Prețuiți timpul care este scump căci zilele sunt rele

De obicei crezi că ai timp, că ceea ce ai stricat azi ai timp să repari mâine, că tot ceea ce nu ai spus azi, vei avea timp să zici mâine, poimâine, cândva. Dar adevărul e că n-ai. „Am timp, am timp”, îți repeți ca o moară stricată, iar la un moment dat constați că timpul e singurul care-ți lipsește. „O să spun”, „o să fac”, „o să…” , mereu „o să”, mereu Ia viitor, de parcă ăsta e singurul timp pe care-l știi. Însă el, mârșavul, „n-o să” te aștepte niciodată. E singurul care își vede de treaba lui și trece la timpul lui, fără să încetinească.

Sfântul Apostol Pavel, într-una din epistolele sale, spune că noi trebuie să prețuim timpul pentru că zilele sunt rele. Și, într-adevăr, oare nu ne înșală pe noi timpul? Oare nu petrecem zilele vieții noastre în grabă, cu nebăgare de seamă?…

Trăim astfel de la an la an, nefăcând nimic din ceea ce ar trebui să facem, pentru că „încă este vreme”; iată însă că timpul a trecut…

Anii trec, nu facem nimic, și nu doar că moartea vine și ne seceră, dar în fiecare etapă a vieții noi devenim incapabili de ceea ce am fi putut face mai înainte.

În anii maturității nu putem simți minunat și deplin anii tinereții, iar la bătrânețe nu putem să arătăm lui Dumnezeu și lumii ce am fi putut face în anii maturității.

Există o vreme pentru fiecare scop, însă când timpul a trecut, unele lucruri e cu neputință să le mai facem.

Zilele sunt rele, vremea e înșelătoare, și când se spune că trebuie să ne amintim de moarte aceasta nu se face pentru ca noi să ne temem de viață, ci ca noi să trăim cu toată intensitatea de care suntem în stare.

Prețuiți timpul care este foarte scump, nu mai poți schimba nimic în veșnicie, tot ce poți sa faci, acum o poți face. Amânarea, nepăsarea, uitarea ne duce la adormire, la delăsare, la paralizie și apoi iar în păcate și moarte sufletească. Trebuie să ne silim, să tragem de noi continuu, să ne ținem mintea la rugăciunea inimii și la Dumnezeu, căci acum ispita este la tot pasul.