Omul creat după chipul și după asemănarea lui Dumnezeu, în sfințenie și în dreptate, a căzut din relația sa cu Dumnezeu prin păcat și a ajuns sub stăpânirea vrăjmașului lui Dumnezeu, diavolul, care are stăpânirea morții, făcând întreaga natură pasibilă pentru orice rău și orice viclenie, supunând-o blestemului, bolilor și morții.
A fost tulburată legătura cu Creatorul, și a încetat comunicarea permanentă a omului cu Dumnezeu. Era mai presus de puterile omului de a restabili această comuniune, această legătură a făpturii cu Creatorul, deoarece trebuia restaurată sfințenia în firea umană căzută, trebuia curățită de orice păcat, trebuia renăscută și înnoită; trebuia ridicat blestemul și era necesară împăcarea omului cu Dumnezeu, distrugându-se zidul dintre om și Dumnezeu creat prin păcat.
Pe toate acestea le putea face doar un Mijlocitor special, nu înger, nici altcineva, ci numai Dumnezeu Însuși. în acest scop, Dumnezeu trebuia: să-Și asume firea omenească în întregime, în afară de păcat; să o desăvârșească prin dreptatea Sa; să o lumineze prin dumnezeirea, învățătura și prin viața Sa; să semene în firea umană întunecată de păcat credința adevărată și sfințenia; să mijlocească iertarea păcatelor prin intermediul credinței și al pocăinței; să pătimească pentru păcatele lumii; să moară pe lemnul Crucii, ca astfel să răscumpere omenirea din blestem, din păcat și din moarte; să mijlocească binecuvântarea pentru umanitatea miluită și toate darurile harului lui Dumnezeu, pentru ca oamenii să poată duce o viață cucernică.
Iată care este sensul și scopul înomenirii, al pătimirilor și al morții Dumnezeului-Om, pe care Hristos și le-a asumat benevol, numai din bunătate, aducându-se pe Sine Însuși jertfă pentru întreaga umanitate, ca să o dezbrace de blestemul cel drept, să-i dea binecuvântare și să-i deschidă prin Sine calea spre Dumnezeu prin credință, pocăință, îndepărtare de păcat și lucrare a dreptății.
Aceste merite ale Fiului lui Dumnezeu sunt atât de mărețe, iar răscumpărarea săvârșită de El este atât de bogată și de desăvârșită, încât jertfa Sa este suficientă pentru a răscumpăra păcatele lumii întregi, pentru a milui și a mântui tot neamul omenesc, numai dacă întreaga omenire ar crede și s-ar pocăi.
Dar, din păcate, nu toți au credință. Există o mulțime de oameni necredincioși, vicleni, mândri și îngâmfați, care neagă credința în Hristos, ca Dumnezeu-Om, Răscumpărător și Mântuitor, sau cred rece, numai cu mintea, dar nu au faptele bune, nu se străduie să se îndrepte, nu lucrează faptele pocăinței și vor pieri ca smochinul cel neroditor: Mulți sunt chemați, dar puțini aleși (Matei 20, 16).
Sfântul Ioan de Kronstadt; Calea mântuitoare