Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Sfântul Ierarh Proclu, patriarhul Constantinopolului

Sfântul Proclu
Distribuie

Sfântul Proclu era ucenic al Sfântului Ioan Gură de Aur. El s-a învrednicit a vedea pe Sfântul Apostol Pavel, vorbind la urechea acelui sfânt. Căci, atunci când un bărbat din cei cu boierie în Constantinopol, a fost clevetit de zavistnici către împăratul Arcadie, l-a izgonit din palat și l-a scos din dregătoria sa. Apoi, vrând să caute ajutor de la Sfântul Ioan, l-a rugat printr-un mijlocitor ca să-i poruncească să vină la dânsul noaptea, căci se temea a merge ziua la sfântul, ca să nu-l vadă nimeni din vrăjmașii lui, ca nu cumva mai mult să fie clevetit la împăratul.

Atunci Sfântul Ioan, chemând pe cel ce-i slujea lui, adică pe fericitul Proclu, bărbat binecredincios și cu fapte bune împodobit, i-a poruncit ca să-i aducă aminte noaptea de acel bărbat și să-l aducă la sine. Pentru că aceasta era ascultarea lui Proclu pe lângă patriarhul, ca să-i aducă aminte de cei ce veneau și să-l înfățișeze înaintea lui. Deci, făcându-se noapte, a venit bărbatul acela, căruia îi trebuia ajutor dorind ca să vorbească cu patriarhul și să-i spună cu de-amănuntul nevoia lui ce i se întâmplase.


Fericitul Proclu, sculându-se, s-a apropiat de ușa casei patriarhului și, uitându-se printr-o crăpătură, a văzut pe Sfântul Ioan șezând și scriind, iar un necunoscut - acesta era Sfântul Apostol Pavel -, cam plecat dinapoi, și cu gura stând la urechea cea dreaptă a patriarhului și vorbind. Sfântul Apostol era la chip asemenea lui Elisei proorocul, pleșuv și având barba mare și împletită. Proclu voia să audă cele ce vorbeau, dar nu putea; și, întorcându-se de la ușă, a zis către bărbatul acela care venise: "Nu te supăra de aceasta și mai așteaptă puțin, pentru că altul care a venit mai înainte de tine, a intrat la patriarh și de aceea nu pot să te duc la dânsul până nu va ieși acela". Deci Proclu era înspăimântat, nepricepând cine a intrat la patriarh, pentru că nimeni nu mergea la dânsul, dacă nu-l ducea Proclu și nu știa cum că este arătarea Sfântului Apostol Pavel.


Așteptând omul acela prea mult, iarăși a rugat pe fericitul Proclu ca să vestească despre dânsul pe Sfântul Ioan. Iar Proclu a răspuns: "Iată, vezi de câtă vreme aștept să iasă acela care vorbește cu dânsul. Dar mă voi duce ca să văd prin crăpătură dacă a încetat a mai vorbi". Astfel, mergând și plecându-se, l-a văzut încă vorbind și iarăși întorcându-se, a mai așteptat. Apoi, plecându-se și a treia oară, tot așa i-a văzut. Atunci bărbatul acela a zis către Proclu: "Se cădea, părinte, să nu lași pe nimeni mai înainte de mine fiindcă sunt într-o mare nevoie, și în toate zilele aștept moartea".


Proclu a răspuns: "Să mă crezi, frate, că nu l-am dus eu și nu mă pricep cine este și când a intrat, căci nici o intrare nu este prin altă parte afară de această ușă. Deci, fii bun și mai așteaptă încă puțin". Astfel vorbind ei, au auzit tocând de Utrenie și a zis Proclu către bărbatul acela: "Acum, sculându-te, mergi cu pace că patriarhul nu mai vorbește cu nimeni și nu are purtare de grijă de nimic în vremea rugăciunii de noapte, căci toată mintea sa o are pentru rugăciune și așa petrece până la ziuă, vorbind numai cu Dumnezeu; iar tu vino noaptea viitoare și te voi duce la dânsul mai înaintea tuturor".


Sculându-se bărbatul acela, cu multă supărare și cu multe lacrimi s-a dus la casa sa. Apoi, în seara următoare, iarăși a venit la casa patriarhului și sculându-se Proclu a făcut ca și mai înainte, deci iarăși a văzut pe același apostol grăind la urechea fericitului Ioan și s-a întors neîndrăznind a întrerupe vorba lor. Apoi, sosind vremea cântării Utreniei, iarăși s-a întors bărbatul acela la casa sa plângând. Iar Proclu se mira foarte și nu pricepea cine este cel care intră la patriarh și când și pe unde intră. Deci a dat făgăduința aceasta: ca nici să mănânce, nici să bea, nici să doarmă și nici să se depărteze de la ușa Fericitului Ioan, până când nu va duce la dânsul pe omul acela care era în nevoie și atunci va cunoaște cine este cel care intră fără știrea lui.

După obicei, iarăși a venit bărbatul cel mai dinainte zis. Iar Proclu, știind că nu a intrat nimeni la patriarh, a zis către bărbatul acela: "Cu adevărat, stăpâne și frate, pentru tine nu m-am depărtat din locul acesta; deci acum voi intra și te voi vesti patriarhului". Și îndată, sculându-se, s-a apropiat de ușă. Apoi iarăși a văzut pe Apostol vorbind la urechea patriarhului. Atunci a zis către omul acela: "Mergi, frate, la casa ta și roagă pe Dumnezeu să-ți ajute, căci iată, precum văd acesta care vorbește cu patriarhul este trimis de Dumnezeu deoarece dânsul intră nevăzut, iar pe ușile acestea nimeni nu a intrat decât numai patriarhul". Sculându-se omul acela, s-a dus plângând, deznădăjduit de ajutor.


Dar, făcându-se ziuă Fericitul Ioan și-a adus aminte singur de bărbatul acela și chemând pe Proclu, l-a întrebat: "N-a venit nici acum bărbatul acela pe care ți-am poruncit să-l aduci la mine?" Iar Proclu a răspuns: "Cu adevărat, părinte, iată a treia noapte este de când vine aici, și fiindcă tu vorbeai cu altul, pentru aceea nu am îndrăznit a intra la tine și a te vesti despre dânsul".


Iar Sfântul Ioan a zis: "Cu cine am vorbit, căci n-a fost nimeni la mine în aceste nopți?" Iar Proclu a spus Sfântului fața și asemănarea celui care i se arăta lui și cum, plecându-se înainte vorbea, șoptindu-i la ureche. Apoi, căutând Proclu la icoana Sfântului Apostol Pavel, pe care o avea Sfântul Ioan pe perete în chilia sa, a zis: "Acesta este cu adevărat acela pe care l-am văzut vorbind cu tine, părinte, că este foarte asemenea lui".


Atunci au cunoscut că Sfântul Apostol Pavel se arătase, și au mulțumit lui Dumnezeu amândoi: unul, că este povățuit de Sfântul Apostol Pavel în taină, când scrie; iar acesta, că s-a învrednicit a vedea un viețuitor ceresc, adică pe Sfântul Apostol Pavel. Apoi omului aceluia năpăstuit, Sfântul Ioan i-a dat mână de ajutor. Iar Fericitul Proclu, prin povățuirea învățătorului său și a părintelui celui duhovnicesc, a Sfântului Ioan, sporea în fapte bune, arătându-se desăvârșit în viața plăcută lui Dumnezeu.


După izgonirea și mutarea Sfântului Ioan Gură de Aur, Fericitul Proclu a fost ales episcop în Cizic de către Sisinie, patriarhul cetății marelui Constantin. Dar, mergând la scaunul său, nu a fost primit de clericii de acolo, fiind socotit eretic. Deci, iarăși s-a întors la Constantinopol și a petrecut un an. Apoi, murind patriarhul și moaștele lui fiind încă în biserică, Sfântul Proclu a fost ales patriarh al cetății marelui Constantin, fiind sfințit în Sfânta și Marea Joi a mântuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos.


Luând scaunul, Proclu păștea bine turma lui Hristos. El a sfătuit pe împăratul Teodosie, fiul lui Arcadie, ca să aducă moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur din Comani la Constantinopol. Pe vremea patriarhiei Sfântului Proclu s-a făcut cutremur mare de pământ, în timp de șase luni, încât cădeau multe zidiri mari de piatră, ale cetății; biserici și palate, apoi multe sate și cetăți mici le-a înghițit pământul; niște ostroave au pierit cu totul, izvoare și râuri s-au uscat îndată, iar în locurile cele uscate și fără de apă au izvorât ape. Acel cutremur înfricoșător era pretutindeni, dar mai vârtos în Bitinia, în Elespont și în Frigia; iar în Constantinopol căzând multe zidiri, care erau mai frumoase și mai tari, împăratul Teodosie cu sora sa Pulheria, cu Prea Sfințitul Patriarh Proclu și cu tot poporul, ieșind din cetate, umblau pe câmpii, făcând rugăciuni către Dumnezeu cu lacrimi, ca să fie milostiv poporului Său.


Atunci s-a făcut o minune mare. S-a răpit din mijlocul poporului un copil mic care a fost dus în înălțime și toți priveau până ce nu a mai fost cu putință a-l mai vedea înălțându-se. Apoi a pogorât după un ceas pe aceeași cale, și a mărturisit copilul acela înaintea împăratului, a patriarhului și a tot poporul că a auzit îngeri în cer cântând astfel: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!" După aceea a început tot poporul a cânta această cântare întreit sfântă și a încetat cutremurul. Iar copilul acela îndată și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu și l-au îngropat cu cinste în biserica Sfintei Irina. Din acea vreme s-a început a se cânta în toată lumea creștină această cântare întreit sfântă.


Sfântul Proclu șezând pe scaunul patriarhiei douăzeci de ani și cinci luni, cu pace s-a dus către Domnul.


Troparul Sfântului Ierarh Proclu, Patriarhul Constantinopolului, glasul al 4-lea: Dumnezeul părinților noștri Care faci pururea cu noi după blândețile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viața noastră.

Distribuie