Rugăciunea – maica tuturor faptelor bune

Vom vorbi despre maica tuturor faptelor bune, care este dumnezeiasca rugăciune. Poate are să zică cineva, care știe carte mai multă, că maica tuturor faptelor bune este dragostea dumnezeiască, după cum a zis marele Apostol Pavel: Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Și tot el a adeverit, zicând: Iar mai mare decât toate este dragostea. Deci dragostea ar fi cea mai mare faptă bună, dragostea dumnezeiască în care se cuprinde și dragostea de aproapele.

Dar de ce se numește rugăciunea maica tuturor faptelor bune la sfinții părinți? Iată de ce. Pentru că nici dragostea lui Dumnezeu nu vine în sufletul nostru fără rugăciune. Iată ce zice dumnezeiescul părinte Isaac Sirianul: „Dragostea din rugăciune se naște”. Deci dacă se naște din rugăciune, negreșit că rugăciunea este mai mare, este maica dragostei. Și dacă dumnezeiescul părinte Maxim Mărturisitorul, marele teolog din secolul VII, zice așa: „Toate faptele cele bune ajută pe om să câștige dragostea dumnezeiască, dar nici una ca rugăciunea”, atunci este clar, și dragostea de Dumnezeu care este cea mai mare faptă bună se câștigă prin rugăciune și se naște din rugăciune. De aceea cuvântul care urmează va fi pentru sfânta rugăciune.

Voi să știți: toate faptele bune, cum ar fi credința, nădejdea, înfrânarea, curăția, blândețea, îndelungă-răbdarea, răbdarea, dreapta socoteală, cumpătarea, nerăutatea, toate aceste fapte bune apropie pe om de Dumnezeu, dar rugăciunea nu-l apropie, ci îl lipește de Dumnezeu și îl face un duh cu Dumnezeu. Vezi un tâmplar că face o ușă sau un dulap, orice mobilă, și el potrivește din vinclu și din gealău și din ferestrău piesele acelei mobile care ți-o face. Iată la o ușă îi pune tăblii, îi pune frizuri, toate și le împănează. Dar ușa aceea nu-i trainică dacă n-a plus clei. Că odată acele piese uscându-se, se desface ușa sau se corogește. Iar când i-ai pus clei, ușa se face tare și este ca și cum ar fi dintr-un lemn.

Care-i tâmplar știe ce zic. Ia o scândură și o geluiește curat și mai ia una și o geluiește bine și o trage la cant, la muchie și le pune alăturea. Și pe urmă le pune la clei și după ce le-a lăsat o zi-două să se încleie, trage cu gealăul și vezi că aproape nu cunoști unde-i lemnul și unde s-a unit o scândură cu alta. Și s-a făcut una prin clei. Așa sfânta rugăciune face pe om cu Dumnezeu lipit și unit cu unirea cea mai potrivită cât îi este firii omenești cu putere. Deci rugăciunea e cleiul cel duhovnicesc care nu numai apropie pe om de Dumnezeu, ci îl lipește de Dumnezeu.

Și de aceea cuvântul despre rugăciune va fi așa. Toată fapta bună o vedem poruncită de sfinții apostoli. Dar când vorbește de rugăciune auzi ce zice: Neîncetat vă rugați. Și iarăși auzim pe proorocul: Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea. Și iarăși auzim pe apostolul: Privegheați în toată vremea rugându-vă, că vrăjmașul vostru, potrivnicul, ca un leu umblă căutând pe cine să-l înghită. Deci rugăciunea atât de necesară este sufletelor noastre cum este aerul.

Uite am stat în biserică, ne topeam de căldura asta, biserica este mică, a dat Dumnezeu și afară e cald și am ieșit aici, ne-am înviorat. Oxigenul ăsta și ozonul ăsta de la brazi ne dă sănătate și viață. Așa-i dă sufletului rugăciunea viață. Un suflet care nu se roagă e mort și satana își bate joc de dânsul, îl duce unde vrea. De aceea vă rog, întotdeauna aduceți-vă aminte de sfânta rugăciune în toată clipa și în toată vremea.

Este un drac care se cheamă înainte-mergător. Știți voi ce treabă are acela? Are o armată de miliarde de draci și-i trimite pe fața pământului în casele creștinilor. Știi de ce? Când s-a scula omul de dimineață, întâi să se apuce de treabă: „Hai la treabă, măi!” „Văi de mine! I-auzi, câinii!”, ,Dă mâncare la găini!” „Fugi și mulge vaca!”, „Du-te că zbiară oile!” „Du-te că țipă porcii!”, „Fă mămăligă!”, „Dă la câini, dă la păsări!”

Mare drac e aista! Pentru că îți fură cele dintâi porniri ale minții numai și numai către lucrurile deșarte ale veacului de acum. Auzi ce spune dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur: „Mai înainte de toate, o, creștine, să povățuiască în viața ta nevinovata rugăciune”. Și când te-ai sculat din somn, primele mișcări ale tale acestea să fie.

Fie că ești în pat, dacă ți-e frig iarna, fie că ești jos, fie că ești bolnav, fie că ești sănătos, fie bătrân, începe, cum ai deschis ochii: „Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție, Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Carele pretutindenea ești și toate le plinești și celelalte”. Pe urmă: Preasfântă Treime, Tatăl nostru, Crezul și celelalte rugăciuni ale dimineții.

Roagă-te un ceas dimineața, dă-i un ceas hrană sufletului, că hoitului acestuia îi dai toată ziua și când vrei. Dă-i și lui viață măcar dimineață. Proorocul David era împărat și conducea o țară și atunci țara lui Israil nu era cât acum, câteva județe, era de la Eufrat și până în Egipt, și în Damasc tot împărăția lor era. Și avea vreme acest prooroc de șapte ori pe zi să laude pe Dumnezeu. Auzi ce zice: De șapte ori pe zi Te-am lăudat pe Tine, Doamne, pentru judecățile dreptății Tale. Și iarăși îl auzim: Seara și dimineața și amiazăzi spune-voi și voi povesti minunile Tale. Și iarăși îl auzim cum se ruga noaptea: În miezul nopții m-am sculat ca să mă mărturisesc Ție și celelalte. Și iarăși: În nopți ridicați mâinile voastre la cele sfinte și binecuvântați pe Domnul. Ai auzit, omule? Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea. Seara, dimineața și la amiazăzi. Iar mai presus de toate auzi pe apostolul Pavel care zice: Neîncetat vă rugați.

Cum nu poate trăi hoitul ăsta de trup fără hrană, fără apă, fără aer, fără mâncare, așa nu poate trăi sufletul fără rugăciune. Hrana lui este rugăciunea, meditațiile sfinte, citirea sfintelor scripturi. Nu te înșela, că dracul nu stă degeaba. Tu nu te rogi, dar el când îți găsește mintea goală ți-o umple cu toate drăciile lui. Că zice Marele Vasile că din fire mintea este așa zidită de Dumnezeu și această însușire o are ca să nu stea goală. Ori o umple Dumnezeu cu gândirile Lui, ori satana cu ale lui.

Deci dacă diavolul găsește în mintea ta această rugăciune: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul sau păcătoasa” sau „Tatăl nostru” sau „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te, ceea ce ești plină de daruri, Marie, Domnul este cu tine” și celelalte, deci dacă dracul găsește în minte rugăciunea nu se poate apropia. Îl arde! Cine? Numele Domnului. N-auzi ce zice psalmul? Înconjurând m-au înconjurat și întru numele Domnului i-am biruit pe ei. Înconjuratu-m-au ca albinele fagurul și s-au aprins ca focul în spini poftele și drăciile. Și ce zice? În numele Domnului i-am biruit pe ei. Dar cheamă numele Domnului, zice Proorocul loil, și te vei mântui.

Nu te înșela că dracul stă degeaba vreodată. Noi stăm, el nu poate sta. Când a găsit mintea nu în veghere de Dumnezeu, nu în rugăciune, nu în cugetarea Scripturilor, îi dă toate drăciile și o duce unde vrea. Mintea este ochiul sufletului, este partea cuvântătoare a sufletului și ochiul. Ce zice Evanghelia? De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat, iar de va fi ochiul tău întunecat, te duci la pierzare. Care ochi? Să nu credeți că de ochiul ăsta? Poți să fii orb de amândoi ochii și să lumineze ochii minții tale ca soarele. Aici de minte vorbește. Dacă n-ai mintea curată, ești un măturoi al satanei, te duce unde vrea, face ce vrea cu tine.

De accea trebuie trezvie întotdeauna, să fii veghetor cu mintea și să te rogi. Și dacă ai să-mi spui: „Dar eu am treabă, eu sunt tâmplar, eu tai brazi în pădure, cu sunt la birou, eu sunt la volan, eu sunt în fabrică, eu sunt la prășit, la seceră, la pus cartofi și n-am când mă ruga” minți! Că rugăciunea nu are nevoie de acestea. Poți să te rogi întotdeauna.

Ați auzit că a vorbit Patriarhul Ierusalimului la Mănăstirea Neamț, care ați fost cealaltă seară, când a venit acum și a vorbit și starețul. Și acela a zis: „Să împletiți munca cu rugăciunea”. Mâna tinde-o la lucru, limba ta să laude pe Dumnezeu și mintea ta să fie la Hristos. Asta-i lucrarea. Pentru că nu ești făcut numai din huma asta de pământ, ca să ai grijă numai de hoit, să-l hrănești și să-l îmbraci; ai suflet nemuritor și veșnic. Hrănește hoitul ăsta, dă-i mâncare, dă-i băutură, dă-i odihnă, dar nu uita că ai în tine ceva nemuritor în vecii vecilor. Este sufletul. Nu-l lăsa să moară de foame, dă-i și lui hrană.

Cu ce îl poți hrăni? Întâi cu rugăciunea, apoi cu citirea dumnezeieștilor Scripturi, cu meditațiile sfinte, cu gândiri, cu milostenii și cu celelalte. Dar vai de noi și de noi că prea puțin ne ocupăm de rugăciune. Este un rău foarte mare, acela se cheamă uitarea. Sufletul omului se împarte în trei părți: partea rațională, care stă în minte, în creier, partea mânioasă sau irascibilă (voința), care e în mijlocul inimii, și partea poftitoare (sentiment), care e de la inimă până la buric. Fiecare parte a sufletului nostru are patimile și virtuțile ei. Și păcatele părții raționale sunt acestea: necredința, hula, nebunia, eresul, credința strâmbă, nemulțumirea față de binefacerile lui Dumnezeu și ale oamenilor, nerecunoștința, nedreapta socoteală, nediscernământul, nechibzuința și celelalte. Iar păcatele părții mânioase sunt: ura de oameni, zavistia, pizma, invidia, răutatea, râvna cea rea, mânia, iuțimea, nerăbdarea, cârtirea, răpirea, ținerea minte de rău, dorința de răzbunare și celelalte asemenea. Păcatele părții poftitoare încep cu lăcomia, desfrânarea, beția, trândăvia, dezmierdarea și celelalte.

Iar când mintea veghează, toate acele trei părți sunt luminate de Duhul Sfânt și din partea rațională izvorăște dragostea și înfrânarea, din partea mânioasă bărbăția și răbdarea, din partea poftitoare înfrânarea cea mult cuprinzătoare. Și ai văzut cine-i vinovată — mintea, dacă doarme. Și cel dintâi păcat care întunecă mintea ca să uite rugăciunea și gândirea de Dumnezeu este uitarea. Primul păcat din partea rațională a sufletului este uitarea.

N-ai văzut? Zici oleacă de rugăciune, când te trezești cu mintea, e în altă parte. Ai auzit o predică acuma, du-te mai încolo și ai uitat-o, ți-a furat-o. Te-ai apucat să citești o carte, citești o pagină, două — „Măi, dar frumos mai spune aici!” Mai încolo, când ai închis cartea: „Nu știu, am uitat ce spunea acolo!”

Acesta-i rău mare. Zice Sfântul Isihie Sinaitul: „Blestemata uitare stinge rugăciunea din suflet și paza minții, ca apa pe foc”. Uiți și rugăciunea, uiți și frica lui Dumnezeu, uiți și gândirea de Dumnezeu și tot ce ai auzit, vine uitarea și ți le-a furat. Rău mare e acesta! Dar ai să mă întrebi: „Părinte, dar cu ce-l pot birui?” Așa găsim la Sfinții Părinți: „Uitarea se biruiește cu frica de Dumnezeu și cu credința”. Căci ce zice Sfântul Maxim? „Cela ce crede se teme, cela ce se teme se trezește”. Eu dacă cred că Dumnezeu e aici și nu numai că e aici, că Dumnezeu e în inima noastră de la Botez, și stau în fața Lui, cum o să-mi permit să fac răutăți? Căci îndată vine frica lui Dumnezeu: „Nu, nu gândi așa, că Dumnezeu știe sfaturile inimii”. Că i-a zis lui Iov: Cine este care ascunde de la Mine sfaturile inimii sale?

Poate omul să aibă un gând în inimă și să nu-l știe Dumnezeu? Ce zice dumnezeiescul apostol? Cuvântul lui Dumnezeu este mai ascuțit decât toată sabia cea cu două tăișuri și străbate — până unde, auzi! — până la despărțirea duhului de a sufletului. Până acolo străbate știința lui Dumnezeu și de Dumnezeu nu ne putem păzi nici cu un gând al inimii noastre.

Aceasta având în vedere, totdeauna să ne trezim să avem frica lui Dumnezeu. Frica lui Dumnezeu dacă o avem, ea alungă uitarea, lenevia, negrija și toate păcatele. Să ne trezim să avem frica lui Dumnezeu, că auzi ce zice proorocul? Cu frica lui Dumnezeu se abate tot omul de la rău. Cum ai uitat frica lui Dumnezeu, cum ai pășit la păcat. Ce zice psalmul? Zis-a călcătorul de lege ca să greșească întru sine. Nu zice așa psalmul? Dar de ce? Îndată spune Duhul Sfânt: Nu este frica lui Dumnezeu înaintea ochilor Iui.

Cum a uitat omul frica lui Dumnezeu, cum pășește la îndrăzneală, la păcat, la toate răutățile. Pentru ce? Uită că Dumnezeu se uită în inima lui nu așa cum ne uităm noi în oglindă. Auzi ce spune Solomon? Ochii lui Dumnezeu de miliarde de ori sunt mai luminoși decât soarele. Ce zice Ieremia, marele prooroc, cel sfințit din pântecele maicii lui? Iadul este gol înaintea mea, cum nu și inimile oamenilor? Este vreun colțișor în ființa noastră unde nu cercetează atotștiința lui Dumnezeu? Credeți voi o nebunie ca aceasta? Dacă cele mai înainte gândite ale noastre le-a văzut El, cele mai înainte lucrate le știe, cum să nu știe ce gândim acum? Ce? La Dumnezeu este prezent și viitor? Toate sunt de față și toate veacurile nemărginite sunt înaintea Lui de față. El nu știe numai ce gândești tu acuma sau ce ai să gândești peste trei ani, sau ce are să gândească cutare om care nu s-a născut sau se va naște peste o mie de ani. Toate sunt de față la El.

Având un Dumnezeu atât de atotștiutor și atât de atotprezent, care pedepsește păcatul, noi întotdeauna trebuie să ne rugăm și când am uitat rugăciunea să ne pară rău, că uitarea vine de la draci. Ei îți fură rugăciunea, trezvia atenției, îți fură memoria, îți fură evlavia, îți fură simțirea de Dumnezeu și te lasă ca o piatră nesimțitoare, un buștean. A venit satana și ți-a furat ce-i mai scump din suflet când ai uitat rugăciunea, și mai ales rugăciunea inimii,

Și de-aceea îți spun: Nu te pun la pravilă de 10 ore cum au călugării de făcut. Zi o rugăciune scurtă, dar adeseori, Auzi! „Doamne Iisuse łlnstoase, Fiul Iui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul sau păcătoasa!” Ce greutate este să zici câteva cuvinte? Și știți voi câtă putere are aceasta? Întreabă-l pe Sântul Apostol Petru! Nu ni s-a dat nouă armă mai puternică sub cer ca numele lui Iisus Hristos. Întreabă-l pe Sfântul Ioan Scărarul, care zice: „Bate pe oșteni — adică pe draci – cu numele lui Iisus Hristos”. Numele Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos a împrumutat atâta putere de la îndumnezeirea Lui, încât când îl aud dracii și îngerii și oamenii, toți se cutremură. Că auzi ce zice apostolul la Filipeni: Întru numele lui Iisus Hristos tot genunchiul să se plece: al celor cerești și al celor pământești și al celor dedesubt. Deci și îngerii și oamenii și dracii.

Sunt oameni simpli, dar având frica lui Dumnezeu, ei zic o rugăciune mică, dar Dumnezeu o primește ca pe o mare jertfă, că ei o zic cu toată inima. Ce? Crezi că dacă bolborosim ore întregi și citim multe, o căruță de acatiste și una de psalmi, dar mintea noastră e pe dealuri și la draci, crezi că-i mare lucru? Zi o rugăciune scurtă, dar adeseori. Auzi ce spune dumnezeiescul Ioan Gură de Aur? „Omule, roagă-te scurt, dar adeseori”. Că rugăciunea lungă dă mare loc diavolului. Mintea se răspândește căutând multe cuvinte. Sau te-ai rugat două-trei ceasuri și după aceea: „Gata, nu mă mai rog. Mă voi ruga mai deseară”. I-ai dat loc satanei de aici. Măcar că ai făcut două-trei ore de pravilă, dacă mai încolo nu te rogi, i-ai dat locul lui și te ia el în primire. Că cela ce face pravilă lungă și în celălalt timp nu se roagă, mare loc dă diavolului. Iar Sfântul Grigorie Teologul zice: „Cela ce se roagă numai când se roagă și în celălalt timp tace, niciodată nu s-a rugat”. Că auzi că trebuie neîncetat să ne rugăm. Deci o rugăciune scurtă, dar să o ai cu tine. Fie că ești la prășit, că ești în oraș, că ești Ia vândut, că ești la cumpărat, că ești la moară, că ești la meserie, că ești la birou, că ești la volan, că ești inginer, că ești profesor, să ai o rugăciune. Măcar atât: „Doamne, miluiește!” Și vorbești cu Dumnezeu prin aceasta. Și te poți mântui cu aceasta.

Hai să vă spun o istorioară scrisă de Dumnezeu să-l ierte – Patriarhul Nicodim. Mergea un vapor rusesc la Ierusalim. Plecase din Odessa cu câteva mii de oameni, că ei foarte mulți se duceau la Sfintele Locuri și la Sfântul Munte. Popor foarte evlavios. Pe cale s-a stricat ceva la vapor. „Măi, unde ancorăm, ca să reparăm ceva la vapor?” Și au văzut o insulă pustie. „Acolo ancorăm”. Și s-au apropiat de insulă, ancora s-a oprit la 20 de metri. Au înfipt ancorele și s-au oprit și au trecut cu bărcile în insulă.

O insulă pustie cu pădure, cu poieni. Oamenii au ieșit și ei din corabie până au reparat-o, ca a doua zi dimineață să plece. Și umblau pe insulă să vadă ce fel de pământ e pe acolo. Flori diferite, păsări diferite, cum nu erau în țara lor. Și oamenii s-au așezat jos, au început să stea la masă, să scoată de mâncare. Iată, când văd pe insulă trei oameni goi, cu pieile goale. Fugeau unul după altul și ziceau așa: „Trei voi, trei noi, miluiește-ne pe noi”. Atâta știau să zică. Dar ziceau pe limba lor și-i înțelegeau. „Ce-or fi ăștia, măi?” „Măi, sunt niște oameni sălbatici pe insulă! Hai să-i prindem”.

Și s-au dus mulți oameni, cu frânghii, cu ce-au putut. „Măi, hai să-i prindem. Ce fel de lume-i asta; măi?” N-au văzut femei, doar trei bărbați, fugeau unul după altul și ziceau așa: „Trei voi, trei noi, miluiește-ne pe noi”. Și i-au prins.

În vapor aveau doi episcopi care mergeau la Sfintele Locuri și comandantul vaporului și lume bună. Și le-au spus: „Am prins oamenii aceștia sălbatici”. Dar aceia când i-au prins, au început a plânge. Erau goi, n-aveau haine și tot așa ziceau: „Trei voi, trei noi, miluiește-ne pe noi”. Și i-au întrebat:

— De unde sunteți? De când stați aici?

Și aproape uitaseră și vorba, în afară de aceea: „Trei voi, trei noi…” Dar au zis:

— S-a sfărâmat un vapor aproape de insula asta acum vreo 30 de ani. Și eram copii. Și noi am scăpat pe câteva scânduri aici. Au fost și părinții noștri, dar au murit. Și noi am auzit că Dumnezeul nostru sunt trei. Unul se cheamă Tatăl, Unul Fiul și Unul Duhul Sfânt.

Ei nu știau că e un Dumnezeu în trei persoane.

— Și ne-am gândit că dacă aceia sunt în cer și noi pe pământ, noi așa ne rugăm: Aceia trei din cer să ne miluiască pe noi trei de pe pământ. Și atâta rugăciune știm: „Trei voi, trei noi, miluiește-ne pe noi”.

Atunci episcopul a zis:

— Măi, săracii, nici rugăciunea Tatăl nostru nu o știu.

Le-a dat haine, i-a îmbrăcat. Ei găseau de mâncare că erau niște pomi pe insula aceea cu semințe, cu pădurețe, cu ce or fi fost, și cu acelea trăiau. Și a zis episcopul, că avea vreo zece preoți în corabie:

— Haide, cât stăm noaptea aici, să-i învățăm Tatăl nostru.

Le-a dat de mâncare, i-a îmblânzit. Ei, dacă au văzut că nu le face rău, stăteau. Și a pus un preot să-i învețe Tatăl nostru.

— Uite așa să vă rugați, că noi nu vă luăm de aici.

Că ei voiau să rămână acolo până la moarte.

— Cum să ne rugăm?

— Tatăl nostru, Care ești în ceruri și celelalte.

I-au învățat preoții, iar dimineața vaporul a fost reparat, a plecat din radă, mergea. Trebuia să plece, iar ei au zis că „noi nu mergem nicăieri, noi vrem să stăm aici”. Și învățaseră ei oleacă Tatăl nostru, dar când s-a depărtat vaporul, unul dintr-înșii a zis:

— Eu am uitat, ai uitat și tu?

— Măi, am uitat. Tatăl nostru și mai cum?

— Hai după vapor că nu-i departe. Să-l prindem să ne învețe preotul Tatăl nostru că am uitat.

Și au început a merge pe apă ca pe uscat și făceau din mână la vapor:

— Mai stați, mai stați.

Când au văzut aceia din vapor că aceștia trei merg pe apă, s-au spăimântat:

— Ce-s aceștia? Nălucă? Îngeri? Draci? Ce-s aceștia? Ia uite, merg pe apă, domnule!

Vaporul a încetinit și ei au ajuns vaporul. Și a ieșit preotul la geam:

— Ce-i cu voi?

— Am uitat Tatăl nostru. Cum zicem? Tatăl nostru, Carele ești în cer?

Dar preotul, când a văzut că merg pe apă ca îngerii, cum mergea Hristos pe mare, le-a zis:

— Nu mai ziceți Tatăl nostru!

— Dar cum?

— Așa cum ați zis. Duceți-vă înapoi și ziceți: „Trei voi, trei noi, miluiește-ne pe noi”, dacă mergeți voi pe apă și ați devenit așa de sfinți cu rugăciunea voastră!

Atunci au început a se prinde toți trei de mână pe apă și de bucurie mergeau zicând: „Trei voi, trei noi, miluiește-ne pe noi!” până au ajuns la mal în insula lor. Atât de sfinți erau. Ei nu știau dogmele Sfintei Treimi, știau de un Dumnezeu în trei persoane, atât au putut să învețe, dar când ziceau aceasta o ziceau din toată inima.

Vezi câte minuni s-au întâmplat? Unii sfinți au mutat munții cu rugăciunea, alții au înviat morții și alții multe alte minuni au făcut cu rugăciunea.

Noi știm Tatăl nostru, Crezul, rugăciuni, știm de Sfânta Treime, învățăm, avem preoți, biserici. Însă în timpul zilei trebuie să avem o rugăciune scurtă. Ori Tatăl nostru în toată vremea, ori Doamne Iisuse, ori către Maica Domnului sau către îngerul păzitor. Preaîndumnezeitul la minte, Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, zice așa: „Toți creștinii care au dumnezeiescul botez sunt datori în toată vremea și în tot locul să zică rugăciunea minții: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul (sau păcătoasa)», că de numele Domnului se cutremură tot iadul”.

Când am mers la Ierusalim, ne-am urcat în avion la București, la Otopeni. Eram și călugări și maici și preoți și mireni. Și când am intrat în avion, au întrebat: „Părinte, ce rugăciune luăm acum?” Avionul zbura la 8 kilometri înălțime. Și le-am zis: „Luați rugăciunea minții, că dacă avionul ăsta cade mai încolo și noi murim, dacă murim cu «Doamne Iisuse» în minte, cu el rămânem în veacul veacurilor. Că zic Sfinții Părinți: În ce fapte te va găsi moartea, în acele fapte vei fi judecat„.

De aceea, oriunde veți merge, să aveți rugăciunea asta: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!” Asta-i o rugăciune scurtă, dar are mare putere. Nu-i greu de zis, dar diavolul ți-o fură, pentru că-l arde numele lui Iisus Hristos. Ți-o fură din minte, să n-o zici. Dar voi aducându-vă aminte, spuneți-o mereu. Cu această rugăciune poți lucra, poți să mergi cu mașina, cu trenul și poți să o zici oriunde. Vă rog să aveți rugăciunea asta cu voi, pentru că aveți pe Hristos cu voi.

Și învățați copilașii cei mici să se roage. Știți voi că un copilaș din acela mic când se roagă, trei îngeri stau lângă dânsul? Atâta-i de primită rugăciunea copiilor. Dar de ce? Pentru nevinovăția și curăția lor. Odată a luat Mântuitorul un copilaș în mână și a zis: Amin, zic vouă, de nu vă veți întoarce și nu veți fi ca pruncul acesta, nu puteți intra în împărăția cerurilor. Vezi? Ca să ne mântuim, să ne ducem la rai, trebuie să fim curați ca și copiii cei mici. De aceea vă rog, dacă v-a dat Dumnezeu copilași, de când încep a vorbi, de când învață gurița lor să grăiască, învață-i să spună „Doamne, Doamne”. Mai târziu vor învăța Tatăl nostru, apoi când merg la școală învățați-i Crezul, Psalmul 50 și celelalte.

Țineți minte, v-am vorbit despre rugăciune, care este maica tuturor faptelor bune, este hrana sufletului nostru și viața sufletului nostru. Ea nu numai că ne apropie de Dumnezeu, ci ne unește și ne lipește într-un Duh cu Dumnezeu. Fără rugăciune sufletul nostru e mort. Să vă ajute Bunul Dumnezeu și Maica Domnului și vouă și mie să nu uităm sfânta rugăciune.
Amin.

Ilie Cleopa; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 15