Fiul meu, în această lume oamenii se împart în buni și răi, în bogați și săraci, în cultivați și necultivați, în nobili și bădărani, în deștepți și proști. Cu toții însă se unesc într-un punct, și anume în durere, fiindcă toți oamenii, fără excepție, suferă. Așa cum spune și zicala: „Minunat lucru este dacă cineva a trăit fericit toată viața„. Prin urmare toți oamenii trăim în împărăția durerii.
Cunoaștem că durerea este ceva personal, pe care fiecare trebuie să o înfrunte singur. Este crucea fiecăruia, pe care este dator să o ducă, așa cum Iisus, Mântuitorul lumii, Și-a ridicat Crucea de dragul nostru.
Odihnește-te, așadar, fiul meu, în brațele părintești care în această vreme de acum te tămăduiesc prin durere și liniștește-te. Primește-o căci Dumnezeu ți-o trimite. Împacă-te cu ea, cu durerea, ca s-o poți înfrunta.
Știu cât de greu este acest lucru, însă este mântuitor. Sfinții se bucurau în necazurile lor, noi, cel puțin, să le primim cu răbdare și Dumnezeu nu va trece cu vederea nici chiar cea mai mică răbdare a noastră de bunăvoie, supunându-ne voii Sale, pe care o reprezintă durerea.
Fiul meu, adună-ți puterile sufletului atunci când suferi și încearcă să înțelegi scopul durerii, și anume că prin ea Dumnezeu îți deschide Cerul.
Crezi că Cel care cunoaște și numărul perilor capului tău nu cunoaște și măsura durerii tale? Da, o cunoaște. Așadar, încredințează-te Părintelui nostru ceresc!
Nu te încovoia! Împreună cu Hristos le vei trece pe toate și vei deveni moștenitor al nesfârșitei bogății a Părintelui nostru Cel de obște. Amin.
Efrem Filotheitul; Povețe părintești