Prietenul adevărat iubește oricând

În zilele noastre, a avea un prieten adevărat este un deosebit de important și o realitate trăită rar. Prietenul adevărat iubește oricând, prietenul desăvârșit se gândește mai întâi la viața celuilalt, se roagă pentru el, se bucură de realizările acestuia, se întristează când acesta are necazuri. Prietenul adevărat este un sprijin neîntrerupt și o comoară de neprețuit în viața noastră.

Sfântul Ioan gură de Aur spune despre prietenul adevărat: „Astfel trebuie a iubi cel ce iubește, încât dacă i s-ar cere chiar și sufletul, să nu ezite de este cu putință. Și nu zic încă «dacă i s-ar cere», ci însuși el să alerge spre astfel de scop. Nimic nu poate fi mai plăcut ca o astfel de dragoste pe care nimic supărător nu o poate împiedica. Cu adevărat că «prietenul credincios este leacul vieții»; cu adevărat că «prietenul credincios este acoperământ tare» (Ecclesiasticul 6, 14, 16). Ce nu ar face un prieten adevărat? Câtă plăcere nu ți-ar deștepta? Cât folos și câtă siguranță? Chiar de ai spune de mii de tezaure, totuși nimic nu ar fi mai de preț ca un prieten adevărat„.

O prietenie poate fi încercată de momente tensionate care intervin din diferite cauze. În ceea ce privește conflictele dintre membrii unei prietenii trainice, chiar dacă unul dintre aceștia l-ar mâhni cu ceva pe celăIalt, într-un final va birui tot dragostea, dacă vor avea încrederea că niciunul dintre ei nu ar dori să-l vatăme cu ceva pe celălalt.

Prietenul adevărat rămâne alături de tine, iar în vremea supărării va căuta pacea, fără să se îndepărteze de prezența ta.

La fel și Hristos face cu noi. Când îi greșim El este lângă noi cu bunătate și iubire. Despre asta, Avva Dorotei spune în cartea Filocalia; Diferite învățături de suflet folositoare: „Căci dacă are cineva un prieten și e încredințat că e iubit de el, chiar dacă ar pătimi ceva de la el și chiar dacă acel lucru ar fi împreunat cu necaz, e convins că i-a făcut acest lucru din iubire și niciodată nu crede despre prietenul său că vrea să-l vatăme pe el.

Cu cât mai mult nu trebuie să gândim despre Dumnezeu care ne-a făcut și ne-a adus la ființă din cele ce nu sunt, și S-a întrupat pentru noi și a murit pentru noi, că toate le face cu noi din bunătate și iubindu-ne?

Și despre prieten pot gândi că face unele lucruri pentru mine pentru că mă iubește și-mi poartă de grijă. Dar despre el nu pot socoti că are o astfel de înțelepciune, că poate cârmui toate cele privitoare la mine precum se cuvine. De aceea el mă poate și vătăma, chiar dacă nu vrea. Dar despre Dumnezeu nu putem spune aceasta. Căci El este izvorul înțelepciunii și știe toate cele ce ne sunt de folos și cârmuiește spre aceasta toate ale noastre, până la lucrurile cele mai neînsemnate.

Alteori se poate spune despre prieten că mă iubește, și mă cruță și știe să cârmuiască cele privitoare la mine, dar nu și că are putere să mă ajute în cele ce socotește că-mi sunt spre folos. Dar despre Dumnezeu nu putem spune nici aceasta. Căci Lui toate Îi sunt cu putință și nimic nu e cu neputință înaintea Lui.

Deci despre Dumnezeu știm că iubește și ocrotește făptura Sa și că El însuși este izvorul înțelepciunii și știe să cârmuiască cele ale noastre și că nimic nu-I este Lui cu neputință, ci toate slujesc voii Lui; și trebuie să știm că toate câte le face sunt spre folos și că trebuie să le primim, precum am spus mai înainte, cu mulțumire, ca de la un Stăpân bun și binefăcător, chiar dacă sunt împreunate cu necaz. Căci toate se fac cu dreaptă judecată și Dumnezeu cel prea milostiv nu trece cu vederea nici necazul ce ni se întâmplă”.