Distribuie

Sfântul Ilie Tesviteanul a fost iute, aspru și tăios atât cu sine, cât și cu ceilalți; nu avea pentru interior o unitate de măsură și pentru exterior o altă unitate de măsură , a fost puternic! Și… ascultat de Dumnezeu!

Întreaga viață a mărturisit prezența Unui Dumnezeu al puterilor, Unui Dumnezeu viu. Noi, de cele mai multe ori, Îl izolăm pe Dumnezeu într-un sofisticat trecut sau într-un îngrijorător viitor al Judecății de Apoi.

Salutul cotidian al Sfântului Ilie este acesta: „Viu este Domnul, Dumnezeul puterilor!” Viața Sfântului Ilie este extraordinară, trei elemente din aceasta ating sublimul, definindu-l:

1. Dumnezeu Se întristează de lacrimile văduvelor. Murind din pricina foametei  fiul văduvei din Sarepta Sidonului, Sfântul Ilie Îl roagă pe Dumnezeu: „Dezleagă, Stăpâne, legăturile morții și-l înviază pe el” Dumnezeu îi răspunde lui Ilie: „Dezleagă și tu cerul…!

Aici, la această confluență dintre rugăciune și poruncă, stă ascuns bobul de mister: omul ajuns sfânt poate lega și dezlega taina cerului; Dumnezeu, coborât în umanitate, răstignit și înviat, poate să dezlege legăturile morții. Puterea omului și voia… Domnului; Sfântul Ilie înviază, nemurind vreodată, și este ridicat direct la cer, într-o căruță de foc.

2. Via lui Nabot. Regele Ahab și Izabela, soția lui, cer lui Nabot, om simplu și cu bun simț, via acestuia în schimbul altei bucăți de pământ sau în schimbul banilor. Nabot refuză, răspunzând: „Firească-mă Dumnezeu să dau eu moștenirea părinților mei!„, refuz ce îi va atrage perfida condamnare din partea ticăloasei perechi regale, fiind ucis cu pietre. Direct, fără nici un ocoliș, Sfântul Ilie le prevestește lui Ahab și Izabelei sfârșitul: câinii vor linge sângele lui Ahab și o vor mânca pe Izabela. Așa a fost.

3. Imaginile apocaliptice care-l însoțesc pe Sfântul Ilie culminează chiar întâlnirea lui cu Dumnezeu. Nimic nu pare mai actual: viile s-au uscat, grâul nu a răsărit, pomii și-au ascuns roadele, pășune nu s-a mai arătat pe pământ, toată verdeața s-a ascuns și copacii s-au uscat, iar apele au secat. Și, iată, Dumnezeu a trecut, mai înainte printr-o vijelie năprasnică, despicând munții și sfărâmând stâncile – dar nu vijelie a fost Domnul; după vijelie a fost cutremur și foc, dar nu cutremur și în foc a fost Dumnezeu: după foc a fost adiere de vânt lin și acolo a fost Dumnezeu.

De ce nu trebuie să ne temem de Sfântul Ilie? Pentru că el, om aspru și dintr-o bucată, urând minciuna și ipocrizia, plecăciunile și lingușelile, Îl întâlnește pe Dumnezeu, paradoxal, nu ca manifestare violentă, ci ca Putere caldă, blândă, iertătoare și senină.

Sfântul Ilie Tesviteanul rămâne acel Bici a lui Dumnezeu, semn mare peste veacuri.

 preot Sever Negrescu; Prolog din proloage

Distribuie
Un comentariu la „Sfântul Ilie – Biciul lui Dumnezeu”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *