PSALMUL 5, intru sfârșit despre cea moștenitoare
1. Graiurile mele ascultă-le, Doamne! Înțelege strigarea mea!
2. Ia aminte la glasul rugăciunii mele, Împăratul meu și Dumnezeul meu, căci către Tine, mă voi ruga, Doamne!
3. Dimineața vei auzi glasul meu; dimineața voi sta înaintea Ta și mă vei vedea.
4. Că Tu ești Dumnezeu, Care nu voiești fărădelegea, nici nu va locui lângă Tine cel ce viclenește.
5. Nu vor sta călcătorii de lege în preajma ochilor Tăi. Urât-ai pe toți cei ce lucrează fără de lege.
6. Pierde-vei pe toți cei ce grăiesc minciuna; pe ucigaș și pe viclean îl urăște Domnul.
7. Iar eu, întru mulțimea milei Tale, voi intra în casa Ta, închina-mă-voi spre sfânt locașul Tău, întru frica Ta.
8. Doamne, povățuiește-mă întru dreptatea Ta din pricina dușmanilor mei! Îndreptează înaintea mea calea Ta.
9. Că nu este în gura lor adevăr, inima lor este deșartă; groapă deschisă grumazul lor, cu limbile lor viclenesc.
10. Judecă-i pe ei, Dumnezeule; să cadă din sfaturile lor; după mulțimea nelegiuirilor lor, alungă-i pe ei, că Te-au amărât, Doamne,
11. și să se veselească toți cei ce nădăjduiesc întru Tine; în veac se vor bucura și le vei fi lor sălaș și se vor lăuda cu Tine toți cei ce iubesc numele Tău.
12. Că Tu vei binecuvânta pe cel drept, Doamne, căci cu arma bunei voiri ne-ai încununat pe noi.
TÂLCUIRE Psalmul 5: Unii zic că această suprascriere întru sfârșit se referă la zilele din urmă întru care Domnul S-a făcut om, pentru că atunci a luat sfârșit umbra legii, iar acest cuvânt îl adeverește David din cele următoare prin aceea că face acest psalm în fața Bisericii celor ce întru sfârșit s-au făcut creștini, deși el se potrivește și la starea lucrurilor din vremea lui David. Însă, după Hrisostom, moștenitoare o numește pe Biserică, fiindcă aceasta a fost înfiată prin Sfântul Botez, iar moștenirea ei sunt bunătățile pe care ochiul nu le-a văzut și urechile nu le-au auzit, și la inima omului nu s-au suit, precum zice Pavel (cf. I Cor. 2: 9). Despre această mireasă a zis tot Pavel: V-am logodit pe voi unui bărbat, dorind a vă înfățișa lui Hristos, fecioară curată (2 Cor. I : 2). Iar Ioan zice: Cel ce are mireasă este mire (In. 3: 29). Și tot David zice undeva: Stătut-a de față Împărăteasa, de-a dreapta Ta (PS. 44: 9). Iar moștenitoare a numit-o pe Biserică, și nu ca pe una care [deja] a moștenit, ci pentru că ea va moșteni în veacul viitor, ori pentru că totdeauna moștenește și niciodată nu încetează.
1. Graiurile mele ascultă-le, Doamne, înțelege strigarea mea.
2. Ia aminte glasul rugăciunii mele.
Proorocul vorbește aici ca din partea Bisericii celei din neamuri, unul și același lucru însemnând diferitele ziceri de aceeași putere; căci cei ce se roagă din inimă obișnuiesc a zice aceleași, fie numind rugăciunea graiuri fiindcă aceasta prin cuvinte și graiuri se glăsuiește, fie strigare — ca una ce se face cu tărie și cu putere; iar glas o numește ca pe una ce este articulată și cu bună însemnare. Căci strigarea pare a fi neînsemnată și fără articulare, dar și celelalte ziceri potrivit s-au zis de Proorocul, că ia aminte, a zis, la rugăciunea mea, și nu numai atât, ci și înțelege, adică cunoaște ce vor să zică graiurile acestea, și încă ia aminte la ele și nu ca pe un lucru netrebnic să treci rugăciunea mea, fie că se face prin buze, fie prin inimă. Este o însușire a Scripturii a numi lucrările lui Dumnezeu din lucrările oamenilor, așa cum o face și aici.
Împăratul meu și Dumnezeul meu.
„Numai pe Tine, zice, Te am eu, Biserica cea din neamuri (ori din păgâni), și Împărat — ca Proniator pentru mine (ori purtător de grijă), și Dumnezeu — ca Făcător al meu, eu, ceea ce am lepădat slujirea idolilor”. Iar Eusebie zice că prin zicerea Împăratul meu se înțelege Fiul, iar prin Dumnezeul meu, Duhul cel sfânt, pe care Biserica cea din păgâni și I-a apropiat, iar pe Tatăl, numit mai sus Domn, L-a numit libertate.
Căci către Tine mă voi ruga, Doamne.
„Auzi-mă, zice, Doamne, căci cu, Biserica cea din păgâni, către Tine, Dumnezeul Cel adevărat, mă voi ruga de acum înainte, iar nu către alt Dumnezeu, precum de demult mă rugam multor dumnezei și idolilor.”
3. Dimineața vei auzi glasul meu, dimineața voi sta înaintea Ta și mă vei vedea.
„Când, zice, va răsări Hristos, Soarele Dreptății, atunci și eu, Biserica, mă voi alcătui din iudei și din neamuri, și atunci Te voi chema, și mă voi înfățișa înaintea Ta, apropiindu-mă de Tine cu viețuire îmbunătățită, și mă vei vedea așa de aproape, încât ochii Domnului [vor fi] spre cei drepți”, precum tot David zice undeva (PS. 33: 15.); iar în alte scrieri (copii ale Scripturii)) se redă prin mă voi vedea, adică mă voi înfățișa înaintea Ta. Iar dimineața înseamnă vremea zorilor, ca și cum ar zice David către Dumnezeu: „Că mai înainte de orice alt lucru al meu, voiesc și mă sârguiesc a Te ruga”. Iar aceasta o facem și noi, creștinii, că îndată ce ne sculăm din așternut, aducem slavă lui Dumnezeu și Îi mulțumim, nu pentru că nu se cuvine a ne ruga în toată vremea — căci totdeauna se cuvine a binecuvânta pe Domnul, după cum este scris: Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea (PS. 33: l) — ci pentru că dimineața mintea este mai adunată și mai liniștită.
4. Că Dumnezeu, Cel ce nu voiește fărădelegea, ești Tu.
„Idolii, zice, și mincinoșii dumnezei ai păgânilor, iubesc fărădelegea, dar nicidecum Tu, adevăratul Dumnezeu, căci Tu urăști fărădelegea, adică tot păcatul.”
Nu va locui lângă Tine cel ce viclenește.
„Nu numai, zice, că dumnezeii păgânilor sunt pătimași și necurați, precum scriu mitologiile elinilor, ci ei și iubesc și păzesc ca pe ai lor atât pe cei ce urmează patimile lor cele asemenea, cât și pe cei ce le zidesc capiști necurate”; iar apropierea și iubirea Ta, Doamne (că aceasta însemnează aici locuirea), nu o va dobândi nici un om rău și viclean, fiindcă, după același David, aproape este Domnul (nu de cei ce fac vicleșuguri), ci de cei zdrobiți cu inima (cf. PS. 33: 18) și de cei ce se tem de Dânsul. Iar zicând cel ce viclenește, l-a arătat pe tot omul păcătos.
5. Nici vor petrece călcătorii de Iege în preajma ochilor Tăi.
Aceasta, zic oarecari tâlcuitori, a proorocit-o David pentru iudei, care, atâta vreme cât au păzit dumnezeiasca lege, se învredniceau de Pronia și cercetarea lui Dumnezeu, iar după ce au călcat legea, cu dreptate au fost izgoniți de la ochii și cercetarea lui Dumnezeu.
Urât-ai pe toți cei ce lucrează fărădelegea.
Aceasta o zice David pentru neamurile cele necredincioase, care nu au legea lui Dumnezeu. Însă se înțelege și într-alt chip: că fărădelege este și fiecare om care, deși a învățat legea, o calcă pe ea. Deci nelegiuit este acela ce nu voiește a învăța cele ale legii, însă, de multe ori, și cel ce are lege se numește nelegiuit, fiindcă nici acela nu păzește legea. Iar după ce David a zis despre cei păcătoși, ne cheamă a lua aminte și la câteva păcate care i s-au părut a fi cele mai mari din acea vreme.
6. Pierde-vei pe toți cei ce grăiesc minciuna.
Aceasta o zice Proorocul mai întâi pentru păgâni, care cred în alt Dumnezeu, deosebit de Cel adevărat; asemenea și pentru ereticii cei rău credincioși și care slăvesc minciuna; precum și pentru oamenii aceia ce spun minciuni în tot chipul, fiindcă aceștia sunt slujitori ai diavolului, ai părintelui minciunii, fie ei iudei, fie păgâni. Însă, zicând pierde-vei, cu cuvântul acesta a arătat cât este de mare munca [pedeapsa] celor ce spun minciuni. A zis aceasta vrând să înfricoșeze pe cei ce sunt îndemânateci și gata spre a spune minciuni, și prin frică să-i oprească de la plecarea cea către acest rău. Încă, poate a zis să-i piardă Dumnezeu, deoarece unii ca aceștia se netrebnicesc nu numai pe ei prin spunerea minciunilor, ci și multora se fac pricinuitori de pieire. Iar Cuviosul Dorotei din Gaza zice, că sunt trei feluri de minciună. Este cel ce minte în cuget, este cel ce minte în cuvânt și mai este cel ce minte cu însăși viața lui, precum, de pildă, desfrânatul care se fățărnicește a fi înfrânat pentru ca să-și acopere desfrânarea sa, ori ca să amăgească pe cineva și să-l vatăme.
Pe bărbatul sângiurilor și vicleanul urăște Domnul,
Vezi, iubitule, că aici David pe omul viclean îl unește cu cel ucigaș, fiindcă vicleanul, amăgind pe oameni cu cuvintele sale viclene și aruncându-i în primejdii și în pagube, se socotește că-i omoară. Iar Sfântul Clement zice că Proorocul îl socotește bărbat al sângiurilor pe ucigaș, ca pe un desăvârșit în răutate, căci numirea de bărbat arată cinstea desăvârșirii; iar altul zice: „Se cuvine a judeca nu numai după glăsuire, ci și din fapte, pe cel ce grăiește minciuni, ca să nu fie sub îngrozire cei ce oarecând au făcut aceasta iconomic, precum Raav, și nici să se numească bărbat al sângiurilor cel ce, după dumnezeiasca lege, omoară pe cei ce sunt vrednici să pătimească aceasta, că nu putem zice Samuel și Ilie sunt supuși vinovăției, cei mărturisiți ca mari bărbați, pentru că au omorât câțiva păgâni”.
7. Iar eu întru mulțimea milei Tale voi intra în casa ta.
„Eu, zice, Biserica cea din păgâni, și fiecare suflet iubitor de Dumnezeu, fiindcă m-am slobozit prin multă mila Ta, Doamne, de rătăcirea slujirii idolilor și de păcat, voi intra în casa Ta pe care mai-nainte o prigoneam.” Se mai înțelege și altfel: „Că eu m-am învrednicit de am luat această îndrăzneală, și am intrat în casa Ta, nu pentru bunătățile mele, ci numai pentru mila Ta”. Iar unii numesc casă a lui Dumnezeu și viața cea îmbunătățită, fiindcă Dumnezeu locuiește și se odihnește în cei care duc o astfel de viețuire; precum și Domnul a zis în Evanghelie: Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi, și vom veni la el și vom face locaș la el (In. 14: 23).
Închina-mă-voi spre Sfântă Biserica Ta, întru frica Ta.
„După ce, zice, eu, Biserica cea din păgâni, și fiecare suflet, voi intra în casa Ta cu toată evlavia și buna rânduială, mă voi închina cu frică atât către Biserica Ta cea pământească, cât și către cea cerească.” Însă zice aceasta deoarece, atunci când păgânii intrau în capiștile mincinoșilor dumnezei, făceau multe urâciuni și necuviințe.
Dar pot a se lua acestea și ca din partea lui David care, după ce mai sus a vorbit cuprinzător despre felurile răutății, arătând că sunt urâte lui Dumnezeu, se întoarce apoi spre ființa sa, și zice că va intra în casa lui Dumnezeu, slujind Lui cu curăție și cu silință, nu ca un îndreptat pentru bunătățile sale, ci ca un miluit de Dumnezeu, măcar că și pe sine s-a împreună-numărat la păcatele acelea, pentru care a prihănit mai sus pe cei păcătoși.
8. Doamne, povățuiește-mă întru dreptatea Ta;
„Povățuiește-mă, zice, Doamne, prin mijlocirea Fiului Tău, Care este dreptate și sfințenie și izbăvire, precum zice Pavel (cf. I Cor. 1: 30).” Dreptatea lui Dumnezeu este legea lui Dumnezeu, căci și dreptatea omenească este lăudată de legile cele din afară și politicești. Iar alt tâlcuitor zice că David, zicând că va intra în casa lui Dumnezeu ca să se închine, întoarce apoi cuvântul la rugăciune, pentru ca să ne învețe că mai întâi se cuvine să slavoslovim pe Dumnezeu și să-I mulțumim, și apoi să cerem cele ce ne folosesc, precum orânduiește aceasta și Marele Vasile, că de la slavoslovire se cuvine să începem rugăciunea, iar nu de la cerere.
pentru vrăjmașii mei, îndreptează înaintea Ta calea mea.
„Pentru văzuții, zice, și nevăzuții vrăjmașii mei, care pun sminteli și curse în calea vieții mele, pentru aceștia zic, îndreptează, Doamne, calea vieții mele și izbăvește-mă de cursele lor, și nu mă lăsa să mă abat în dreapta sau în stânga, din pricina vrăjmașilor care mă vrăjmășesc.” Însă se potrivesc acestea și la David.
9. Că nu este în gura lor adevăr, inima lor este deșartă.
„Mint, zice, vrăjmașii mei de mai sus, Doamne, ca niște mincinoși și amăgitori, și lucruri nefolositoare cugetă, ca niște vicleni ce sunt.”
Mormânt deschis grumazul lor;
Aceasta o zice Proorocul pentru dogmele cele moarte, și pentru hulele cele puturoase ale ereticilor, ori pentru cuvintele cele împuțite ale neastâmpărării lor, ori și pentru urâtele ocări pe care le ziceau vrăjmașii asupra lui David. Și mormântul acesta, adică gâtlejul vrăjmașilor lui David, zice că este deschis și nu acoperit, ca să arate că ar fi fost mai bine de ar fi fost acoperit, pentru că ar fi ascuns în sine putoarea. Zice încă și Hrisostom: „Să nu fie gura ta mormânt, ci comoară, că multă deosebire au comorile de momânturi, căci mormânturile strică pe orice ar lua într-însele, iar comorile țin și păzesc întru îndelungare [nestricând nimic]. Așadar, să ai și tu bogăție de filosofie de-a pururi stăpânitoare, iar nu vreo împuțire și urâciune”.
cu limbile lor vicleneau.
Cel ce este viclean este și mincinos, iar cel ce este mincinos nu este și viclean, căci răutatea vicleșugului este mai rea decât a minciunii. „Deci, zice David, vrăjmașii cugetă și socotesc împotriva mea lucruri viclene și vrăjmașe.”
10. Judecă-i pe ei, Dumnezeule;
„Deoarece ei, zice, cugetă astfel de viclenii, pentru aceasta, Tu, Doamne, Cel ce urăști pe unii ca aceștia, osândește-i.” Iar Hrisostom tâlcuiește așa: „Că nu a zis muncește-i. Dar ce? Judecă-i, Dumnezeule, adică mustră-i și potolește-i din răutate, fă nebiruitoare meșteșugirile lor; iar aceasta înseamnă că se ruga pentru dânșii ca să nu mai sporească în răutățile lor”.
să cadă din sfaturile lor,
„O Doamne, să nu-și ajungă aceștia scopul și să nu împlinească sfaturile lor cele rele, pe care le cugetă în inimile lor.”
după mulțimea păgânătăților lor, leapădă-i pe ei,
„Pentru păgânătatea lor, zice, urăște-i, Doamne, fiindcă ei nu Te cinstesc, iar nu pentru fapta mea bună, măcar că eu sunt moștenirea Ta.” Ori și în alt chip se înțelege: „Că, cu cât fac ei mai multe păgânătăți, cu atât mai departe izgonească-se de la iubirea și apropierea Ta. Iar păgân este nu numai necredinciosul și ateul, ci și creștinul acela care nu cinstește pe Dumnezeu precum se cuvine, [anume] prin viață curată și fapte bune”.
că Te-au amărât, Doamne.
„Nu mă supăr, Doamne, zice, atât de mult pentru relele ce mi-au făcut vrăjmașii, ci mă îngrijesc și mă mâhnesc pentru Tine, căci ei pe Tine Te-au amărât prin răutățile lor cele ce s-au zis mai înainte; măcar că, după alt chip, ei mă prigoneau pe mine, care sunt sluga Ta și păzesc poruncile Tale, iar pe Tine, Stăpânul meu, Te războiesc și Te amărăsc.” Iar altul zice: „Să se știe că cei ce prigonesc sufletul cel ce face cele iubite lui Dumnezeu amărăsc fățiș pe Dumnezeu, luptându-se cu El”. Încă și Teodorit zice: „Împotriva Ta au pornit războiul, pornindu-se asupra celor afierosiți Ție”.
11. Și să se veselească toți cei ce nădăjduiesc întru Ține.
„Când se mâhnesc, zice, și se necăjesc vrăjmașii Tăi, Doamne, atunci, dimpotrivă, binecinstitorii și prietenii Tăi se bucură, pentru că aceștia puțini și mici [fiind, și] nădăjduind întru Tine, îi biruiesc pe acei mulți la număr și atât de mari în răutate.”
În veac se vor bucura.
„Adică totdeauna se vor bucura prietenii Tăi, Doamne, având mângâierea Ta.”
Și Te Vei sălășlui întru dânșii.
„Întru dânșii, zice, vei locui, Doamne, odihnindu-Te întru frumusețea sufletelor lor, precum mai înainte ai zis: Că voi locui întru dânșii și voi umbla întru ei, și voi fi lor Dumnezeu, și ei vor fi mie norod (Lev. 26: 12).”
Și se vor lăuda întru Tine cei ce iubesc numele Tău.
„Se vor lăuda, zice, cei ce iubesc numele Tău, Doamne, pentru că ei Te-au cunoscut Dumnezeu adevărat, și numai întru Tine își au nădejdile.” Se înțelege încă și într-alt chip: „Că atât de mult iubesc creștinii numele Tău, încât vor a se cunoaște numai prin numele Tău, numindu-se de către toți creștini, și se laudă numai în Hristos, după Apostolul care zice: Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda, fără numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos (Gal. 6: 14), adică în Hristos cel răstignit.”
12. Că Tu Vei binecuvânta pe cel drept, Doamne.
„Tu, Doamne, zice, vei binecuvânta pe omul cel drept, nu numai în viața aceasta vestindu-l și făcându-l la toți lăudat, ci și în viața viitoare, când vei zice drepților: Veniți binecuvântații Tatălui meu (Mt. 25: 34). Tu, Doamne, îi vei binecuvânta, deși oamenii cei răi îi prihănesc.” Prin aceste cuvinte, mângâie David pe aceia care sunt grăiți de rău pentru virtute.
Căci cu arma buneivoiri ne-ai încununat pe noi.
„Cu Crucea Ta, zice, și cu arma bunăvoirii Tale, Doamne, adică a iconomiei întrupării Tale, mult ne-ai îngrădit pe noi.” Ori numește armă a buneivoiri, arma cea bună și îndemânatică, căci se obișnuiește această formă de exprimare în Scriptura cea Veche care-l numește pe cel puternic fiu al puterii, pe ucigaș, bărbat al sângiurilor, iar pe cel pașnic, om al păcii. Pentru aceasta, zicerea de față trebuie a se alcătui așa: „Tu ne-ai îngrădit pe noi cu puterea ta, ca și cu o armă bine-lovitoare și puternică; tot astfel, la cunună se zice și cerc, iar în capul cercului este și îngrădirea împrejur.”