Omul își petrece dormind aproximativ o treime din viață. Copilul doarme mult mai mult de o jumătate din viață.
Arhiepiscopul Ioan (Șahovskoi) de San-Francisco scrie: „Somnul e chip al morții, trezirea — al învierii„. „A adormit” — se spune despre cineva care a murit. Și oamenii se roagă pentru sfârșit neînfruntat, în pace, pentru ieșire din viața pământească în pace deplină, în rugăciune și încredințare în voia lui Dumnezeu.
Știința se străduiește să descifreze natura somnului, însă este departe de explicarea acestui fenomen. Științele naturale pot vorbi doar despre unele modificări fiziologice sau procese chimice din corp care au loc în vremea somnului; psihiatria și psihoterapia se străduiesc să pătrundă legile psihice ale viselor… Dar totul rămâne pentru ele tulbure.
Experiența duhovniciei— experiența religioasă — deosebește trei feluri de vise, mai bine zis trei „dedesubturi” ale viselor. Primul, care e cel mai răspândit, este reprezentat de vise deșarte, care nu au nici o însemnătate morală sau intelectuală. Pe cât se pare, ele sunt răsfrângeri în creierul omului ale grijilor lui zilnice. Există însă vise evident pătrunse fie de o putere duhovnicească neliniștită, rea, fie de una care aduce pace sufletului. Există vise înfricoșătoare, care lipsesc sufletul de liniște, care ne împovărează sau ne tulbură într-un chip rău. Există și vise mângâietoare, prevestitoare — vise „din cer”, de la Dumnezeu, de la puterile luminoase. Sunt atestate istoric vise prorocești. Despre acestea vorbește nu o dată Biblia; aceste vise îl previn pe om, îl însuflețesc, îl luminează, îl învață și îl mângâie în chip minunat. Realitatea lor este absolut incontestabilă.
Prorocul loil a spus despre aceste vise prorocești cu câteva secole înainte de Nașterea lui Hristos: …Fiii și fiicele voastre vor proroci, bătrânii voștri visuri vor visa, iar tinerii voștri vedenii vor vedea (2, 28).
Exemple de vise prorocești luminoase vedem și în primul capitol al Evangheliei după Matei. Iosif, drept fiind și nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Și iată, îndată ce a cugetat el acestea (Cerul cunoaște gândurile noastre), îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: „Iosife, fiul lui David! Nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naște Fiu și vei chema numele lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de picatele lor„. În continuare, Evanghelia povestește că prin vis i s-a vestit lui Iosif, ca și înțelepților de la Răsărit, ce trebuie să facă. Iar ei au ascultat de limpezile descoperiri primite în vis.
În autobiografia sa, celebrul savant chirurg, acum proslăvit și în ceata sfinților bineplăcuți ai lui Dumnezeu, Ierarhul Luca Voino-lasenețki, istorisește că, după ce a fost chemat la slujirea Bisericii și a fost hirotonit întru episcop, a fost dus în orașul Eniseisk și slujea acolo. Iată propriile lui cuvinte: „Toți preoții din acest oraș, ce strălucea prin mulțimea bisericilor, și toți preoții centrului regional, care era Krasnoiarskul, trecuseră deja în schisma „Bisericii Vii” și a „înnoitorilor”. Ca atare, eram nevoit să fac slujbele în locuința mea, împreună cu trei preoți care mă însoțiseră. Și iată că odată, când am intrat în sală ca să încep Liturghia, am văzut un monah în vârstă care stătea la ușa de la intrare. Privindu-mă, pur și simplu a înlemnit și nici măcar nu mi-a făcut plecăciune. Iată de ce: ortodocșii orașului Krasnoiarsk, nevrând să se roage cu preoții lor necredincioși, îl aleseseră pe acest monah și-l trimiseseră în orașul Minusinsk, la sud de Krasnoiarsk, la un episcop ortodox care trăia acolo, pentru a fi hirotonit întru ieromonah dar o putere mai presus de înțelegerea lui l-a tras nu spre sud, ci spre nord, în Eniseisk, unde trăiam eu. El mi-a povestit de ce a înlemnit așa atunci când m-a văzut: cu zece ani în urmă, pe când eu încă locuiam în Rusia Centrală, a văzut un vis: în vis un arhiereu necunoscut l-a hirotonit întru ieromonah. Văzându-mă, l-a recunoscut în mine pe arhiereul cu pricina. Așadar, cu zece ani înainte, când eram doar chirurg al spitalului din Pereiaslavl-Zalesski, la Dumnezeu eram deja numărat între arhierei„.
Totuși, este un lucru păcătos și obraznic ca omul să presupună că este vrednic să primească descoperiri de la Dumnezeu în vis ori aievea. Corect este să nu avem încredere în vise, să nu cugetăm la conținutul lor. Dacă este voia lui Dumnezeu să ne transmită ceva, El va rândui în așa fel ca mesajul Lui să ajungă negreșit la noi.
Vise de la Dumnezeu văd de obicei oamenii sfinți, care și-au curățit sufletul prin lacrimi de pocăință. Conținutul lor este întotdeauna mântuitor și legat de evenimente însemnate. Însă și sfinții cărora le sunt trimise vise de la Dumnezeu nu le primesc îndată, socotindu-se nevrednici.
Câți ușuratici au fost duși în pierzare de către diavol, socotind că visele lor sunt de la Dumnezeu! În Sfânta Scriptură Domnul Însuși ne spune că este neapărată nevoie să fim prevăzători dacă nu vrem să fim amăgiți de vise al căror pricinuitor este satana. Deșarte nădejdi și mincinoase își face omul nepriceput și visurile fac pe cei neînțelepti să-și iasă din fire (Sir. 34, 1). Și în continuare: Ca și cel care se prinde de umbră și aleargă după vânt, așa este și cel care crede visurilor (34, 2). Că pe mulți i-au înșelat visele și au căzut cei care au nădăjduit în ele (34, 7). Așadar, Sfânta Scriptură ne previne să nu ne întoarcem inima și luarea-aminte către vise, căci visele i-au amăgit pe mulți și au slujit drept pricină a pierzării celor care s-au încrezut în ele.
Sfântul Grigorie Dialogul scria: „Destul este de la noi și dacă avem virtutea de a nu lua deloc aminte la jocul închipuirii. Cel mai des visele nu sunt altceva decât năluciri ale minții amăgite sau viclenii drăcești. Cu adevărat„, spune sfântul, „mare virtute este a nu crede nici unuia dintre visele noastre, fiindcă de cele mai multe ori visele vin de la chipurile și de la frânturile de gânduri care se învârtesc în capul nostru, sau de la diavol, care își bate joc de noi și ne smintește„.
Iată o povestire despre cumplita cădere a nevoitorului stareț Iron. Cu ajutorul viselor, diavolul l-a înșelat și de la înălțimea virtuții l-a aruncat în prăpastia pierzării. Iron petrecuse cincizeci de ani sihăstrind în pustie, în nevoințe înalte și înfrânare mare, și era cunoscut multora prin viața sa înaltă. Însă odată i s-a arătat satana în chipul lui Hristos și i-a dat porunca să se îndepărteze de ceilalți, pasămite ca să postească și să se nevoiască mai mult. Nici măcar de Paști nu venea la biserică — și toate acestea ca să nu mănânce împreună cu ceilalți părinți ceva și să nu calce postul aspru pe care se hotărâse, la sfatul diavolului, să-l țină.
Îndelung l-a ținut satana în amăgire, după care i s-a arătat odată în chip de înger. Nefericitul Iron i s-a închinat ca unui înger. Satana i-a poruncit să sară fără întârziere în puț ca să se încredințeze singur că datorită marii sale virtuți, a sfințeniei sale și a nevoințelor pe care le săvârșise pentru Dumnezeu nu i se poate întâmpla nici un lucru rău. Și Iron, având încredințare nestrămutată că visele lui sunt adevărate, a sărit în puț.
A dat Dumnezeu ca alți monahi să vadă ce s-a întâmplat cu el și l-au scos cu mare greutate din puț. Doar două zile a mai trăit Iron, iar în a treia s-a săvârșit din această viață. Iată cum încrederea în vise poate duce la pierzare și un om cu viață atât de înaltă.
În practica mea medicală am deseori prilejul de a mă întâlni cu oameni pe care conștiința îi chinuie în vis. De pildă, aproape toate femeile care și-au omorât copiii în pântece făcând avort au coșmaruri. Ele văd priveliști înfricoșătoare: chinurile propriilor copii nenăscuți, țipetele lor. Dacă stăm să ne gândim, nu-i nimic de mirare.
Repet: cel mai bine este să nu avem încredere în vise.
prof. dr. Dmitri Avdeev; Nervozitatea – cauze, manifestări, remedii duhovnicești