1. Când Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptăţii mele! Întru necaz m-ai desfătat! Milostiveşte-Te spre mine şi ascultă rugăciunea mea. 2. Fiii oamenilor, până când grei la inimă? Pentru ce iubiţi deşertăciunea şi căutaţi minciuna. 3. Să ştiţi că minunat a făcut. Domnul pe cel cuvios al Său; Domnul mă va auzi când voi striga către Dânsul. 4. Mâniaţi-vă, dar nu greşiţi; de cele ce ziceţi în inimile voastre, întru aşternuturile voastre, vă căiţi. 5. Jertfiţi jertfa dreptăţii şi nădăjduiţi în Domnul. 6. Mulţi zic: „Cine ne va arăta nouă cele bune?” Dar s-a însemnat peste noi lumina feţei Tale, Doamne! 7. Dat-ai veselie în inima mea, mai mare decât veselia pentru rodul lor de grâu, de vin şi de untdelemn ce s-a înmulţit. 8. Cu pace, aşa mă voi culca şi voi adormi, că Tu, Doamne, îndeosebi întru nădejde m-ai aşezat.
Psalmul acesta se suprascrie la sfârșit, pentru că în ultimul verset se prorocește despre învierea din morți, precum vom arăta mai apoi, care înviere este lucru al veacului viitor, care veac este sfârșitul veacului acesta. Și se suprascrie în cântări deoarece David cântă cu laudă minunile lui Dumnezeu, care l-au preaînălțat peste tiranica apostazie a lui Abesalom, fiul său, după care a cântat psalmul acesta, după Teodorit; însă se potrivește acesta și la fiecare creștin care voiește a se izbăvi de primejdii.
TÂLCUIRE: 1. Când te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptății mele. Vezi, iubite cititorule, grăbirea înduratului Dumnezeu, pentru că, încă din vremea când Îl ruga David, l-a şi ascultat, precum zice şi prin Isaia: Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-Mă! (Is. 58: 9), deoarece pe Dumnezeu nu-L poate îndupleca spre a auzi mulţimea de cuvinte ale rugăciunii, ci îl face să se plece doar la curata şi fierbintea aplecare a sufletului celui ce se roagă; iar zicerea al dreptăţii mele este o parafrază prin care vrea să zică: ,,Dumnezeul meu, al celui drept, fiindcă în privinţa nedreptății ce mi-a făcut-o Abesalom, fiul meu, eu sunt drept, căci cu nimic nu l-am nedreptățit”. Şi [nu numai aici, ci şi] în multe locuri din psalmi David se numeşte pe sine drept şi cuvios şi cu alte ca asemenea numiri, dar fără a se mândri, ci măsurându-se pe sine în opoziţie cu răutăţile celor ce îl vrăjmăşeau.
Întru necaz m-ai desfătat Acest cuvânt îl zice David ca să arate că bucuria lăţeşte şi desfătează inima, iar necazul o strâmtorează. ,,Însă pe mine, zice, în vremea necazului şi a întristării, m-ai lăţit şi m-ai desfătat, Doamne, şi mi-ai dat atâta mărime de suflet, încât am şi poruncit ostaşilor mei să nu omoare pe fiul meu, cel ucigaş de părinte, zicându-le: Cruță-mi pe feciorul meu, Abesalom (II Împ. 18: 5)”. Iar Hrisostom zice: ,,Şi nu a zis (David către Dumnezeu): «…ai adus necazurile», ci «ai lăsat să le simt şi m-ai desfătat», că minunata făptuire a marii lucrări dumnezeieşti de aici mai ales se arată, nu numai întru aducerea necazurilor, ci şi în rămânerea în ele, care [făptuire] dă omului multă îndemânare şi lesnire”.
Milostiveşte-Te spre mine şi ascultă rugăciunea mea. Deşi, după cum s-a arătat mai sus, David a fost ascultat şi miluit de Dumnezeu, iarăşi cere să fie miluit şi ascultat, poate pentru că urma să cadă din nou în ispite, şi pentru aceasta se roagă să nu fie trecută cu vederea de Dumnezeu rugăciunea şi cererea sa, ci iarăşi să fie ascultat şi în viitor, după Hrisostom.
2. Fiii oamenilor: până când grei la inimă? Acest cuvânt îl zice David către prietenii şi cunoscuţii săi, care căutau să-l ajute când era în primejdie, spunându-le: ,,Până când, o, prieteni ai mei, nu veţi ridica inimile voastre către Dumnezeu, când sunteţi în necazuri, ci le îngreuiați, pogorându-le jos, la cele pământeşti, cu cugetări omeneşti şi cu griji lumeşti?”. Iar fiii oamenilor, o zice în loc de ,,o, oamenilor”, aceasta obişnuindu-se a se zice în limba evreiască.
Pentru ce iubiţi deşertăciunea şi căutaţi minciuna. ,,Meşteşugirile şi cugetările oamenilor, zice, sunt nefolositoare, o, prietenii mei, pentru că acestea măgulesc [linguşesc] feluritele nădejdi, însă nu nimeresc şi se dovedesc zadarnice.” Ori o zice David pentru acei oameni care sunt pironiţi în lucrurile de acum ale lumii, care par a fi, iar întru adevăr nu sunt, din pricina desei lor prefaceri şi schimbări, pildă pentru aceasta fiind însuşi David care, împărat fiind, era prigonit în pustie de Abesalom, fiul său, ca un om de rând şi prea mic.
3. Şi cunoaşteţi că minunat a făcut Domnul pe cel cuvios al său. Aici şi este de prisos, fiindcă limba evreiască are această însuşire de a întrebuinţa conjuncții de prisos, după cum am scris la început. ,,Învăţaţi-vă, dar, zice, o, oamenilor, că pe mine, cuviosul Său, cel cu totul afierosit Lui, m-a făcut vestit, pe mine, care-mi pun nădejdile numai întru El”. Cu adevărat, cum nu s-a făcut de Dumnezeu minunat şi vestit el, care, fiind luptat de către Abesalom, a biruit pe acela ce-l vrăjmăşea şi, prigonit fiind de dânsul, a doborât pe prigonitori şi, având puțini oameni, a zdrobit pe cel ce avea zeci de mii de oameni?
Domnul mă va auzi când am strigat către Dânsul. ,,Eu, zice, fiindcă am dobândit atât de repede ajutorul lui Dumnezeu şi m-am slobozit fără de nădejde din marea primejdie a răzvrătirii fiului meu, am cunoscut din aceasta că Dumnezeu mă miluieşte şi ascultă rugăciunea mea, şi nădăjduiesc că iarăşi îmi va asculta rugăciunea, când strig către El în primejdiile şi întâmplările mele.”
4. Mâniaţi-vă şi nu greşiţi; Prin aceste cuvinte, David nu opreşte cu totul pe oameni a se mânia, după dumnezeiescul Hrisostom, ci-i sfătuieşte a nu păcătui când se mânie, ori trăgându-se de iuţimea mâniei şi mâniindu-se peste măsură şi peste cuviinţă, ori izbândind asupra cuiva, fără vreme şi fără pricină. Cu adevărat, mânia s-a sădit în lume pentru a o întrebuinţa împotriva răutăţii şi nu împotriva fratelui, căci cel ce se mânie pentru ca să-şi facă singur izbândă, acela se mânie şi păcătuieşte, iar cel ce se mânie pentru ca să îndrepteze pe fratele său, acela se mânie şi nu păcătuieşte, căci se mânie pentru a îndrepta pe altul, precum şi părintele se mânie numai pentru îndreptarea fiului său.
de cele ce ziceţi în inimile voastre, întru aşternuturile voastre vă umiliţi. ,,Fraților, zice, când vă duceţi seara la aşternut ca să vă culcaţi, fiindcă atunci aveţi vreme, judecaţi-vă cu toată slobozenia şi cercetaţi-vă gândurile cele ce aţi gândit peste zi, iar pentru cugetările cele rele ce aţi cugetat, pocăiţi-vă, pentru că şi eu fac aşa, şi lucrurile vieții mele se îndreptează, mergând bine; drept aceea, fiindcă m-am învățat din cercare cât foloseşte cercetarea aceasta a gândurilor şi a ştiinţei, pentru aceasta vă sfătuiesc să faceţi şi voi o cercetare de acest fel ca să vă folosiţi”. Şi dacă se cuvine să judecăm şi să osândim gândurile cele rele, şi să ne pocăim pentru dânsele, cu mult mai vârtos trebuie a face aceasta și cu faptele rele, adică să le osândim, şi pentru ele să ne pocăim, precum zice Hrisostom. Vezi, însă, o cititorule, că David a întrebuinţat doctorii înainte păzitoare şi îndreptătoare de păcat, căci mâniați-vă şi nu greșiți este mai înainte păzitor de a păcătui cineva; iar aceasta: de cele ce ziceți în inimile voastre, în aşternuturile voastre vă umiliți este îndreptătoare în urmă, după ce va păcătui cineva.
5. Jertfiți jertfa dreptăţii, şi nădăjduiţi spre Domnul. ,,Nu nedreptățiți, zice, pe cineva, iubiților, ci aduceţi lui Dumnezeu dreptatea ca pe un rod și ca pe o jertfă duhovnicească, şi nădăjduiţi că veţi lua cu adevărat de la Dumnezeu ajutorul care ajută mai vârtos pe aceia ce sunt ispitiţi şi se războiesc”. Cu aceste cuvinte prooroceşte David viaţa şi petrecerea Bisericii creștinilor, după dumnezeiescul Chiril şi Teodorit, care Biserică urma să aducă lui Dumnezeu jertfă duhovnicească, [adică] faptele cele bune, în locul jertfei dobitoacelor. Prin dreptate înțelegem aici nu numai dreptatea ca atare, ci şi pe soborniceasca [universala] şi desăvârșita faptă bună, după Hrisostom.
6. Mulţi zic: ,,Cine va arăta nouă cele bune?” După ce David a sfătuit pe creștini cu pilda sa, pune acum o zicere împotrivă a oamenilor celor putini credincioși şi mici la suflet [μikpouxol = cu suflet mic, nemiloși, neiubitori de aproapele] şi zice că mulți, atunci când cad în ispite şi în necazuri, întristându-se şi deznădăjduindu-se, nu cred că Dumnezeu este aproape de cei ce-l cheamă, ci cârtesc şi zic: ,,Cine să ne ajute?”, adică nimeni, care cuvânt este semn de mare deznădăjduire. Ori David zice aceasta pentru oamenii cei iubitori de trup care, socotind desfătarea, odihna şi îndulcirile trupului, le cred a fi singurele bunătăți; de aceea şi numai pe acestea le vânează ca să le dobândească, pentru că foarte urăsc pătimirea cea rea trupească care, după iconomie şi iertarea lui Dumnezeu, se sloboade asupra lor; iar cine va arăta? este graiul unui suflet aprins de dorință fierbinte.
Însemnatu-s-a peste noi lumina feței Tale, Doamne. ,,Oamenii cei mici la suflet şi iubitori de trup de mai sus ziceau cele potrivite lor, eu, însă, nu zic cuvinte ca acelea, fiindcă cunosc că adânc s-a tipărit în sufletul meu ocrotirea cercetării şi a darului Tău, Doamne, că această purtare de grijă trebuie să o înțelegem aici ca lumină, pentru că topește întunericul întristării. Într-un fel, această purtare de grijă s-a întărit atât de mult în inima mea, încât a făcut să mă cunoască şi ceilalți, cei ce sunt departe de Tine, că m-am învrednicit de purtarea de grijă şi ajutorul lui Dumnezeu”. Iar alții zic că cuvântul acesta este proorocie pentru creștinii cărora li s-a însemnat, adică li s-a pus drept cunoaștere şi semn Hristos; căci ei s-au numit creștini de la numele lui Hristos, Care este lumina feței lui Dumnezeu, adică a Tatălui, după Chiril, iar împreună cu ei s-a numărat şi Proorocul, datorită înrudirii şi apropierii în virtuți duhovnicești pe care o avea cu creștinii.
7. Dat-ai veselie în inima mea. Aceasta o zice Proorocul fie pentru purtarea de grijă cea de mai sus ce a luat de la Dumnezeu, fie pentru numirea ce au luat creștinii de la Hristos. Încă poate să fi zis David dat-ai veselie în inima mea fiindcă a zis mai sus însemnatu-s-a peste noi lumina fetei Tale, Doamne, căci dumnezeiasca lumină se însoțește cu duhovniceasca veselie, precum zice Grigorie al Tesalonicului [Palama], după zicerea: Lumină a răsărit dreptului şi celor drepți cu inima, veselie. (Ps. 96: 12.)
Din rodul grâului, vinului și al untului de lemn al lor ce s-au înmulțit. Pentru iubitorii de trup zice David acestea: ,,Măcar că și aceștia cugetă şi poftesc cu totul bunătățile cele pământești și trupești, Tu, Doamne, nici de acestea nu îi lipsești, ci, de multa iubire de oameni a Ta pornindu-Te, cu îndestulare toate le dăruiești”. Apoi le și enumeră, arătând că s-au săturat aceia din roadele grâului, al vinului și al untului de lemn, care sunt cele mai de trebuință în viața omului, dar, prin acestea, Proorocul a cuprins împreună şi pe celelalte feluri de mâncări.
În pace împreună mă voi culca şi voi dormi. ,,Eu, zice, voi dormi în pace și fără tulburare, după ce voi depărta de la mine toate temerile care mă supără, și nu numai simplu voi adormi, ci împreună mă voi sătura și de somn, adică amândouă le voi face”; iar voi dormi arată întinderea şi durata adormirii. Și zice aceasta David proorocind despre moartea sa, că nu va muri în chip năprasnic, adică ucis de cineva, ci firește. Iar împreună se înțelege pentru trup şi pentru suflet, adică: ,,Voi dormi în pace împreună cu trupul şi cu sufletul, căci trupul, prin moarte, se va slobozi de vrăjmașii cei văzuți, iar sufletul de vrăjmașii cei nevăzuți, iar voi dormi arată îndelungata vreme de până la învierea cea de obște.
Că Tu, Doamne, îndeosebi, întru nădejde m-ai așezat. ,,Doamne, zice, Tu m-ai făcut să locuiesc îndeosebi şi slobod de vrăjmașii mei cei răi și cu nădejde de mântuire.” Iar unii zic, precum Sfântul Grigorie al Nyssei și Sfântul Chiril, că aici prorocește David pentru învierea morților, zicând cuvântul ca din partea trupului care zice către Dumnezeu: ,,Că Tu, Doamne, ai hotărât să locuiesc singur în mormânt și deosebi de suflet, însă nu oricum, ci întru nădejdea învierii, când am să dobândesc și sufletul, și cu dânsul am să mă scol; iar acest că este de prisos, fiind o regulă oarecare a limbii evreiești; însă acest că se înțelege ca adeveritor, în loc de așa.