Sfânta Cuvioasă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Georgiei, a trăit în dragoste de Dumnezeu și în cunoașterea Sfintelor Scripturi și s-a săvârșit cu pace în anul 335.
Născută în Capadocia, în vremea sfântului împărat Constantin cel Mare, sfânta Nina a fost singura fiică a generalului Zabulon, rudenie a sfântului mare mucenic Gheorghe (pomenit la 23 aprilie/3 mai, 3/16 noiembrie și 26 decembrie/8 ianuarie)
Crescută în dragoste de Dumnezeu și în cunoașterea Sfintelor Scripturi, ea fu răpită de iviri (numiți de atunci georgieni) și dusă în robie în țara lor.
Acest popor păgân se închina idolilor și focului, însă acestea nu au împiedicat-o pe sfânta Nina să-și păstreze credința și nevoința și să propovăduiască fără frică Evanghelia.
Ajunsă la Mtskheta, către anul 324, capitala regatului Kartli (aflat în Georgia centrală), ea locui în grădina regelui, sub un cedru măreț, despre care se spune că fusese plantat deasupra mormântului unei evreice venite la Hristos, Sidonia, care fusese înmormântată ținând în brațe cămașa Domnului.
Într-o noapte, pe când sfânta Nina se ruga afară, văzu un nor de păsări negre zburând spre grădină. După ce se scăldară în râul de lângă cedru, deveniră dintr-o dată albe ca neaua și se așezară pe ramurile copacului, umplând grădina de cântecul lor duios. Era un semn al Domnului ce prevestea creștinarea păgânilor și ridicarea unei biserici în acel loc binecuvântat.
În acea vreme, pruncul unei femei nobile se îmbolnăvise grav. Neavând cine să o ajute, aceasta ceru ajutorul sclavei creștine, sfânta Nina. Atunci, sfânta aduse la ea pruncul, îl așeză pe locul unde dormea și de cum ridică mâinile spre cer pentru a cere mila Domnului, acesta se ridică sănătos, spre uimirea barbarilor.
Vestea despre puterile minunate ale sfintei Nina ajunse până la regina Nana (pomenită la 1 octombrie), închinătoare la idoli, care suferea de o boală grea. Negăsind niciun leac, regina o rugă pe sfânta să o ajute cu rugăciunile ei, deși nu prea o îndrăgea. Sfânta Nina o însemnă cu semnul sfintei cruci, cu o cruce pe care o primise în chip minunat de la Maica Domnului, și regina se vindecă deîndată, mărturisindu-și credința în Hristos. Sfânta Nina nu voi să primească daruri pentru tămăduirea reginei, socotind că nu ea săvârșise aceasta ci Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Făcătorul cerului și al pământului, Care S-a întrupat pentru a slobozi pe oameni și ghearele morții.
Aflând despre minune, regele Mirian (pomenit la 1/14 octombrie), deși se minună de cele întâmplate, voi să o alunge din regatul său pe sfânta Nina dimpreună cu toți creștinii care se aflau într-însul. Însă, după o vreme, în timpul unei vânători într-o pădure deasă, fu deodată orbit ca de o ceață și se înfricoșă foarte. Cum zeii nu ajutară cu nimic, regele ceru ajutorul, în cele din urmă, Dumnezeului sfintei Nina și deîndată se tămădui, primind nu numai vederea trupească ci și lumina credinței celei adevărate.
Întors în capitală, regele Mirian merse degrabă la sfânta Nina și, îngenunchind, cu lacrimi în ochi, hotărî să se boteze întreg norodul, trimițând apoi un sol la sfântul împărat Constantin cel Mare (pomenit la 21 mai), rugându-l să trimită un episcop și preoți.
La sosirea acelora, regele, regina și toată casa lor se botezară și, îndemnați de sfânta Nina, ridicară o biseră lângă cedrul din grădină (331). După o vreme, regele trimise preoți să propovăduiască Evanghelia în regatul întreg.
Atunci sfânta Nina se retrase în ținutul uscat Aragva, unde se ruga cu lacrimi, cerând lui Dumnezeu întărirea norodului în dreapta credință. Din lacrimile sale, țâșni un râu minunat care mai apoi le-a ajutat pe mamele care nu aveau lapte. Apoi, văzând pe cer o cruce luminoasă deasupra bisericii Mtskheta, sfânta Nina, însoțită de câțiva preoți plini de râvnă, plecă să propovăduiască Evanghelia la popoarele barbare din Caucaz. Prin puterea dumnezeiască a cuvântului lui Dumnezeu și prin minunile săvârșite, ea îi aduse pe barbari la dreapta credință, făcându-i să renunțe la idoli și să se boteze. Tot prin propovăduirea ei, veni la lumina adevăratei credințe și regina Sofia, din regatul vecin, Kakhetie, la est de Mtskheta.
După aceste osteneli ale răspândirii dreptei credințe, sfânta Nina se retrase într-o colibă unde își dădu sufletul în mâinile Domnului, în anul 339, înconjurată de rege, de oamenii de la curte, de preoți și de credincioșii care veniseră să-i fie alături în ultimele clipe.
Troparul Sfintei Nina, glasul al 4-lea Slujitoare a cuvântului dumnezeiesc, cea întocmai cu Apostolii, Nina, lui Andrei cel întâi chemat și altor apostoli în apostolească propovăduire te-ai asemănat, luminătoarea Iviriei şi alăută a Duhului Sfânt, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.