Sfântul Ierarh Spiridon, sfântul cu mitra de papură

Sfântul Ierarh Spiridon a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare, primul împărat creștin, care a văzut Sfânta Cruce pe cer, și a fost botezat de Sfântul Silvestru, papa Romei. El a fost pe scaun cu mama sa, împărăteasa Elena.

Dracii de arieni cuprinseseră Biserica universală, cu blestematul Arie din Alexandria, satana acela, care despărțea pe Hristos de Tatăl, că nu-i de o ființă cu Tatăl, și a umplut Imperiul Roman și Bizantin numai de arieni. Atunci Biserica Ortodoxă era numai un sfert și arienii erau trei sferturi și mai mult. Era gata-gata să cadă Biserica.

Sfântul Constantin cel Mare, văzând primejdia, a dat ordin să se adune un Sobor la Niceea Bitiniei, în Asia Mică. Să se adune și Arie cu mitropoliții lui, că avea sute de mitropoliți și episcopi, care erau arieni, să se adune și ortodocșii cu ei. Din partea ortodocșilor au fost 318 Sfinți Părinți, mitropoliți și episcopi, mari făcători de minuni, sfinți purtători de răni, care au fost scoși de Sfântul Constantin de la închisoare, de la moarte, unde erau de pe vremea lui Dioclețian.

Atunci Sfântul Constantin cel Mare a trimis scrisoare și Sfântului Spiridon de la Trimitunda, că știa că-i mare, să vină și el la Sobor. Sfântul Spiridon a fost cel mai bătrân la Soborul I Ecumenic. Avea 99 de ani și șapte luni; aproape o sută.

De nimic nu se temeau mai tare arienii, decât să nu vină Sfântul Spiridon și Sfântul Nicolae la Sobor, și Sfântul Atanasie al Alexandriei, care a fost cel mai mare dogmatist la Soborul I. Aceștia au fost cei mai străluciți.

Sfântul Spiridon primise scrisoarea de la împărat: „Părinte sfinte, Spiridoane, vino la Sobor, că Biserica este în mare primejdie! Iată, arianismul s-a întins în tot Imperiul Roman, și-i gata-gata hula lui Arie să ajungă în toată Biserica”.

Sfântul Ierarh Spiridon, bătrân cum v-am spus, avea 100 de ani fără câteva luni, umbla încălțat cu opinci, și mitra lui nu era cu pietre scumpe, ci era o mitră de papură și purta o cruce de lemn la gât, și sfintele moaște și un baston de lemn.

Și atunci Sfântul Spiridon a zis diaconului său, Trifilie:

– Fiule, iată am primit de la împăratul Constantin invitație să mergem la Sobor, la Niceea Bitiniei în Asia, împotriva blestematului Arie!

Și avea de mers cu corabia pe Marea Mediterană, atâta drum. Dar diaconul a zis:

– Părinte, mata ești tare bătrân și avem de mers până acolo sute și sute de kilometri.

– Fiule, dimineață să pui caii la trăsură, mergem la port, ne suim cu căruța într-un vapor, să mergem în Asia Mică!

Dar până la port mai erau 60 de km. Sfântul Spiridon atâta avea în grajd, doi cai. Un cal negru și unul alb, că atunci nu erau mașini și tractoare ca acum, și trenuri și avioane. N-aveai cai, acolo stăteai.

Abia la 1814 s-a inventat prima locomotivă cu aburi, între Liverpool și Manchester, în Anglia. Primul motor din lume, atunci l-au făcut englezii. Până atunci nu se știa ce este acela motor. Tracțiunea – boul, calul și măgarul. Acestea erau de când lumea, de când le-a făcut Dumnezeu.

Dar aceste avioane pe care le vedeți că zboară acum, le-au arătat Sfinții Prooroci cu mii de ani înainte. Ia caută la Isaia Proorocul. El trăiește cu 850 de ani înainte de venirea Domnului, și arată de avioane. El le vedea și auzea și huietul lor: Doamne, ce sunt acestea care zboară și se întrec cu norii și zboară ca porumbeii spre porumbarele lor și de huietul aripilor lor se tulbură văzduhul?

Le găsiți acolo. Au trecut 2800 de ani până s-au făcut avioanele. De căruțele acestea fără cai, ce spune Ieremia? Numai ce auzi: „Ia seama, mă, că vine remorca!” Ieremia a spus cu 2500 de ani înainte: Doamne, ce sunt acestea care umblă huruind pe drumuri și împiedică carele oamenilor? Din Biblie.

Dar de trenuri ce zice? Doamne, văd că de focul oțelului fulgeră drumurile, ca niște fiare au ochi luminoși și aleargă pe drumuri de fier.

Și a spus și de tramvaie: Văd că prin orașe, de focul oțelului fumegă drumurile. Toate-s scrise, toate. Dar ce, la Dumnezeu există neștiință?

Dar să revenim la ale noastre. Arienii, când au auzit că merge Sfântul Spiridon, ei știau că-i făcător de minuni, au zis: „Băi, dacă merge moșneagul ăsta la Sinod suntem gata! Acesta nu vorbește, ci face minuni, și împăratul când va vedea minunea, gata, iscălește izgonirea noastră de acolo! Hai să tăiem capetele cailor. Dacă n-are cai, moșneagul pe jos nu se poate duce, că are 100 de ani”.

Și s-au dus arienii în grajd noaptea, că în Cipru erau mulți arieni, sate întregi, cum sunt sectarii acum, și au tăiat capul la amândoi caii.

Și dimineața, Sfântul Spiridon a zis băiatului:

– Du-te, fiule, și pune caii la ham să plecăm repede, că se face ziuă! Mai era un ceas-două până la ziuă.

Ucenicul s-a dus să înhame caii, cu noaptea-n cap, cu o lumânărică în mână – că nu erau becuri pe vremea aceea. Acum ne-am învățat boieri. La buton lumina, la buton căldura, la buton apa, la buton toate.

Bă! O să ne aducă Dumnezeu la opaiț. Eu am apucat opaiț în 1916. Nu era un kilogram de gaz în toată Moldova, că erau sondele în mâna nemților. Făcea mama oleacă de grăsime de porc sau de pasăre și o punea într-un castron de lut și un fitil de pânză de bumbac și-l trăgeai cu un bețișor pe marginea castronului. Aveai oleacă de lumină, ca o candeluță. Cu acela trăia lumea. Ehei! Ce boieri ne-am mai făcut noi! Dacă se ia lumina, avem o ciudă!

Când se duce ucenicul în grajd, găsește caii morți:

– Părinte, vai de mine, ne-au tăiat caii! Caii-s tăiați amândoi.

Dar bătrânul știa sigur că arienii au făcut aceasta, ca să nu se ducă la Sinod. Și a zis ucenicului:

– Asta arienii au făcut-o. Du-te și pune capul înapoi la cai, că vin eu acolo!

Și încă nu era ziuă. Acela s-a dus și din greșeală, pe întuneric a pus capul de la calul cel alb la cel negru si capul de la cel negru la cel alb. Și când a ajuns Sfântul Spiridon acolo, el bătrân, a întrebat:

– Fiule, ai pus capetele la cai înapoi?

– Le-am pus, părinte.

– Unde sunt? Ia, aici, că era întuneric.

Sfântul Spiridon zice:

– Bine este cuvântat Dumnezeu, Cel ce dă viață la toată făptura totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Au înviat caii amândoi, s-au scuturat.

– Pune-i, fiule, la căruță!

Dar cela n-a văzut că a pus capul de la cel alb la cel negru. Când i-a scos la înhămat, ucenicul a zis:

– Părinte, am greșit ceva! Am pus calului negru capul celui alb și invers.

– Lasă-i așa, fiule, că așa a vrut Dumnezeu!

Iar după ce a înhămat caii, se făcuse ziuă. Și când au văzut arienii ziua că merge un cal alb cu capul negru și un cal negru cu cap alb, au zis:

– Na. Ziceți că ați tăiat capetele cailor?

– I-am tăiat, măi.

– Dar uite! Cum i-a înviat? Dacă a făcut el minunea asta și a înviat caii, când ajunge ăsta la Sobor, praf ne face! Îi mare făcător de minuni.

Când au ajuns la port s-au suit pe corabie și s-au dus în Asia Mică, iar apoi pe uscat au mers până la Niceea Bitiniei.

Împăratul era pe scaun și lângă el împărăteasa, 318 Sfinți Părinți, armata care menținea ordinea, generali, cutare. Și toți, cu mitre strălucitoare pe cap, ca aurul. N-ați văzut cum poartă arhiereii? Toți în scaune. Era Sobor mare. Sfântul Spiridon a ajuns mai la urmă.

Acolo când au ajuns, soldații – armata care menținea ordinea, garda imperială – care cum venea, legitimația: „De unde ești?” că veneau din tot pământul. Santinele care păzeau, când l-au văzut pe Sfântul Spiridon încălțat cu opinci, cu un cojoc și cu cruce de lemn la gât, cu o mitră de papură pe cap, bătrân, au întrebat:

– Stai, măi moșnege, unde te duci?

– Sunt chemat aici.

– Ce chemat? Du-te că-i sperii pe ceilalți! Ia uite, aceia cu mitre de aur. Fugi de aici să nu te vadă împăratul!

Dar diaconul a spus:

– Este chemat și el de împărat.

– Pe aista să-l cheme împăratul? Acesta-i stricat de minte. Cu mitră de papură pe cap, cu opinci, cu cojoc vine aici să facă de râs împăratul?

– Domnule, acesta-i Sfântul Spiridon de la Trimitunda.

Ce știau soldații de Sfântul Spiridon?

Dar vine diaconul și-i arată santinelei:

– Uite, măi. Are chemare. El toată săptămâna paște oile, iar duminica slujește la episcopie ca episcop. El este cioban.

Când a văzut ștampila împăratului Constantin, a zis:

– Acesta-i chemat de împărat? Nu se poate, domnule!

– Dumneata știi cine-i acesta? Te uiți că-i încălțat cu opinci și cu cojoc și cu mitră de papură? Nu știi cine-i acesta. Acesta o să-l biruiască pe Arie.

– Acesta? Arienii sunt atâția arhierei și învățați și teologi și cutare. Apoi aici este împăratul cu coroana de aur pe cap și ceilalți mitropoliți, au mitre cu pietre scumpe pe cap. Dumneata dacă te duci îi faci de râs pe ceilalți episcopi.

Arienii se lăudau că au mitropoliți învățați, pe Evsevie al Nicomidiei, pe Arie, pe Maris al Calcedonului, pe Teognie al Niceei, atâția învățați. Arie avea mai mulți episcopi decât ortodocșii. Dar avea și un filosof mare care știa atâtea limbi și știa și argumente biblice și argumente științifice. Acela i-a spus Sfântului Atanasie: „Dacă-mi dai un text din Scriptură, eu îți dau 10.000”. Cu acela se lăuda Arie. „Lasă, că pe acesta nu-l biruiesc ei ortodocșii, când va vorbi!”

Soborul începuse de șase luni. Erau procese verbale, lupte mari, dogmatice, canoane. Nu se puteau hotărî.

Când au văzut chemarea de la împărat, au zis:

– Măi, dă-i pace să treacă! L-a chemat și pe moșneagul acesta! Cu acesta are să facă el sobor?

Când au auzit povestea, că arienii au tăiat capul cailor, au zis: „Acesta va fi hotarul soborului!”

Împăratul, când l-a văzut, s-a dat jos de pe scaun, a dat coroana jos și i-a sărutat picioarele. S-au speriat toți ceilalți episcopi. Și Arie s-a speriat cu filosofii lui: „Cine-i acesta, măi, să-i sărute împăratul picioarele?” Și i-a dat împăratul scaun lângă el.

Arie, cu ai lui, față-n față cu împăratul. Armata cu menținerea ordinii, să nu se sfădească, să nu se omoare. Și când a ajuns și l-au văzut, sfinții l-au cunoscut: „Acesta-i Sfântul Ierarh Spiridon de la Trimitunda Ciprului”. Și apoi l-a luat împăratul de mână și l-a pus lângă el.

– Stai aici, părinte Spiridoane!

A stat bătrânul. El era cel mai bătrân la Sobor.

– Părinte Spiridoane, uite ce spun aceștia, că Hristos n-a fost de o ființă cu Tatăl, ci că a fost o zidire aleasă. A fost mai mare ca îngerii, dar n-a fost chiar Dumnezeu. De aceea ne-am adunat aici, Sobor mare, ca să arătăm adevărul credinței. Nu de alta, dar Biserica este în mare primejdie să se facă toată eretică. Sfinția ta ce zici?

Sfântul Ierarh Spiridon a spus:

– Măria ta, mai înainte de-a începe noi convorbirea cu dânșii, să ne rugăm.

Gata, l-au ascultat toți. Au căzut toți arhiereii în genunchi, și împăratul și împărăteasa. Când s-au rugat, s-a cutremurat pământul cu dânșii. Așa rugăciune, că erau atâția sfinți! Pe urmă au stat pe scaun. Împăratul a dat ordin:

– Scoateți dintre voi unul care este cel mai învățat, cel mai deștept, să discute cu ortodocșii!

Ei, gata, au pus filosoful.

– Cu acesta să vorbească!

Acela știa toată Scriptura. Avea un drac arhicon. Aceia sunt teologii iadului. Învață pe om toată Scriptura, dar îl învață greșit.

Iese acela, începe a se lăuda el, a huli pe Mântuitorul.

– Uite, Părinte Spiridoane, ce spune! Acesta-i un mare învățat de-a lor.

Dar învățatul:

– Dar cu cine vorbesc eu?

Iese Sfântul Spiridon.

– Cu opincarul ăsta? Cu moșneagul ăsta? De ce l-ați adus aici?

Iar Sfântul Ierarh Spiridon când a auzit, îndată a făcut cruce și a zis:

– Mută să fie gura aceea care vorbește hule împotriva adevărului.

Și filosoful acela a muțit.

– Îm, îm, îm!

Se uitau toți. Stai drace, că ai dat peste Sfântul Spiridon! De aceea să aveți mare evlavie la sfinți. Împăratul a văzut: „Măi, mare minune!” Dar acela, mut, mut, dar deștept. Și-a zis el: „Măi, n-am de-a face cu oameni filosofi, să știe teorie multă! Spiridon acesta m-a trântit cu minunea! Nare nevoie de vorbă multă”.

Arie a întrebat:

– Ce-i cu dânsul, mă?

– L-o muțit.

– Nu ți-am spus că dacă vine moșneagul Spiridon, praf ne face.

Ehei! Prin cine lucrează Dumnezeu! Prin acei smeriți. Când a văzut filosoful, a scris o scrisoare: „Sfinte Spiridoane, dacă-mi dezlegi limba, până la moarte voi apăra Ortodoxia, nu mai vorbesc contra ei!”

Și a făcut Sfântul Ierarh Spiridon cruce și a zis:

– Să-ți dezlege Hristos limba și s-o facă trestie a scriitorului ce scrie degrab, împotriva ereticilor.

Și a început filosoful a vorbi și a trecut de partea ortodocșilor.

– Bine a zis Mântuitorul că Împărăția lui Dumnezeu nu stă în cuvânt, ci în putere și minuni. Acesta a venit cu puterea dumnezeirii. Nu-i vorba de vorbe aici, ci de faptă. În veac nu voi mai spune că Arie are dreptate.

Și a trecut filosoful de partea adversarilor și a fost cel mai mare apărător al lor la Soborul I, după ce i-a dezlegat limba lui. Și atunci iese altul din partea lui Arie. Era un mitropolit, Evsevie al Nicomidiei, mare arian. Acela ce-a zis? „Să apărăm noi. Dacă l-a biruit pe filosof, noi ce suntem aici?”

– Părinte Spirdoane, zice, cum se poate să fie un Dumnezeu și trei, de o ființă, de-un scaun? Acela să fie și trei și unu?

– Cum trei? E un singur Dumnezeu de o ființă, dar este în trei fețe. Ia uită-te la soare! Sunt trei sori? Are trei însușiri? Are globul, lumina și căldura.

El încă tot nu se dădea.

– Cum îi, Părinte Spiridoane, un Dumnezeu și trei?

– Nu-s trei. Este un singur Dumnezeu în trei fețe: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt

– Sfânta Treime.

Tocmai atunci cum erau ei acolo, era o cărămidă pe jos, iar Sfântul Ierarh Spiridon vorbea cu Evsevie, mitropolitul Nicomidiei.

– Ia ascultați, părinților, filosofilor, episcopilor, mitropoliților, ia dă cărămida aceea încoace! și a ridicat-o în sus. Tu crezi că este un Dumnezeu în trei fețe?

– Nu pot să înțeleg.

El ținea de Arie, că Iisus Hristos n-ar fi de o ființă cu Tatăl; a fost cea mai mare zidire, mai mare peste îngeri, dar n-a fost chiar de o ființă cu Tatăl.

Sfântul Ierarh Spiridon ia cărămida în mână:

– Câte corpuri am eu în mână?

– Una.

– Treime cinstesc, dumnezeire una. Așa Dumnezeul nostru. Este un singur Dumnezeu în trei fețe.

Atunci a ieșit focul din cărămidă în sus, apa s-a coborât în jos și pământul a rămas în mâna lui.

– Se poate trei și una?

Când a văzut împăratul a și iscălit izgonirea lui Arie și l-a canonisit cu toți ai lui. I-a prins frica pe toți. Aceasta a fost minunea de la Soborul I de la Niceea cu Sfântul Ierarh Spiridon. Trei și una. O ființă în trei fețe.

Ehei, câte minuni! Dar la toate Soboarele s-au făcut minuni. Cum vin sectarii ăștia blestemați acum, că nu se închină Maicii Domnului, la Sfânta Cruce, la icoane. Draci. Aceștia sunt înainte-mergătorii lui antihrist. Să nu vă luați după ei!

Moaștele Sfântului Ierarh Spiridon de la Trimitunda sunt acum în insula Corfu (în franțuzește) sau Cherchira (pe grecește). Este ultima insulă aproape de Chefalonia, către Italia. Acesta păzește Grecia. Este la granița de vest a Greciei, iar moaștele Sfântului Nicolae la granița de est a Italiei.

Insula Corfu este o insulă cu orașe mari și munți și are 60 de km lungime. Când l-ați vedea pe Sfântul Ierarh Spiridon cum arată după o mie șase sute și ceva de ani! Nu i-a căzut un păr din barbă, din musteață, nimic. Mâinile galbene. Stă-n sicriu de aur. Vai și câte minuni se mai fac! Zilnic, zilnic.

Sub capul lui are o pernă mare cu cordeluțe de mătase înguste. Și am întrebat de ce-i așa. Asta la hramul sfântului o desfac preoții și taie câte o bucățică mică să dea credincioșilor.

Iar la picioarele lui stau sandalele care le schimbă în tot anul, încălțările lui. Că el, când îl cheamă cineva în rugăciune, se duce cu totul noaptea pe jos. Și tocește câte o pereche de încălțări pe an. În acatistul lui spune: „Bucură-te, că încălțările tale stau mărturie!” I-am văzut încălțămintea uzată. Când îl cheamă oamenii în rugăciune, se duce așa. Se duce, face minuni și vine înapoi și se culcă în sicriu.

Vai, câte minuni se fac la Sfântul Ierarh Spiridon! În fiecare zi. Armata de trei ori pe an merge, are o caretă minunată, așa, un fel de trăsură. Merg generalii lângă el. Este patronul armatei grecești, cum este la noi Sfântul Gheorghe. Știi ce mireasmă i-acolo? Știi ce frumusețe?

Când au venit turcii la 1456 și au făcut mare năvală peste țările Europei și au cucerit Grecia, era la Trimitunda Ciprului. Din Grecia de unde am fost noi și până în Cipru, am mers cu vaporul 800 de km. Că Cipru este aproape de Turcia. Dar populația în Cipru este 3/4 greci și o parte sunt turci. Și prima dată când ocupau turcii o țară, întâi și întâi sfintele moaște le luau. Și știi de ce? Ca să le vândă la creștini.

Cum ne-au vândut nouă pe Sfântul Grigorie Decapolitul de la Bistrița; Sfânta Paraschiva a luat-o Vasile Lupu la 1642 cu 300 de pungi de galbeni de aur. Le vindeau scump că știau că creștinii țineau la ele. Și turcii dacă veneau și găseau moaște, că erau mai multe sfinte moaște în Cipru, le luau.

Dar un călugăr bătrân, cu numele Gheorghe, dar voinic: „Ei, Sfinte Spriridoane, n-am să te las eu să te ia turcii!” A luat un sac mare, l-a băgat în sac pe Sfântul Spiridon și a pus deasupra lui un pănuș de păpușoi și mergea cu el.

Pe la orașul Arta – că am fost acolo, mare centru universitar, unde spune Iorga că au fost cei mai mari prelați ai Greciei; un oraș numai de marmură -, pe la Arta l-au ajuns trupele turcești, că sau aliat italienii cu grecii, cu francezii, toți împotriva turcilor, că au vrut să ocupe și Italia.

Când am trecut la Cherchira cu vaporul, ne-au arătat: „Vezi? Aici s-au înecat mii și mii de turci și italieni și greci!” Că a fost decisivă lupta acolo, când i-au bătut pe turci, cu rugăciunile Sfântului Spiridon.

Și când l-au ajuns turcii l-au întrebat:

– Băi, moșnege, ce-ai în sac?

– Am hrană pentru vite.

S-au uitat și când au văzut pănușile acelea, au zis:

– Dă-l încolo de moșneag! Duce pănuș de păpușoi.

Iar când a ajuns pe frontul grecesc, la portul Egumenița – am fost acolo – grănicerii au strigat:

– Stai moșule! Ce-ai în sac?

– Comoara comorilor, le spunea la greci. Dați drumul, îl am pe Sfântul Spiridon.

L-au primit. Când au văzut grecii au întrebat:

– Dar nu l-au luat turcii, măi? Că ocupaseră Ciprul.

– Ehei, l-am luat eu pe Spiridon al meu, să nu rămână acolo.

Ai văzut moșneagul? Pe urmă l-a primit generalul italian, care conducea cele mai mari flote din lume, flota elvețiană, care a fost cea mai mare din Europa pe vremea aceea. Și a zis:

– Acesta-i Sfântul Spiridon? că auziseră de minunile lui.

– Acesta-i.

L-a primit cu mare cinste și l-a dus în insula Corfu, într-o bisericuță de lemn ortodoxă. Generalul, cu toate că era italian – comandantul tuturor flotelor de pe Marea Mediterană a italienilor -, s-a rugat la el: „Sfinte Spiridoane, dacă ne-ajuți să batem pe turci, am să-ți fac o biserică cu trei altare și mă fac ortodox!”

Noi, când am intrat în biserica asta, o catedrală cu nouă policandre și de-un policandru atârna o barcă de aur, spânzurată cu lanț de aur, am întrebat: „Ce-i cu barca asta?” „Știi ce-i? Biserica asta cu trei altare este făcută de generalul care s-a făcut ortodox, prin minunile Sfântului Spiridon. El este îngropat în pridvor”.

Generalul acesta a fost comandant peste sute de corăbii, flota cea mare a Veneției. Am fost acolo, în Veneția. Un oraș pe apă.

L-a dus la bisericuța aceea și s-au rugat grecii, săracii. Acolo insula aceea este cât ar fi de aici până la Bacău. Munți, orașe. Tot acolo-s sfintele moaște ale Sfintei Împărătese Teodora, care a dat libertate Sfintelor Icoane, ale Sfintei Mucenițe Cherchira. Acolo sunt moaștele Sfinților Apostoli Iason și Sosipatru. Am fost și la ele și am văzut și mănăstirea lor.

Și i-au bătut pe turci, mare minune, de aici de la coastele Cherchirei i-au întors înapoi, au ocupat Grecia înapoi grecii împreună cu italienii și i-au dus până în țara lor. Biruință mare la 1501, cu minunile Sfântului Spiridon. Li se părea turcilor că vin milioane de greci peste ei, însă aceștia erau puțini. Sfântul Spiridon îi înmulțea.

S-a întors înapoi generalul acesta și s-a botezat ortodox cu toată familia lui, cu ginere, cu noră, și sunt înmormântați în pridvorul bisericii. Și a făcut această uriașă biserică cu trei altare și a lăsat barca aceea de aur, care am văzut-o agățată, semn că el a fost comandant peste atâtea sute de oameni din toate colțurile lumii și se fac minuni.

Ilie Cleopa, Ne vorbește părintele Cleopa vol. 13