Sfântul Efrem Sirul despre a doua venire a lui Hristos

Iubiții mei frați, ascultați despre A Doua Venire înfricoșătoare a Domnului nostru Iisus Hristos. Mi-a venit în minte ceasul acela, și când cugetam la toate câte trebuie să se întâmple, m-am înfricoșat! Cine poate să le povestească? Ce limbă poate să le descrie? Ce urechi pot să le asculte?

Atunci, Împăratul lumii Se va ridica de pe tronul slavei Sale și va veni ca să-i judece pe toți locuitorii pământului, răsplătindu-i cu fericire veșnică pe cei vrednici și pedepsindu-i cu chinuri veșnice pe cei păcătoși. Când îmi vin în minte aceste gânduri, mă cuprinde spaima, îngheț în întregime. Ochii îmi lăcrimează, glasul mi se taie, buzele îmi îngheață, limba-mi tremură, gândurile mi se opresc. Chiar dacă frica mă silește să tac, sunt silit să vorbesc, de dragul folosului vostru. Se vor întâmpla lucruri atât de mari și înfricoșătoare, care nici nu s-au întâmplat de la zidirea lumii, nici nu vor mai fi în toate generațiile. Dacă un tunet puternic de multe ori ne înspăimântă, și ni se taie picioarele, ia gândiți-vă cum vom răbda să auzim sunetul acelei trâmbițe, care va răsuna din ceruri mai puternic decât orice tunet, ca să-i trezească pe toți cei morți, drepți sau nedrepți?

Atunci oasele morților se vor aduna la un loc. Marele Împărat Care stăpânește toată zidirea va porunci și îndată pământul și marea vor scoate cu cutremur pe morții lor. Chiar și cei care au fost sfâșiați de fiare, cei care au fost mâncați de pești sau de păsări, toți „într-o clipeală de ochi„, se vor prezenta înaintea Dreptului Judecător. Atunci râurile și izvoarele vor dispărea, astrele vor cădea, soarele se va stinge, luna va pieri. Îngeri trimiși de la Dumnezeu vor străbate universul și-i va aduna pe cei aleși, din orice colț al pământului. Atunci vom avea „ceruri noi și pământ nou” (II Petru 3, 13), după făgăduința Domnului.

Ce vom face când vom vedea că se pregătește înfricoșătorul Tron, și se pune înainte Crucea deasupra căreia Hristos S-a jertfit de bună voie pentru noi? Atunci ne vom aminti și vom înțelege cuvântul Domnului despre „semnul Fiului Omului” (Matei 24, 30). Atunci, toți vom fi înștiințați că urmează să se arate Marele Împărat. În acel ceas înfricoșător, fiecare dintre noi se va gândi la faptele lui, și va cugeta la ce va răspunde. Când vom auzi acel glas de tunet din înălțimile cerului, propovăduind: „Iată, Mirele vine!” (Matei 25, 6), „Judecătorul vine să judece viii și morții!„, atunci, prin acel strigăt se vor cutremura temeliile cele mai de jos ale pământului, de la o margine până la cealaltă. Atunci, frații mei, neliniștea și frica și cutremurul îl vor cuprinde pe fiecare om, pentru cele care se vor întâmpla în lume. Puterile cerurilor se vor cutremura, cerurile se vor despărți și Împăratul Împăraților, Dumnezeul nostru Cel Sfânt și Preaslăvit, Se va arăta ca fulgerul înfricoșător, cu stăpânire și slavă negrăită.

Tulburarea și spaima ne vor cuprinde în acel ceas, când Judecătorul nepărtinitor va sta la judecată și va deschide cărțile înfricoșătoare în care sunt scrise faptele și cuvintele noastre, toate câte le-am făcut și le-am spus în această viață, crezând că putem să-L înșelăm pe Dumnezeu, cunoscătorul inimilor. Oh! Câte lacrimi trebuie să vărsăm când ne gândim la acel ceas! Dar suntem atât de nepăsători! Cât vom plânge și vom suspina atunci, când vom vedea pe de o parte darurile cele mari și măreția necuprinsă și strălucirea Împărăției cerurilor, cât se vor desfăta cei care s-au luptat din greu să țină poruncile lui Dumnezeu, iar pe de altă parte, înfricoșătoarele pedepse pe care le vor răbda cei care s-au lăsat robiți de păcat! Și în mijloc, toți oamenii înfricoșați, din fiecare neam, de la primul om creat, Adam, și până la ultimul, vor îngenunchea și Se vor închina lui Dumnezeu, după cuvântul Scripturii: „Viu sunt Eu! — zice Domnul — tot genunchiul să Mi se plece” (Romani 14, 11). Atunci întreaga omenire, așa cum se va găsi, între viață și moarte, între fericita odihnă și osânda veșnică, va aștepta în agonie Înfricoșătoarea Judecată. Și nimeni în acel ceas nu va putea să-l ajute pe aproapele său.

Episcopii vor fi întrebați și despre modul lor de viață și despre păstoriții lor. Li se va cere cuvânt despre oile cuvântătoare pe care le-au primit de la Arhipăstorul Hristos. Dacă din nepăsare, s-a pierdut vreo oaie, sângele ei va fi cerut de la aceștia. La fel, și preoții vor da răspuns pentru parohiile lor. De asemenea, și fiecare credincios va da seama pentru sine însuși, pentru casa, femeia, copiii, slujitorii și robii săi. Vor fi cercetați împărați și cârmuitori, bogați și săraci, mici și mari, pentru toate câte au făcut: „Pentru că noi toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de Judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău” (II Corinteni 5, 10). Faptele tuturor vor fi cercetate și vădite înaintea îngerilor și a oamenilor. Vrăjmașii lui Hristos vor fi striviți. Va fi pierdută orice începătorie, stăpânire și putere (I Corinteni 15, 24). Atunci, așa cum este scris, Domnul va separa „oile de capre” (Matei 25, 32). Astfel, cei care au fapte bune și roade duhovnicești vor fi separați de cei păcătoși și fără roade.

Primii vor străluci ca soarele, pentru că au păzit poruncile lui Dumnezeu. Aceștia sunt cei milostivi, iubitorii de străini, ajutătorii celor necăjiți, îngrijitorii bolnavilor, ocrotitorii săracilor și ai orfanilor, cei care i-au îmbrăcat pe cei goi, i-au cercetat pe cei din temniță, cei care s-au făcut săraci pentru bogăția care este în ceruri, au iertat greșelile fraților lor, au păzit pecetea credinței neîntinată și neștirbită de orice erezie. Pe aceștia îi va primi în dreapta, în timp ce pe păcătoși în stânga Lui.

Cei de pe urmă sunt cei care L-au mâniat pe Bunul Păstor și au disprețuit cuvintele Lui. Aceștia sunt cei mândri, neîndreptați, prietenii petrecerilor și desfătărilor, cei care au cheltuit în desfrânări, beții și neîndurări întregul timp al vieții lor, precum acel bogat care niciodată nu l-a miluit pe săracul Lazăr (Luca 16, 19-31). Aceștia vor fi osândiți și vor sta în stânga, pentru că n-au arătat compătimire. Au fost împietriți, n-au făcut roade de pocăință, n-au avut ulei în candelele lor (Matei 25, 1-12). Cei care au cumpărat însă uleiul milosteniei de la săraci și au umplut candelele lor vor sta de-a dreapta, ținându-le aprinse, slăviți și bucuroși, și vor auzi acel glas blând și dorit: „Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, de moșteniți Împărăția care v-a fost gătită vouă de la începutul lumii” (Matei 25, 34). Cei care sunt de-a stânga vor auzi acea hotărâre cumplită și înspăimântătoare: „Plecați de la Mine, blestemaților, mergeți în focul cel veșnic care a fost gătit diavolului și slugilor lui” (Matei 25, 41). Așa cum n-ați miluit, la fel acum nu veți fi miluiți! Așa cum n-ați auzit glasul Meu, nici Eu acum nu voi auzi tânguitul vostru nemângâiat, pentru că nu M-ați hrănit când am flămânzit, nu Mi-ați dat să beau când am însetat! Nu M-ați primit când am venit la voi, nu M-ați îmbrăcat când am fost gol, nu M-ați cercetat când am fost bolnav sau în temniță. Nu Mi-ați slujit Mie, ci altui domn, v-ați făcut slujitori și robi diavolului.

Deci, plecați departe de la Mine, lucrători ai nedreptății! Atunci vor fi duși aceștia în iadul veșnic, iar drepții la viața veșnică (v. Matei 25, 41-46). Vai de cei care lasă nefolosit timpul acesta al pocăinței, și se dedau lucrurilor fără scop și de batjocură! Atunci vor căuta timpul pe care l-au pierdut zadarnic, dar nu-l vor găsi. Vai de cei care dau importanță duhurilor înșelăciunii și învățăturilor demonice, pentru că acestea le vor prilejui osânda în viața cealaltă! Vai de cei care se ocupă cu ghicitori și fărădelegi, vai de cei care îi lipsesc pe lucrători de plata lor dreaptă, pentru că sunt asemenea cu vărsătorii de sânge! Vai de cei care judecă pe nedrept, îl îndreptățesc pe cel greșit, și-l osândesc pe cel nevinovat! Vai de cei care întinează sfânta noastră credință cu învățături eretice sau se întovărășesc cu ereticii! Vai de cei care au patimile nesăbuite ale invidiei și urii!

Și pentru ca să nu mai spun multe: vai de cei care se vor afla de-a stânga în ziua înfricoșătoare a Judecății! Vor plânge amar, dar fără folos, când vor auzi acea hotărâre înfricoșătoare: „Plecați de la Mine, blestemaților, mergeți în focul cel veșnic!” (Matei 25, 41). Cei care aveți lacrimi și evlavie, tânguiți-vă împreună cu mine. Când mă gândesc la acea despărțire veșnică, simt o mâhnire de nesuportat. Pentru că atunci un om va fi despărțit de celălalt, și pleacă într-o călătorie fără întoarcere. Cine este atât de împietrit la inimă și nesimțitor, încât să nu plângă de aici pentru acel ceas? Atunci, cei care au fost cândva împărați se vor tângui precum robii. Atunci, cârmuitorii vor suspina ca și bogații nemilostivi și vor cere ajutor, dar nimeni nu le va da, pentru că acoIo nu au nicio valoare, nici bogăția, nici lingușelile. Și nu vor găsi milă, pentru că n-au miluit pe nimeni.

Atunci, vor fi despărțiți părinții de copiii lor, și prietenii de prietenii lor. Atunci legăturile dintre soți se vor desface, căci nu s-au păstrat neîntinați și neprihăniți. Atunci vor fi alungați cei feciorelnici la trup, dar nemilostivi și nemiloși, pentru că judecata va fi nemiloasă cu cel care n-a avut milă (Iacov 2, 13). Voi trece cu vederea multe, pentru că sunt stăpânit de frică și cutremur! Îngerii înfricoșători îi vor îndepărta cu forța pe toți necredincioșii nepocăiți, ai căror dinți vor clănțăni de frică, și se vor întoarce deseori ca să-i privească pe drepți și fericirea pe care au pierdut-o! Vor vedea acea lumină strălucitoare și frumusețile Raiului. Îi vor privi pe cunoscuții lor, în acel loc de trei ori fericit, și darurile mari pe care le vor primi de la Împăratul slavei cei care s-au luptat pentru mântuirea lor în această lume. La puțină vreme, după ce se vor despărți de toți drepții, prietenii, și cunoscuții lor, se vor depărta și de Dumnezeu. Nu vor putea să vadă bucuria și Lumina cea adevărată.

La sfârșit, vor fi duși la diferitele pedepse, ca să fie dați chinului veșnic. Atunci, văzând părăsirea lor definitivă, faptul că au pierdut orice nădejde, că nimeni nu mai poate să-i ajute, vor zice plângând, nemângâiați, cu lacrimi amare: „Oh, cât timp am pierdut în nepăsare! Cât am fost batjocoriți de cel viclean! Când auzeam Scripturile în care vorbea Însuși Dumnezeu, nu numai că n-am luat aminte, dar am și râs. Acum urlăm, și Acesta Își întoarce fața de la noi.

Deci, la ce ne-au folosit bunurile lumii? Unde sunt tatăl și mama care ne-au născut? Frații, copiii? Unde sunt prietenii? Unde este bogăția și averile? Unde sunt cârmuitorii și conducătorii? Niciunul dintre toți aceștia nu poate să ne salveze acum! Nici noi nu putem să ne ajutăm pe noi înșine! Ci am fost părăsiți cu desăvârșire, și de Dumnezeu și de sfinți. Deci, ce putem să facem? Acum nu mai este timp de pocăință. Nu mai folosesc nici rugăciunile, nici lacrimile. Nu mai sunt vânzătorii de untdelemn, adică cei săraci și nefericiți. Când ne rugau să cumpărăm, noi ne astupam urechile noastre, iar acum îi căutăm și nu-i găsim. Nu mai există izbăvire pentru noi, cei vrednici de plâns. Nu vom afla îndurare, pentru că nu suntem vrednici”. Așadar, va merge fiecare la locul chinurilor, la locul pe care el însuși l-a pregătit pentru sine, prin faptele lui viclene, acolo „unde viermele nu moare și focul nu se stinge” (Marcu 9, 44).

Iată, ați auzit ce câștigă cei care sunt nepăsători, se trândăvesc și nu se pocăiesc! Ați ascultat cum sunt batjocoriți cei care au batjocorit poruncile Domnului!

Petru, corifeul apostolilor ne înștiințează despre ziua aceea, zicând: „Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface, și pământul și lucrurile de pe el se vor mistui” (II Petru 3, 10). Dar și mai înainte, Stăpânul și Domnul nostru ne-a descoperit următoarele: „Luați seama la voi înșivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare și de băutură și de grijile vieții, și ziua aceea să vină peste voi fără de veste, ca o cursă; căci va veni peste toți cei ce locuiesc pe fața întregului pământ” (Luca 21, 34-35). Și în altă parte: „Intrați pe poarta cea strâmtă… căci strâmtă este poarta și îngustă este calea ce duce la viață” (Matei 7, 13-14).

Frații mei, să pășim pe această cale spinoasă, ca să moștenim viața veșnică. Acest drum cere pocăință, postire, rugăciune, priveghere, smerenie, disprețuirea trupului, grija sufletului, milostenie, lacrimi, tânguire. Înseamnă să fie urât cineva și să nu urască, să ierte pe cei care îi fac rău, să fie nedreptățit și să răspundă cu bine. în sfârșit, să-și verse și sângele pentru Hristos, când împrejurările i-o cer.

Dimpotrivă, este „largă și lată calea care duce la pieire” (Matei 7, 13). Urmarea acestei căi aici este mulțumitoare, dar acolo este înspăimântătoare. Aici este dulce, acolo însă mai amară și decât fierea, aici este ușoară, acolo însă grea și înspăimântătoare. Semnele acestei căi sunt: curvia, adulterul, viața destrăbălată, idolatria, vrajba, mânia, cearta, invidiile, uciderile, petrecerile, gusturile rafinate, îmbuibarea și altele asemănătoare acestora. Dar cea mai rea dintre toate este nepocăința și uitarea desăvârșită a ceasului morții. La această zi a venirii a doua a lui Hristos s-au gândit martirii care n-au avut milă de trupurile lor și au răbdat orice fel de chinuri, cu bucurie în așteptarea cununilor cerești. Pentru aceeași pricină s-au luptat în pustiuri și in munți, cu postire și neprihănire, nu numai bărbați, ci și femei, pășind cu răbdare pe calea cea strâmtă și spinoasă. Și, astfel, au câștigat Împărăția cerurilor.

La această Judecată Înfricoșătoare s-a gândit și fericitul David, și de aceea își uda în fiecare noapte cu lacrimi așternutul său, și-L ruga pe Dumnezeu, zicând: „Doamne, să nu intri la judecată cu robul tău, căci nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta” (Psalmul 142, 2).

Deci, și noi, înainte să vină ziua aceea, înainte să se încheie sărbătoarea acestei vieți scurte, înainte să vină Dumnezeu și să ne găsească nepregătiți, să ne pregătim pentru primirea Lui, prin mărturisire, pocăință, postire, lacrimi și fapte bune. Luați aminte: să nu îndrăznească cineva să spună că n-a păcătuit! Cel care spune aceasta este orb și se înșală pe sine însuși, neștiind că satana poate să-l stăpânească și cu cuvintele, cu faptele, cu auzul, cu văzul, cu atingerea și cu gândurile.

Cine poate să se laude că are inima și toate simțurile lui neprihănite? Nimeni nu este fără de păcat, curat, decât doar Acela care bogat fiind „a sărăcit” pentru noi. Doar El este fără de păcat, și ține, poartă păcatul lumii, nu vrea moartea păcătoșilor ci mântuirea lor. Către Acesta să alergăm și noi, căci toți păcătoșii care au mers la El s-au pocăit. Frații mei, să nu deznădăjduim pentru mântuirea noastră. Am păcătuit, să ne pocăim. De mii de ori am făcut-o, de mii de ori să ne pocăim. Dumnezeu se bucură de orice lucrare bună, dar în mod special pentru un suflet care se pocăiește. Deci, venind, să cădem la picioarele Lui și să ne mărturisim păcatele noastre.

Slavă iubirii Lui de oameni! Slavă îndelungii Lui răbdări! Slavă bunătății și milei Sale! Slavă milostivirii Sale! Slavă Împărăției Sale! Slavă, cinste și închinăciune Numelui Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.