Dum. mai 9th, 2021

Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului (28 martie)

Sfântul Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii Palechitului şi-a pus viaţa în slujba Domnului de la o vârstă fragedă şi a petrecut mulţi ani ca pustnic. Pentru viaţa sa sfântă, fără cusur, a fost hirotonit preot şi mai apoi egumen al Mănăstirii Palechitului, de lângă Dardanele. Sf. Ilarion a primit de la Dumnezeu darul înaintevederii şi a facerii de minuni.

Prin rugăciune a adus ploaia în timpul unei secete şi asemeni profetului Elisei a despărţit apele unui râu, a izgonit fiarele rele de pe holde, le-a umplut mrejele pescarilor cu peşte atunci când nu puteau pescui nimic şi a făcut multe alte minuni. Mai mult de atât, el vindeca bolnavii şi izgonea demonii.

Sf. Ilarion a pătimit în Joia cea Mare şi Sfântă în anul 754, când comandantul de armată Lakhanodrakon a atacat pe neaşteptate mănăstirea Palechitului în căutarea închinătorilor la icoane intrând cu forţa în biserică şi în timpul slujbei care se ţinea a aruncat Sfintele Daruri pe jos. Atunci au fost arestaţi patruzeci şi doi de călugări, puşi în lanţuri, trimişi la Edessa şi ucişi. Cei rămaşi au fost oribil mutilaţi bătuţi, arşi, mânjiţi pe faţă cu smoală şi unora li s-a tăiat nasul. Sf. Ilarion a murit în timpul acestei persecuţii pentru că a cinstit sfintele icoane.

Sf. Ilarion a lăsat moştenire lucrări spirituale cu îndrumări morale pentru o viaţă duhovnicească.