mar. apr. 20th, 2021

Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Raiul nu este Împărăția Cerurilor

Cuvânt despre Rai a părintelui Cleopa

Oare cum aș putea eu, nepriceputul și cu totul neiscusitul, să zugrăvesc prin cuvinte patria noastră cea veche din care am căzut? Dacă dumnezeiescul și marele Apostol Pavel ne spune că: Cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit și la inimă de om nu s-au suit, acelea a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, apoi cum o limbă de țărână și o minte întunecată de păcate se va pricepe a spune cele nespuse?

Dar, fiindcă nu este bine nici a tăcea despre acea fericire și frumusețe, voi îndrăzni a aduce prin cuvânt, din cele ce ne-am învățat din Sfânta Scriptură și din învățăturile Sfinților Părinți, o umbră oarecare a acelor neumbrite și veșnice veselii, ca prin cele prea mici să suim înțelegerea noastră după putere la cele prea mari și cu prea minunată frumusețe împodobite.

Sfânta Scriptură ne spune despre rai că este așezat de Dumnezeu spre răsărit: Și a sădit Dumnezeu rai în Eden spre răsărituri. N-ați auzit ce spune Isaia? Răsărit este numele Lui. N-ați auzit ce spune Psaltirea? Dumnezeu S-a suit peste cerurile cerurilor, spre răsărituri.

Sfântul Vasile cel Mare înțelege raiul, după el și după toți sfinții, ca o desfătare, căci Eden înseamnă raiul desfătării. Aici trebuie să înțelegem o desfătare vrednică de Dumnezeu, desfătare care este potrivită sfinților.

Mai departe, arătând despre acele nespuse duhovnicești veselii, zice: Acolo pornirile râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu (Psalm 45, 4). Sfinții Părinți ai Bisericii au spus că raiul este îndoit, adică este alcătuit și din cele simțite și din cele gândite, văzut și nevăzut, după cum omul este format din trup și suflet. Raiul îl înțelegem și trupește, dar îl tâlcuim și duhovnicește. În rai va fi o desfătare duhovnicească desăvârșită a celor cinci simțuri ale omului.

Raiul nu-i împărăția cerurilor. Raiul este locul unde a stat Adam și unde stau drepții până la judecata de apoi. O stare provizorie. Nu-i hotărât să stea drepții acolo pentru totdeauna, că de la judecată înainte, sufletele drepților nu se mai duc în rai, ci în împărăția cerurilor.

Iar deosebirea între cer și rai este negrăit de mare, pentru că atâta iubire a avut Dumnezeu de neamul omenesc, încât în locul raiului i-a dat împărăția cerurilor. Satana l-a scos pe Adam din rai, iar Dumnezeu, venind pe pământ și suferind pentru neamul omenesc, nu-l mai bagă în rai pe omul care face voia Lui și poruncile Lui și se teme de El, ci în ceruri. În Evanghelie ce s-a zis? „Fericiți cei săraci cu duhul, că acelora este împărăția raiului?” Nu, ci altfel: „împărăția cerurilor„. Sau zice: „Fericiți cei izgoniți pentru dreptate, că acelora este împărăția raiului?” Nu, ci „împărăția cerurilor„.

Iată dar — zice Sfântul Vasile —, a pierdut omul raiul, iar prin mila lui Dumnezeu cea negrăită, a câștigat cerul„. Că unde a prisosit păcatul, zice Apostolul Pavel, acolo darul a prisosit.

Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt. Iar ca să intre cineva în Împărăția cerurilor trebuie să se nască din apă și din Duh, să fie nevinovat ca pruncii, să rabde multe scârbe în viață și să se silească în toată viața la lucrul poruncilor Domnului.

Raiul, ca cineva să-l poată descrie, nu se poate. Niciodată nu poate să descrie cineva frumusețile raiului. Nici oamenii, nici îngerii. Auziți pe Apostolul Pavel: Ceea ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit și la inimă de om nu s-a suit, aceasta a pregătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe Dânsul.

Marele Vasile, arătând pe cât este nouă cu putință despre rai, zice așa: „Omule, dacă-ți închipui că raiul este mâncare și băutură și veselie și grădină și flori și cântări și păsări și palate de aur, nu te
opresc. Măcar așa să-ți închipui, dar râvnește la rai, adică să dorești raiul. Că, dorind raiul, te lași de păcat. Închipuie-ți și tu cum vrei, dar orice vei închipui tu despre rai, nu este ceea ce îți închipui tu, că raiul este mai presus de minte.

Apoi zice: „Deci ispitește-te ca prin învățăturile acestea să vii întru înțelegerea raiului aceluia și să ajungi și tu Ia zorile dumnezeieștii lumini. De ești trupesc și mare îndulcire socotești din cele simțite, să ai acea închipuire a Raiului celui trupesc și săturarea cea prea dulce, și să te sârguiești către acestea, fiindcă acolo vei afla desfătarea neîncetată! Dar mai bine decât îndulcirile cele trupești, suie-te cu gândul către frumusețea îngerilor și învață-te cu de-amănuntul roadele dreptății!

Sfântul Vasile cel Mare vorbește în Hexaimeron despre rai, zicând: „Acolo sunt livezi prea dulci la vedere, cu multă și negrăită verdeață și foarte frumos împodobite. Acolo floarea nu strălucește puțină vreme și apoi lipsește, ci îndelungată vreme și este o mireasmă a Duhului Sfânt, pe care omul nu o poate spune.

Buna lor mireasmă este fără de saț, frumoasa lor culoare de-a pururea strălucește și puterea vânturilor nu le slăbește. Lunile cele noi nu le veștejesc, înghețurile nu le îngheață, arsura soarelui nu le usucă; ci un duh măsurat, care dă oarecare subțire și dulce suflare, ușor și cu dulceață suflă asupra lor, neîmpilat de vreme și neveștejit în veac, păzind sporul lor. Iar frumusețea sadurilor celor de acolo este și ea vrednică de facerea și sădirea Celui ce le-a sădit„.

Și după multe, zice: „Care cuvânt va putea să arate mulțimea dulceții și frumuseții aceleia?… Acolo sunt și neamuri de nenumărate feluri de păsări, care prin floarea aripilor și prin dulcea viersuire a glasurilor, aduc o dulceață negrăită, încât oamenii cei drepți de acolo se desfătează și se îndulcesc prin toate simțurile: pe unele văzându-le, pe altele auzindu-le„. Mai departe zice: „De ești duhovnicesc și cugeți mai mult decât la îndulcirile trupești, urcă-te cu gândul către frumusețile îngerilor și învață-te roadele dreptății ce sunt în ei. Vezi râurile lui Dumnezeu cele pline de ape, ale căror porniri veselesc cetatea lui Dumnezeu șl al căror meșter este singurul Dumnezeu„.

Dar, într-adevăr, raiul în care a stat Adam era îndoit. Avea o parte simțită și una gândită, fiindcă în rai erau pomi din care se putea mânca. Ceea ce spune Sânta Scriptură: pomul cunoștinței binelui și răului, se poate închipui că a fost într-adevăr pom.

Dar de ce-i spune pomul cunoștinței binelui și răului? Știți voi ce înseamnă pomul cunoștinței binelui și răului, din care a mâncat Adam, și de ce se cheamă așa? Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur despre acest pom: „Pomul cunoștinței binelui și răului din rai se chema așa pentru că două lucruri mari a arătat el după ce au gustat Eva și Adam dintr-însul: A arătat binele și răul„.

A arătat cât de bine era dacă nu mânca din pom, că Adam, care a stat 700 de ani în rai, s-a desfătat acolo de atâtea bunătăți și de cele simțite  și de cele gândite, că auzea și îngerii în ceruri și îi vedea cum îl laudă pe Dumnezeu. Iar atunci când l-a scos afară din atâta dulceață și frumusețe, a cunoscut cât de bine era dacă nu mânca din pom. Și iarăși, a cunoscut și răul: „Cât de rău este, și ce mare răutate ne-a ajuns pe noi, fiindcă am mâncat din pom.

Iată ce înseamnă pomul cunoștinței binelui și  răului. A cunoscut cât de rău a făcut că a călcat porunca lui Dumnezeu și cât de bine era dacă nu o călca și nu mânca din pom. Așa se tâlcuiește pomul cunoștinței binelui și răului după Sfinții Părinți.

Dar să continuăm despre rai. Marele Vasile spune acolo: Păsările raiului nu mai rnor ca cele de pe pământ și nu mai îmbătrânesc, că sunt pline de Duhul Sfânt. Acolo cele patru stihii care sunt pe pământ: aerul, apa, pământul și cerul, sunt atât de împodobite de Dumnezeu, cum nu se poate vorbi. Cele patru anotimpuri ale anului: primăvara și vara, toamna și iarna, așa de frumos sunt îmbinate unele cu altele, încât nu se mai satură omul în veacul veacului de a trăi acolo.

Acolo niciodată nu este silă a vânturilor și nepotrivire a anotimpurilor. Acolo nu-i nici prea frig, dar nici prea cald. Nu-i nici prea mare vânt, dar nici să nu fie deloc. Nu-i niciodată acolo ploaie prea multă, dar nici să nu fie. Deci cele patru stihii, cele patru anotimpuri, sunt îmbinate în așa fel, încât provoacă o negrăită plăcere la cele cinci simțiri ale omului.

Gustul. Poamele din rai au atâta dulceață și atâta felurime de gusturi, încât omul nu mai poate pofti nimic peste dulceața lor.

Auzul. Cântările de acolo care desfătează nu gustul, ci alt simț al omului, auzul, atâta frumusețe au, încât o mie de ani se pare un ceas în rai, cum citim și în Mântuirea păcătoșilor.

Pipăitul cel îndoit, înăuntru și în afară, acolo atâta frumusețe are și atâta blândețe în zidiri, încât  niciodată spini nu există, lucru aspru nu există, lucru care să te ardă nu există, lucru care să te otrăvească nu există, așa încât pipăirea și cea dinăuntru și cea din afară este fără nici o vătămare.

Mirosul. Atâta mireasmă a Duhului Sânt este acolo și florile acelea atâta mireasmă au, încât nu mai poți să-ți închipui că ar mai exista altceva în lume să miroase mai frumos ca acelea.

Vederea. Iar vederea se desfătează întru atâta frumusețe (Gan-Eden, adică veșnică desfătare), încât nu poate omul nici într-un fel să mai cugete că ar putea vedea ceva mai frumos ca acolo.

Se desfătează cele cinci simțiri ale omului de nu pot mai mult. Ai văzut ce spune în Psaltire: Pornirile râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu. știți voi ce înseamnă pornirile râurilor? Râurile Duhului Sfânt se varsă în rai și veselesc cetatea lui Dumnezeu — raiul și sufletele —, încât nu poate omul să spună cu limba asta de țărână ce mângâiere a Duhului Sfânt vine acolo.

Pornirile râurilor, pornirile darului Duhului Sfânt care se varsă în rai, atât veselesc inima și mintea omului, încât el nu mai poate cugeta, nici cu inima, nici cu mintea, nimic mai presus decât acele mângâieri ale darului Duhului Sfânt. Și acesta-i raiul, dacă-ți poți închipui așa, dar nu împărăția cerurilor.

V-am spus că omul este îndoit, o parte văzută și una nevăzută. Raiul este și simțitor, ca omul să poată gusta și cu trupul și cu vederea dulcețile lui; și gânditor, pentru că sufletul omului acolo nu este împiedicat să vadă cerul sau dănțuirile arhanghelilor și ale îngerilor sau să audă cântările din cer. Între partea văzută și cea nevăzută este mare legătură.

În rai Dumnezeu a spus lui Adam să lucreze raiul și să-l păzească. Dar știți ce lucrare era aceea? Întreabă pe Sfântul Nil Ascetul. Era lucrarea rugăciunii și păzirea minții. Raiul cel cuvântător din sufletul lui! A lucra raiul este totdeauna a fi în ngăciune necontenită cu Dumnezeu, asemenea cu îngerii, căci Adam îi auzea rugându-se și cântând lui Dumnezeu; iar a-l păzi este de a-și păzi mintea, să nu alunece cumva spre gândire împotriva lui Dumnezeu.

Închei aici prin cuvintele Sântului Vasile cel Mare: „Învață-te, omule, ca din niște învățături ca acestea să vii întru înțelegerea Raiului și să ajungi la zorile dinaintea luminii, unde răsare lumina cunoștinței și unde raiul desfătării s-a sădit„. Amin.

Cleopa Ilie; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 9