sâm. mai 8th, 2021

Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Să curățim din viața noastră tot ce poartă vreo trăsătură a caracterului lui Iuda

Pe ziua de astăzi — iată, printre altele, ce amintire amară: mai-marii iudeilor s-au adunat în casa lui Caiafa și chibzuiau cum să-L prindă prin viclenie pe Domnul Iisus și să-L dea morții. Atunci, nefiind rugat de nimeni, a venit la ei unul dintre cei doisprezece, Iuda Iscarioteanul, și a zis: „Ce voiți să îmi dați, și eu Îl voi da pe El vouă?” Ei i-au dat treizeci de arginți. Când am citit locul acesta din Scriptură, sufletul meu s-a umplut de nemulțumire și asupra mai-marilor iudei, și asupra lui Iuda. Ce aveau în vedere acești mai-mari, de au atras asupra lor și a poporului vina și pedeapsa pentru uciderea de Dumnezeu? Și cum a putut să se hotărască la așa o faptă Iuda, care întotdeauna era așa apropiat de Domnul și așa limpede văzuse întipărită în El plinătatea Dumnezeirii? După aceea, gândul meu s-a mutat la caracterul trădării lui Iuda; și în timp ce cugetam la lucrul acesta, din conștiință au început să răsară una după alta propriile mele fapte, foarte asemănătoare cu fapta lui Iuda. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât semănau mai tare. Atunci, în locul nemulțumirii împotriva lui Iuda, a început să renască temerea pentru mine însumi, și glasul lăuntric mi-a grăit: „Lasă-l tu pe Iuda, întoarce-ți mai degrabă luarea-aminte asupra ta și îngrijește-te să scapi de soarta lui amară„.

Cu acest îndemn, fraților, mă înfățișez și eu vouă. Aveam de gând să vă înfățișez cât de neagră este trădarea lui Iuda. Acum, însă, zic: să-l lăsăm pe Iuda. Să cercetăm mai bine faptele noastre, ca să curățim din viața noastră tot ce poartă vreo trăsătură a caracterului lui Iuda — și prin aceasta să scăpăm de pedeapsa cerească ce a căzut asupra lui.

Lucrul cel mai izbitor la Iuda este faptul că în vremea petrecerii lui alături de Domnul el era, în ce privește viața sa, întocmai cu toți Apostolii. Împreună cu ei mâncase, băuse, umblase, petrecuse nopțile, împreună cu ei ascultase învățăturile și văzuse minunile Domnului, împreună cu ei răbdase toate nevoile, chiar și umblase  propovăduind Evanghelia, și poate că făcuse minuni cu numele Domnului; nici Apostolii, nici ceilalți nu văzuseră în el ceva aparte. Și totuși, la sfârșit vedeți ce a ieșit?  De unde această roadă? Firește, dinlăuntru, din suflet. Și iată, vedeți, înăuntrul sufletului se pârguise ceea ce în toată vremea dinainte nu se vădise afară prin nici un semn. Oare știa însuși Iuda că în inima sa încălzea un asemenea șarpe, care în cele din urmă avea să-l piardă? După obiceiul pe care-l are vrăjmașul nostru de a ascunde legăturile în care îl încurcă pe păcătos, el tăinuiește de conștiință patima de căpetenie prin felurite lucruri frumoase de mâna a doua, și numai atunci când se bizuie pe pierzania neîndoielnică a omului dă drumul nenorocirii asupra lui cu toată încrâncenarea lui neînfrânată. Se poate, judecând după toate faptele, ca Iuda să nu fi văzut urâțenia patimii sale și să se fi crezut cu nimic mai rău decât ceilalți Apostoli. Și a căzut, cumva de parcă nu ar fi prevăzut lucrul acesta.

Având aceasta în gând, fraților, să ne întoarcem luarea-aminte la noi înșine și să cercetăm cu asprime cele mai tainice mișcări ale inimii noastre, fără a ne opri la înfățișarea cuviincioasă dinafară. Pe dinafară, ia uitați-vă, cu ce suntem răi? Și totuși, poate că în jurul inimii noastre — se și încolăcește un șarpe care e gata să ne dea pierzării — și ne va da îndată ce se va ivi prilejul. Vă amintesc cugetarea sfântului Macarie Egipteanul, care grăiește: „Nu te lăuda cu nici un fel de fapte și cu nici un fel de nevoințe. Dar dacă te-ai pogorât chiar până în adâncul inimii tale și ai ucis șarpele cuibărit acolo, ce otrăvește cu veninul său toate cele prin care se vădește viața ta, atunci să dai mulțumită Domnului”. Prin aceasta el avea în vedere fie păcatul care trăiește în noi, fie patima de căpetenie a fiecăruia, în care se preschimbă acel păcat. Și iată asupra cărui lucru să vă întoarceți mai cu seamă luarea-aminte atunci când vă cercetați pe voi înșivă. Căutați patima voastră de căpetenie. Pe ea s-o dați în vileag, pe ea s-o aruncați afară. „Nu cere de la tine Domnul post„, spunea un alt Bătrân, „când pătimești de lăcomie: dă-l simplitatea milosteniei. Nu cere de la tine Domnul fapte vestite și slăvite dacă ești molipsit de părerea de sine: dă-l smerenie și defăimare de sine. Așa și în toate celelalte privințe„. Domnul vrea ca noi să dărn în vileag în noi înșine și să făgăduim a birui mai ales patima care ne biruie rnai mult, și să strălucim mai ales în virtutea potrivnică patimii ce ne biruie. Dacă vei face asta, toate celelalte virtuți vor veni în rânduială de luptă și cu putere, iar patimile vor slăbi, fiindcă ele se țin de obicei în jurul patimii noastre de căpetenie.

Dar să ne întoarcem la Iuda. Așa purta el ghimpele în inima lui. S-a ivit prilejul, patima a dat în clocot. Vrăjmașul l-a apucat pe el, sărmanul, de această patimă, a încețoșat mintea și conștiința lui și l-a dus ca pe un orb sau ca pe un rob legat — la început la fărădelege, apoi și la Pierzania deznădăjduirii. Și acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă și-ar fi descoperit înaintea Domnului patima sa. Doctorul sufletelor ar fi tămăduit îndată boala sufletului său — și Iuda ar fi fost mântuit. Același lucru se va Întâmpla și cu noi dacă nu vom descoperi părintelui duhovnicesc patima noastră. Acum ea stă potolită; dar mai apoi, numai să se ivească prilejul și îndată va urma căderea. Iar dacă ne vom descoperi patima, ne vom străpunge, vom lua hotărârea de a nu ne lăsa înfrânți și vom cere ajutor de la Domnul, fără îndoială că o să rezistăm: fiindcă „mai mare este Cel ce este întru voi decât cel ce este întru lume” (1 Ioan 4, 4). Prin harul Său, Domnul va ucide în clipa dezlegării patima și va pune sămânța virtuții potrivnice ei. Atunci n-ai decât să adaugi o mică osteneală și cu ajutorul lui Dumnezeu, nu te vei mai tăvăli în patimile de ocară și vei începe să privești cu fața descoperită și către Domnul, și către Sfinți, și către toți creștinii.

Încă puțină vreme și Domnul va veni la voi, și va face la voi cină împreună cu voi. Pregătiți-vă! Aruncați din inimă tot ce este potrivnic Domnului, ștergeți tot praful prin suspinări din inimă, spălați orice pată prin lacrimile străpungerii, așa încât Domnul, intrând în voi, să afle casa sufletului vostru dereticată, așternută, curată. Să nu fie între voi vreunii asemenea lui Iuda. Și Iuda, ca și ceilalți  Apostoli, deopotrivă auzise: „după două zile Paștile vor fi”. Apostolii s-au apropiat de Domnul și au zis: „Unde voiești să-Ți pregătim să mănânci Paștile?” Iuda, însă, ce a făcut? A mers și L-a vândut pe Domnul. Iar la cină tot a mers, alături de ceilalți. Nu cumva și între voi se vor afla mâine unii ca aceștia? O, să nu fie! Încă mai este vreme. Mergeți; și fiecare, după măsura puterilor sale, să sârguiască a se arăta vrednic a-L primi pe Domnul prin sfintele Sale Taine. Dați-vă seama de ce sunteți vinovați, plângeți și spuneți: „Nu vom mai face, Doamne! Ajută-ne să ținem piept de acum înainte„. Acesta este cel mai însemnat lucru pe care îl dorește Domnul — iar nepăsători să nu se afle între voi. Să nu fie nici vreunii din aceia care se apropie de sfintele Taine cum apucă, fără gânduri și simțăminte potrivite și fără grijă de pregătirea  pentru primirea lor. Și mai ales să nu fie vreunii dintre cei care, fără a se lepăda de patima lor, nu numai că nu au hotărârea să se înfrâneze de la lucrurile ei, ci nici nu sunt străini de îndulcirea cu ele și aplecarea spre ele. Unul ca acesta e întocmai ca Iuda: cu trupul la Cină, iar cu inima în uneltiri trădătoare. Și unuia ca acesta, când după împărtășirea cu Tainele lui Hristos va săruta potirul, oare Domnul nu-i va grăi în conștiința lui: „Cu sărutare vinzi pe Fiul Omului?

Domnul și Mântuitorul nostru, Preacurata Maică a Domnului și Sfinții toți să ne ajute a ne împărtăși spre iertarea păcatelor și viața veșnică ! Amin.

Sfântul Teofan Zăvorâtul; Predici la Triod; predică din Miercurea Mare 31 martie 1865