La marginea drumului creștea un palmier mare, iar dedesubtul lui, un mărăcine. Călătorii treceau într-o parte și în alta, iar mărăcinele îl agăța și îl zgâria pe fiecare. Călătorii, supărați, ocărau mărăcinele, plângându-se că nimeni nu îl taie ca să nu-i mai necăjească pe oameni. S-a mândrit mărăcinele, și-a înălțat capul și i i-a spus palmierului cu trufie: „Cu ce-ți ajută înălțimea ta dacă nimeni nu vorbește niciodată de tine? Auzi cum se vorbește despre mine în fiecare zi, tot timpul? Eu sunt foarte proslăvit în lume, iar tu — nimic.”
La care palmierul îi răspunse: „Neagră ți-e slava, precum și tu ești negru. Ce se vorbește despre tine este mai rău decât tăcerea. Despre mine, oamenii vorbesc atunci când culeg curmale de pe ramurile mele. Rareori se aud, ce-i drept, aceste vorbe, dar ele sunt pline de recunoștință și binecuvântări.”
Oamenii adevărați se îngrijesc cum vor da roadele bune ale vieții, nu cum să se facă slăviți de către cei din jurul lor. Slava însă îi însoțește pe oamenii drepți precum însoțește ecoul glasul. Dar și dacă acest ecou nu se aude întotdeauna pe pământ, el se aude negreșit în ceruri: fiindcă viața omului drept este legată de cer și de veșnicie. Când Hristos făcea vreun bine, deseori oprea răspicat să se vorbească despre asta: ia seama, să nu spui nimănui!
Sfinții lui Hristos și-au însușit cu hotărâre această învățătură și fugeau ca de foc de slava omenească. O matroană romană a venit tocmai din Roma în Egipt ca să îl vadă pe Sfântul Arsenie. Arsenie i s-a arătat; însă când ea a început să îl mărească pe acel sfânt bărbat, el s-a întors îndată în chilia sa și a zăvorât ușa. Un alt următor al Evangheliei spunea: „Fiecare cuvânt de laudă despre mine îmi redeschide rănile vindecate din suflet.”
Sfântul Nicolae Velimirovici; Adevărul și bunătatea
[…] pământ!”. Și atât l-a slăvit Dumnezeu încât nu putea să se uite cineva la fața lui, de slava pe care o […]