Sfântul Mucenic Trifon, tânăr fiind, tămăduia boli și izgonea demoni. Împăratul roman, Gordian a dorit să vadă cu ochii săi puterea diavolului asupra omului și pe demonul, pe care sfântul mucenic l-a scos din fiica sa. Mucenicul Trifon l-a chemat pe demon și toți l-au văzut în chipul unui dulău negru, având ochii ca de foc.
Sfântul Mucenic Trifon l-a întrebat pe demon: „Cine te-a trimis la această fecioară?” Iar demonul a răspuns: „Tatăl meu, începătorul a toată răutatea, care locuiește în iad„. Mucenicul Trifon l-a întrebat iarăși: „Cine ți-a dat ție această putere?” Și demonul a răspuns: „Noi nu avem putere asupra celor ce cunosc pe Dumnezeu și cred în Hristos Fiul, Unul născut; și numai cu îngăduința lui Dumnezeu le aducem ispite ușoare. Dar asupra celor ce nu cred în Dumnezeu și în Fiul Său și asupra celor ce umblă în toate poftele lor, făcând lucrurile cele plăcute nouă, asupra acelora luăm stăpânire, ca să-i chinuim pe ei. Lucrurile cele plăcute nouă sunt acestea: închinarea la idoli, hula, desfrânările, farmecele, zavistia, uciderea și mândria. Cu aceste lucruri și cu cele următoare lor, înfășurându-se oamenii ca în niște lanțuri, se înstrăinează de Dumnezeu, Ziditorul lor, și de bunăvoie se fac prieteni nouă și împreună cu noi vor lua chinurile veșnice” (Viețile Sfinților, 1 februarie).
Demonii n-au putere nu numai asupra oamenilor virtuoși, dar nici asupra animalelor, dacă nu le-o îngăduie Dumnezeu. Astfel, nici animalele lui Iov, nici porcii din Gadara nu i-ar fi omorât, fără îngăduința Domnului.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că diavolul primește putere de la noi înșine. Adică, atunci când vrem noi, devine puternic; și iarăși, când vrem, devine slab. Cum? „Dacă suntem cu luare-aminte la noi și stăm aproape de Împăratul nostru, diavolul se chircește (de frică), iar în războiul dus împotriva noastră nu depășește puterea unui copil. Însă dacă ne depărtăm de Dumnezeu, atunci diavolul, aflându-ne fără ocrotire dumnezeiască, se îndreaptă cu trufie spre noi și ne amenință, mugind și scrâșnindu-și dinții”.
Am putea spune că demonii nu au nicio putere asupra noastră, doar dacă le-o dă Dumnezeu sau le-o dăm noi, cu voia noastră. Este, așadar, o greșeală din partea noastră să mutăm toată răspunderea pentru căderea noastră asupra lor. Dumnezeu le îngăduie să ne ispitească, însă nu să ne silească. De noi depinde dacă primim sau nu ispita. Ei nu au îngăduința de a trece peste libertatea noastră. Puterea cu care sunt înzestrați este de a îndemna, nu de a sili. Asta înseamnă că putem să ne împotrivim atacurilor lor și să nu ne supunem.
”De n-ar fi fost Domnul cu noi… de vii ne-ar fi înghițit pe noi…,, (Psalmul 123, 1-3). Ce ne-ar fi putut face vrăjmașul nostru, diavolul, de nu era Domnul cu noi?
Ascultă ce îi spune Hristos lui Simon Petru: „Și a zis Domnul: Simone, Simone, iată satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu. Iar Eu M-am rugat pentru tine să nu piară credința ta…” (Luca 22, 31). Pentru că fiara e rea și nesătulă, și dacă n-ar fi strunită mereu pe toate le-ar răsturna și le-ar întoarce pe dos.
Dacă lui Iov, cu îngăduință de la Dumnezeu, i-a distrus casa din temelie, pe el la umplut de răni, a abătut asupra lui încercări năprasnice, i-a risipit averea, pe fiii și pe fiicele lui i-a dus la groapă, i-a umplut carnea de viermi, pe nevastă a întors-o împotriva lui, pe prieteni i-a prefăcut în dușman, iar pe slugi le-a făcut să îi arunce cuvinte grele. De n-ar fi fost strunit de Dumnezeu, diavolul pe toți i-ar fi pierdut.