Distribuie

Sfânta Muceniță Tomaida a fost născută în Alexandria din părinți dreptcredincioși și a fost crescută de dânșii în învățătura cărții și în bune obiceiuri. Iar după ce a ajuns la vârsta de 15 ani, părinții ei au măritat-o cu legiuita nuntă, după un oarecare tânăr creștin. Și viețuia Tomaida cea tânără în casa bărbatului ei cu cinste, având laudă pentru întreaga înțelepciune, pentru blândețe, pentru nerăutate și pentru celelalte obiceiuri bune ale sale. Însă, locuind în aceeași casă cu socrul său, acela, prin lucrarea satanei, gândea cu vicleșug asupra nurorii sale, căci, rănindu-se de frumusețea ei și aprinzându-se cu poftă trupească spre dânsa, căuta vreme potrivită ca să facă cu dânsa păcat, dar nu afla, decât numai în toate zilele, prin oarecare îmbunări adeseori cuprinzând-o, o săruta. Iar tânăra Tomaida, fiind întreagă la minte, nu i-a cunoscut sărutarea lui cea înșelătoare și gândul cel viclean, ci socotea că din dragoste părintească o face aceasta și se rușina de el ca de un tată.

Și era bărbatul ei vânător de pește, și într-o noapte oarecare, venind alți vânători, l-au luat să vâneze pește; iar după plecarea tânărului din casă, s-a sculat tatăl lui asupra tinerei și a început a o sili spre păcat. Iar ea, îndată înspăimântându-se de o răutate ca aceea neașteptată, a început a se împotrivi bătrânului celui fără de rușine și-i zicea:

— Ce faci, tată? Fă-ți semnul Crucii pe fața ta și te du, că diavolesc este lucrul acesta.

Iar bătrânul nu se depărta, silind-o prin cuvinte și îndrăzneală fără de rușine. Dar ea, fiind înțeleaptă și plină de frica lui Dumnezeu, se apăra de el, rugându-l și sfătuind pe socrul său ca să înceteze de la o fărădelege și necurată poftă ca aceea. Însă, pe cât ea se apăra, pe atât el o silea mai tare, arzând ca o văpaie cu patima poftirii spre dânsa. Și era deasupra patului, la perete, o sabie spânzurată; deci, bătrânul, ajungând cu mâna la sabia aceea și scoțând-o din teacă, a început a o înfricoșa, zicându-i:

— De nu mă vei asculta, iată, cu această sabie îți voi tăia capul.

— Chiar și bucăți de mă vei tăia, nicidecum nu voi face o astfel de fărădelege.

Atunci bătrânul, umplându-se de mare mânie, a lovit tare cu sabia pe fericita Tomaida, nora sa, și a ucis-o, tăind-o în două. Iar ea și-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu și a luat slăvita cunună a muceniciei pentru curăția și întreaga ei înțelepciune, căci împotriva păcatului s-a nevoit până la sânge și și-a pus sufletul său pentru legea lui Dumnezeu, voind mai bine să moară, decât să mânie pe Dumnezeu cu o fărădelege ca aceea și să-și întineze trupul și patul bărbatului său. Iar pe ucigașul acela îndată l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu, pentru că, fiind orbit cu sufletul, a orbit și cu ochii și, aruncând sabia, căuta ușile, vrând să iasă afară din casă și să fugă fără de știre. Dar nu putea să le afle și multă vreme s-a ostenit pipăind pereții și căutând ușile, însă, neaflându-le, a rămas acolo.

Apoi venind alți vânători și bătând în ușă, strigau pe fiul lui la lucru, iar tatăl a răspuns:

— Fiul meu s-a dus la vânarea peștelui, arătați-mi ușile casei mele, deoarece nu pot să le aflu.

Iar aceia deschizând, au intrat și au găsit pe bătrân având mâinile și hainele pline de sânge și pipăind pereții; iar pe femeia cea moartă zăcând la pământ, tăiată în două și tăvălindu-se în sângele său. Aceasta văzând-o, s-au înspăimântat și întrebau ce este aceasta și cine și pentru ce a făcut uciderea. Iar bătrânul și-a mărturisit păcatul său și-i ruga să-l ducă la divan și să-l dea judecății celei după lege, ca să-și ia pedeapsa cea vrednică după faptele sale.

Deci, întorcându-se și bărbatul de la vânarea peștelui și văzând ceea ce se făcuse, s-a umplut de negrăită jale și rușine. Și se tânguia pentru soția sa cea atât de înțeleaptă și se rușina de tatăl său cel atât de fără de lege; căci, nici temându-se de Dumnezeu, nici de căruntețile sale rușinându-se, a făcut unele ca acestea. Deci, a dat pe bătrân judecății, și și-a luat pedeapsa prin sabie. Iar la trupul celei ucise s-a adunat mulțime de popor din cetatea Alexandriei, mirându-se de un lucru nemaipomenit și înfricoșat ca acesta și fericind întreaga înțelepciune a ei cu laude.

Și s-a întâmplat în acel timp că era acolo Cuviosul părinte Daniil Schiteanul. Acela a zis către ucenicul său:

— Fiule, să mergem să vedem moaștele sfintei celei tinere.

Și ducându-se, le-au văzut, iar după aceea s-au întors în mănăstirea care se numea Octodecat, adică a optsprezecea, și au întâmpinat monahii pe Daniil primindu-l cu cinste și cu dragoste, iar părintele le-a spus despre pătimirea Sfintei Tomaida, zicându-le:

— Duceți-vă și aduceți aici cinstitele ei moaște, pentru că nu se cade ca trupul ei să se pună cu oamenii cei mireni, ci cu sfinții părinți.

Iar unii din frați au început a cârti că le poruncește ca trupul cel femeiesc să-l pună alături cu sfinții părinți. Iar cuviosul le-a răspuns:

— Acea tânără, pe care nu voiți să o aduceți aici, îmi este maică și mie și vouă, deoarece pentru întreaga înțelepciune a murit.

Atunci monahii, nemaiîndrăznind a se împotrivi Sfântului Părinte Daniil, s-au dus și au luat acel trup și l-au îngropat cu cinste în gropnița mănăstirii, cu sfinții părinți.

După aceasta, sărutând cuviosul pe toți părinții, s-a dus cu ucenicul la schitul său. Și s-a întâmplat ca un oarecare frate să fie chinuit foarte rău de diavolul desfrânării și, mergând la Cuviosul Daniil, și-a mărturisit trupeasca patimă cea mare. Zis-a lui cuviosul:

— Mergi la Mănăstirea Octodecatului și intrând în gropnița sfinților părinți, roagă-te, zicând: „Dumnezeule, pentru rugăciunile Sfintei Mucenițe Tomaida, ajută-mă și mă izbăvește de războiul desfrânării!”. Și nădăjduiește spre Dumnezeu, că te vei slobozi de ispita diavolească.

Iar fratele, luând porunca părintelui, s-a dus acolo și a făcut precum i se poruncise lui, și i-a încetat războiul trupului. Și, întorcându-se la schit, a căzut la picioarele Cuviosului Daniil, zicând:

— Cu rugăciunile Sfintei Mucenițe Tomaida și cu ale tale, părinte, m-a slobozit Dumnezeu de războiul desfrânării.

Și l-a întrebat starețul cum s-a slobozit, iar fratele a zis:

— Numai douăsprezece rugăciuni am făcut și din candela ce era la mormântul Sfintei Tomaida m-am uns cu untdelemn și am pus capul pe mormântul ei, unde am adormit, Și, iată, mi s-a arătat o tânără luminoasă, Sfânta Muceniță Tomaida, și mi-a zis: „Părinte, primește binecuvântarea aceasta și mergi cu pace la chilia ta”. Iar eu, luând binecuvântare, m-am deșteptat din somn și m-am simțit desăvârșit liber de patimile trupești. Însă nu știu ce era binecuvântarea care mi-a dat-o în somn sfânta, decât numai am cunoscut liberare de patimi.

Și a zis Cuviosul Daniil:

— O îndrăzneală ca aceasta au la Dumnezeu toți cei ce se nevoiesc pentru întreaga înțelepciune.

Deci a petrecut după aceea fratele acela neavând nici o supărare trupească și slăvea pe Dumnezeu, dar preamărea și pe Sfânta Muceniță Tomaida, tămăduitoarea patimilor sale. Și tăceau aceasta după aceea și alții, câți erau tulburați de niște patimi ca acelea. Căci alergau la mormântul sfintei și câștigau ușurare și liberare de războaiele trupești cu sfintele ei rugăciuni.

Sfânta Muceniță Tomaida este prăznuită de Biserica Ortodoxă pe date de 14 aprilie.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *