Psalmul 3 se potrivește fiecărui creștin care este luptat de vrăjmașii văzuți și nevăzuți, adică de oameni și de diavoli. Psalmul 3 este despre fuga în pustie a fiului lui Abesalom. Cei ce citesc Cartea a II-a a Împăraților vor afla de acolo cum s-a sculat Abesalom, fiul lui David, asupra părintelui său, căutând să-i ia împărăția și să-l omoare.
1. Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se scoală asupra mea;
2. Mulți zic sufletului meu: „Nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui! „
3. Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi Cel ce înalţi capul meu.
4. Cu glasul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui.
5. Eu m-am culcat şi am adormit; sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini.
6. Nu mă voi teme de mii de popoare, care împrejur mă împresoară.
7. Scoală, Doamne, mântuieşte-mă, Dumnezeul meu, că Tu ai bătut pe toţi cei ce mă vrăjmăşesc în deşert; dinţii păcătoşilor ai zdrobit.
8. A Domnului este mântuirea şi peste poporul Tău, binecuvântarea Ta.
TÂLCUIRE: 1. Doamne, cât s-au înmulțit cei ce mă necăjesc.
Proorocul David foarte s-a mâhnit cu inima văzând pe prietenii și supușii săi că se ridicau asupra lui cu atât de mare vrăjmășire și cu multă ură, împrietenindu-se cu Abesalom, fiul lui, care [și el] s-a sculat asupră-i căutând să-l omoare, ca să se facă pe sine împărat. Pentru aceasta, către Însuși Dumnezeu își înalță sufletul Proorocul împărat și întreabă: „Din ce pricină s-au făcut vrăjmași ai lui toți câți erau împrejurul batjocoritorului de tată și răzvrătitului Abesalom, necăjindu-l?„. Și încă întreabă: „Din ce pricină s-au înmulțit acești vrăjmași ai lui, cărora, în fiecare zi, li se adaugă și mulți Se înțelege, însă, cuvântul acesta și pentru vrăjmașii cei gândiți, demonii, care se adaugă în toate zilele, pentru ca să dea război fiecărui creștin, precum zice Grigorie al Nyssei.
Mulți se scoală asupra mea.
Acest cuvânt tălmăcește și arată mai deplin ceea ce a zis mai înainte, [anume] că s-au înmulțit.
2. Mulți zic sufletului meu: „Nu este mântuirea lui, întru Dumnezeul Iui!”
„Mulți dintre vrăjmașii mei, chemându-se unii pe alții, zic despre sufletul meu, adică despre mine. [Căci prin suflet se numește toată persoana, din parte înțelegându-se întregul]”. Dar ce zic aceștia? „Omul acesta, fiindcă mult este prigonit și vrăjmășit, pentru aceasta a pierdut ajutorul lui Dumnezeu, pentru păcatele lui.” Se mai înțelege și așa: „Că mulți, văzând întâmplările mele, zic că Dumnezeu m-a părăsit”. Iar întru Dumnezeul lui spune în loc de „în Dumnezeul întru Care nădăjduia”.
3. Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu ești,
„Acei vrăjmași ai mei să zică asupra mea orice voiesc, că Tu, Doamne, ajuți celor ce sunt în ispite, dacă sunt vrednici de ajutorul Tău”.
slava mea și Cel ce înalți capul meu.
„Alții, zice, cu alte laude se fălesc spre slava lor: cu obârșia, cu sporirea în lucrurile lor, ori cu bogăția, ori cu alt asemenea bine vremelnic; dar eu numai întru Tine nădăjduiesc și mă laud, căci Tu mă slăvești făcându-Te ajutorul meu și înălțând capul meu peste capetele vrăjmașilor mei, adică făcându-mă biruitor al lor și prin aceasta înalți capul meu, care mai înainte era plecat în jos, din pricina întâmplărilor și a necazurilor mele”.
4. Cu glasul meu către Domnul am strigat, și m-a auzit din muntele cel sfânt al Său.
„Am strigat, zice, către Dumnezeu, ori gânditor cu inima, ori și simțitor cu gura, și îndată m-a auzit; așa cum zice și în altă parte David: Aproape este Domnul de toți cei ce-L cheamă (Ps. 144: 19), iar munte sfânt a numit Sionul cel ce este în Ierusalim, fiindcă iudeii credeau că Dumnezeu în acest munte locuia, și din acesta vorbea cu cei vrednici; prin munte sfânt se mai înțelege cerul, pe care îl numim și locaș al lui Dumnezeu, precum Domnul a zis: Să nu te juri nici pe cer, că este scaun al lui Dumnezeu (Mt. 5: 34).
5. Și eu m-am culcat
„Eu, zice, am căzut pe așternutul meu, fiindcă m-am îngreuiat de necazuri, care [necazuri] îngreuiază pricinuind somn și, de aceea, am rămas nelucrător.”
și am adormit;
„Destulă vreme, zice, am fost stăpânit de această somnoroasă greutate a necazurilor.”
sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini.
Simțind David ca un Prooroc că Dumnezeu vrea să-i ajute, zice: „M-am trezit cu cugetarea sufletului meu, cea căzută din pricina necazurilor”. Iar Grigorie al Nyssei zice: „Această zicere i se potrivește celui ce se pocăiește pentru păcate: „am dormit somnul păcatului, dar îndată m-am trezit, Dumnezeu apucându-mă de mână”. Aceasta o spune și dumnezeiescul Chiril. Iar alții zic că acestea le proorocește David pentru învierea sa, adică atunci când, după ce va muri, va adormi și va dormi pentru multă vreme, căci va rămâne trupul lui mort și nelucrător în pământ, iar apoi, după mulți ani, se va scula, ori atunci când Hristos Se va pogorî în iad și va scula pe cei din iad: Că multe trupuri, zice, ale Sfinților celor adormiți s-au sculat (Mt. 22: 52), ori la sfârșitul veacului, când va învia pe toți cei morți.
6. Nu mă voi teme de mii de popoare, care împrejur mă împresoară.
„Nu mă voi teme, zice, de zeci de mii de popoare, având, Doamne, sprijinul și ajutorul Tău”. Iar împresurători numește David, istoric [literal], pe Abesalom și pe ajutătorii lui, care îl vrăjmășeau; iar anagogic, pe demoni, căci așa se înțelege războiul circular al demonilor, după Sfântul Maxim, că ne vrăjmășesc și ne dau război pe față, iar alteori ne dau nădejdi de sporire în bine și de bunătăți deșarte, iar din spate, cu aducerea aminte a păcatelor din trecut, prin care voiesc să ne spurce sufletele, mai ales a celor trupești; iar de-a dreapta, ne războiesc pe ascuns, ajutându-ne să facem fapte bune peste măsura cuvenită, socotind să ne arunce în slava deșartă; iar de-a stânga, ne războiesc atunci când ne silesc să facem vreun păcat învederat și mărturisit.
7. Scoală, Doamne, mântuiește-mă, Dumnezeul meu.
Prin scoală vrea să spună: „Pornește-Te asupra vrăjmașilor mei, Doamne, Tu, Cel care pari că dormi, după îndelunga răbdare ce arăți”. Ori proorocește învierea din morți a Domnului, chemându-L să Se scoale, ca prin înviere să mântuiască neamul omenesc, pe care îl înțelege aruncat jos de la fața Sa?
Că tu ai bătut pe toți cei ce mă vrăjmășesc în deșert.
Mai înainte văzând David cu ochii săi cei proorocești pieirea cea desăvârșită a vrăjmașilor săi celor gândiți și simțiți, mulțumește aici lui Dumnezeu, mărturisindu-l harul.
Dinții păcătoșilor ai zdrobit.
Dinți numește Proorocul, în chip metaforic, puterea acelor fiare care au toată tăria în dinți, precum sunt câinii și porcii cei sălbatici, și altele asemenea lor. Iar păcătoși numește pe toți vrăjmașii săi, deoarece păcătuiau vrăjmășindu-l în deșert, păcătuind doar din pricina răutății lor, fără a avea vreo dreptate. Aceasta se potrivește și la vrăjmașii lui Hristos, ai căror dinți, adică putere, a zdrobit-o Dumnezeu-Tatăl.
8. A Domnului este mântuirea.
Și acest cuvânt este de mulțumire, arătând astfel că numai Domnul l-a mântuit și nu altcineva.
Și peste poporul Tău binecuvântarea Ta.
„Binecuvântarea Ta, Doamne, zice, a venit peste poporul Tău”, adică înțelegându-l fie pe poporul Său cel prigonit împreună cu Sine, fie pe cel ce se află în împărăția Sa. Încă prin popor se mai înțelege poporul creștinilor, poporul lui Dumnezeu; iar prin binecuvântare trebuie să înțelegem, după Teodorit, pacea și facerea de bine a lui Dumnezeu pe care El a dăruit-o lui David, căci aceasta s-a făcut pricină de binecuvântare. Căci văzând tot poporul facerea de bine ce i s-a dăruit lui David, au slăvit pe Dumnezeu, prin urmare, dobândind și ei – din facerea de bine cea către împăratul lor – mare odihnă și ajutor.