Sfinții părinții spun că preotul este o făclie nestinsă în sfeșnic, el reprezintă pe episcop și deci pe Apostoli iar în parohia sa este apostolul satului sau orașului în care este rânduit să slujească cele sfinte și să vestească Sfânta Evanghelie. Sfântul Ambrozie al Milanului spune că: “Preotul este ambasadorul iubirii lui Hristos”. Însă, în ziua de azi preotul, în viziunea „lumii moderne”, este văzut altfel:
Dacă vorbește cu bogații, e capitalist; dacă vorbește cu săracii, e socialist. Dacă-i zâmbitor, nu-i serios; dacă-i serios, nu-i cordial. Dacă bea alcool, e bețiv; dacă nu bea deloc, nu știe să se integreze. Dacă umblă elegant, e lumesc; dacă poartă reverenda, e retrograd. Dacă vorbește cu femeile, e ceva la mijloc; dacă-i rezervat cu femeile, e misogin și posac. Dacă mângâie copiii, e pedofil; dacă nu mângâie copiii, n-are inimă.
Dacă-i gras, e lacom; dacă-i slab, e zgârcit. Dacă predică mai mult de zece minute, e nepotrivit; dacă predică scurt, nu știe ce să zică. Dacă are părul lung, face pe sfântul; dacă are părul scurt, e lumesc. Dacă dezleagă pe toți, e indiferent față de cele sfinte; dacă-i exigent, îndepărtează credincioșii. Dacă-și pierde răbdarea, n-are dragoste; dacă nu-și pierde răbdarea, e glacial.
Dacă face vizite credincioșilor, e de negăsit; dacă nu face, e indiferent. Dacă face lucrări în parohie, cheltuie banii aiurea; dacă nu face lucrări, fură banii. Dacă vorbește despre Dumnezeu și rugăciune, e abstract; dacă tratează despre probleme sociale, face politică. Dacă citește ziarele, se interesează prea mult de politică; dacă nu citește ziarele, nu umblă în pas cu timpurile.
Dacă scrie în ziare sau reviste, e arogant; dacă nu scrie, e incult. Dacă-și ia concediu, e risipitor; dacă nu merge în concediu, e avar. Dacă umblă c-o mașină veche, e zgârcit; dacă umblă c-o mașină nouă, nu-i pasă de săraci. Dacă-i tânăr, n-are experiență; dacă-i bătrân, ocupă locul tinerilor. Cum trebuie oare să fie un preot „pe placul lumii”?