Distribuie

Dragii mei, să nu ne mire asprimea sau amărăciunea acestei lupte în care ne-am angajat, pentru că aceasta este soarta creștinismului — jertfa; chiar de la începuturile sale creștinismul se găsea în același stadiu, cam cum ne găsim noi la ora aceasta. Și primii creștini au luat cu tot dinadinsul cutezanța, îndrăzneala aceasta de a mărturisi, pentru că numai așa se regăseau în cuvintele Mântuitorului: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Mt. 10; 32-33). Noi nu putem ceda în această luptă de mărturisire, pentru că aceasta ar fi o lepădare de Hristos. Noi trebuie să ne găsim pe baricade de mărturisire până în ultimul moment al vieții, pentru că numai așa dovedim că suntem lumină și fii ai creștinismului de odinioară.

Sigur că sunt vremurile acestea așa înspăimântătoare, pentru că și noi suntem supuși firii căzute, și de aceea nu noi ci firea omenească din noi se teme, dar aceste greutăți ce sunt puse înaintea noastră sunt spre rezistența și întărirea sufletului nostru. Să nu mai așteptăm de la noi mari progrese duhovnicești, pentru că ne aflăm față în față cu o neputință a firii dusă la extrem, în care Dumnezeu a îngăduit să ne lase singuri și neajutorați cumva. Neputința firii se vădește și lucrarea lui Dumnezeu în lume abia se mai întrezărește, încât pare că ne-a părăsit Dumnezeu. Dar nici pe departe nu este așa, dragii mei. Hristos spune, prin gura apostolului, că în slăbiciune se vădește puterea Sa, adică în asumarea smereniei și vederea neputinței firii în toată goliciunea ei. Dar mare este înțelegerea acestei neputințe și asumarea ei, după cum zice și Sfântul Siluan Athonitul, pentru vremurile noastre parcă: „Ține-ți, mintea în iad și nu deznădăjdui”, adică rezistă să vezi realitatea dură în care ne aflăm și nu uita că Dumnezeu ne rabdă!

E grea într-adevăr mărturisirea și parcă suntem cu totul descoperiți și neînarmați. Dar să nu uităm că nici apostolii, când au plecat să propovăduiască adevărul Mântuitorului Hristos, nu au avut cu ei nici traistă, nici baston, nu au luat cu ei nimic fără numai convingerile, curajul și moartea pentru adevăr. Iată că Dumnezeu ne dă prilejul să ne asemănăm primilor creștini, pentru că la fel suntem și noi la ora actuală; ne confruntăm cu o lume cu totul potrivnică lui Hristos și noi, care mai trăim așa câtuși de puțin, avem datoria să ducem mai departe adevărul acesta prin mărturisire, pentru a lăsa moștenire generațiilor de după noi, un îndemn mărturisitor pentru cei care vor merge pe urmele lui Hristos.

Bineînțeles că nu mai vedem noi o perioadă de strălucire a creștinismului sau alții, după noi. Dar noi suntem convinși că biruința este a lui Hristos și a Bisericii Sale, al cărei trup suntem, și porțile iadului nu o vor birui. Acesta este îndemnul Mântuitorului la care trebuie să fim atenți și să ne găsim în poziție de trezvie și rezistență pe linia noastră, a Bisericii noastre străbune – „Fericită este sluga pe care o va afla priveghind, iar nevrednică este sluga pe care o va afla lenevindu-se„. Să fugim de această lenevie și comoditate modernă, care duce la indiferență și ignoranță.

Justin Pârvu; fragment din cartea: Ne vorbește părintele Justin

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *