Rugăciunea minții sau rugăciunea lui Iisus

Deoarece adeseori am fost întrebat de numeroși creștini în ce măsură li se cuvine lor să învețe și să practice rugăciunea minții, în predica de astăzi vom aduce o serie de mărturii din dumnezeiasca Scriptură și de la Sfinții Părinți spre a răspunde câtuși de cât râvnitorilor ce sunt preocupați de această lucrare și îndatorire duhovniceasă.

Dumnezeiescul părinte Grigorie Palama, arătând că rugăciunea minții este rânduită nu numai fețelor bisericești și cinului monahal, ci și tuturor creștinilor, zice acestea: „Să nu creadă cineva că numai cetele cinului monahal și preoțesc au datoria să se roage neîncetat și întotdeauna, iar mirenii nu” (Sbornicul, vol. I).

Și Sfântul Grigorie Sinaitul, înțelegând că rugăciunea minții este obligatorie fiecărui creștin, se străduia cu multă osârdie de a învăța pe fiecare creștin această sfântă lucrare a rugăciunii lui Iisus (Filocalia, vol. VII).

Iar Sfântul Părinte Nil Sinaitul care era plin de darul înțelepciunii duhovnicești arată că rugăciunea minții a fost dată de Ziditorul nostru Dumnezeu oamenilor chiar de la începutul lumii, atunci când strămoșii noștri Adam și Eva își aveau petrecerea în Rai, fiind rânduită lor ca o îndeletnicire potrivită celor desăvârșiți. El zice: „După ce te-ai rugat cum trebuie, așteaptă cele ce se cuvin și stai cu bărbăție păzindu-ți rodul, căci spre aceasta ai fost chemat chiar de la început: să lucrezi și să păzești (Fac. 2, 15)”. Aici, prin „lucrare” dumnezeiescul Părinte înțelege rugăciunea, iar prin „pază” – neîntrerupta pază a minții de gândurile rele pe care trebuie să le oprim după rugăciune (Sbornicul, vol. I).

Iar Avva Dorotei – de asemenea arătând acest lucru spune: „Omul ce s-a zidit la început, așezat de Dumnezeu în Rai, a petrecut în rugăciune„. Și marele Grigorie Teologul, vorbind în chip asemănător, arată că de la început Dumnezeu a dat oamenilor această sfântă îndeletnicire a rugăciunii de gând, zicând: „Dumnezeu a făcut pe om după chipul și asemănarea Sa, l-a pus în raiul desfătării ca să lucreze gândurile cele nemuritoare, adică gândurile cele dumnezeiești cele mai curate, cele mai înalte și mai desăvârșite în rugăciune” (Sbornicul, vol. I).

Din aceste mărturii arătate până aici se poate înțelege clar că primii oameni – ca unii ce erau curați cu sufletul și cu inima – au avut menirea să petreacă în rugăciunea cea harică și contemplativă liturghisită numai din minte, adică în cea mai dulce vedere de Dumnezeu și să păzească această sfântă lucrare ca pe lumina ochilor, cu multă bărbăție, ca să nu plece niciodată din sufletul și din inima lor. Încă auzim și pe Sfântul Macarie cel Mare arătând că această sfântă rugăciune a minții este obligatorie tuturor creștinilor, zicând aceasta: „Creștinul trebuie să aibă întotdeauna amintirea despre Dumnezeu, căci scris este: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta„. Apoi, arătând că pururea trebuie zisă această rugăciune, spune că adevăratul creștin trebuie „să-L iubească pe Domnul nu numai atunci când intră în biserică, ci și atunci când umblă, când stă de vorbă, când mănâncă și bea, să aibă aducere aminte de Dumnezeu, dragoste și dorință, căci s-a zis: Unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” (Sbornicul, vol. I).

Iar dacă cineva va întreba cum poate omul să nu-și întrerupă rugăciunea sa nici când lucrează, nici atunci când umblă, nici când mănâncă, bea sau stă de vorbă, acela să audă cuvânt de lămurire de la Sfântul Vasile cel Mare, care, tâlcuind cuvintele Sfintei Scripturi: Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea (Ps. 33, 1), zice: „S-ar părea că nu este cu putință ceea ce spune proorocul. În ce chip lauda lui Dumnezeu poate fi totdeauna în gurile oamenilor? Când omul se află într-o convorbire obișnuită asupra vieții, el nu are în gură lauda lui Dumnezeu; când doarme, tace, desigur; când mănâncă și bea, cum poate gura lui să săvârșească lauda? La aceasta răspundem că este o gură de gând a omului celui mai dinăuntru, prin mijlocirea căreia omul devine părtaș cuvântului celui de viață al lui Dumnezeu, Care este pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer. Despre această gură spune proorocul: Gura mea am deschis și am tras duh (Ps. 118, 131). Domnul ne cheamă să deschidem tocmai această gură pentru ca să primim hrana cea adevărată: Deschide – zice el – gura ta și o voi umple pe ea (Ps. 30, 9)”.

Apoi, arătând că orice gând duhovnicesc despre Dumnezeu este tot o rugăciune, zice: „Câteodată gândul despre Dumnezeu, însemnat și întipărit în cugetul sufletului, se poate numi lauda care petrece întotdeauna în suflet, fiind de la Dumnezeu„. Și arătând că această gândire a omului spre Dumnezeu o poate avea orice om sârguitor, zice: „Cel stăruitor poate săvârși – după cuvântul apostolului – toate întru slava lui Dumnezeu, căci orice faptă și orice cuvânt și orice lucrare mintală are putere de laudă. Dreptul, fie că mănâncă, fie că bea, sau orice altceva face, toate întru slava lui Dumnezeu le face; inima lui veghează chiar și atunci când el doarme” (Sbornicul, vol. I).

Dar poate vor zice unii: „Această luare aminte, gândire permanentă la Dumnezeu și rugăciune neîncetată au fost poruncite de Dumnezeu numai fețelor bisericești și monahilor„. În cele de mai sus s-a dovedit că această părere este neîntemeiată și o vom arăta și în cele ce urmează. Când Dumnezeu a zis strămoșilor noștri Adam și Eva să lucreze și să păzească această lucrare paradisiacă a gândirii neîncetate la El, nu s-a adresat monahilor, ci primilor oameni pe care El i-a zidit și i-a pus în Raiul desfătării (Fac. 2, 15). Când David zicea prin Duhul Sfânt: Și legea Ta cugetarea mea este (Ps. 1 18, 77) nu pentru monahi a zis. Și iarăși: Și la legea Lui va cugeta ziua și noaptea (Ps. 1, 2) sau Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea (Ps. 35, 1) nu numai pentru monahi a zis, căci nici nu erau pe vremea aceea monahi.

Când marele Apostol Pavel poruncește: Neîncetat vă rugați (I Tesal. 5, 17) nu pentru monahi a zis, că încă nu erau monahi pe vremea aceea, ci a zis către toți creștinii. Deci nu au dreptate cei ce zic că această rugăciune a minții și rugăciunea neîncetată este numai pentru monahi. Ați văzut mai sus pe Marele Vasile zicând: „Dreptul de mănâncă sau bea, sau altceva face, toate pentru slava Domnului le face„. Vezi că nu a zis călugărul, ci dreptul, ca să arate că orice om drept poate să aibă această sfântă lucrare a minții, adică a prezenței darului lui Dumnezeu în mintea și în inima sa în orice împrejurare a inimii sale, numai de va voi.

Sfânta Scriptură zice: Veselește-te, tânărule, în tinerețile tale și umblă în căile inimii tale fără de prihană… Și depărtează mânia de la inima ta (Eccl. 10, 9-10) și dacă se va sui peste tine duhul celui Puternic să nu lași locul tău (Eccl. 10, 4). Și apostolul zice: Fiți treji, privegheați, pentru că potrivnicul vostru, diavolul, ca un leu răcnind, umblă căutând pe cine să înghită (I Petru 5, 8). Vezi că aceste învățături ale Sfintei Scripturi despre trezvie și paza lăuntrică nu se adresează numai monahilor, ci tuturor creștinilor, căci cu toții avem nevoie de trezvie și de rugăciune neîncetată.

Dar poate vor zice vreunii dintre cei binecredincioși: „Cum pot eu, fiind mecanic, contabil, sau țesător, sau ceasornicar, sau la volanul mașinii, conducând cu mare atenție, să am și rugăciunea neîncetată?” Sau altul va zice: „Eu sunt cu mare grijă și dregătorie și am serviciu de mare răspundere nu numai pentru mine, dar și pentru alții, căci sunt inventator de lucrări tehnice de mare precizie și atenția mea este prea concentrată în realizarea cu bine a invențiilor mele; cum pot eu să mai am și rugăciunea către Dumnezeu în vremea aceea?” Sau alții: „Eu sunt medic, medic chirurg, farmacist sau chimist, matematician, profesor la mai multe materii, conducător de oști, căpitan de vapor, aviator, conducător de tramvai, autobuz, tren, motocicletă, bicicletă, sau alte mijloace de transport pe pământ, în aer, pe apă sau sub apă; cum să mai am eu în același timp și rugăciunea în minte?”

La aceasta răspundem tuturor: Frații mei, este foarte adevărat că și cei de la birou, de la volan, din fabrici, de la catedră, sau cei ce conduceți sau călătoriți prin aer, pe uscat, pe mare, sau cel ce lucrați în mine sau uzine, și cei ce lucrați la diferite mașini de calcul, la țesut, sau la mașini electrice și electronice, ca și cei ce conduceți armate, sau cei ce sunteți judecători în tribunale, precum și toți cei ce aveți meserii grele și de înaltă calificare și tehnicitate, trebuie să aveți mare grijă și atenție la toate cele ce le faceți, fiindcă aveți și mare răspundere de tot ceea ce faceți ca să le realizați în bune condiții. Dar dacă sunteți dintre cei ce cred în Dumnezeu și dacă știți din Sfânta Scriptură că El este Acela Care umple cerul și pământul (II Cronici 2, 6) și Care cercetează inimile și rărunchii oamenilor (Ps. 7, 10), precum și toate adâncurile (Ps. 134, 10), apoi unde am putea să fim noi fără de El? Și dacă sfaturile inimilor noastre nu se pot ascunde de El (Sir. 1, 30) și cele încă nelucrate de noi le văd ochii Lui (Ps. 138, 16), apoi cum se cuvine nouă să fim ori în ce loc ne-am afla înaintea Lui?

Deci ce vom zice? Dacă oriunde am fi noi, vom lucra toate ca în fața lui Dumnezeu Care vede toate și știe toate această umblare a noastră înaintea lui Dumnezeu ni se va socoti nouă ca o rugăciune. Și de vom petrece noi în această simțire a prezenței lui Dumnezeu oriunde și oricând și măcar cu un suspin al inimilor noastre vom striga către Dumnezeu, apoi în acest fel ne vom afla ca într-o rugăciune neîncetată către Dumnezeu și toate lucrările noastre se vor face spre slava lui Dumnezeu, mai ales atunci când ele sunt spre folosul obștesc al țării noastre și al tuturor celor ce locuiesc în ea, precum și spre folosul de obște al Bisericii lui Hristos.

Dacă orice serviciu ce îl vom face îl vom îndeplini cu cinste, cu dreptate, cu atenție, ca în fața lui Dumnezeu, atunci viața noastră în întregime va deveni o slujbă, o rugăciune făcută spre slava lui Dumnezeu și pururea vom primi de la El bucurie, mângâiere, întărire și ajutor în toate cele spre folos.

Nu tuturor li se cere de la Dumnezeu să stea numai în biserică, dar tuturor li se cere – și va fi de mare folos și în veacul de acum și în cel viitor – ca oriunde și oricând să aibă pe Dumnezeu înaintea ochilor minții lor. Așa a petrecut Sfântul și Marele Prooroc și Împărat David, care zicea: De-a pururea vedeam pe Domnul înaintea mea, că de-a dreapta mea este ca să nu mă clatin (Ps. 15, 8). Oare el, ca împărat, nu avea destule griji și foarte mari răspunderi? Dar cu toate acestea cu mintea sa pururea vedea pe Domnul înaintea lui, ca să nu greșească. El a avut această sfântă lucrare de a se simți pururea în prezența Domnului și prin gura lui Duhul Sfânt fericește pe acel bărbat care va cugeta ziua și noaptea la legea lui Dumnezeu (Ps. 1, 2). Deci fericiți cei ce au această sfântă lucrare – în orice vreme și în orice loc vor fi -, căci dacă ei vor avea privirea minții către Ziditorul lor, El pururea îi va cerceta cu milă și cu îndurări. Dacă orice lucru pe care îl facem, îl vom face ca din porunca lui Dumnezeu și ca înaintea ochilor Lui, atunci toate activitățile vieții noastre vor fi ca o rugăciune înaintea Lui și ca, niște slugi credincioase, vom lua plată de la El.

Dacă toți creștinii oriunde se află și în orice vreme ar face serviciile încredințate lor de conducerea țării sau a Bisericii cu mare atenție și sârguință, având în vedere folosul de obște al tuturor, și toate acestea le-ar lucra cu trezvie, cu frică de Dumnezeu și ca în fața Lui, aceasta i-ar izbăvi pe ei cu desăvârșire de gânduri și cuvinte pătimașe și de fapte rele (Filocalia IV, Isihie Sinaitul, Suta a doua a capetelor pentru împotrivire și rugăciune, cap. 41) și toată viața lor ar fi o rugăciune neîncetată.

Dar, pe bună dreptate, vor întreba unii dintre creștini: „Care este rugăciunea minții și din ce cuvinte se compune ea?”. Orice rugăciune pe care o face omul cu mintea – fie ea mai scurtă sau mai lungă este o rugăciune a minții. Dar cea mai obișnuită și mai aleasă rugăciune a minții, pe care au practicat-o de veacuri Sfinții Părinți și creștinii cei sporiți, este aceasta: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa)„, la care se mai poate adăuga: „Pentru rugăciunile Preasfintei Maicii Tale și ale tuturor sfinților Tăi, miluiește-mă„.

Această rugăciune se poate zice de cei ce vor și într-o formă mai scurtă, adică: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă„, ca să corespundă astfel cu cele cinci cuvinte cu care spune Sfântul Apostol Pavel că voiește să se roage (I Cor. 14, 19). La mare nevoie și rugăciunea din trei cuvinte: „Doamne, miluiește-mă” îl mântuiește pe om dacă o va zice din adâncul inimii lui.

Aceia dintre creștinii mireni care ar dori să învețe această sfântă rugăciune a lui Hristos, vor găsi multe învățături despre practicarea ei în Filocalie și în alte cărți ale Sfinților Părinți, în care se învață pe larg despre practica și marele folos pe care îl aduce această rugăciune celui ce se va îndeletnici cu ea cât mai des și cât mai îndelung.

Pentru creștinii mireni, care vor să învețe această rugăciune sfântă a minții, vom înfățișa pe scurt învățătura nevoitorului rus, monahul ascet Dorotei, care spune: „Cel ce se roagă cu gura, iar sufletul și inima sa le neglijează, un astfel de om se roagă văzduhului, iar nu lui Dumnezeu, și se străduiește în zadar. Pentru că Dumnezeu ia aminte la minte și la osârdie, iar nu la vorbe multe. Trebuie să ne rugăm cu toată osârdia, din tot sufletul și inima noastră, cu frica lui Dumnezeu și din toată tăria noastră. Rugăciunea minții nu îngăduie să intre în cămara cea dinăuntru nici risipirea, nici gândurile cele spurcate„. Apoi zice: „Vrei să înveți cum se face rugăciunea minții sau cea a inimii? Eu te voi învăța. Deci ia aminte cu sârguință și cu chibzuială, ascultă-mă, iubitul meu. La început trebuie să faci rugăciunea lui Iisus cu glas tare, adică și cu gura, cu limba și cu vorba, numai în auzul tău. Când gura, limba și simțurile se vor sătura de rugăciunea făcută în auz, atunci rugăciunea făcută cu voce încetează și începe rostirea ei în șoaptă. După aceea trebuie să înveți a te ruga cu mintea. Atunci rugăciunea minții și a inimii va începe să se dezvolte prin lucrarea darului dumnezeiesc cu stăpânire de sine, neîncetat, purtându-se și activând în orice vreme, în timpul oricărui lucru și în orice loc” (Ep. Ignatie Briancianinov, Despre rugăciunea lui Iisus).

Așadar, frații mei creștini de la sate și de la orașe, s-a arătat în acest scurt cuvânt că rugăciunea minții este obligatorie tuturor creștinilor celor ce au botezul în numele Sfintei Treimi și sunt în dreapta credință.

S-a arătat apoi pe larg că este cu putință a face rugăciunea minții și a inimii în orice vreme și în orice loc, numai să aibă omul frica de Dumnezeu, să mai aibă trezvia minții și sârguința de a-și face serviciul sau lucrul său ca și cum le-ar face înaintea lui Dumnezeu, sau ca și cum ar ști că Dumnezeu îl vede și știe în ce fel își face el serviciul sau lucrul său. S-a arătat, după Marele Vasile, că orice gândire duhovnicească și orice faptă făcută spre slava lui Dumnezeu este tot o rugăciune.

S-a mai arătat ce se înțelege prin rugăciunea minții și care sunt cuvintele cele mai potrivite ce alcătuiesc această rugăciune. Iar spre încheiere și o scurtă învățătură a Cuviosului Părinte Dorotei, înfățișând felul în care poate creștinul și monahul a se deprinde cu această sfântă rugăciune.

Mila Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și rugăciunile Preacuratei Sale Maici să ajute tuturor, și mie celui cu totul nevrednic, să învățăm și să punem în lucrare cele ce teoretic le-am adunat în minte. Amin.

Cleopa Ilie; Mânca-v-ar Raiul vol 3