Predică la Duminica Sfintelor Mironosițe a părintelui Ilie Cleopa despre rolul femeii în familie
Cine a aflat o femeie bună, a aflat daruri și a luat de la Dumnezeu desfătare (Prov. 18, 22).
Astăzi Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare prăznuiește mărimea de suflet a Sfinților Iosif și Nicodim, precum și a sfintelor mironosițe și fapta lor cea cu adevărat bărbătească și preaminunată. Prăznuiește bărbăția de cuget a acestor sfinte și prealăudate femei, care le-a făcut pe ele vrednice de a se numi întocmai cu apostolii, vrednice de a fi ele primele martore ale Învierii lui Iisus Hristos, de a li se vesti lor mai întâi bucuria mântuirii neamului omenesc și vrednice ca de la Însuși Mântuitorul lumii să audă acest cuvânt: bucurați-vă (Matei 28, 9). Deci multe și prea multe cuvinte de laudă s-ar putea spune în predica de astăzi despre fericirea și vrednicia la care s-au suit aceste sfinte mironosițe ale lui Hristos prin credința lor cea tare și prin mărimea de suflet cu care au slujit Mântuitorului în această lume, precum și la preaslăvita lui îngropare.
Dar fiindcă scopul predicii acesteia este de a îndemna pe toate femeile creștine să urmeze, după a lor putere, pilda vieții sfintelor mironosițe, în cele ce urmează m-am gândit să arăt rolul femeii în familie.
Prima datorie a femeii în familie — după învățătura Sfintei Scripturi — este de a fi ajutătoare bărbatului său (Fac. 2, 18). Dar cum se poate ca o femeie să împlinească această poruncă sfântă dată de Dumnezeu? Iată cum. Prin răbdarea în toată vremea vieții sale, împreună cu soțul ei, a tuturor necazurilor și supinelor din acest veac de acum, necazuri pe care i le-a înmulțit Dumnezeu femeii după călcarea poruncii Sale, când i-a zis: Înmulțind voi înmulți necazurile tale și suspinul tău (Fac. 3, 16). Apoi prin răbdarea cu bărbăție de cuget a durerilor nașterii de fii, rânduite de același Părinte, ziditor al nostru (Fac. 3, 16). Căci prin aceste dureri femeia cea dreptcredincioasă dobândește cel mai scump lucru de sub cer, adică mântuirea sufletului său, după mărturia marelui și dumnezeiescului Apostol Pavel, care, vorbind de călcarea poruncii de către femeie în rai, zice așa: Dar se va mântui prin naștere de fii (I Tim. 2, 15). Iar dacă femeia se va răzvrăti de la porunca lui Dumnezeu, slujind numai plăcerii, și nu va voi să primească durerea nașterii cea rânduită ei de Ziditorul, și va face ceva spre împiedicarea nașterii, sau spre uciderea cu voie a fiilor săi, apoi una ca aceasta, de nu se va pocăi, nu va scăpa de durerea cea veșnică din chinurile iadului. Deoarece nici ucigașii împărăția lui Dumnezeu nu o vor moșteni (Gal. 5, 21; I Ioan 3, 15; Apoc. 21, 8).
A doua datorie sfântă a femeii în familie, ca ajutătoare a bărbatului său, este de a fi supusă întotdeauna bărbatului său, după porunca ce i s-a dat ei de Dumnezeu, când i-a zis: Și spre bărbatul tău va fi întoarcerea ta și el te va stăpâni (Fac. 3, 16). Această sfântă datorie a femeii o arată și dumnezeiescul apostol Pavel, când zice: Femeilor, fiți supuse bărbaților voștri, precum se cuvine, în Domnul (Col. 3, 18). Dar să înțeleagă femeile până unde se cuvine a se supune bărbaților lor. Nu vorbește să se supună lor și la cele rele, ci precum se cuvine în Domnul. Dacă bărbații lor cer de la ele lucruri nelegiuite și care nu sunt cu cuviință în Domnul, nicidecum să nu-i asculte pe ei. Căci de vor cere bărbații de la femeile lor lucruri necuviincioase, nelegiuite și afară de fire, sau le vor îndemna pe ele la necredință și la călcarea poruncii lui Dumnezeu, întru acestea nicidecum nu se cuvine a se supune lor și a face voia și patima lor cea rea. Iar de vor face unele ca acestea, împreună cu bărbații lor se vor munci în iad.
Dacă de exemplu un bărbat rău, necredincios și pătimaș, ar voi să facă cu femeia sa păcate împotriva firii sau să o păzească a nu face copii, să o oprească de a-i naște pe ei, sau dacă va face păcatul votriei, adică de a o supune pe ea la un alt bărbat spre a păcătui pentru bani, sau pentru alte motive, sau de a-i porunci să facă alte nelegiuiri, apoi nicidecum să nu-l asculte, chiar de ar urma pentru aceasta mari primejdii în viața ei. Iar pentru aceste nelegiuiri poate să se și despartă de el de nu va voi acela să se îndrepte (Pravila Mare Bisericească, 1652, Târgoviște, pag. 168, 170, 236).
Așadar femeia să se teamă de bărbat (Efes. 5, 33), să nu se despartă de bărbat (Rom. 7, 2), dar dacă urmează vreo pricină din cele mai sus arătate, să nu se teamă de bărbat mai mult ca de Dumnezeu. În cazul acesta poate să se despartă de el, dacă el este așa de păgân și nu voiește a-și îndrepta viața și a-și părăsi nelegiuirea sa.
A treia datorie a femeii în familie este de a se osteni împreună cu soțul ei la buna creștere a copiilor lor: de a-i învăța pe ei legea lui Dumnezeu, de a-i crește pe ei în frica lui Dumnezeu (Deut. 11, 19; 32, 46; Efes. 6, 4); de a le povesti lor lucrurile cele minunate ale lui Dumnezeu și judecata Lui (Ieșire 10, 2; 12, 26; 13, 14; loil 1, 3); de a-i învăța pe ei ascultarea și supunerea (Prov. 4, 1-4); de a-i îndemna la bine, de a-i mângâia (I Tes 2, 11); de a-i conduce la bine (I Tim. 3, 4); de a-i îndrepta și de a-i pedepsi când vor vedea că fac cele rele (I Par. 29, 19); de a le da lor pildă bună cu viața lor (IV Împ. 14, 3; 15, 3; II Par. 34, 2).
A patra datorie a femeii în familie.este de a iubi pe soțul ei, de a-l respecta, de a se teme de el (Tit 2, 4; Efes. 5, 33). Ca datorii ale femeii în familie sunt și acestea: să fie tăcută, înțeleaptă, strângătoare, evlavioasă, milostivă, cinstită, curată, bună gospodină, plecată bărbatului, harnică, și să aibă mare purtare de grijă de cele de trebuință ale casei. O asemenea femeie este cu adevărat mai scumpă decât pietrele cele de mult preț și este cu adevărat cununa bărbatului său (Prov. 12, 4). Această femeie câștigă încrederea bărbatului său și este onoarea și bucuria lui (Prov. 31, 11, 23; Sir. 26, 16-17). Încă trebuie ținut minte că o femeie împodobită cu virtuțile de mai sus, prin buna ei așezare, are mare putere, chiar și fără de cuvinte, să schimbe pe soțul ei spre bine, chiar de ar fi el foarte rău și necredincios. Acest lucru îl adeverește mai întâi dumnezeiescul și marele apostol Petru, zicând: Femeilor, supuneți-vă bărbaților voștri, așa încât dacă unii nu se pleacă cuvântului, să fie câștigați fără de propovăduire prin purtarea femeilor lor, văzând ei de aproape viața voastră curată și plină de sfială (I Petru 3, 1-2).
Apoi dumnezeiescul Părinte Ioan Gură de Aur, arătând că femeia bună, harnică și evlavioasă, are mare putere de a schimba spre bine viața soțului său, zice: „Nimic cu adevărat, nimic nu este mai mare decât femeia cea cu evlavie și pricepută spre a pune în rânduială viața bărbatului său și a formălui (modela) sufletul lui în cele ce va voi. Că nici pe prieteni, nici pe dascăli, nici pe boieri nu-i va suferi bărbatul, așa precum pe soția sa cea împreună locuitoare, când îndeamnă și sfătuiește” (Împărțirea de grâu, Cuvânt pentru morala și podoaba femeilor, Buzău, 1833, p. 404). Și iarăși același dumnezeiesc Părinte Ioan Gură de Aur, arătând că nu podoaba cea dinafară face pe femeie plăcută bărbatului, ci așezarea ei cea bună și evlavioasă, zice: „Căci de trebuie să faci ceva, o, femeie, spre plăcerea bărbatului tău, sufletul se cuvine să-l împodobești, nu trupul tău. Că nu te face pe tine aurul cel dimprejurul tău așa de drăgăstoasă și de poftită de bărbatul tău, precum curăția și dragostea cea către el și a fi gata de a muri pentru soțul tău.
Aceste fapte bune ale tale mai mult robesc pe bărbatul tău. Fiindcă podoaba din afară și i se împotrivește Iui, multă cheltuială și grijă pricinuindu-i. Iar dragostea și curăția nici griji nu pricinuiește, nici cheltuială nu face, ci cu totul dimpotrivă. Încă se satură de obicei bărbatul de podoaba din afară, iar podoaba sufletului în toate zilele înflorește și mai mare aprinde flacăra. Pentru aceasta, de voiești să placi bărbatului tău, împodobește-ți sufletul cu evlavie, cu curăție, cu supunerea și cu purtarea de grijă a casei. Pe acestea nici bătrânețile nu le strică, nici boala nu le prăpădește. Pentru că pe podoaba trupului vremea cea multă a șters-o, iar bunătățile sufletului nu pier niciodată” (idem, p. 405).
A cincea datorie a femeii în familie este de a nu se împodobi cu haine luxoase și cu fel de fel de podoabe deșarte spre sminteala și amăgirea bărbaților celor pătimași și neîntemeiați în credință, ci să se poarte cu haine smerite și cuviincioase, potrivit femeilor creștine. Acest lucru îl arată Sfântul și marele apostol Pavel, zicând: Asemenea și femeile cu podoabă de cinste, cu sfială și cu curăție: nu din păr împletit și din aur și din mărgăritare, sau din veșminte de mult preț, ci cu fapte bune, precum se cuvine unor femei care se fac mărturisire de evlavie (I Tim. 2, 9-10). Și marele apostol Petru, arătând același lucru femeilor creștine, zice: Podoaba voastră să nu fie cea din afară a împletirii părului sau podoabele cele de aur și îmbrăcămintea hainelor celor scumpe. Ci să fie omul cel tainic al inimii întru nestricăcioasă podoabă a duhului blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. Că așa se împodobeau odinioară și sfintele femei care nădăjduiau în Dumnezeu, supunându-se bărbaților lor. Precum Sarra îl asculta pe Avraam și-l numea pe el domn, ale cărei fiice sunteți dacă faceri ce e bine și nu vă temeți de nimic (I Petru 3, 3-6).
Încă trebuie să arătăm și aceasta că femeia, oricât ar fi de frumoasă, de învățată sau de bogată, dacă îi va lipsi viața cea curată și podoaba faptelor celor bune, nici o valoare nu are în lume. Acest mare adevăr ni-l arată nouă dumnezeiasca Scriptură, zicând: Precum este cercelul de aur în nările porcului, așa este frumusețea femeii de nărav rău (Prov. 11, 22). Dumnezeiescul și marele prooroc Isaia, arătând mânia lui Dumnezeu care vine asupra femeilor celor ce se mândresc și se împodobesc cu podoabele cele din afară, care se dau cu diferite parfumuri și se sulemenesc pentru a mirosi pe drumuri și care joacă prin localuri și cântă cântece lumești prin care înșală pe bărbații cei tineri și îi duc în prăpastia curviei și a preacurviei, zice așa: Acestea zice Domnul; pentru că s-au înălțat fetele Sionului, și au umblat cu grumajii ridicați, și clipind cu ochii și cu pășitul picioarelor împreună târăsc hainele și împreună joacă cu picioarele, va smeri Dumnezeu pe doamnele fetele Sionului, și Domnul va dezveli chipul lor în ziua aceea. Și va lua Domnul mărirea îmbrăcămintei lor și podoabele lor și gătelile părului lor. Și podoaba grumajilor lor și țintele lor și podoaba fetei lor și tocmirea podoabei celei de mărire. Și ghirdanele și brățările și împletiturile părului și verigile mâinii drepte și inelele și cerceii. Și podoabele de porfiră și așternuturile cele de casă. Și oglinzile cele strălucitoare și pânzeturile cele subțiri și turbanele cele ușoare. Și hainele roșii și visonul cel cu aur și cu vânăt țesut, și paturile cu așternuturile lor, Și în locul mirosului celui frumos va fi praf, și în loc de brâu te vei încinge cu funie, și în locul podoabei celei de aur a capului, vei avea pleșuvie pentru faptele tale, și în locul hainei celei de porfiră te vei îmbrăca cu sac. Și fiul tău cel preafrumos pe care-l iubești de sabie va cădea și cei mai puternici ai voștri de sabie vor cădea și se vor smeri. Și vor plânge sicriele podoabelor voastre și vei rămâne singură și te vei lovi de pământ (IS. 3, 15-25).
Am adus aici mărturiile Sfintei și dumnezeieștii Scripturi despre mânia și pedeapsa lui Dumnezeu care vine asupra femeilor celor rele, care se împodobesc cu podoabe deșarte și care se dau cu parfumuri și cu sulemeniri și care se dau la jocuri și la destrăbălări, prin care nu numai că bărbaților și părinților lor fac mare cheltuială, dar sunt și de mare sminteală celor ce le văd și duc de râpă morala familiei lor și a societății în care trăiesc. Aceste femei ușoare de minte aduc societății mare dezbinare și tulburare, multe certuri, gelozii, despărțiri, judecăți între soți și între oamenii pe care îi smintesc din așezarea cea bună cuvenită creștinilor, aduc bătăi și chiar morți.
Aceste puține le-am arătat despre rolul femeii în familie, iar acum, spre încheiere venind cuvântul nostru, zic: Să ajute Preabunul Dumnezeu tuturor femeilor celor binecredincioase să-și facă datoria în familie după puțina noastră sfătuire de mai sus. Amin.
Cleopa Ilie; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 18