Onisim
Distribuie

În Colose, cetatea Frigiei, trăia un bărbat vestit și cu dregătorie, anume Filimon. Acesta a crezut în Hristos și s-a învrednicit mai pe urmă de treapta episcopiei, apoi s-a numărat și în ceata celor 70 sfinți apostoli. La Filimon, mai înainte de apostolia lui, se afla un rob, anume Onisim. Acesta, greșind stăpânului său și temându-se de pedeapsă, a fugit de la dânsul și s-a dus la Roma, unde, aflând pe Sfântul Apostol Pavel în legături, a auzit de la dânsul sfânta propovăduire și, învățând sfânta credință în Domnul nostru Iisus Hristos, a fost botezat de Apostolul Pavel, căruia acum îi slujea în Roma, împreună cu sfântul Tihic și îi era lui de trebuință în acea slujbă. Apoi Sfântul Apostol Pavel, trimițând pe Sfântul Tihic cu scrisoarea sa la coloseni, a trimis pe dânsul și pe acest Sfânt Onisim, precum scrie la sfârșitul epistolei: „Pe toate cele despre mine le va spune vouă Tihic, iubitul frate, credinciosul slujitor și împreună ajutător întru Domnul, pe care l-am trimis la voi că să cunoască cele despre voi și să vă spună toate cele de aici”.

Aceasta a scris-o apostolul prin Tihic. Iar prin Onisim a scris o deosebită scrisoare către Filimon, stăpânul lui, rugându-l să-l ierte pe Onisim pentru greșeala lui și să-l primească nu ca rob, ci ca pe un frate iubit și ca pe însuși Pavel. Apostolul Pavel numește în scrisoarea sa pe Onisim fiu al său: „Rogu-mă ție, pentru fiul meu Onisim, pe care l-am născut fiind eu legat și care odată era ție netrebnic, iar acum ne este și mie și ție de folos; pe el l-am trimis la tine, iar tu să-l primești ca pe inima mea”. Deci, Filimon a făcut aceasta cu bucurie, căci nu numai că l-a primit cu dragoste pe Onisim, ci i-a dăruit libertate și l-a trimis iarăși la Roma, la Sfântul Apostol Pavel, ca să-i slujească acolo, pentru că-l dorea apostolul Pavel, precum scrie în scrisoarea aceea: „Am voit ca să-l țin la mine pe Onisim să-mi slujească mie în locul tău, fiind în legăturile bunei vestiri, dar fără a ta voie nimic n-am voit să fac, ca astfel nu de nevoie să fie binele tău, ci de voie”.

Sfântul Apostol Onisim a stat în Roma, slujind sfinților apostoli, până la sfârșitul lor. Apoi a fost pus de dânșii episcop pentru bunăvestirea cuvântului, iar după sfârșitul lor, ieșind din Roma, a străbătut multe cetăți și țări propovăduind pe Hristos în Spania, Carpetania, Colose, Patra. Apoi a luat scaunul în Efes, după Sfântul Timotei și după Sfântul Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu.

Episcopia lui din Efes este însemnată prin scrisoarea Sfântului Ignatie de Dumnezeu purtătorul, pe care o scrie din Smirna către efeseni, când l-a întâmpinat Sfântul Onisim pe cale, cu câțiva efeseni, fiind dus din Antiohia la Roma, pentru mâncarea fiarelor. Sfântul Ignatie scrie către efeseni astfel: „În numele lui Dumnezeu am primit pe toți, pentru Onisim, episcopul vostru, care este nespus în dragoste, pe care îl rog întru Iisus Hristos să vă iubească, iar pe voi vă rog să-i fiți lui asemenea, căci binecuvântat este cel ce v-a învrednicit a avea un episcop ca acesta”. Și iarăși, scriind de acolo la antiohienii săi, zice: „Închină-se vouă Onisim, păstorul Efesului”. De acestea este încredințat că, Sfântul Onisim, după înconjurarea a multe țări și cetăți, fiind bătrân, a rămas în Efes, păscând acolo Biserica lui Dumnezeu câtăva vreme.

După aceea a fost prins de necredincioși și de acolo l-au dus la Roma, pe vremea împărăției lui Traian, unde l-au dus înaintea lui Tertil eparhul, spre cercetare. Tertil, eparhul, l-a întrebat: „Cine ești tu?”. Onisim a răspuns: „Sunt creștin”. Eparhul a zis: „Din ce orânduiala ești?”. Onisim a răspuns: „Am fost oarecând robul unui bărbat, iar acum sunt rob credincios al bunului Stăpân Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. Zis-a eparhul: „Care a fost pricina mutării tale la alt stăpân?”. Răspuns-a Onisim: „Cunoștința Adevărului și uriciunea închinării la idoli”. Zis-a eparhul: „Cu cât preț te-ai vândut Stăpânului celui nou?”. Iar Onisim zise: „Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, cu cinstitul Său sânge răscumpărîndu-mă din pierzare, m-a mutat la nestricăciune, precum este scris în Scripturile noastre: nu cu argint sau cu aur stricăcios v-ați izbăvit de viața voastră cea deșartă, ce era de la părinți, ci cu cinstitul sânge, ca al unui miel fără de prihană și preacurat al lui Hristos”.

Eparhul l-a întrebat: „Care este viața deșartă după scripturile voastre? Spune-ne nouă!”. Zis-a Onisim: „Deșartă viață este: desfrânarea cea fără de lege, care pentru puțină dulceață trupească gătește veșnicul foc celor pătimași și iubitori de păcate; iubirea de argint, pentru care aproapele este năpăstuit; farmecele, care sunt rădăcina a toată asuprirea și vânarea; mândria ce se arată prin înălțarea minții asupra altora; zavistia, care pe Cain și pe alți mulți i-a învățat uciderea de frate; grăirea cea rea și limba cea neînfrânată care ca un nor întinde asupra tuturor luarea în râs; fățărnicia și minciuna, vrăjmășia adevărului și prietenia diavolului, prin care și pe Eva a împiedicat-o cel rău; mânia, aflătoarea blestemului, îndemnătoarea războiului și tatăl uciderii; beția care locuiește cu neînfrânarea și este soră și născătoare celei necurate vorbe, străină de gândul cel bun și fără de chip cu obiceiul și cu cuvântul”. Acestea toate ce s-au zis, sunt viața cea deșartă.

După acestea toate pentru o viață ca aceasta deșartă este izvor și maică slujba idolilor cea făcută de voi. Pentru că aceea este temelia desfrânării, învățătoarea neștiinței de Dumnezeu, orbirea minții, rânduitoarea gândirii celei rele, străină de cinste, ce se luptă împotriva Domnului și care se sârguiește să strice hotarul adevăratei cinstiri de Dumnezeu; povățuitoarea morții, slujitoarea năravului, hrana celor răi, împotrivitoarea faptelor bune, prigonitoarea de nestricăciune, propovăduitoarea legii voastre cea pierzătoare, prietena vărsării de sânge, domnul uriciunii, ce vânează pe cei proști, prin neștiința de Dumnezeu, mijlocitoarea de întuneric, cea străină de darul cel luminos, care leagă pe slujitorii săi cu lanțurile lucrurilor celor necinstite. Hulitoarea ce învață slava deșartă, care și pe cei bătrâni îi umple de necinste, poruncindu-le să joace la glasul trâmbițelor jertfelor, care pierde curăția fecioriei, cu fier și cu sabie, amestecând praznicele sale și prin vărsarea sângelui de dobitoace își arată necurățiile sale cele fără de rușine; care golește trupurile bărbaților prin mijlocul cetății și le arată la femei. Ceea ce tainele sale le săvârșește prin ucideri și desfrânări și ca pe o corabie înviforează mințile omenești, prin chipuri idolești. Se jertfește boul, tot pentru un bou, ca zeu; jertfește oile, tot pentru o oaie, ca zeiță. Pe om îl ucide, pentru jertfa omului celui cioplit în piatră sau lemn și în loc de sănătate face ucidere, aducând la cele neînsuflețite pe cele însuflețite, ca jertfă. Dar de ce grăiesc multe? Căci și usturoiului îi dă cinste dumnezeiască, ca în mai mare orbire și neștiință să pogoare pe oameni în iad.

Văzând o viață ca aceasta deșartă, a închinării la idoli care este întru voi, dar descoperită de Sfintele Scripturi, am fugit de la dânsa ca de o mare ce se învăluiește și am alergat la limanul cel bun și către viața cea legiuită și cuvioasă, a Unuia adevăratului Dumnezeu și spre dragostea aproapelui. Și pe tine te sfătuiesc, o! Tertile, ca împlinind legea dragostei, adică să-l iubești pe aproapele ca pe tine însuți, și tu, precum și eu, cunoscând adevărul, să lași deșertăciunea cea vremelnică, căci toate din lumea aceasta trec ca visul și că umbra. Deci degrabă să te apropii de Dumnezeu, Ziditorul tuturor și să te mântuiești, venind întru înțelegerea cea adevărată. Pentru că nu se bucură Dumnezeu de moartea celor ce l-au mâniat pe El, ci se veselește de întoarcerea și de pocăința lor, iar păcatele lor cele trecute le iartă”. Zis-a Tertil eparhul: „Tu nu numai singur nu vrei a te închina zeilor, netemându-te de munci, ci și pe noi voiești să ne aduci la a ta rătăcire?”. Grăit-a sfântul: „Muncile tale nu pot să mă înfricoșeze, chiar dacă ar fi oricât de cumplite, pentru că, mântuindu-mă prin așteptarea bunătăților ce vor să fie și întărindu-mă cu puterea Hristosului meu, cu înlesnire voi suferi toate cele puse de tine asupra mea”.

Atunci, eparhul a poruncit ca pe Sfântul Onisim să-l arunce în temnița cea mai întunecată și mai înfricoșătoare, în care fiind duș a petrecut 18 zile ca în raiul cel luminos și în locul cel răcoros, veselindu-se întru Domnul Dumnezeul său. Deci se adunau la dânsul credincioși, care îi fericeau pătimirea lui și cu cuvintele lor îl întăreau spre nevoință. Iar pe cei erau necredincioși, propovăduindu-le sfântul cuvântul lui Dumnezeu, îi povățuia la calea cunoștinței adevărului.

Dar după 18 zile, eparhul, arătându-se a fi milostiv, nu l-a condamnat la moarte, ci l-a izgonit din cetate și l-a trimis la Putiol, în surghiun. Dar Sfântul Onisim și acolo nu înceta a propovădui Evanghelia lui Hristos și a povățui pe mulți la viața veșnică. Înștiințându-se de aceasta Tertil, iarăși l-a prins și, legat, l-a adus înaintea judecății sale. Dar, întrebându-l și aflându-l neplecat în credință, a poruncit ca, întinzându-l, patru oameni să-l bată cu toiege, fără de cruțare. După aceea, bătându-l mult, cu nemilostivire, i-au sfărâmat foarte rău fluierele picioarelor și alte oase. Apoi, tăind capul Sfântului Onisim, a murit. Iar oarecare femeie de neam împărătesc, fiind creștină, l-a luat și a pus sfântul său trup în raclă de argint și săvârșea pomenirea mucenicului, câștigându-și ei, prin rugăciunile lui, pomenire de la Domnul, întru cereasca Împărăție. Pe aceasta, și nouă să ne fie a o câștiga întru Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia se cuvine slavă în veci. Amin.

Troparul Sfântului Apostol Onisim, glasul al 4-lea Apostole Sfinte Onisim, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Distribuie
2 comentarii la „Sfântul Apostol Onisim”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *