Marele apostol Pavel, gura lui Hristos, vasul alegerii, stâlpul și lumina Bisericii, spune în una din epistolele sale așa: Schimbați-vă la față întru înnoirea minții voastre ( Romani 12, 2). Auzi? Și pe noi ne îmbie să ne schimbăm la față. Ai auzit că și noi ne putem schimba la față? Cum? Întru înnoirea minții noastre. Ce este a ne schimba la față, întru înnoirea minții noastre? Foarte simplu vă explic.
Toți ne putem schimba la față numai dacă vrem, dacă credem. Cum? Nu așa, simplu, ci Schimbați-vă la față, întru înnoirea minții voastre. Cum mă pot eu schimba la față, să-mi înnoiesc mintea? Uite cum: Dacă eu văd în mintea mea că vine un gând rău și am frica lui Dumnezeu, atunci zic rugăciunea aceasta: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul (sau păcătoasa)” și depărtez gândul acela de la mintea mea. Dacă eu am gândul de desfrânare sau de ură sau de mândrie sau de slavă deșartă sau de fățărnicie sau de viclenie sau de lenevie sau gândul iubirii de argint sau al iubirii de plăceri sau al iubirii de averi, orice gând ar veni în mintea mea, dacă eu îl scot afară din minte cu rugăciunea „Doamne Iisuse…”, eu am scos păcatul din minte și atunci vine Duhul Sfânt.
Mintea noastră e făcută de Ziditorul în așa fel încât nu poate sta singură, e veșnic în mișcare. Mintea noastră este ca o moară și ce torni în moară, aceea macină. Dar nu-i de vină moara că eu torn neghină sau fasole într-însa. Eu dacă torn grâu, moara grâu macină. Așa-i și mintea noastră. Deci dacă dăm minții noastre gânduri duhovnicești, gânduri sfinte, cugetări la patima Mântuitorului, la ale martirilor, cugetări la Înviere, la răstignirea Domnului, la Judecata de Apoi, la rai, la munca cea veșnică, la sfârșitul lumii și la sfârșitul nostru mai mult, că trebuie să plecăm ca mâine fiecare la mormânt, iată eu am turnat în gândirea mea aceste gânduri duhovnicești, am scos din minte gândurile cele rele și am înnoit mintea mea cu gânduri duhovnicești, cu gânduri plăcute lui Dumnezeu, iată eu m-am schimbat la față întru Duhul, nimeni nu știe cum.
Mintea mea nu mai este păcătoasă, mintea mea s-a făcut biserică a Duhului Sfânt, după cum mintea celui păcătos s-a făcut lăcaș al dracilor și al corbilor celor nevăzuți. Așa se explică cum să ne schimbăm la față întru înnoirea minții. Mintea noastră să n-o lăsăm să cugete cele rele, ci îndată să-i turnăm gânduri bune și pe cele rele să le fugărim din mintea noastră cu această rugăciune: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă”.
Dar oare avem destule pilde că s-au schimbat mulți din sfinți la față în felul acesta și mulți și-au înnoit mințile? Avem. Ia să vă spun o istorioară ca să înțelegeți cele de mai sus. Sfântul Pavel cel simplu, care era mai înțelept decât toată lumea pentru că se făcea nebun pentru Hristos, era ucenicul Sfântului Antonie cel Mare și a ajuns la atâta sporire, că era mai mare făcător de minuni decât Sfântul Antonie.
Acest Pavel cel simplu s-a dus la Alexandria, fiind trimis de Sfântul Antonie, după oarecare trebuință. L-a apucat pe drum Sfânta Duminică. El era un om bătrân acum, peste 80 de ani, îmbrăcat cu o haină ruptă, încălțat cu niște opinci, cu o cruce de lemn la gât și cu un toiag în mână. Cine îl vedea zicea: „Iaca un moșneag. Un moșneag bătrân, credincios”.
S-a dus acest sfânt Pavel la ușa unei biserici. Și pândea cum vine lumea la biserică, că era sfânta duminică și la toți care veneau la biserică el vedea pe îngerii lor cum îi aduc la biserică: pe copilași, pe femei, pe bărbați, pe tineri. Foarte se bucurau îngerii că i-au adus la biserică. Și foarte se veselea Pavel cu duhul, că el era înainte văzător și vedea acestea. Dacă ar fi fost aici vedea câți draci sunt și câți îngeri, că în tot locul sunt miliarde. El îi vedea pe toți ce fac ei, și pe îngeri și pe draci, așa este omul văzător cu mintea, căci are minte văzătoare de Dumnezeu. Și se bucura Sfântul Pavel la ușa bisericii, văzând cum vin creștinii la biserică și îngerii lor vin bucuroși și îi bagă în biserică.
Dar a văzut venind la biserică pe unul care îl aduceau dracii. Erau călare pe dânsul, i-au pus zăbale ca la cai și frâu și alții îi turnau cenușă în cap și murdării. Și a intrat în biserică cu dracii călare pe el. Și când a văzut Sfântul Pavel că pe lângă cei ce îi aduc îngerii, a intra și unul înconjurat de draci, cu zăbală în gură, a început să plângă bătrânul. Dar oamenii, care nu știau cine e, că era străin pe acolo, îl întrebau: „Moșule, de ce plângi?” „Plâng pentru păcatele mele”.
Nu voia să spună. Și a plâns tot timpul Liturghiei și a stat în pridvor. Și se minunau oamenii: „Bătrânul acela plânge mereu pentru păcatele lui. Se vede că e păcătos”. De ar fi avut oamenii păcatele lui! Dar el pândea când au luat oamenii sfânta anafură și au plecat acasă să vadă cum iese acela din biserică, care s-a dus cu dracii în biserică. Și, o, minunile Tale, Hristoase! A ieșit acela din biserică înconjurat de îngeri. Și foarte se veseleau îngerii și erau luminați la față, iar el așa era de cucernic și smerit. Și atunci Pavel n-a mai putut de bucurie. A lăsat plânsul și a început a bate din palme:
– Veniți oameni buni, veniți aici să vedeți minunile lui Dumnezeu. Veniți să vedeți milostivirea lui Dumnezeu.
Și atunci au întrebat:
– Cine ești tu, moșule?
El tot n-a vrut să spună:
– Sunt un om păcătos, dar am văzut atâta lume care a mers la biserică și mergeau cu îngerii, iar omul acesta mergea încălecat de draci și avea zăbală în gură ca la cai și îl duceau dracii în biserică. Și acum și el e cu îngerii Domnului și nici un drac nu văd lângă dânsul.
Iar omul, când a văzut că e descoperit, că i s-a descoperit viața lui, a zis către oameni:
– Oameni buni, bătrânul ăsta este mare om al lui Dumnezeu, dacă a văzut el starea mea. E adevărat, eu am intrat în biserică plin de draci. Eu sunt om foarte păcătos, am fost preacurvar și curvar și ucigaș și rele am făcut în viața mea și cred că a văzut bătrânul la mine că mă duceau dracii de zăbală ca pe cai. Dar uite ce s-a întâmplat cu mine în biserică. Să vă spun: M-am dus în biserică și am auzit citindu-se paremia de la marele prooroc Isaia, unde zice așa: Întoarceți-vă către Mine, fiii oamenilor, și Mă voi întoarce către voi. Și de vor fi păcatele voastre ca mohorâciunea, ca zăpada le voi albi. Și de vor fi ca roșeața, ca lâna le voi face albe. Și nu voi mai pomeni cele dintâi ale voastre.
Și eu, auzind aceasta că Dumnezeu se făgăduiește ca să-mi ierte cele dinainte și să mă facă alb ca zăpada și să nu mai pomenească păcatele mele, am zis în inima mea: „Doamne, de astăzi nu voi mai greși. De aș muri de o mie de ori, nu mă mai întorc la păcat. Și ajută-mi, Doamne, să pun început bun, să te iubesc pe Tine cum am iubit păcatul până acum și mai mult”.
Cu această hotărâre m-am întors de la biserică și iată bătrânul acesta sfânt, care m-a văzut înconjurat de draci intrând în biserică, mă vede ducându-mă cu îngerii. Eu m-am schimbat la minte, eu am făcut schimbarea la față întru înnoirea minții, cum zice marele apostol Pavel. Și mi-am înnoit mintea cu gânduri bune, cu cugete bune, de acum înainte nici cu gândul nu vreau să mai greșesc, vreau până la moarte să mă lupt cu păcatul, să fiu un om nou, o făptură nouă, să-mi duc viața în Iisus Hristos.
Deci iată, oameni buni, câtă dreptate are bătrânul care spune că m-a văzut mergând cu dracii în biserică, iar acum mă duc cu îngerii, pentru că mi-am schimbat mintea mea și inima mea în biserică și am hotărât, auzind cuvântul Domnului, să nu mai fac păcate și să fiu om al lui Dumnezeu.
Ai văzut cum se schimbă omul auzind cuvântul Scripturii? Ce spune marele apostol Pavel? Credința vine prin auz, iar auzul prin cuvântul lui Dumnezeu. Același Iisus Hristos pe care îl primim prin Preacuratele Taine, când luăm Trupul și Sângele Domnului, Acela vine și prin auz și în loc de peșteră a tâlharilor draci, ne face pe noi biserică a Duhului Sfânt, cum l-a făcut pe acest om păcătos, care s-a înnoit întru mintea sa și în inima sa și s-a schimbat la față, a intrat cu dracii și a ieșit cu Dumnezeu și îngerii lui din biserică.
Dar să vă mai spun o altă istorioară. În Franța, un mare făcător de rele, un mare criminal, care n-a avut nici mamă, nici tată, a crescut de capul lui printre străini, și ca un copil care n-a avut educație de la părinți, s-a făcut om rău. A făcut crime, a făcut răutăți, iar când era în floarea vârstei l-au prins și l-a judecat tribunalul. Nu mai aveau ce canon sau ce pedeapsă să-i dea, că celelalte îi dăduseră multe, l-au condamnat la pedeapsa cu moartea publică.
Pe acest om l-au adus într-o piață mare din Paris și l-au suit pe o tribună înaltă. Când se executau asemenea oameni tâlhari se aduna multă lume să vadă cum are să-l omoare. Și este o lege romană, că înainte de a omorî pe cineva să i se dea voie să vorbească câteva cuvinte, să spună și el ceva înaintea morții.
Deci l-au suit pe acest criminal pe o tribună, l-au legat la ochi, au pus un pluton de execuție cu armele ca să-l împuște la semnal. Iar înainte de a da drumul aceia la gloanțe în el ca să-l dea jos, el era cu ochii legați săracul, nu vedea pe nimeni, aștepta moartea din mâna la atâția soldați care erau gata să-l execute. Și atunci mai-marele tribunalului a întrebat pe acest criminal:
– Măi băiete, spune-ți ultimul cuvânt. Ai și tu atâta drept pe lumea asta că acuși mori, într-o clipă. Iată câte puști sunt împotriva ta. Spune și tu care ți-e ultimul cuvânt înainte de execuție, înainte de moarte.
Iar el săracul – nici nu vedea câtă lume se uită la dânsul, că era legat la ochi – și-a adus aminte atunci de Dumnezeu, de-abia atunci, în fața morții. Și s-a gândit el: „Toată lumea m-a părăsit, dar Dumnezeu a venit pentru cei păcătoși”. Și atunci el săracul, deznădăjduit de viață, a alergat la Dumnezeu. Și a strigat odată să audă toată lumea aceea:
– Of, Doamne, nu mă lăsa, că n-am avut mamă.
Și atunci aceia care erau de față, acei judecători care au dat sentința de moarte, au zis între ei:
– Ce-a spus, bre, ce-a spus? Ce-a zis?
– „Of, Doamne, nu mă lăsa, că n-am avut mamă”.
Și au întrebat pe cei care au făcut actul de acuzare:
– Așa-i?
– Da, n-a avut săracul nici mamă, nici tată. El a trăit așa printre oameni.
Și știți ce s-a întâmplat? Oftând el din adâncul inimii, a atras deodată și mila lui Dumnezeu și mila întregului popor. Și a început să strige tot poporul: „Iertați-l, iertați-l”. Iar judecătorul a zis:
– Îl iertăm și noi, să-l ierte și Dumnezeu.
Și așa bietul om, în ultima clipă alergând la Dumnezeu și din adâncul inimii oftând, a atras asupra lui și mila poporului și mila lui Dumnezeu și l-au grațiat și l-au lăsat în pace. Iată o schimbare la față în Duhul, într-o clipă de vreme tâlharul acesta văzând că l-a părăsit toată lumea, a știut că este un Dumnezeu milostiv în cer, care nu lasă pe cei necăjiți și a strigat din toată inima: „Nu mă lăsa, că n-am avut mamă”, adică nici n-a avut cine să mă învețe ca să n-ajung om rău.
Iubiți credincioși, v-am spus aceasta ca să vă dau o nădejde de mântuire. Cât de păcătos ar fi omul, când Doamne ferește, e în primejdie și l-a părăsit toată lumea, el din adâncul inimii să alerge la Dumnezeu, că Dumnezeu nu lasă pe nimeni. Auzi ce spune prin proorocul Isaia: Mai degrabă va lăsa mama pe fiul său, decât eu să te las pe tine, cela ce ai nădăjduit spre mine. Deci nimeni să nu-și piardă nădejdea când e în necaz și scârbe mari, ci din adâncul inimii să strige la Dumnezeu și un singur suspin și un singur glas din inimă îl mântuiește pe om, atrage asupra lui mila lui Dumnezeu și capătă viață vremelnică și viață veșnică. Amin.
Cleopa Ilie; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 15