

Iar sămânța a treia sunt oamenii aceia care cred în cuvântul lui Dumnezeu până la o vreme, dar de la o vreme se ridică ispite asupra acestui cuvânt. Ori prigoană din partea oamenilor, ori necaz din partea trupului, sau se ridică grijile lumii cele rele, să alerge omul după bogății, după slavă deșartă, după dregătorii, după bani, după trai bun, după dulcețile veacului de acum. Și toate aceste griji crescând, adică mărindu-se în inima omului, îl fac să uite de cuvântul lui Dumnezeu; și așa cuvântul lui Dumnezeu, care prinsese rădăcină acolo și crescuse puțin, se înăbușă, se astupă, se otrăvește cu grijile veacului de acum, de mâncare, de băutură, de avere, de patimi trupești, de dezmierdări, și cine știe ce scopuri ale slavei deșarte sau cine știe ce răutăți, care-l împiedică pe acest cuvânt să crească; și așa, crescând patimile în om, înăbușă și întunecă lumina cuvântului lui Dumnezeu și îndată începe a se ofili, dar cuvântul cel dintâi al credinței lui se usucă și piere.

Iar sămânța a patra, care cade în pământ bun, sunt acei buni creștini și buni oameni de pe fața pământului, care, atunci când aud cuvântul lui Dumnezeu, sunt ca un pământ însetat în care cade ploaia cea binefăcătoare a cuvântului vieții și, căzând în inima lor, se hotărăsc pentru cuvântul lui Dumnezeu să sufere toate necazurile, toate scârbele, foamea, setea, lipsa, ocara, durerea, crucea, moartea și nu mai dau înapoi. Aceștia lucrează împreună cu cuvântul lui Dumnezeu din inima lor și aduc roadă întru răbdare, cum zice Evanghelia, rabdă toate pentru porunca lui Iisus Hristos și pentru cuvântul Sfintei Scripturi și al Evangheliei și așa aduc roadă întru răbdare: unul, adică, cum zice altă Evanghelie, treizeci, iar altul șaizeci, iar altul chiar o sută.

După ce Mântuitorul a spus și a tâlcuit pilda Evangheliei Sfinților Săi ucenici și apostoli, la urmă a zis și acest cuvânt: Cela ce are urechi de auzit, să audă.

Prea puțini sunt oamenii aceia care au urechi și nu aud în lume. Dar urechi de auzit n-au numai oamenii; au și dobitoacele, au și târâtoarele, au și păsările; numai peștii sunt surzi, cum spun Sfinții Părinți, că n-au acest organ al auzului dat de Dumnezeu, ci au numai simțire grozavă, ca, simțind valurile, să se ferească de primejdie, că ei sunt surzi.

Dar celelalte viețuitoare și oameni, toți au urechi. Dar de care urechi este vorba în Evanghelie? Ce credeți? De urechile acestea trupești? Nu! Îndoit este omul și două feluri de urechi are, după cum și două feluri de ochi. Are ochii aceștia simțiți cu care vede cele simțite și are ochii minții, sau mai bine-zis are mintea, care-i ochiul sufletului, cu care privește cele inteligibile, cele nevăzute, ca dogmele credinței și învățăturile Sfintei Scripturi și alte câte sunt nevăzute.

Așa și la urechi să înțelegeți! Cela ce are urechi de auzit, adică ale sufletului, că mulți aud cu urechile acestea și stau în biserică și aud cântând la strană și aud proorocii citindu-se, și aici și aud, dar aud numai cu urechea din afară, iar urechea cea duhovnicească a minții lor și a sufletului lor este astupată de satana, îi întunecă și nu înțelege puterea cuvântului, pentru că urechile sufletului lor sunt surde.

Către aceste urechi s-a adresat Mântuitorul când am auzit: Cela ce are urechi de auzit, să audă. Adică prin urechile acestea simțite să dea cuvântul urechilor celor nevăzute și cu acelea să audă cuvântul și să-l înțeleagă, ca apoi, înțelegându-l, să aducă roadă lui Dumnezeu prin lucrare și prin răbdare.

Iubiți credincioși, dar oare care este cauza nerodirii cuvântului lui Dumnezeu în ziua de astăzi? Sunt mulți preoți predicatori și-n capitala țării, și-n orașe, și-n sate, mulți predicatori sunt astăzi și prin mănăstiri și oriunde vei întâlni predicatori buni. Chiar și unii din credincioși cunosc Scriptura, dar nu se mai văd roadele Evangheliei, nu se mai văd suflete roditoare, cum erau la începutul creștinismului, cu toate că se rostește cuvântul lui Dumnezeu.

Care este pricina pentru care nu rodesc sufletele oamenilor astăzi cum rodeau altă dată? Am să zic că nu sunt altele decât cele patru pe care le-a arătat Mântuitorul, sau trei, că al patrulea a rodit. Dar care este pricina nerodirii cea adevărată, în cele trei chipuri ale Evangheliei, care s-au zis mai sus?

Unii vor zice: „Da, părinte! Astăzi nu se mai întorc oamenii la pocăință, nu se mai văd roadele pocăinței la mulți, pentru că nu se mai fac minuni ca la începutul creștinismului”. Când Apostolul Petru a început să predice în Ierusalim, spune dumnezeiasca Scriptură că, numai într-o zi au crezut trei mii de oameni.

Iar a doua zi a predicat în pridvorul care se zicea, „al lui Solomon” și au mai crezut încă cinci mii. Iată minune mare, în două zile opt mii de oameni au crezut în Hristos prin gura Sfântului slăvitului, întru tot lăudatului Apostol Petru, care nu era nici teolog, nimic, ci numai avea teologia cea mai înaltă, pe Duhul Sfânt pe Care îl primise.

Dar zic ei: „Da, părinte, au crezut atunci mulți pentru că-l auzeau pe Petru vorbind în toate limbile de sub cer”, că așa a fost la Cincizecime, vorbeau doisprezece bărbați galileeni, apostoli, și ei auzeau măririle lui Dumnezeu, fiecare în limba lui, câți erau adunați acolo cu ocazia praznicului Cincizecimii.

Și aceasta nu mică minune a fost, cum fiecare auzea predicându-se Evanghelia în limba lui, cu toate că un singur om vorbea acolo și aceasta a atras pe mulți să creadă.

Iar când a predicat Petru a doua zi, au crezut cinci mii de bărbați. Iarăși, pentru ce? Pentru minunea cea mare cu ologul Enea, care stătea în pridvorul bisericii, numită „Frumoasa”, în care Apostolul Pavel și Ioan Evanghelistul numai cu un cuvânt l-au ridicat și l-au făcut sănătos și această spaimă și minune mare i-au făcut pe toți să creadă în învățătura apostolilor.

Da! Ajutat-au atunci foarte mult minunile. Așa spune și Evanghelistul Marcu: Domnul împreună lucrând, i-a trimis la propovăduire, i-a îmbrăcat cu putere de sus, cu Duhul Sfânt, și le-a dat putere să învie și morții, să scoată dracii, să calce peste leu și peste balaur și peste toată puterea satanei. Și în baza acestor minuni mulți au crezut.

Dar oare numai minunile aveau puterea de a face oamenii să creadă în Hristos? Și pentru aceea nu cred alții astăzi? Nu-i adevărat! Iată, noi vedem de foarte multe ori și atunci și astăzi că oamenii cred fără minuni.

Mântuitorul a fericit pe cei ce cred fără să vadă. Ce minuni a văzut famenul Candachiei când mergea cu împărăteasa Etiopiei și marele Apostol Filip a fost rănit citea pe Proorocul Isaia și ajunsese la stihul acela: Duhul Domnului peste Mine.

Și i-a tâlcuit de acolo înainte, că Hristos a fost acesta, nu Proorocul Isaia, și a zis famenul: Uite apa! Ce mă împiedică să mă botez? A crezut famenul, s-a dat jos din căruță și s-a botezat și îndată Duhul a răpit pe Filip din Gaza – unde-i Gaza? Până în Asia Mică, până la Azot l-a dus într-o clipeală de ochi, cum a dus altă dată pe Proorocul Avacum cu zeama din Iudeea în Babilon la Daniel în groapa cu lei, că organe ale Duhului Sfânt au fost și proorocii și apostolii.

L-a răpit după ce a botezat pe famenul Candachiei, care a fost cel dintâi apostol și cel mai mare misionar din Etiopia, înainte de a merge acolo Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu.

Deci n-a văzut famenul nici o minune, dar i-a explicat și a crezut și a avut inimă bună și a prins cuvântul lui Dumnezeu repede și ca roadă a fost botezul lui și credința lui statornică.

Ce minune a făcut Apostolul Pavel în Iconia, în Listra și în Derbe? Ce minune a făcut Sfântul Apostol Filip în Samaria, când a crezut toată Samaria, primind cuvântul lui Dumnezeu? Predica cu putere cuvântul Domnului! Nu în tot locul, deci, se făceau minuni, dar multă lume se întorcea la Dumnezeu numai prin credință. Credința vine prin auz, iar auzul prin cuvântul lui Dumnezeu și celelalte.

Deci iată, care are țarina bună a inimii sale, nu așteaptă să vadă minuni.

Va zice cineva: „Da! Nu numai minunile, dar și viața Sfinților Apostoli, că erau așa strașnici, așa de mari sfinți și neprihăniți în viață, poate de aceea prindea cuvântul Domnului care-l predicau”.

Nici aceasta nu-i! Pentru că vezi, n-a zis Mântuitorul azi în Evanghelie: ieșit-a sfântul, ieșita apostolul sau dreptul să semene, ci a zis așa simplu: Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa.

De multe ori un om simplu spune din cuvântul lui Dumnezeu, dar spune și el sincer și cu credință și se altoiește acest cuvânt în altă inimă sinceră și aduce roadă însutită.

Deci din cauza nerodirii cuvântului lui Dumnezeu, în ziua de astăzi, nu este din vina persoanei care predică, nici pentru că nu se mai fac minuni și alte pricini care le spun oarecare în această privință.

Cauza nerodirii cuvântului lui Dumnezeu în masa poporului de astăzi este arătată de Mântuitorul în Evanghelie, că oamenii ori sunt cale bătută, unde nu se poate cuprinde cuvântul lui Dumnezeu, inima lor este bătută de grijile lumii și de draci și de patimi și nu mai prinde cuvântul Domnului rădăcini. Ori au inimile împietrite și cuvântul Domnului numai puțin se oprește și se usucă, ori au inimile lor pline de interese materiale zavistie, de beție, de lăcomie, de fățărnicie, de viclenie și de toată răutatea și din cauza aceasta nu rodește în inima lor cuvântul Domnului, că se înăbușă de aceste păcate pe care le găsește acolo în inima omului.

Deci dacă vă întreabă cineva de ce oare nu se întoarce astăzi lumea la pocăință, să știți că din cauza răutății și a așezării sufletelor celor pătimașe. Că unii din noi suntem cale bătută, alții suntem spini și alții piatră și de aceea cuvântul Domnului nici nu prinde rădăcină, și, chiar dacă prinde, se usucă și se înăbușă.

Cleopa Ilie; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 7

Distribuie