Hristos este Dătătorul Vieții celei veșnicei, însă îndepărtarea omului de Dumnezeu are ca urmare moartea duhovnicească. La această moarte duhovnicească Se referea Domnul atunci când a spus: „Știu faptele tale, că ai nume, că trăiești, dar ești mort„.
Însă din clipa în care sufletul se va pocăi și se va întoarce pe calea lui Dumnezeu, va începe să trăiască duhovnicește și va deveni iarăși măduIar viu al Bisericii lui Hristos. Această pocăință și înviere a sufletului din faptele cele moarte ale păcatului este numită în Apocalipsă prima înviere. „Aceasta este învierea cea dintâi„.
Fiecare suflet care trăiește potrivit cu poruncile Evangheliei și se hrănește din Tainele Bisericii noastre este viu, deoarece este legat de Hristos, Care este Începătorul Vieții.
A doua înviere este cea a trupului, care se va face la sfârșitul lumii. Este învierea de obște a tuturor oamenilor, și drepți și păcătoși. Trupul nostru moare o singură dată și înviază tot o singură dată.
Cel care se va învrednici încă din această viață să învieze cu sufletul nu va mai gusta a doua moarte, care este iadul, ci va învia cu trupul, care va deveni nestricăcios, potrivit cuvântului Apostolului Pavel: „Domnul va schimba la înfățișare trupul smereniei noastre ca să fie asemenea trupului slavei Sale”, pentru a trăi și a împărăți împreună cu Hristos.
Așadar, de prima înviere depinde toată însemnătatea vieții noastre duhovnicești. Adevărul acesta se vede foarte limpede în ceea ce spune Domnul în Apocalipsă: „Fericit și sfânt este cel ce are parte de învierea cea dintâi. Peste aceștia moartea cea de a doua nu are putere„.
Dar dacă cineva nu va învia cu sufletul în timpul acestei vieți pământești, acesta nu numai că nu se va slăvi prin învierea trupului, ci va fi osândit și trupul împreună cu sufletul.
A doua moarte trebuie înțeleasă duhovnicește. Moartea și iadul au fost aruncate în râul cel de foc, ceea ce înseamnă că au fost biruite amândouă prin Învierea lui Hristos. Râul de foc este iadul cel veșnic. Aceasta este a doua moarte, adică despărțirea veșnică de Dumnezeu și iadul cel veșnic și nefericirea celor care sunt osândiți în el: „Și moartea și iadul au fost aruncate în râul de foc. Aceasta este moartea cea de a doua: râul de foc„.
Păcatul este pricina primei morți, adică a celei trupești, dar și a celei de a doua morți, a celei duhovnicești. Moartea este urmarea pedepsei și a osândirii celei veșnice și, prin urmare, este veșnică.
Dacă un suflet va pleca din această lume nepocăit, atunci la cea de a Doua Venire a lui Hristos, când vor fi judecați toți oamenii, și buni și răi, acesta va merge în iad, fiindcă nu s-a pocăit și nu a trăit potrivit voii lui Dumnezeu. Aceasta este cea de a doua moarte.
De aceea Starețul Efrem Filotheitul ne sfătuiește părintește: „Întotdeauna să-ți amintești de moarte; aceasta să-ți fie dreptar de viață! Multă luptă are sufletul când se desparte de trup. Cât de mult suspină atunci, cât lăcrimează, dar alt ajutor nu are, decât faptele cele bune. Pentru aceasta nevoiește-te în cele bune și de folos, acum când mai există suflare de viață, căci vine clipa când mădularele trupului vor înceta să săvârșească lucrarea mântuirii„.
monahul Marcel Karakalinul; Cugetări duhovnicești