Sfânta Xenia a trăit în secolul al XVIII-lea, dar este cunoscut relativ puțin despre ea sau familia sa. Și-a petrecut cea mai mare parte a vieții ei în Petersburg, în timpul domniei împărăteselor Elizabeta și Ecaterina a II-a.
Xenia Grigorievna Petrova a fost soția unui ofițer de armată, Andrei Fedeorovici Petrov. Ea a devenit văduvă la vârsta de 26 de ani când soțul său a murit brusc, la o petrecere. Ea a plâns moartea soțului ei, și în special pentru că el a murit fără spovedanie și împărtășanie. Din acel moment, Sfânta Xenia și-a pierdut interesul pentru lucrurile lumești și a urmat calea grea a nebuniei pentru Hristos. Sursa acestui mod ciudat de viață poate fi găsită în prima Epistolă către Corinteni (I Cor. 1, 18-24, I Cor. 2, 14, I Cor. 3,18-19).
Ea a început să îmbrace hainele soțului ei și să insiste să fie numită Andrei Feodorovici. Ea le-a spus oamenilor că ea a murit, nu soțul ei. Într-un anumit fel, aceasta era adevărat. A abandonat felul ei de viață anterior și a trăit o renaștere spirituală. Când a dăruit altora casa și tot ceea ce avea, rudele sale s-au plâns autorităților. După ce au vorbit cu Sfânta Xenia, autoritățile au fost convinse că ea e în posesia facultăților sale mintale și că avea dreptul să dea tot ce avea în ce mod dorea. În curând, ea nu a mai avut nimic pentru ea, așa că a început să se plimbe prin zona săracă a Petersburgului, fără un loc unde să își culce capul. Ea a refuzat orice ajutor de la rudele sale, fericită să fie liberă de orice legături cu lumea. Când uniforma roșie și verde a soțului ei s-a învechit, ea a continuat să se îmbrace în zdrențe de aceleași culori.
După un timp, Sfânta Xenia a părăsit Petersburgul pentru 8 ani. Se crede că a fost în pelerinaj la locurile sfinte din întreaga Rusie. Se poate ca ea să fi vizitat pe Sfântul Teodor de Sinaxar (19 februarie), de asemenea militar. Viața lui s-a schimbat dramatic după ce un tânăr ofițer a murit în timpul unei petreceri, la băut. Poate că acest ofițer a fost soțul Sfintei Xenia. În orice caz, ea îl știa pe Sfântul Teodor și a avut de câștigat în urma sfaturilor sale.
Sfânta Xenia s-a întors până la urmă în Petersburg unde își băteau joc de ea și o insultau pentru comportamentul ei straniu. Când accepta bani de la oameni, primea doar monede mici, pe care le folosea să îi ajute pe săraci. Își petrecea nopțile în rugăciuni, fără să doarmă, pe un câmp din apropierea orașului. În curând, virtutea sa și darurile sale au început să fie observate. Ea a prezis evenimente viitoare care urmau sa afecteze cetățenii Petersburgului și chiar familia regală. Împotriva voii ei, ea a început să fie cunoscută ca cineva plăcut lui Dumnezeu. Oamenii considerau vizitele ei în casele sau căminele lor ca mari binecuvântări.
Sfânta Xenia a trăit cam 45 de ani după moartea soțului ei, și a plecat la Domnului la vârsta de 71 de ani. Data exactă și împrejurările nu sunt cunoscute, dar se crede că a avut loc pe la sfârșitul secolului XVIII. A fost înmormântată în cimitirul Smolensk.
Prin anii 1820, oamenii făceau pelerinaj la mormântul ei, să se roage pentru sufletul ei și să o roage să se roage lui Dumnezeu pentru noi. Atât de mulți vizitatori luau pământ din mormântul ei, încât trebuia să fie înlocuit în fiecare an. Mai târziu a fost construită o capelă pe mormântul ei. Cei care își îndreaptă rugăciunile către Sfânta Xenia, primesc vindecare din bolile lor și eliberare de probleme. Este de asemenea cunoscută pentru ajutorarea celor care își caută de lucru.
Darul înainte-vederii S-a întâmplat odată ca Parascheva Antonova să fie în casa pe care Binecuvântata i-o dăruise, și cosea atunci când Xenia a venit în vizită la ea, spunându-i: “Tu stai în casă și coși nasturi fără să știi că Dumnezeu ți-a dăruit un fiu. Du-te imediat la cimitirul Smolensk!” Antonova, cunoscând-o ca pe o sfântă ce nu spune vorbe deșarte, a crezut imediat că avea să se întâmple ceva deosebit, așa că a alergat degrabă într-acolo.
Ajungând pe una din străzile Insulei Vasiliev de lângă cimitir, a zărit mulțime de lume. Curioasă, s-a apropiat să vadă ce se întâmplă. O trăsură accidentase o femeie însărcinată care a dat naștere copilului chiar în plină stradă, murind îndată după aceasta.
Plină de milostivire pentru pruncuț, Antonova l-a luat la ea acasă. Toate eforturile autorităților din Petersburg de a descoperi identitatea mamei, a tatălui ori a vreunei rude a micuțului orfan au fost zadarnice, așa că Antonova a păstrat copilașul. L-a crescut frumos, asigurându-i o educație aleasă și iubindu-l ca pe propriul ei fiu. Mai târziu, băiatul avea să devină un model de persoană oficială, devotat mamei lui care-l crescuse cu atâta grijă și dragoste. Totodată, el avea să-i păstreze o evlavioasă amintire și Xeniei, slujitoarea lui Dumnezeu care îi arătase mamei sale atâta bunătate și ajutor, iar lui îi hărăzise o soartă atât de bună.
Printre mulți alți prieteni ai Binecuvântatei Xenia se afla și o văduvă, Doamna Golubev, cu fiica ei de 17 ani, o tânără de o frumusețe remarcabilă. Xenia o îndrăgise tare mult pe această fată plină de bun simț, blândețe și supunere.
Odată, venind în vizită la ele, fata începuse să facă cafeaua. “Oh, frumoasa mea”, îi spuse Xenia “tu faci cafea, iar soțul tău își îngroapă soția în Okhta. Du-te repede într-acolo!” “Du-te!” – repetă Xenia cu fermitate fără a lăsa loc vreunei obiecții.
Golubevii, știind că Xenia nu vorbește niciodată în zadar, i-au urmat îndemnul întocmai, așa că au pornit-o spre Okhta. Aici, în fața cimitirului, au întâlnit o procesiune funerară căreia i s-au alăturat. O tânără, soția unui doctor, murise la naștere și acum o îngropau.
S-a oficiat slujba de înmormântare și familia Golubev a însoțit cortegiul la groapă. S-au încheiat și funeraliile și oamenii dădeau să plece; ele însă au mai rămas împreună cu tânărul văduv care, fiind tare îndurerat și-a pierdut cunoștința, prăbușindu-se în fața mormântului. Atunci, amândouă au încercat să-I ajute să-și vină în fire. Așa au ajuns să se cunoască, pentru ca în cele din urmă fata să-i devină soție.
Dar dumnezeiescul dar proorocesc nu este lăsat numai pentru vești bune. Uneori, el prevestește boală sau moarte pentru ca cei în cauză să aibă vreme de pregătire.
Un astfel de caz s-a întâmplat odată când bineplăcuta lui Dumnezeu a ajuns în casa familiei Krapivin, care a primit-o cu căldură și bucurie. Au discutat împreună câteva momente, după care, Xenia s-a ridicat brusc, mulțumind gazdei pentru ospitalitate. Vrând să plece, s-a întors spre doamna Krapivin și i-a spus: “Deși verde, planta se va trece curând”.
Nu se știe dacă pe moment doamna Krapivin a înțeles sau nu ce a vrut ea să spună, gazdele ei neluându-i vorbele în seamă. Dar n-a trecut mult timp și, spre marea lor mirare – doamna Krapivin, deși în plină tinerețe și sănătoasă tun, s-a îmbolnăvit brusc, mutându-se la cele veșnice. Abia atunci au înțeles ei tâlcul acelor cuvinte; “Deși verde, planta se va trece curând”, ce prevestiseră de fapt moartea doamnei Krapivin.
Văzând la Xenia darul clarviziunii și cunoscând umilința și smerenia chipului ei de viețuire, oamenii au început să înțeleagă că și ea este unul dintre acei minunați “nebuni ai lui Hristos”. Mulți dintre locuitorii cartierului Storona din Petersburg erau de-a dreptul fericiți când ea îi vizita, căci simțeau cum îndată după plecarea ei – se revărsau o pace și o bucurie dumnezeiească în casele lor; acolo, desigur, unde ea era primită cu credință și sinceritate.
Mamele știau că dacă Binecuvântata atingea copilașul bolnav, acesta își revenea de îndată; de aceea părinții se grăbeau s-o întâlnească pe Xenia ca să le binecuvinteze copiii, fiind convinși că binecuvântarea ei îi însănătoșea.
De asemenea negustorii și vânzătorii atunci când o zăreau, ieșeau repede în întâmpinarea ei, oferindu-i câte ceva din mărfurile lor. Dacă ea le accepta sau le binecuvânta, în ziua aceea le mergea .de minune.
Vizitiii căutau și ei să o conducă fie cât de puțin sau o rugau pur și simplu ca măcar să ia loc în trăsură pentru o clipă, fiind siguri că astfel vor avea o zi. bună. Treptat, mai toți se obișnuiseră cu felul ei de a fi, văzând în el semne dumnezeiești chiar și atunci când comportarea ei părea uneori ciudată.
Astfel, de pildă, cu două zile înaintea marii sărbători a Nașterii Domnului, din 1761, Binecuvântata, alergând nerăbdătoare pe străzile reci și încărcate de zăpadă ale Storonei Petersburgului, striga în gura mare: “Coaceți colacii, căci curând întreaga Rusie îi va coace!” Cum era firesc, nimeni nu putea tâlcui cuvintele ei de neînțeles, dar în ziua marii sărbători împărăteasa Elisabeta Petrovna s-a stins subit din viață.
Când această veste îngrozitoare s-a răspândit în întregul oraș, cu toții au înțeles că slujitoarea lui Dumnezeu prevestise moartea împărătesei.
Se știe că împărăteasa Ana Ivanovna dorea să-și consolideze descendența la tronul Rusiei, din arborele patern al familiei imperiale. În acest scop, ea a chemat-o pe nepoata ei, Anna Leopoldovna, căsătorită cu prințul Anton Ulrich, și, când acestora li s-a născut un băiat, împărăteasa l-a declarat moștenitorul ei.
În 1740, după moartea Anei Ivanovna, Ioan al VI-lea Antonovici a fost proclamat împărat. Un an mai târziu, pe 24-25 noiembrie, a avut loc o lovitură de stat prin care Ioan a fost înlăturat și Elisabeta Petrovna, fiica lui Petru 1, a fost proclamată împărăteasă. Ioan Antonovici a fost închis în închisoarea Schlusselburg, iar părinții lui, trimiși în exil la Kholmogory, unde au și murit. Nefericitul Ioan s-a chinuit în închisoare aproape 23 de ani. În 1764, în timpul guvernării Ecaterinei a Il-a, un oarecare Mirovici, un ofițer din garda Schlusselburgului, a complotat pentru eliberarea lui Ioan și readucerea acestuia pe tron. Însă încercarea lui Mirovici a eșuat datorită celorlalți ofițeri, rămași fideli împărătesei. În timpul acestei încercări de evadare Ioan Antonovici a fost omorât.
Cu trei săptămâni înaintea acestui trist eveniment, Binecuvântata Xenia a început să jelească amarnic zi și noapte. Toți care o întâlneau în această stare de jalnică plângere credeau că fusese grav insultată. Întrebând-o ce-i cu ea, le răspundea: “E sânge, e sânge! E un râu de sânge acolo!” – și plângea tot mai tare.
Nimeni nu putea înțelege ce îi răscolise într-atât liniștea și pacea ei caracteristică, ba mai mult, nimeni nu-i putea înțelege cuvintele înfricoșătoare. Însă trei săptămâni mai târziu, când s-a răspândit știrea morții tragice a lui Ioan Antonovici în întreg Petersburgul, cu toții au priceput cuvintele sfintei.
La începutul lui noiembrie 1769, Xenia a început să treacă pe la toate cunoștințele ei. Le bătea în geam până când ieșea cineva și ea-i spunea: “Economisiți făina, pentru că în curând vom avea nevoie de ea”. Mulți intrau în panică la aceste cuvinte rău prevestitoare gândind că cineva va muri. Și așa s-a întâmplat. În numai două zile împărăteasa Ecaterina a II-a a trecut la cele veșnice.
Din când în când, Sfânta Xenia obișnuia să facă câte o vizită vreunei cunoștințe sau prietene, cu care schimba câteva cuvinte, ca deodată să se cufunde în tăcere de parcă ar fi ascultat ceva. Se ridica apoi brusc și părăsea casa în grabă. Dacă gazda o întreba de ce pleacă astfel și încotro se îndreaptă, Binecuvântata făcea semn de rămas bun cu bastonul, spunând: “Trebuie să plec, sunt așteptată acolo!” Nu ducea nimic cu ea, avea doar zdrențele de pe ea și adesea, ajungând la casa unui prieten, i le arăta exclamând cu bucurie: “Asta-i tot ce am…”
Troparul Cuvioasei Xenia, glasul al 8-lea Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Xenia, duhul tău.