Să ne păzim de vedenii – Cleopa Ilie

Oare este bine să ne încredem în vedenii? Dar poate ai să-mi spui: „Părinte, dar dacă este o veste ceva, și poate Dumnezeu vrea să mă încredințeze?”

Am să vă arăt ce zice Sfântul Diadoh al Foticeii, cât de mult iubește Dumnezeu pe cel care nu crede în vedenii și vise, și cât de mult îl laudă. Așa spune într-o istorioară:

Un boier mare avea palate, moșii și averi multe, și avea o slugă foarte credincioasă, Ion, la care îi încredința cheia de la casă, toate, toate. Odată boierul acesta a plecat de acasă cu soția și copiii, și i-a dat cheile de la palat, cheile de la poartă și i-a spus așa:

– Băiete, rămâi stăpân pe toată averea mea. Bagă de seamă! Chiar eu dacă am să vin, și dacă vin noaptea, să nu mă recunoști! Eu dacă vin, numai ziua am să vin; dacă nu, nu da drumul la poartă! Cheile sunt la tine. Nu recunoști pe nimeni până nu vin eu, ca nu cumva să recunoști pe altcineva noaptea și să vină să prede casa.

Acela pune mâna pe chei și zice:

– Da, stăpâne, așa fac!

Ce s-a întâmplat? Tocmai el a fost vinovat, că în loc să vină ziua a ajuns noaptea acasă. Bate în poartă. Vine sluga.

– Măi, Ioane, dă drumul!

– Fugi de-acolo, tiranule, vrăjmașule!

– Eu sunt, măi, stăpânul.

– Nu te cunosc! Eu am poruncă de la domnul meu. Tu ai luat glasul stăpânului meu, te-ai făcut lup și vii ca păstor. Nu te cunosc!

– Eu sunt, măi băiete! Da’ nu cunoști căruța, caii și pe mine nu mă cunoști?

– Niciodată noaptea nu te cunosc! Vino mâine! N-ai spus că vii ziua? Să te văd eu la ochi dacă ești tu. Câți nu pot vorbi ca stăpânul meu?

Și n-a dat drumul boierului. Și a stat boierul toată noaptea la poartă, până s-a ridicat soarele.

– Dumneata ești?

– Da.

– Poftim! Așa am primit poruncă, noaptea să nu primesc pe nimeni.

Na! Și nu numai că nu s-a supărat boierul:

– Bravo, măi! Ia asta este slugă credincioasă. Am venit eu cu soția și copiii și n-a dat drumul. „Nu te cunosc noaptea!”

Așa este cel care nu crede în vedenii și în vise. Ferice de el. Ce spune Apostolul? Noaptea este veacul de acum. În veacul de acum să nu dorim să vedem îngeri! Auzi ce spune un sfânt părinte? Daca vrei să ajungi la nebunie și la ieșirea din minți, primește arătările cerești în veacul de acum!

Deci, nu numai că nu se supără Dumnezeu când nu credem noi în vise și vedenii care se arată nouă ca lumină sau foc, sau stele, sau îngeri, sau sfinți, sau prooroci, sau hristoși, sau în chipul Maicii Domnului, ci foarte mult ne iubește. Aici să știi că veacul de acum este ca o noapte, că dracii se pot preface în îngeri de lumină. Cel ce nu crede în vise și vedenii este un adevărat credincios. Deci să nu crezi vreodată că se supără Dumnezeu când tu nu vei crede în acestea! Că dacă ar fi adevărate, Dumnezeu ți le lămurește ție acestea, nu prin tine, ci prin alții care au darul deslușirii duhurilor. Iar când sunt multe mărturii că un vis sau o vedenie a fost de la Dumnezeu, întrebă pe alții mai înțelepți decât tine.

Vine o bătrână și-mi spune: „Părinte, am visat asta, am visat asta; o să fie rău!” „Cine ți-a spus, mamă?” „Am visat eu astă noapte”. „Te-a amăgit diavolul. Ți-a spus ce-a vrut el și tu vii tulburată de vise la mine”. Voi n-ați auzit ce spune Apostolul Pavel? Prin credință umblă, nu prin vedere. N-ați auzit ce spune Hristos în fericirea a zecea, după înviere? Ferice de cel ce n-a văzut și a crezut. Deci n-am nevoie să văd ca să cred. Că dacă eu cred după ce văd, nu mai am credință.

Ce este credința? Auzi ce spune Apostolul: Credința este dovedirea lucrurilor celor nevăzute și adeverirea lucrurilor celor nădăjduite. Auzi care-i credința? Să dovedești prin credință cele ce nu ai văzut și să adeverești prin credință ceea ce nădăjduiești. Asta este credința cea adevărată. Că dacă am văzut, nu mai este credință. Iar dacă n-am văzut și am crezut, atunci mă fericește Hristos ca pe cei pe care i-a fericit în Evanghelie.

Frate, să nu dorești să vezi îngeri! Că așa te poate înșela satana cât vrea. Iată ce trebuie să vedem noi. Păcatele noastre! Să ne mărturisim, să ne căim, să ne pocăim pentru ele. Că nimic necurat nu poate intra în Împărăția Cerurilor.

Auzi ce spune Sfântul Efrem Sirul în rugăciunea sobornicească, care se spune în Postul Mare: „Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd păcatele mele și să nu osândesc pe fratele meu (să nu judec pe altul), că binecuvântat ești în veci. Amin.”

Iar Sfântul Isaac Sirul zice: Mai înainte intră întru împărăția lui Dumnezeu cel ce-și vede păcatele sale, decât cel ce vede îngeri.

Asta să vedem. Să nu ne socotim noi vrednici să vorbim cu sfinții și cu Maica Domnului! Totul este mândrie!

Să ne vedem păcatele noastre și să le plângem! Asta-i cea mai înaltă filosofie sub cer. Nu credeți în vise sau în vedenii! Că or să iasă vedeniști de tot felul, de ar să umple lumea, că toți sunt înaintemergătorii lui Antihrist.

O istorioară cu o vedenie falsă

La un călugăr, seara, când voia să se culce, intra în chilie un înger atât de strălucitor, încât îi lua ochii. Și când intra el, venea și cu mireasmă bună, ca să zică că este de la Duhul Sfânt. Nu-l îndemna la rău, ci atât îi spunea: „Scoală-te, robul lui Dumnezeu, la rugăciunea și pravila ta!” Iar el spunea: „Eu mi-am făcut rugăciunea”. Dar îngerul spunea: „Nu. Mai roagă-te”. „Dar eu mi-am făcut pravila”. Dar îngerul repeta: „Nu știi ce spune Apostolul Pavel: Neîncetat vă rugați?” Și când voia să se culce, iar îl scula. Omul, dacă nu doarme, se tulbură. Nu-l lăsa îngerul să se odihnească. Și l-a sculat așa timp de vreo trei luni. Iar călugărul zicea: „Cum să nu mă rog, dacă vine îngerul Domnului, că așa zice Sfântul Apostol Pavel!”

Tulburându-se el așa, a slăbit și s-a îmbolnăvit. Și se întâlnește cu un sihastru bătrân, că în pustia Egiptului erau mii de pustnici, ucenici ai Sfântului Antonie cel Mare. Bătrânul îl vede așa slab și tulburat și-i zice:

– Ce ai frate? Cum o mai duci?

– Părinte, bine o duc.

Era un cuvânt de mândrie. Însă omul trebuie să zică cu smerenie că nu face nimic bun.

– Cum bine? zice părintele.

– Părinte, cu ajutorul lui Dumnezeu, de trei luni mă scoală îngerul la rugăciune!

– Și cum te scoală?

– Când mă culc, vine lângă mine, mă scoală la rugăciune și se roagă și el cu mine!

– Ia aminte, frate, că acela nu este îngerul Domnului. Acela este satana, care te pândește pe tine!

– Dar ce să fac, părinte? Eu văd că de când mă scol sunt bolnav și tulburat și niciodată n-am umilință, că mă împietresc la inimă…

– Uite așa să faci. Când va veni să te scoale la rugăciune, să zici: „Eu nu vreau să mă scol acuma, ci când va veni vremea, la miezul nopții. Atunci o să mă scol. Nu mă scula tu pe mine”.

Dacă îți va spune că este îngerul Domnului, să-i spui: „Eu sunt om păcătos și nu-s vrednic să mă scoale pe mine îngerii!” Diavolul, când aude de smerenie, fuge. El nu vrea niciodată să spui că ești om păcătos, că el a căzut din mândrie. Deci așa să-i spui: „Eu sunt om păcătos și nevrednic să mă scoale îngerii. Când voi vrea mă voi scola; când nu, voi dormi. Tu să nu mai vii la mine!”

S-a dus călugărul seara acasă și, cum a ajuns, s-a culcat. Și a venit îngerul acela și i-a zis:

– Scoală-te, robul lui Dumnezeu, la rugăciunea și pravila ta!

– Nu mă scol!

– Păi de ce?

– Când voi vrea eu o să mă scol, nu când vrei tu!

– Blestematule călugăr, te-ai dus la bătrânul acela, care este călugăr mincinos și fățarnic. El te-a învățat să nu mai asculți de mine! Dar călugărul acela este iubitor de argint. Că a venit la el un om sărac și i-a cerut un ban, iar el a zis că n-are. Si totuși are trei arginți pe un geam. Are trei bani și-i ține într-o carte pe geam. Și a zis către sărac că n-are bani.

Apoi s-a făcut nevăzut. Dar călugărul a zis:

– Blestematule diavole, eu văd acum că ești tatăl miciunii!

Apoi bătrânul s-a întâlnit cu călugărul. El era înainte-văzător. Și i-a zis călugărului: „Nu-i așa că ți-a zis că am trei bani pe geam? Am, dar a venit un bețivan, care face numai rău; l-am văzut beat și știam că o să vină o femeie săracă a doua zi și am ținut banii să-i dau la acea necăjită, nu la bețivan. Dar tu ia aminte, frate, că eu știu ce ți-a spus despre mine, că sunt iubitor de argint, fățarnic și mincinos. Deci să nu-l mai asculți că te duce la pieire, măcar că te scoală la rugăciune”.

Din ziua aceea n-a mai venit îngerul iadului, că a văzut că s-a supărat călugărul pe dânsul.

Să știți că diavolul se arată în chip de înger, sau în alt chip, sau în chipul lui Hristos, sau în chip de arhanghel, de sfinți, de ierarhi sau de cuvioși. El întâi te învață de bine, până te închini lui. Iar după ce te închini lui, te duce la pierzare. Nu venea diavolul la un călugăr de 30 de ani și-i spunea taine mari? Adică: „Părinte, eu sunt îngerul Domnului. Ia seama că peste 7-8 zile or să-l prade pe călugărul cutare. O să-i ia lucrurile lui și o să le ascundă în cutare peșteră. Ține minte, să le iei de acolo și să le aduci călugărului înapoi”. Apoi i-a îndemnat diavolul pe aceia să fure, și le-a arătat că este înger.

Se duce „îngerul” acela în chip de călugăr și zice: „Vai de mine, m-au prădat hoții, mi-au luat tot!” Iar călugărul cel amăgit i-a zis: „Hai că-ți spun eu unde sunt lucrurile tale. A fost îngerul Domnului și mi-a spus unde sunt. Sunt în cutare peșteră”. Le-a găsit acolo. Și a zis: „Măi, chiar că a fost îngerul Domnului, din moment ce a știut unde au fost puse lucrurile mele”.

Aude un bătrân de acestea și le spune că aceia sunt diavoli, și cel care i-a pus să fure și cel care se arată în chip de înger, ca să creadă în minciunile lui și să-i ducă la pierzare pe toți. Atunci a întrebat: „De unde știi, părinte, că ei spun adevărul? Aceștia sunt draci pitonicești care spun viitorul, cunosc viitorul și spun ce-o să fie peste o săptămână, peste o lună, ca să crezi lor și apoi să te prăpădești.

Cleopa Ilie; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 3