Trei sunt căile prin care ajungem la cunoașterea și comuniunea mistică cu Dumnezeu: teologia, asceza și sfânta rugăciune. Prin aceste trei căi au umblat toți sfinții și au ajuns la cea mai înaltă treaptă de unire cu Dumnezeu, anume la contemplarea și vederea lui Dumnezeu, adică până la răpirea în trup sau afară de trup, cum a ajuns și Sfântul Apostol Pavel. Dintre acestea, cea dintâi și mai la îndemână tuturor este sfânta rugăciune, făcută cu credință și din toată inima.
Prin ea ne unim cel mai ușor cu Dumnezeu și fără ea ne depărtăm cel mai mult de Dumnezeu, precum spune un sfânt părinte: „Nimic nu lipește pe om de Dumnezeu mai mult ca rugăciunea”.
Sunt mai multe feluri de rugăciuni: cu limba, cu mintea și cu inima. Cea mai înaltă rugăciune este rugăciunea din inimă, adică cu participarea inimii, prin umilință, zdrobire și lacrimi. Să nu ne punem mare bază pe rugăciunea citită, adică rugăciunea orală, cu limba. Aceasta este cea mai slabă rugăciune, pentru că nu participă mintea și inima.
Rugăciunea minții este mai înaltă ca rugăciunea orală pentru că participă la ea și gândurile, adică atenția minții. Cel ce se roagă cu atenția minții la tot ce rostește, acela se roagă cu mintea, însă nici aceasta nu este desăvârșită. Sfinții Părinți spun că rugăciunea minții este rugăciunea cu un picior, adică este jumătate de rugăciune, pentru că rămâne în cap și nu participă la ea și inima.
Dar când la rugăciune se unește mintea cu inima, adică gândurile minții coboară cu darul Domnului în inimă, atunci s-a făcut zămislirea rugăciunii celei duhovnicești, adică am ajuns la cea mai înaltă rugăciune numită rugăciunea inimii. Iar semnele că am ajuns la această înaltă lucrare sunt: o puternică căldură în partea inimii, un permanent dor și râvnă pentru Dumnezeu, o nespusă dragoste pentru oameni și pentru toată zidirea, o bucurie duhovnicească negrăită, plâns de bucurie și izvor adânc de lacrimi, de smerenie și netemere de moarte.
Cel mai bun dascăl al rugăciunii este însăși sfânta rugăciune, după cum spune Sfântul Macarie cel Mare: „Eu știu că nu știi să te rogi, dar roagă-te cum poți și cât mai des și rugăciunea singură te va învăța să te rogi”. Deci să ne rugăm cum putem și cât mai mult și văzând Dumnezeu râvna noastră ne va ajuta să dobândim rugăciunea cea adevărată a inimii și darul lacrimilor.
Din ce cauză astăzi nu ne mai putem ruga asemenea părinților noștri de demult și nu mai avem răbdare la sfânta rugăciune?
Spune un sfânt părinte că precum apa stinge focul, așa uitarea stinge rugăciunea. Nu ne mai putem ruga astăzi pentru că am uitat și uităm de Dumnezeu. Iar uitarea este înainte mergătoare a îndepărtării de Dumnezeu. Apoi, nu ne mai rugăm astăzi cu aceeași evlavie ca înainte, pentru că am slăbit cu toții în credință. Cine crede cu tărie în Dumnezeu, se teme de Dumnezeu, Îl iubește pe Dumnezeu și se roagă Lui neîncetat, pentru că nu poate trăi fără de Dumnezeu, departe de Tatăl nostru cel ceresc. Cred că slăbirea credinței în Dumnezeu este pricina cea mai mare a slăbirii rugăciunii în rândul credincioșilor. Tocmai de aceea sectarii amăgesc pe unii credincioși, predici, care atrag și încântă pe cei mai slabi în credință.
Dacă vrem să ne umilească Dumnezeu, să ne ierte de păcate și să ne ocrotească de tot felul de ispite și primejdii, trebuie să ne silim la sfânta rugăciune ziua și noaptea. Să citim, mai ales noi, călugării, la Psaltire, cea mai mare putere; să citim cele șapte laude din Ceaslov, acatiste, paraclise sau mai ales să rostim rugăciunea lui Iisus; iar în sărbători, precum cerbul la izvoare, așa să venim regulat la biserică pentru a asculta Sfânta Liturghie. Și, dacă ne luptă diavolul cu uitarea, cu necredința, cu lenea, cu somnul sau cu grijile acestei vieți, noi să ne rugăm măcar cu gura, împlinind pravila dată nouă de duhovnic, pe cât vom putea. Cu timpul ne va ajuta Domnul să trecem de la cantitate la calitate, de la rugăciunea cea risipită a gurii, la rugăciunea cea curată a minții și a inimii. Și atunci, gustând din bucuria Duhului Sfânt, vom vedea „ce bun este Domnul!”.
Cleopa Ilie; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 5