Dacă am văzut care sunt cele douăsprezece trepte ale păcatului, este bine să cunoaștem și cele șapte pricini după care se canonisesc păcatele. Cele șapte pricini vin în legătură cu tot felul de păcate posibile, pe care poate să le facă omul pe pământ. Iată care sunt cele șapte pricini pentru canonisirea păcatelor:
1. Pricina întâi se referă la persoană: cine a făcut păcatul?
Împăratul, arhiereul, preotul, diaconul, conducătorul unei țări, al unui oraș, dascălul, omul simplu, omul bolnav, omul creștin; cine a fost acela ce a făcut păcatul? Foarte mult atârnă canonisirea păcatelor de cuvântul „cine”.
Este mare diferență dacă, dacă același păcat îl face împăratul sau arhiereul sau preotul, sau călugărul, sau cel de pe urmă mirean. Pentru același păcat crește sau scade în canonisire, dacă persoana aceea este mai mică în dregătorie sau mai mare. Dacă este mai mare, mai mare osândă are.
Un duhovnic oarecare a mărturisit pe împăratul Rusiei, Alexei. Și împăratul a crezut că are de-a face cu un duhovnic prost. S-a spovedit de păcate, așa ca un om simplu.
„Părinte, n-am curvit, n-am furat, n-am băut, n-am bătut!” A spus el așa câteva păcate scrise pe-o hârtie. Dar duhovnicul era foarte iscusit:
– Măria ta, de-abia ai spus păcatele lui Alexei, ale unui oarecare Alexandru. Dar să-mi spui păcatele împăratului Alexei!
S-a minunat împăratul.
– Care sunt acelea?
– Tu nu ești un Alexei oarecare de la oi și dacă ai făcut așa, să-ți dau un canon mic. Tu ești împăratul Alexei! Poate ai făcut legi strâmbe, poate legi împotriva lui Dumnezeu, poate ai pus impozite grele pe popor, poate ai călcat alte țări, ca împărat. Spune-mi ce ai făcut!
A încremenit împăratul.
– Toate acestea le-am făcut, părinte!
– Acestea sunt păcatele împăratului, iar celelalte – că n-ai mâncat, că nu te-ai îmbătat – sunt ale lui Alexei.
Astfel, la această pricină răspunde întrebarea „cine”. Nu se aseamănă păcatul unui om mare cu al unui om simplu. Este cu mult mai mare păcatul făcut de un preot, decât cel făcut de un om de rând. Pentru ce? Pentru că zice Scriptura: Cei tari, tare se vor certa. Și sluga care știe voia Domnului său, mai mult se va bate. Căruia i s-a dat mult, mult i se va cere.
Deci, la pricina aceasta, „cine”, este mare deosebire între păcatul unui om de jos și cel al unuia care este din treptele cele mai mari din ierarhia omenească.
2. Pricina a doua a păcatului este: ce fel de păcat a făcut?
Ce fel de păcat ai făcut, omule? Că sunt păcate între păcate. Ai vorbit de rău, ai clevetit, ai spus minciuni, te-ai mâniat, ai ocărât, ai ținut minte răul, ai căutat să te răzbuni, ai avut gânduri de ură, de zavistie, de pizmă, de răutate, de invidie, iubire de arătare, slavă deșartă, fățărnicie, viclenie, iubire de sine cu toate fiicele ei; păcate simple.
Sau ai făcut păcate mai mari, ca: preacurvie, malahie, cădere cu dobitoace, amestecare de sânge, sodomie, ucidere, avorturi, ai omorât copii, sau altceva mai greu decât acestea.
Deci, iată ce înseamnă pricina a doua. Ce fel de păcate ai făcut? Păcate ușoare, vrednice de iertare, care se iartă și la Rugăciunile de seară, la mărturisire, sau ai făcut păcate de moarte sau împotriva Duhului Sfânt, pentru care trebuie multă pocăință. Asta este pricina a doua a păcatului.
3. Pricina a treia este: pentru ce? Întrebi pe unul: „Omule, de ce-ai furat?” „Părinte, sunt lipit pământului de sărac. Am o casă de copii, sunt necăjit, n-am pământ, casa mi-i spartă, femeia mi-i bolnavă, copiii în spital, la școală n-am cu ce-i purta, și m-a îndemnat cugetul și am furat niște lemne din pădure, am furat ceva de colo, am luat ceva de dincolo”. El îți spune pentru ce a furat.
Altul care a făcut păcatul, spune altceva la pricina „pentru ce”. „Pentru ce l-ai bătut, măi, pe celălalt?” „Părinte, l-am prins la femeia mea!” Sau altceva: „M-am temut, că erau mai mulți decât mine și am sărit eu să-i bat pe ei, ca să nu mă omoare ei pe mine!”
Trebuie să vezi foarte bine pricina „pentru ce”. Pentru ce-a făcut păcatul? De nevoie, de foame, de sărăcie; a fost singur undeva și a luat un braț de fân și a dat la cal, că nu putea trage calul. Acela este mult mai ușor, că zice chiar Sfântul Vasile: „Cine moare de foame, de va fura, nu-i păcat”. Este păcat că a furat, dar este mai mare păcat dacă ar lăsa să moară de foame. Vede o pâine undeva și moare de foame; dacă o ia și zice bogdaproste, păcat o fi, dar mai mare lucru ar fi dacă sar lăsa să moară de foame.
Deci, iată, să cauți pricina pentru ce a furat omul sau pentru ce a bătut pe alții, sau pentru ce a adunat bani, sau pentru ce s-a răzbunat, sau pentru ce a dat în judecată. La această pricină „pentru ce”, se scade canonisirea sau se mărește.
Caută bine! A fost o pricină binecuvântată sau aproape de binecuvântare, sau o pricină prea de nevoie, sau nu de nevoie, ci numai de ambiție? Și de-a fost de ambiție și de iubirea de păcat, pedepsești mai rău, iar dacă nu, mai puțin sau mai ușor.
4. A patra pricină a păcatului este: Prin ce mijloc? Cum? Vă dau pildă. Te-ai dus să câștigi o avere străină. Cu ce mijloace? Părinte, iată ce-am făcut: am dat o sumă de bani, am pus câțiva martori falși să jure strâmb, că pământul ăsta este moștenire de la tata, sau casa asta este moștenire de la cutare!”
Ai corupt și ai băgat în iad pe aceia ce au jurat strâmb și banii tăi sunt spre pierzarea ta, și ai nedreptățit și pe un om nevinovat.
Cu ce mijloace? Acesta cu mari pricini a tras în păcat pe mai mulți, care au jurat strâmb și au falsificat adevărul și a luat cu nedreptate de la unul care este sărac. Prin ce mijloc? Cu martori falși și cu bani. S-a îngreunat canonisirea. Tu nu ești vinovat numai de păcatul tău la pricina aceasta, ci ai făcut părtași și pe toți aceia pe care i-ai înșelat și i-ai mințit și au jurat fals și au făcut judecată nedreaptă.
5. Pricina a cincea este: În ce vreme?
Vremea în care a păcătuit cineva împuținează sau înmulțește greutatea păcatului. De pildă, dacă cineva în vreme de nevoie și de foamete a furat pâine sau grâu, mai puțin păcătuiește decât cel ce a furat acestea fără de nici o nevoie.
Câți greșesc în Legea Harului, mai greu păcat fac decât cei ce au păcătuit înainte de Hristos. Și celelalte se socotesc în chip asemănător.
6. Pricina a șasea este: În ce loc s-a făcut păcatul?
De aici crește canonisirea sau scade. Am furat. „Din ce loc ai furat? Ai furat de pe câmp un braț de iarbă, o fasolă, un bostan, o nucă, o perjă, un strugure?” „Nu. Am furat din biserică, părinte, colaci! Am luat ceară, am luat lumânări, am luat vin, am luat prescuri!” Iată că la această pricină „din ce loc”, păcatul la canonisire crește sau scade.
Dacă furi de la mirean, trebuie să-i dai de patru ori înapoi, iar dacă ai furat de la biserică, de cinci ori trebuie să dai înapoi. Nu ești iertat până nu dai de cinci ori. Fur de cele sfinte te cheamă.
Să zicem așa: Unul a făcut un păcat ascuns. Dar n-a știut decât el și Dumnezeu și duhovnicul lui. Se canonisește mai ușor. Altul face păcatul și știe tot satul. Păcatul acesta este mult mai greu. Câte suflete au auzit în sat că a făcut păcatul și s-au smintit din cauza acestuia că nu s-a păzit să facă păcatul în ascuns? Păcatul, făcându-se la arătare, a smintit pe atâția. Mântuitorul zice: Vai lumii de sminteli, dar mai vai de cel prin care vine sminteala; mai bine și-ar lega o piatră de moară și să se arunce în mare.
Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Prin greutatea pietrei de moară, Mântuitorul arată aici cât este de greu păcatul smintelii”. Duce la deznădejde și la hulă împotriva lui Dumnezeu și la necredință pe toți care s-au smintit.
Deci, alta este când păcătuiește omul undeva în ascuns, alta este când păcătuiește în târg și alta este când păcătuiește într-un loc sfânt.
Cu cât păcatul s-a făcut în felul acesta, de ce cunoaște mai departe, cu atâta mai mare canon trebuie să-i dai și mai mare urgie a lui Dumnezeu vine peste el, dacă nu se mărturisește. Pentru că la făcut într-un fel, nu numai de el știut, ci a rănit știința la atâția și i-a smintit. Asta-i pricina a șasea.
7. A șaptea prinică este: de câte ori? De câte ori ai făcut păcatul? Cu cât numărul este mai mare, cu atât canonisirea este mai grea. Am greșit o singură dată în viață, păcat greu, de două ori, de trei ori. Dar nu-i ca acela ce a făcut păcatul de 50 de ori sau de o sută de ori sau mai mult. Numărul și repetarea păcatului îngreuiază sau scade la cântar la canonisire, la mărturisire și în fața lui Dumnezeu la dreapta judecată.
Deci, mai greu se osândește acela care a păcătuit de multe ori sau prea de multe ori, și mai puțin acela care păcătuiește o dată, de două ori, sau de mai puține ori.
Acestea sunt pricinile păcatului mai pe scurt. Nu le-am spus ca pe carte, ci așa, din memorie.
Cleopa Ilie; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 6