Sfânta și dumnezeiasca Scriptură, precum și Sfinții Părinți, arată că copiii sunt un dar al lui Dumnezeu (Fac. 20, 17-18; Fac. 25, 21; Fac. 29, 33; Fac. 30, 6, 17, 22; Fac. 33, 5; Fac. 48, 8-9; Luca 1, 7). Iar nașterea de copii este o binecuvântare și rânduială dumnezeiască dată de Dumnezeu omului încă din rai, prin porunca: Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul… (Fac. 1, 28). Prin nașterea de copii se înnoiește neamul omenesc și se menține viața pe pământ.
Așadar, nașterea de copii este cea mai mare datorie a celor doi soți care se unesc prin căsătorie. Nașterea de copii formează cea mai mare bucurie și adevărata temelie a familiei; ea consolidează și desăvârșește căsnicia și este izvor de sănătate. Fără împlinirea acestei datorii, Taina Nunții se desființează. Pentru aceea Dumnezeu binecuvintează pe primul om, Adam, și îi face femeie pe Eva, ca să nască copii.
După izgonirea lui Adam din rai, nașterea de copii devine, pe lângă binecuvântare, și canon de ispășire a păcatelor părinților. Nașterea de copii ajută mult la mântuirea părinților, cum spune Sfântul Pavel, că femeia se va mântui prin nașterea de fii (I Tim. 2, 15). În Vechiul Testament, cei ce nu aveau copii erau socotiți lepădați de la fața lui Dumnezeu. De aceea se rugau ziua și noaptea să le dăruiască Domnul copii. La fel glăsuiesc și toți Sfinții Părinți. Ei se rugau pentru cei ce nu aveau copii sau nu puteau naște, ca să le dea Dumnezeu copii buni și sănătoși, iar pe cei bolnavi îi vindecau cu rugăciunile lor. Pe cei ce nu voiau să aibe copii îi sfătuiau, cum spune Sfântul Pavel, ca mai bine să nu se căsătorească sau să trăiască în înfrânare (curăție), cu învoirea ambilor soți, decât să-și ucidă copiii.
Mântuitorul aseamănă pe cei ce se căsătoresc numai pentru păcat, sau de ochii lumii, sau pentru avere, cu smochinul blestemat care nu voia să aducă nici o roadă pe pământ. Pentru că nașterea de copii nu este numai o datorie socială, firească, ci este mai întâi o poruncă dumnezeiască, care contribuie foarte mult la mântuirea părinților. Soții care nu vor să nască copii, care îi avortează sau practică păcatul pazei, sunt pedepsiți de Dumnezeu cu boli de tot felul, cu necazuri în viață, cu mustrare de conștiință, iar dincolo cu osândă veșnică.
Ce trebuie să facă soții ca să aibă copii buni și sănătoși? Părinții, dacă doresc să aibă copii buni, înțelepți și sănătoși, trebuie ca ei să fie mai întâi buni, credincioși, ascultători de Biserică și plini de frica lui Dumnezeu. Căci copiii sunt de fapt „copii” ale părinților lor. Ce văd și ce aud în casă la părinți, aceea fac. Educația copiilor începe chiar din ziua nunții părinților, adică din clipa zămislirii.
Pentru a avea copii înțelepți și credincioși, părinții trebuie să se roage mult, să meargă regulat la biserică, să postească sfintele posturi, să se spovedească adesea, să țină curăție în zilele rânduite, să facă milostenie, să fie blânzi, smeriți și plini de dumnezeiasca dragoste pentru toți. Soții sunt datori să se înfrâneze în sărbători și în posturi și să nu facă nici un fel de meșteșug diavolesc spre a nu avea copii. Cel mai greu păcat al celor căsătoriți este avortul, adică uciderea de copii. Copiii zămisliți în zilele de sărbători, în posturi, în stare de beție sau după avorturi, de obicei se nasc bolnavi, sunt debili și uneori chiar infirmi. La fel și cei ce practică paza, nu se pot împărtăși doi ani cu Sfintele Taine și uneori se îmbolnăvesc cu nervii, ca o pedeapsă a Dreptului Judecător.
După naștere, părinții sunt datori să se ocupe mai mult decât orice de educarea și buna creștere a copiilor. Mai întâi să caute nași credincioși copiilor lor. Apoi să-și ducă regulat copiii la biserică, să-i împărtășească cu Sfintele Taine în fiecare lună, să-i învețe de mici rugăciuni și lucruri bune, să nu-i smintească cu cuvintele și faptele lor, căci sminteala pe care o fac părinții copiilor lor este păcat greu în fața lui Dumnezeu, cu urmări cumplite în viața copiilor. Cei mai mulți copii ajung răi în viață datorită păcatelor pe care le-au deprins în copilărie de la părinții lor.
De asemenea, copiii trebuie să fie învățați, atât de părinți și nași, cât mai ales de preotul satului, frica de Dumnezeu, dreapta credință, omenia, mila, smerenia, ascultarea și cunoștința Sfintei Scripturi. Trebuie să fie deprinși de mici cu postul, cu rugăciunea regulată, cu spovedania, cu mila față de cei lipsiți și respectul față de toți oamenii. Rugăciunea, citirea cărților bune, ascultarea și respectul față de părinți, frica de Dumnezeu și exemplul personal dat de tata și de mama sunt cele mai sigure căi și mijloace de educare creștină a copiilor.
Cleopa Ilie; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 5