Sfântul Iacob Mărturisitorul
Distribuie

Sfântul Iacob Mărturisitorul multe prigoane a îndurat și ispitiri neslăbite, bi­ruind pe luptătorii împotriva sfintelor icoane, ca un râvnitor preaiscusit.

Nu se știe locul unde s-a născut, nici cel al eparhiei pe care a păstorit-o. Despre el se știe doar că a împlinit legea lui Hristos și că a petrecut vreme îndelungată curățându-și sufletul și trupul cu post și cu rugăciune.

Sfântul Iacob Mărturisitorul, din tinerețe iubind viața pustnicească, s-a făcut monah și se nevoia cu postiri, cu privegheri și cu multe osteneli. Apoi s-a învrednicit de treapta episcopiei; iar în timpul luptătorilor de icoane, sub împăratul Constantin Copronim (740-775), a fost silit să se lepede de închinarea cinstitelor icoane. Dar, nesupunându-se, a suferit multe ispite, izgoniri, închisori, nespuse primejdii, foame, sete și alte multe feluri de cumplite munci. Apoi și-a dat fericitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu, pentru Care, până la moarte, s-a nevoit și de la Care a luat Împărăția Cerului, în veci bucurându-se.

Troparul Sfântului Ierarh Iacob Mărturisitorul, glasul al 4-lea: Îndreptător credinței și chip blândețelor, învățător înfrânării te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte și cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Iacob, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Distribuie