Relația dintre duhovnic și credincios
Distribuie

În relația dintre duhovnic și credincios dacă inima ta este vicleană, sfatul pe care îl vei primi îți va fi pe măsură, adică nepotrivit, nefolositor. Cu o inimă vicleană nu poți afla de la duhovnic ceea ce este de folos sufletului tău. Și un duhovnic iscusit nu va spune ucenicului său ce trebuie să facă, dacă el nu este în măsură să facă acel lucru, ca să nu se osândească ucenicul și mai mult că i s-a spus și nu a făcut, sau să nu cadă ucenicul în deznădejde văzând că nu poate săvârși acel lucru.

Și, dacă suntem realiști, vedem că noi, ucenicii intrăm în mănăstire cu porniri pătimașe foarte mari, cu o mare lipsă de cunoaștere duhovnicească, cu o înțelegere ciuntită – și aceasta este starea în genere a creștinilor de azi. Pentru o astfel de inimă împătimită povățuirea nu prea este cu folos. Ce rost are să ne arate cineva calea dacă noi nu suntem în stare să mergem pe ea? Și asta nu se datorează numai îndărătniciei personale, ci mai ales faptului că sufletele sunt foarte slăbite și sărăcite în mediul supermodernizat de azi, neprielnic vieții duhovnicești.

Doar cei mai vigilenți și precauți sunt atenți la numeroasele curse ce ni se întind; doar ei, circumspecți și prevăzători, văd nenumăratele capcane ce stau ascunse peste tot, doar ei stau treji în rugăciune către Domnul Iisus Hristos și concentrați pășesc cu prudență pe terenul modernismului atât de minat cu ispitele cele mai periculoase.

Să nu uităm că relația dintre duhovnic și credincios există pentru a ne alipi de Domnul și nu de duhovnic ca om. Credința în Dumnezeu aceasta înseamnă: a te duce la duhovnic cu rugăciune către Domnul. A te duce la duhovnic ca la Hristos nu înseamnă a-l idolatriza pe duhovnic, ci a-ți pune toată încrederea în Domnul și așa afli voia lui Dumnezeu. Căci spune Sfântul Apostol Pavel: „Căci acum caut bunăvoința oamenilor sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aș plăcea încă oamenilor, n-aș fi rob al lui Hristos” (Gal. 1:10), Am văzut de multe ori că, atunci când te duci la părintele duhovnicesc fără rugăciune către Domnul, el îți răspunde ca un om, pe când dacă ai curajul să te încredințezi duhovnicului pentru Domnul, Însuși Domnul îți va răspunde prin vocea duhovnicului. Și putem chiar să-L rugăm pe Dumnezeu: „Doamne, Tu caută spre mine și-mi răspunde prin Părintele meu, că eu, ce-mi va zice dânsul, aceea voi face„.

Judecata și experiența duhovnicului La început, duhovnicul încearcă să îndrepte cele mai grele păcate ale celui care se pocăiește, ca zidirea lui Dumnezeu să se slobozească de păcatul cel mult și să încline către o anumită direcție duhovnicească sub cârmuirea duhovnicului.

Duhovnicul trebuie să fie îngăduitor cu cel care se pocăiește, însă, în același timp, să găsească și o abordare în așa fel încât omul să-și dea seama de păcatele sale și să-și ceară iertare de la Dumnezeu. Este necesar ca duhovnicul să reamintească omului care vine la mărturisire că are nevoie de pocăință, că trebuie să-și schimbe viața pentru a avea parte de mila lui Dumnezeu. Mai mult, va fi de mare folos dacă duhovnicul va vorbi cu dragoste celui ce vine la el, atât despre marea iubire a lui Dumnezeu, cât și despre lucrarea iubirii pe care o va simți lăsându-și păcatele și obiceiurile cele rele.

Dacă duhovnicul nu are destulă experiență, este mai bine ca el să-i ajute pe oameni în situațiile mai ușoare. În cazul în care tânărul duhovnic nu e cu luare-aminte, neajutând o persoană, va face ca aceasta să sufere, negăsind vreun folos din mărturisire.

Sunt persoane care îți pot spune: „Așteptați două minute, nu închideți ușa, vă voi spune ceva rapid, altfel nu voi pleca.” Și apoi te țin în prag o oră. Iată, tu stai plin de transpirație lângă ușa deschisă, iar acel om îți spune felurite istorii. Este oare aceasta de la Dumnezeu? Astfel, bolnav fiind, nu te poți ruga nici pentru lume, nici pentru tine însuți, fiind incapabil de orice altceva vreme de mai multe zile. Iar când vine la tine un om să-i împlinești cu adevărat cerința, tu nu poți să-l ajuți.

Duhovnicul trebuie să-i aibă în vedere pe oamenii care au o problemă serioasă, nefiind îndeajuns să o asculte, pur și simplu, ci să vadă că ei suferă cu adevărat. „Vă voi reține doar un minut, căci mă așteaptă mașina”, spun unii oameni, și îți povestesc despre o problemă destul de serioasă. E cam totuna cu omul bolnav de cancer care îi cere medicului: „Haideți mai repede, căci am avion și întârzii!” Fiecare boală necesită o anumită perioadă de timp pentru a lua aminte la ea, la simptomele pacientului și la altele asemenea. O problemă serioasă nu poate fi rezolvată cât ai bate din palme.

„În Săptămâna Luminată am fost Ia Sfântul Munte, la o procesiune. De îndată ce am început să urc muntele, un ucenic a venit la mine și m-a rugat să-i povestesc despre rugăciunea minții. Mai înainte nu mă întrebase niciodată despre aceasta, iar acum urcând, vedeți, i-a venit inspirația. Sunt probleme nespus de acute și de serioase, care nu pot fi discutate din mers.

Sfânta Împărtășanie Temelia tuturor lucrurilor este Sfânta Împărtășanie. Hristos așteaptă de la noi să ne conștientizăm nevrednicia. Hristos așteaptă frângerea inimii și smerenia noastră. Dacă conștiința ne este neliniștită, atunci trebuie să restabilim ordinea. De pildă, dacă suntem supărați cu cineva, înainte de a merge la Sfânta Împărtășanie, trebuie să ne împăcăm cu acel om și după aceea să ne împărtășim. Nu trebuie să hotărâm noi înșine dacă ne împărtășim ori nu. Dacă omul ia de unul singur o astfel de hotărâre, atunci diavolul se va folosi de aceasta și va începe să-l ispitească pe el. Uneori considerăm că suntem vrednici de Sfânta Împărtășanie, când, de fapt, nu este așa, iar în alte situații, dacă luăm aminte la noi înșine după litera Legii, suntem nevrednici de Sfânta Împărtășanie. Ținând seama de Sfinții Părinți, avem nevoie pentru vindecare de o transfuzie de sânge dumnezeiesc ori de mângâierea cea dumnezeiască, pentru că, după îndelunga pocăință și frângerea inimii, vrăjmașul poate să ne arunce în deznădejde ori să ne strecoare gândul „dreptății” noastre.

Nu suntem însă la fel în ceea ce privește nevoia de a ne împărtăși. Înainte de Sfânta Împărtășanie trebuie să postim câteva zile. Duhovnicul se cuvine să hotărască cât de des să primească credinciosul împărtășania, cât trebuie să postească înainte de împărtășanie. Totul depinde de puterea unei persoane. În același timp, duhovnicul trebuie să-l conducă pe om și către postul cel duhovnicesc, spre înfrânarea de la patimi. Intensitatea unui asemenea post duhovnicesc trebuie reglată după sensibilitatea duhovnicească a unei persoane, adică în funcție de cât de mult conștientizează păcatul.

De asemenea, duhovnicul se cuvine să țină seama și de faptul că vrăjmașul poate provoca o persoană sensibilă, aducându-i război duhovnicesc, cu scopul de a o face să cadă în deznădejde. De pildă, un om a avut o mare ispită, fapt care a condus la lipsirea de Sfânta Împărtășanie pentru o perioadă mai lungă. Însă diavolul îl poate arunca din nou pe acel om în același păcat și va câștiga acest suflet, aducându-l într-o stare de confuzie și deznădejde. În astfel de cazuri, după primele zile de pocăință, duhovnicul poate spune celui care se pocăiește: „Iată, nu te împărtășesc acum”, însă, mai târziu îl va binecuvânta să se împărtășească la fiecare Sfântă Liturghie. Omul va deveni în acest chip mai puternic și va putea să facă față ispitelor diavolului. Dacă cineva, în viața duhovnicească, este cu luare-aminte la sine, poate lua parte la Taina Sfintei Împărtășanii — simțind nevoia către aceasta; dar simțind totul ca pe o simplă obișnuință, se cuvine să aibă binecuvântarea duhovnicului de a se împărtăși.

Distribuie
2 comentarii la „Relația dintre duhovnic și credincios”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *